2015.01.15.Concert cameral1

In memoriam Ada Burlui – Recital Trio Dolcissime

prof. univ. dr. Laura Vasiliu

Una dintre primele manifestări muzicale  ale stagiunii Universităţii de Arte „George Enescu” în anul 2015 (15 ian.) a fost concertul de evocare a sopranei Ada Burlui  – profesoara de exceptie, artista de aleasa ţinută, personalitatea de nobilă demnitate  a şcolii ieşene, de la a cărei dispariţie s-au împlinit (deja!) 4 ani! Iniţiativa şi realizarea concertului o datorăm colegelor de catedră – soprana Cristina Simionescu, mezzo-soprana Paula Ciochină şi pianista Brînduşa Tudor – unite sub sigla Trio Dolcissime. Din schiţa de portret pe care am creionat-o în prefaţa recitalului, selectăm pentru însemnările de faţă, idei cu care ar fi bine să rămânem.
Întorcându-ne în timp, o vedem pe Ada Bolocan – mândria clasei de canto din Conservatorul ieşean, la începutul anilor 80: compozitorii îi dedicaseră lucrări, tânăra artistă era prezentă pe scene de concert şi pe unde radiofonice cu prime audiţii. După absolvire, a experimentat viaţa de cântăreţ în colectivul operei ieşene, bucurându-se de măreţia, de strălucirea scenei. A întruchipat personaje din Flautul fermecat şi Nunta lui Figaro, din Nabucco şi Carmen, din Faust şi Boema, din cele mai spumoase operete ale repertoriului teatrului liric ieşean de atunci, însemnând perioada 1982-1992. A cunoscut din plin şi dezamăgirea, deziluzia culiselor. În consecinţă, a ales o carieră complementară, cea de profesor-artist, continuând să lanseze compoziţii contemporane, să anime colective de tineri cântăreţi prin participarea sa, să imagineze spectacole sincretice, apărând de fiecare dată într-o formă impecabilă. Cariera sa de interpret de muzică de cameră şi de concert vocal-simfonic a avut o amploare prea puţin cunoscută. Repertoriul de lied se întindea pe toată plaja stilistică universală şi românească, de la Beethoven, la Richard Strauss, Debussy, Ravel, Rahmaninov; în aria românească n-a evitat nici cântecele lui Tiberiu Brediceanu, nici capodoperele semnate de Enescu şi Jora, nici filosofica lucrare Eminesciana II de Pascal Bentoiu. Oratorii şi cantate integrale, arii selectate în programe de concert – sunt atât de multe titluri ce ar merita un studiu monografic consistent.
Ada Burlui a avut o înţelegere cu totul specială faţă de partiturile moderne şi contemporane, educaţia sa muzicală completă şi îndelungată, perfecţionarea continuă înlesnindu-i abordarea câtorva dintre cele mai complexe creaţii novatoare, de la lieduri ale compozitorilor ieşeni Vasile Spătărelu, Viorel Munteanu, Leonard Dumitriu la haiku-uri abstract-dodecafonice semnate de Roman Vlad (Le Stagionni giapponesi, p.a. 1994). Dar poate cea mai reverberantă împlinire a sa în repertoriul modern a fost monodrama Vocea umană de Francis Poulenc, realizată în 1991 pe scena operei, sub bagheta maestrului Corneliu Calistru. Spectacolul a pus în lumină o artistă totală, cu un larg evantai de mijloace actoriceşti şi vocale care a reuşit  să susţină dramaturgia spectacolului printr-o oră de recitativ acompaniat (?!). O oră de declamaţie cântată, în maniera clasicizată a modernismului francez, precum în Pelléas et Mélisande de Claude Debussy. Peste ani, în teza sa de doctorat, publicată sub titlul  Concepte interpretative în muzica vocală a secolului XX (Editura Junimea, 2007) descoperim resorturile filosofice şi ştiinţifice ale acestor surprinzătoare reuşite interpretative ale Adei Burlui. Permiteţi să o cităm şi să observăm rafinamentul exprimării: „Dat fiind faptul că estetica muzicală contemporană celebrează efortul intelectual care caută frumuseţea într-o idee, detaşată de seducţia muzicală a vocii, artistul liric este obligat să se îndrepte şi spre alte forme de manifestare a spiritualităţii, adăugând la aceasta experienţa proprie în elaborarea unei viziuni interpretative sintetizatoare asupra fenomenului vocal, pe baza rezultatelor ştiinţelor dar şi a altor domenii artistice.” (p. 12) Este viziunea unui artist intelectual, opus şi opozant cântăreţului spontan, intuitiv – opinie dezvoltată şi în extrasul următor: “Rezistenţa făţişă faţă  de cunoaşterea teoretică şi subaprecierea unei instrucţii complete în domeniul muzicii vocale este marota celor care nu înţeleg că ştiinţele interdisciplinare (…) reprezintă procese formative şi inspiratoare în arta cântului contemporan, evitându-se în felul acesta stagnarea sclerozată.” (p.11-12) Ce aprinsă pledoarie pentru cunoaştere, ştiinţă şi larg orizont al interpretului vocal contemporan!
Profesoara Ada Burlui (incepând cu anul 1992) a încurajat aspiraţii, a format tehnici, a lansat voci, oameni şi artişti. Cu ştiinţa şcolii muzicale a Braşovului natal şi a Iaşului adoptat,  cu rigoarea educaţiei ardeleneşti, atât de autentică în fiinţa ei, cu deschiderea spre cunoaştere neîntreruptă prin întâlniri profesionale decisive, prin lectură, audiţie, reflexie şi, nu în ultimul rând, prin propria sa experienţă interpretativă! Nivelul muzical al clasei Adelei Burlui a sfidat timpurile şi politicile educaţionale ale României contemporane. Prin originalitatea repertoriului, prin deschiderea către genuri/stiluri interesante pentru „noul nivel” de învăţământ – ne referim la muzică barocă sau world music, cântare bizantină sau modern-abstractă. Au fost soluţii ale reuşitei, împlinite cu gândul la tinerii cântăreţi. Absolvenţii săi îşi construiesc astăzi cariera, doctoranzii şi-au terminat şi publicat tezele. Ce mândră ar fi fost astăzi profesoara universitară Ada Burlui!
Armonia în viaţă şi în creaţia interpretativă a fost o însuşire decisivă a profilul său. Am perceput existenţa unui echilibru al contrariilor, între patos, vehemenţă, siguranţă – distincţie, eleganţă, aristocraţie –, bunătate, sensibilitate, sentimentalism. Bogăţia personalităţii a făcut-o pe Ada Burlui să cultive, alături de capodoperele marelui repertoriu, muzica  de salon, genurile camerrale pentru ansambluri vocal-instrumentale. Bucuria muzicii s-a revărsat în interpretarea duo-urilor, terţetelor, cvartetelor vocale, pe scenă, la clasă, în producţiile studenţilor săi. În amintirea acelor momente de comuniune muzical-interpretativă, artistele de pe afişul concertului, au oferit un program încântător şi accesibil de duo-uri vocale cu pian.

Soprana Cristina Simionescu şi mezzo-soprana Paula Ciochină sunt profesioniste ale scenei lirice, ambele având experienţă semnificativă în spectacolele ieşene, şi nu numai. Cristina Simionescu (lect. univ. dr.) se află în apogeul carierei sale de solistă. Vocea sa strălucitoare, vibrantă, tehnica de cânt adusă la înalt nivel, temperamentul artistic –  contribuie la succesul deosebit al partiturilor de soprană lirică abordate. Paula Ciochina are o voce de mezzo-soprană gravă, bine timbrată, fiind valorificată în diverse ansambluri sau partituri solo dedicate categoriei sale coloristice.  Talentul de a sublinia  textul poetic, inteligenţa de a-l exprima în interpretare, capacitatea de a pune în valoare  imaginile comice, ludice sau dramatice – reprezintă câteva dintre atributele conf. univ. dr. Paula Ciochină. Pianista formaţiei, Brînduşa Tudor (lect. univ. dr.) depăşeşte statutul de corepetitor, fiind partener cu drepturi egale în formaţia camerală. Experienţa sa de acompaniator de canto îşi spune cuvântul în ştiinţa dozării intensităţii, a culorii şi în participarea vie la împlinirea dramaturgiei întregului. Începând cu acest recital, trio-ul vocal instrumental, consacrat în mai multe concerte anterioare, îşi face public numele – Dolcissime. Este în perfect acord cu muzica interpretată: de o cantabilitate subliniată, cu voci ce îşi răspund sau se îngemănează în mixturi vibrante, iar alături de pian construiesc sonorităţi dense, compact armonizate. Maniera muzicii de salon se poate observa în eleganţa şi delicateţea expresiei, în pudoarea aristocratică a exteriorizării.
Programul ales, desfăşurat fără pauză, a putut fi perceput ca o succesiune de trei unităţi, contrastante în interior.  În prima, au fost alăturate două cicluri de câte trei duete aparţinând unor compozitori opuşi din punct de vedere stilistic: Johannes Brahms (Drei duette op.20) şi Gaetano Donizetti  (din ciclul Nuits d’été à Pausilippe). Pe de o parte, o scriitură armonico-polifonică densă, manipulată în direcţia exteriorizării unui lirism nostalgic, evocator, cu o melancolie a nordului inceţoşat. De cealaltă parte, o melodie armonizată şi acompaniată, simplă, accesibilă, reper al belcanto-ul italian timpuriu. Cea de-a doua unitate a programului a cuprins două opus-uri franceze – un cântec de leagăn de César Franck (Aux petits enfants, din ciclul 6 Duos M.89) cu accentul pus asupra poeziei, cum numai francezii ştiu să o facă, şi o piesă delicată de Ernest Chausson (La Nuit din ciclul 2 Duos op.11), în culori ambigue, impresioniste. Între acestea, am ascultat un duet scris de compozitorul ucrainean Platon Maiboroda (Dragei mele mame), reprezentativ pentru melosul slav, prin forţa interioară de un patos inegalabil. Ultima secţiune a recitalului a pus faţă în faţă  un bolero de Camille Saint-Saëns, El desdichado (Nefericit), patetic şi trepidant, cu o pagină sacră – Quando corpus morietur. Amen – din Stabat Mater de  G. B. Pergolesi, un lamento revigorat de polifonia secţiunii finale.
Vocea şi chipul Adei Burlui, încadrând manifestarea ce i-a fost dedicată, a umplut spaţiul sălii Eduard Caudella şi inimile celor prezenţi prin subtilităţile intonaţionale de filiaţie bizantină din Iubi-Te-voi Doamne (Viorel Munteanu), prin virtuozitatea schimbării stărilor de spirit în Vocea umană (Francis Poulenc) sau prin romanţa cu aer transcendent – Aici mă simt bine… de Serghei Rahmaninov (op. 21, nr. 7, pe versuri de Galina):

Ce frumos e aici…
Uite – în depărtare,
Rîul e un ghem de foc;
Pajişti se întind precum carpete de culoare,
Norii sunt albi.

Aici nu e nimeni…
Aici e linişte…
Aici e doar Dumnezeu şi cu mine.
Florile, bătrînul pin,
Şi tu, vise al meu!

(trad. din engleză – Emanuel Vasiliu)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>