Cine ar fi crezut că în România zilelor noastre plină de frământări și instabilitate pe toate planurile și, mai mult decât atât, în Iași, „un oraș provincial uitat de lumea bună” după cum afirmă unii, în pofida titulaturii de capitală culturală, așadar, în acest „ungher” al țării cineva s-a gândit să fie creativ?! Și nu doar atât… a ÎNDRĂZNIT să o facă la modul cel mai serios și la cel mai înalt nivel, realizând un festival ce s-ar încadra cu lejeritate în circuitul unor evenimente de rang internațional. Classix – cu adevărat un festival de clasă din toate punctele de vedere!

83523797_130989588388571_4034299507398148096_o

Dragoș Andrei Cantea este cel care a avut curajul să viseze! Iar acum își trăiește visul, devenind el însuși un model de reușită pentru tinerii muzicieni. Această idee o găsim ipostaziată în unul din concertele festivalului – Visul american la două piane, susținut de nimeni altul decât Dragoș Andrei Cantea și Valeria Lapșin – un alt muzician cu un potențial promițător și cu o voință de nestăvilit. Practic aici descoperim punctele comune ale celor doi tineri interpreți: „încăpățânarea” cu iz american de a reuși, talentul, munca, perseverența și multe alte calități, precum și același mentor în persoana doamnei lector univ. dr. Ioana Stănescu, cea care, pe lângă crearea conturului profesional, le-a insuflat cu răbdare cultul pentru profesionalism, pasiune și dedicație.

Așadar, cea de-a cincea zi a festivalului Classix se anunța a fi promițătoare, avându-i ca protagoniști pe cei doi artiști formați la Iași, care au pregătit un spectacol muzical ca-n filme, îndemnându-ne să pășim cu încredere pe tărâmurile jazz-ului și a musical-ului hollywood-ian.

Dragoș Andrei Cantea este un pianist cu o personalitate aparte. Încă din perioada studiilor preuniversitare, universitare și masterale pe care le-a urmat sub atenta oblăduire a doamnei lector univ. dr. Ioana Stănescu, s-a remarcat prin abilitatea de a gândi și a acționa într-o manieră unică. A susținut recitaluri solistice în principalele centre culturale din țară (Iași, București, Timișoara, Cluj, Brașov), iar în 2013 a interpretat concertul pentru pian de Edvard Grieg alături de orchestra simfonică a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

Toate aceste experiențe l-au determinat să-și descopere predilecția pentru muzica de cameră, dovadă fiind și apariția cvartetului cu pian Caudella, al cărui fondator este. Complexitatea personalității lui se remarcă și prin apetența deosebită față de latura științifică a muzicii, urmând și un doctorat sub îndrumarea maestrului formației camerale VOCES, prof. univ. dr. Dan Prelipcean.

Creativitatea, ambiția și perseverența l-au impulsionat să-și continue studiile la nivel internațional, la Academia Norvegiană de Muzică din Oslo, unde din 2017 este masterand avansat la clasa profesorilor Håvard Gimse și Kathryn Stott. În anul 2020 descoperim și o latură managerială a interpretului, care devine fondatorul și directorul artistic al festivalului Classix.

Picture3

Valeria Lapșin este o pianistă care se remarcă prin delicatețe, rafinament și foarte mult bun simț. La toate acestea, în momentul în care urcă pe scenă se adaugă un echilibru între emoție și rigoare. Fiind o persoană deosebit de emotivă, Valeria a reușit să găsescă acel raport ideal dintre afect și interpretarea unei partituri, printr-o constantă autodisciplină, dorința de a se autodepăși, motivație de muncă și de reușită. Originară din Republica Moldova, a urmat studiile de licență iar în prezent și de master în cadrul conservatorului ieșean, la clasa doamnei lector univ. dr. Ioana Stănescu. A obținut mai multe premii și distincții, a susținut numeroase recitaluri solo și camerale, manifestând o permanentă dorință de perfecționare și evoluție. Astfel în 2017 a studiat temporar la conservatorul din Cagliari, iar în perioada 2018 – 2019, a devenit bursieră la SoNoRo Interferențe. O încununare a muncii și consecvenței sale vine în anul 2018, când este invitată ca pianist colaborator la secția de violoncel a Concursului Internațional „George Enescu” și în 2019, când este selectată ca beneficiar al programului Tinere Talente desfășurat sub egida Fundației Principesa Margareta a României. În prezent studiază la Freiburg (Germania), unde a obținut o bursă la Hochschule für Musik la clasa profesorului Tilman Krämer.

Picture1

Romeo și Julietta – american style

Pianul este instrumentul care permite suprapunerea mai multor planuri sonore simultan, ceea ce oferă o disponibilitate mai mare pentru transpunerea lucrărilor orchestrale. Cu atât mai generoasă este sonoritatea unică creată de alăturarea a două piane, ca în cazul acestui recital. În prima parte am realizat o intruziune în lumea musical-ului american prin Dansurile simfonice din West Side Story de Leonard Bernstein.

Personalitate cu multiple valențe – compozitor, dirijor și profesor, Leonard Bernstein a contribuit mult la crearea, promovarea și evoluția fenomenului muzical de factură clasică din secolul XX. Alături de prietenii săi, coregraful Jerome Robbins și libretistul Arthur Laurents, și-a propus să ofere publicului o adaptare modernă muzicală a tragediei Romeo și Julieta de William Shakespeare. Astfel, în anul 1957 a luat naștere vestitul musical West Side Story, care păstrează ideea de bază a intrigii tragediei scriitorului britanic, descriind de această dată tensiunile și rivalitatea socială dintre două găști newyorkeze. Din punct de vedere muzical, se dezvăluie asocierea a două tradiții distincte. Descoperim ansambluri vocale complexe și ideea de leitmotiv, preluate din specificul genurilor muzicale clasice, la care se adaugă elemente noi, precum ritmurile de jazz, timbruri și figurații latino.

În 1961 compozitorul selectează din acest musical nouă secțiuni pe care le reorganizează într-o formă nouă, ghidându-se după raționament melodic și creează suita Dansuri Simfonice.

Dragoș și Valeria au interpretat versiunea compozitorului american John Musto, care în anul 1998 a realizat aranjamentul suitei pentru două piane. Fiind vorba de o partitură programatică, muzica este sugestivă și fără a cunoaște povestea din West Side Story.

Pe parcursul celor nouă părți – I. Prolog (Allegro moderato), II. Somewhere (Adagio), III. Scherzo (Vivace e leggero), IV. Mambo (Meno Presto), V. Cha-cha (Andantino con grazia), VI. Meeting scene (Meno mosso), VII. Cool Fugue (Allegretto), VIII. Rumble (Molto allegro), IX. Finale (Adagio) – protagoniștii ne-au purtat pe ritmuri diverse, după cum ne sugerează și titlurile mai multor mișcări, transpunându-ne într-o frumoasă poveste romantică americană cu momente conflictuale, dans, emoție – într-un cuvânt – viață.

Deși au la activ numeroase concerte, recitaluri atât în țară cât și în străinătate, sarcina celor doi interpreți nu a fost deloc ușoară, întrucât acest gen de muzică impune din start anumite dificultăți. În primul rând aranjamentul presupune, mai mult sau mai puțin, reducția unei partituri de orchestră, implicit, simultaneitatea mai multor planuri sonore. Pe de altă parte, cei doi pianiști cu experiență vastă se află în ipostaza de a cânta împreună, în situația în care, de obicei cântă singuri, ca soliști sau în cadrul unor ansambluri ce implică instrumente cu diferite timbralități. La toate acestea se adaugă un nou stil interpretativ, pentru cei doi soliști care au beneficiat de o educație muzicală preponderent de factură clasică. Într-adevăr, o provocare deosebită căreia i-au făcut față cu brio datorită pregătirii temeinice de care au dat dovadă, fapt ce a dus la o sincronizare perfectă în ceea ce privește maniera de interpretare și de a simți muzica.

Încă din Prolog, Dragoș și Valeria au creat o atmosferă cu tentă hollywood-iană, asumându-și nu doar rolul de soliști, ci și de actori/naratori oferind publicului o interpretare dezinvoltă cu inserții sonore surprinzătoare, precum acele pocnete din degete menite parcă să amplifice suspansul și intriga. În spatele tuturor acestor efecte și mijloace de expresie artistică am putut observa o stăpânire de sine, luciditate și concentrare a celor doi pianiști, pentru care preocuparea de bază rămânea a fi muzica. Acest prim moment s-a remarcat printr-o dramaturgie deosebită a dinamicii, trasând sonor principalele momente de izbucnire a conflictelor prin atacuri în forte sau pauze deosebit de sugestive. Pasaje complexe, precum momentele de poliritmie dintre cele două piane nu au pus probleme interpreților, aceștia reușind să comunice eficient pe parcursul întregului recital.

Partea a II-a, Somewhere, vizibil contrastantă față de Prolog, creează o atmosferă de reverie. Aici am surprins delicatețea touché-ului celor doi pianiști, precum și capacitatea de a parcurge gradat o paletă largă de nuanțe, contribuind la intenția plastică a compozitorului. Din nou am observat o echilibrare a intensității dintre cele două piane.

În partea a III-a, Scherzo, tema anterioară „îmbracă” ritmuri vii ce culminează în Mambo – următoarea mișcare, ce menține dinamica anterioară, la care se adaugă un caracter ritmico-melodic agresiv, în conformitate cu programul prestabilit de autor. Aici protagoniștii au venit și cu un suport vocal, strigând la unison „mambo”, dinamizând astfel partitura și oferindu-i un plus de culoare.

Următoarele două părți, Cha-cha și Meeting scene sunt dedicate celor doi îndrăgostiți care provin din lumi diferite, conform modelului tragediei shakespeariene. Pe ușoare ritmuri de dans, în tempo așezat, cu nuanțe mici, Dragoș și Valeria au redat această scenă în culori jucăușe și diafane, menite parcă să sugereze flirtul dintre Tony și Maria. De aici și până la final, este prezent acel swing specific jazz-ului, care variază ca tempo, în funcție de specificul fiecărei părți.

În Cool Fugue și Rumble este culminația întregii suite. În tempo energic, cu sonorități stridente, pianiștii conturează din punct de vedere muzical lupta dintre cele două găști, păstrând swing-ul, dar nu și caracterul. Dramaturgia se desfășoară în nuanțe forte, cu atacuri percutante, punând la încercare sincronicitatea interpreților, care nu se dezmint nici de această dată, creând o atmosferă copleșitoare din punct de vedere auditiv.

Finale încheie povestea într-o notă melancolică, unde predomină cantabilitatea asigurată de un legato permanent, de utilizarea pedalei. Cu toate acestea, sesizăm o oarecare asprime a acordurilor din registrul acut, care, deși în piano, sună ușor percutant, insinuând parcă durerea, regretul din sufletul Mariei.

De remarcat este că Dragoș și Valeria au întruchipat într-un mod original celebrele personaje Romeo și Julieta, care, spre deosebire de tragedia shakespeariană, au avut un final fericit, judecând după încântarea și aplauzele publicului.

Picture2

Porgy și Bess

În cea de-a doua parte a recitalului, protagoniștii serii ne-au transpus în minunata operă a lui Gershwin, Porgy și Bess ilustrând o veritabilă suită-fantezie pianistică de virtuozitate al cărui aranjament îi aparține compozitorului și pianistului australian, Percy Grainger.

George Gershwin a fost un compozitor american al cărui geniu i-a fost recunoscut încă de la o vârstă fragedă. Un adevărat „Shubert american”, după cum îi plăcea să afirme despre el, a compus și muzică clasică, dar rămâne în istorie în special datorită creațiilor de jazz. În 1933, alături de fratele său Ira Gershwin, își propune un proiect îndrăzneț, realizând opera populară muzicală (opera folk) Porgy și Bess, inspirată din viața socială afro-americană. Partitura conține arii care în timp au devenit cântece de mare popularitate.

În cadrul acestui recital am audiat un aranjament clasic pentru două piane realizat de Percy Grainger, ce însumează nouă dintre cele mai iubite momente din opera lui Gershwin: My Man’s Gone Now; It Ain’t Necessarly; Clara, Don’t You Be Down-Hearted; Summertime; Oh, I Can’t Sit Down; Bess, You is my woman Now; Oh, I Got Plenty of Nothing; Oh Lawd, I’m On my Way.

Dragoș și Valeria ne-au introdus într-o călătorie fantastică în stil jazz, purtându-ne de la ritmuri suave, liniștite la cele mai dinamice și înflăcărate, specifice muzicii populare afro-americane. A fost un adevărat deliciu pentru spectatori să urmărească transfigurarea celor doi protagoniști în momentul în care treceau de la o piesă la alta, ei devenind expresia a ceea ce doreau să transpună muzical.

O culoare aparte, ușor impresionistă a avut-o piesa Clara, Don’t You Be Down-Hearted care ia naștere dintr-o pânză sonoră construită pe octavele paralele ale tricordiei do-re-mi, peste care treptat se dezvoltă linia melodică generată de saltul de cvartă perfectă, în sens ascendent sau descendent, ce se repetă, în registre diferite, ca un dialog construit pe principiul întrebare-răspuns.

Caracterul dansant a fost surprins și redat cu expresivitate în piesa Oh, I Can’t Sit Down, în timp ce piesa Bess, You is my woman Now a sunat ca o veritabilă declarație de dragoste cu prezența tuturor stărilor pe care le trăiește un îndrăgostit: de la înflăcărare și patos, materializate pianistic prin atacuri vii și în forță, până la cele mai fine atingeri ale claviaturii, percepute auditiv ca adevărate mângâieri.

Nu au lipsit piesele de virtuozitate pe parcursul cărora pianiștii s-au dezlănțuit ca într-un adevărat tur de forță. Ne referim la ultimele două melodii – Oh, I Got Plenty of Nothing și Oh Lawd, I’m On my Way – care ne-au surprins printr-o textură sonoră densă și complexă, dificilă de redat din punct de vedere tehnic.

Concertul s-a încheiat într-o notă melancolică și de reverie sub acordurile dulci ale melodiei Summertime, pe care cei doi protagoniști au interpretat-o din nou, în urma cererii unui bis din partea publicului.

Pe lângă profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul întregii seri, Dragoș și Valeria, ca niște interpreți desăvârșiți, ne-au surprins cu atenția la detalii, creând un cadru de spectacol parcă desprins dintr-o scenă de film. În mod discret ne-au sugerat atmosfera americană a anilor 1950 prin câteva accesorii, precum cele două lampadare stilizate și ținuta vestimentară a Valeriei, cea care pentru o seară s-a transpus în pielea celor două eroine ale lucrărilor interpretate: Maria (din West Side Story) și Bess (din Porgy și Bess).

Picture4

O seară magică în care au primat stilul elevat, rafinamentul și bunul gust sub genericul festivalului Classix. Singurul regret este că deocamdată trebuie să depășim câteva etape în educarea spectatorului, cu privire la respectarea anumitor norme de conduită la un concert de asemenea anvergură. Și un alt neajuns, care poate fi trecut la capitolul „răul necesar”, este prezența destul de activă în timpul spectacolului a fotografilor și cameramanilor, care, și ei la rândul lor, avizi de perfecțiune, doresc să imortalizeze cele mai evocatoare imagini.

Drd. Aliona Paciurca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>