În plină iarnă, într-o lună în care sărbătorile care abia au trecut par la fel de îndepărtate precum mult așteptata primăvară, iar sufletele oamenilor hibernează într-o atmosferă rece și monotonă, Filarmonica „Moldova” Iași le-a propus tuturor iubitorilor de muzică vocal-instrumentală un recital inedit. Am luat parte la o „călătorie de iarnă” pe versurile lui Wilhelm Müller, transpuse sonor de compozitorul austriac, Franz Schubert.

Evenimentul a avut loc pe 26 ianuarie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, având ca protagoniști doi muzicieni cunoscuți și apreciați de publicul ieșean de specialitate, care activează în mai multe domenii muzicale. Am avut ocazia să-l audiem pe baritonul Bogdan Cojocariu, lector universitar doctor la Universitatea „George Enescu” Iași, membru al corului „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova Iași și dirijor al coralei Vox Art’Is, acompaniat la pian de lector universitar doctor Bogdan Chiroșcă, cunoscut mai degrabă ca dirijor de orchestră și compozitor, având o bogată activitate şi experienţă muzicală atât în plan academic, cât şi în viaţa artistică a Iaşilor. Îi caracterizează în egală măsură pasiunea, munca și dăruirea față de muzică, aspecte evidente în cadrul recitalului de marți seară.

Ciclul Winterreise, caracterizat prin romantismul tematic cunoscut în creația lui Schubert, dar mai ales prin construcția arhitecturală inedită, se deosebește de celelalte cicluri prin desfășurarea narativă continuă, care nu permite eludări sau schimbări ale succesiunii de lieduri. Deși poate părea o comparație îndrăzneață, aș atribui acestui opus sintagma descriptivă de „lied infinit”, datorită simbiozei perfecte dintre muzică și text, a ideii unitare pe parcursul întregului ciclu – tema pribegiei – tratată de la începutul declanșării ei până la epuizare. O dramaturgie coerentă, declanșatoare de stări diverse, foarte intense, cu un substrat psihologic subtil, care lasă o amprentă afectivă copleșitoare. O muzică rafinată, „dureros de dulce”, care necesită o concentrare deplină, o detașare mentală de zona cotidianului pentru a putea fi trăită și înțeleasă până la esență.

Întregul ciclu este încărcat de simboluri care prevestesc tragicul. Fiind compuse cu un an înainte de moartea compozitorului, liedurile din opusul Winterreise redau un portret sufletesc complex, cu o mare putere de sugestie. Printr-o analogie metaforică, iarna poate fi corelată cu ultima perioadă a vieții unui om, caracterizată, de obicei, prin singurătate, boală, suferință, o anumită atmosferă de întuneric dureros. Nu întâmplător Schubert începe acest ciclu cu liedul Gute Nacht (Noapte bună) – o introducere într-o beznă silențioasă și rece. Având o sonoritate de un lirism tragic, acest lied ne trezește stări sumbre, pline de temeri în așteptarea necunoscutului. Parcă ar voi să spună că este ultima oară când mai spune Noapte bună, luându-și rămas bun înainte de a porni pe un drum necunoscut, în această călătorie de iarnă. O singură sclipire spre speranță apare în strofa a patra prin majorizarea tonalității, dar care nu durează mult, revenind spre final la omonima minoră. Urmează liedul Die Wetterfahne (Sfârleaza) ce contrastează cu primul prin dinamica sa și prin starea tensionată, puternic exteriorizată, datorită ritmului și a nuanțelor contrastante.

Deosebit de sensibil și sugestiv este liedul al treilea, Gefrorene Tränen (Lacrimi de gheață) ce are o construcție melodică foarte statică, repetitivă, cu un acompaniament acordic în staccato, câteva modulații pasagere spre tonalități majore și revenire în contextul inițial, simbolizând starea de resemnare și acceptare a sorții. Este o stare generală a eului liric din Winterreise, pribeagul ce nu-și mai poate șterge lacrimile ca în trecut, pentru că au devenit de gheață. Și nu doar lacrimile s-au solidificat, ci întreg peisajul dobândește același aspect trist, nemișcat, după cum sugerează al patrulea lied – Erstarrung (Încremenire). Acesta se deosebește de piesele anterioare prin cantabilitatea creată cu ajutorul liniei melodice bazate pe note cu valori mari (preponderent doimi și pătrimi), acompaniată de o figurație izocronă de triole prezente de la început până la sfârșit, exprimând zbuciumul interior, „mascat” de melodia principală.

Expresivitatea și bogăția de imagini sonore, semnificații, stări sufletești sunt trăsături unitare care se regăsesc și în celelalte lied-uri: Der Lindenbaum (Teiul), Wasserflut (Potop), Auf dem Flusse (Pe râu), Rückblick (Privire înapoi), Irrlicht (Luminiță rătăcitoare), Rast (Repaus), Frühlingstraum (Vis de primăvară), Einsamkeit (Singurătate), Die Post (Poșta), Der greise Kopf (Capul cărunt), Die Krähe (Corbul), Letzte Hoffnung (Ultima speranță), Im Dorfe (În sat), Der stürmische Morgen (Dimineața furtunoasă), Täschung (Amăgire), Der Wegweiser (Indicatorul de drum), Das Wirtshaus (Hanul), Mut (Curaj), Die Nebensonnen (Trei sori). Printr-o privire de ansamblu asupra titlurilor, observăm că toate sunt referitoare la tema singurătății, pribegiei și a prevestirii morții.

Oprindu-ne și asupra ultimului lied, Der Leiermann (Flașnetarul), observăm că Franz Schubert renunță la stilul preponderent cantabil și ne surprinde în special cu acea pedală de la mâna stângă pe o cvintă perfectă. Acest interval este de o încărcătură simbolică și psihologică deosebită, sugerând, poate, un clopot cu rezonanță funestă. Cvinta perfectă ne duce cu gândul la simplitatea primordială, la sonorități străvechi, ca un fel de obsesie a compozitorului incapabil să își alunge amintirile dureroase. De asemenea, cvinta poate semnifica perfecțiunea sau chiar divinitatea, iar acel ostinato sugerează, în acest caz, apropierea de forţa creatoare supremă. O altă variantă de interpretare este corelarea titlului cu imaginea unui flașnetar care repetă mecanic aceeași melodie monotonă, ștearsă, incoerentă. Dramatismul acestui cântec este evidențiat prin pedala susținută a cvintelor pe care se suprapun anumite declamații vocale și o contramelodie la mâna dreaptă la pian.

Cei doi interpreți s-au identificat cu eroul creat de poetul Wilhelm Müller și compozitorul Franz Schubert, valorificându-i potențialul sonor printr-o interpretarea expresivă și puternic interiorizată, reușind să transpună spectatorii în peisajul intim creat pe parcursul ciclului. Timbrul baritonului Bogdan Cojocariu a căpătat valențe impresionante de la un lied la altul, adaptate fiecărui context sonor, surprinzând de fiecare dată publicul. Începând în nuanțe calde, delicate, vocea sa a adus o mângâiere pe sufletul zbuciumat al personajului, crescând apoi într-un forte ce a umplut aula bibliotecii cu armonicele unui timbru plin, viguros, preferat de obicei de compozitorii austro-germani. De asemenea, am remarcat lejeritatea vocală cu care a abordat atât registrul grav, cât și acut, utilizarea unui piano plin de substanță și expresie pentru sonorităţile înalte, aspecte care au pus în valoare conținutul poetico-muzical al lucrării. Pianul a dobândit sonorități adecvate contextului prin viziunea personală conferită de Bogdan Chiroșcă, care a dozat prezența pianului prin consistența sonoră realizată în momentele solistice și trecerea discretă în plan secundar în pasajele de acompaniament, generând efectul unui partener flexibil, cu o personalitate pregnant conturată.

Deși în număr restrâns, publicul a savurat acest recital, răsplătindu-i pe cei doi muzicieni cu aplauze generoase. O asemenea interpretare nu ar fi fost posibilă fără colaborarea și comunicarea deosebită dintre interpreți, bazată pe intuiție artistică, spontaneitate, capacitate de înțelegere a lucrării, multă muncă și pasiune. Îi felicităm din toată inima și sperăm să îi revedem curând în aceeași formulă artistică!

Aliona Paciurca

Anul IV, Muzicologie

Coordonator: asist. asociat dr. Mihaela Balan