Am avut ocazia să iau parte la un eveniment muzical inedit, care mi-a atras atenţia la prima vedere a afişului. Vineri, pe 10 februarie 2017, de la ora 17,00, a avut loc un recital de pian susţinut de Anca Păduraru în Sala Studio a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi. Programul a cuprins primele zece piese din cele „Douăzeci de priviri asupra pruncului Iisus” compuse de Olivier Messiaen, o lucrare amplă, complexă, rareori abordată de pianişti, deşi este una dintre cele mai cunoscute creaţii ale marelui compozitor francez. Pentru mine, a fost un prilej de bucurie să pot asculta live o capodoperă a secolului al XX-lea, un opus încărcat de semnificaţii artistice, estetice, spirituale, după cum sugerează şi titlul (mai ales în versiunea originală din limba franceză, „Vingt regards sur l’Enfant Jésus”, având mai degrabă sensul unor viziuni).

Anca Păduraru este o pianistă mereu deschisă provocărilor. A căutat să se perfecţioneze permanent încă din primii ani de studiu petrecuţi în Bacău, prin participarea la diferite concursuri de interpretare, aflându-se sub îndrumarea dnei Tatiana Pocinoc, iar mai târziu a plecat la Bucureşti, unde a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică, la clasa prof. Delia Pavlovici (1998-2003). Apoi şi-a dedicat activitatea participării la concursuri internaţionale şi pregătirii unor concerte şi recitaluri de pian, printre care colaborarea cu Johnny Răducanu la Muzeul de Artă din Constanţa (2012) a fost un proiect remarcabil. Între anii 2014-2016 a urmat studiile masterale la Universitatea de Arte din Iaşi, revenind sub îndrumarea primului mentor artistic, prof. univ. dr. Tatiana Pocinoc, iar în 2016 a beneficiat de o bursă de studii în Austria, unde a lucrat cu prof. mag. Ralf Heiber şi a susţinut două recitaluri la Eisenstadt şi Viena. În prezent, Anca Păduraru este doctorandă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, având ca îndrumător ştiinţific pe prof. univ. dr. Şerban Soreanu şi un subiect de cercetare complex, orientat spre personalitatea lui Olivier Messiaen. De-a lungul timpului, a păstrat o legătură frumoasă cu oraşul Iaşi, pregătind recitaluri cu program amplu şi mai rar abordat, precum integrala preludiilor de Claude Debussy (2016) şi „Vingt regards sur l’Enfant Jésus” (2017), asupra cărora m-am concentrat în cronica de faţă, meritând interesul publicului specializat şi meloman deopotrivă.

În prezent, alegerea unui subiect sau a unui program muzical ce vizează creaţia lui Olivier Messiaen este o provocare intelectuală atât pentru interpret, cât şi pentru public. Mediul estetic contemporan este deconcertant, pentru că suntem înconjuraţi de numeroase forme de exprimare artistică ce evidenţiază tendinţa oarecum generalizată de a prefera facilul, accesibilul, spectaculosul şi mai ales senzaţionalul. Este o realitate descurajantă, dacă ne gândim că muzica, alături de celelalte arte şi ramuri ale culturii, ajunge să se alinieze acestor „standarde” universal valabile, prin valorificarea intensă a mijloacelor tehnologice şi mediatice, pentru realizarea unui produs cât mai atrăgător, interesant şi vandabil. Şi atunci… pentru ce să mai ascultăm muzica lui Olivier Messiaen?

Unicitatea personalităţii sale în contextul secolului al XX-lea este marcată prin interferenţa a trei zone ideatice: natura, credinţa în divinitate şi puterea iubirii. Acestea au călăuzit întreaga sa activitate artistică, oferindu-i un material creator consistent, bogat în resurse de inspiraţie şi cu potenţial semantic deosebit. Les „Vingt regards sur l’Enfant Jésus” au fost compuse de Olivier Messiaen în 1944 pentru soţia lui, Yvonne Loriod, într-un context istoric încă frământat de conflictele politice mondiale, având intenţia unui ciclu de viziuni teosofico-muzicale asupra simbolurilor religioase din cultura spirituală creştină. Termenul de regard invită la o meditaţie adâncă pe parcursul fiecărei piese din suita pianistică, în care compozitorul înglobează trei teme principale: tema forţei divine, cea a crucii şi tema clopotelor, care circulă sub forma unor idei ciclice în diferite părţi ale lucrării, conferindu-i unitate structurală şi coerenţă tematică.

Programatismul suitei este evidenţiat prin prefaţa adăugată de compozitor în vederea exprimării unui comentariu detaliat referitor la mesajul lucrării, fiecare piesă având câte un paragraf descriptiv în care Messiaen oferă o perspectivă intimă asupra universului său sufletesc, prin conturarea unor imagini revelatoare în plan spiritual ce pot fi corelate cu „textul” muzical. Viziunile sacrale ale compozitorului sunt transpuse sonor şi prin valorificarea unor surse de inspiraţie de sorginte religioasă, precum unele linii melodice preluate din liturghia romano-catolică sub formă de cantus planus, prin folosirea simbolurilor religioase în construcţia temelor, prin armonizările modale, cu sonorităţi austere, specifice muzicii gregoriene. Maniera de tratare a pianului are un rol important în crearea imaginilor sonore, prin folosirea pedalei pentru rezonanţa clopotelor, efectele de percuţie, prin cantilenele sugestive pentru timbrul instrumentelor de suflat din lemn sau stridenţele asemănătoare alămurilor suprapuse în mod voit disonant, precum şi apariţia unor fragmente sugestive pentru cântecul păsărilor.

Elementele de limbaj sunt dezvoltate prin metode complexe, demonstrând o tehnică de compoziţie originală şi o logică personală a construcţiilor sonore. Însă, dincolo de modurile cu transpoziţie limitată, ritmurile de origine hindusă, nonretrogradabile, idiosincretice şi formele diverse, putem sesiza aspecte particulare ale receptării acestora: ritmul poate fi perceput ca expresia unui timp reversibil, circular, non-istoric (comparabil cu acel „spaţiu-timp” definit de filosoful francez Henry Bergson). Armonia este novatoare, conturând un univers sonor original, bazat pe relaţia dintre limbajul modal şi cel tonal, dar separat de acestea; se creează deseori impresia unei melodii de acorduri fie majore, minore, de cvinte sau cu alte structuri familiare, dar înlănţuite într-un mod neaşteptat, prin suspendarea legăturilor tonal-funcţionale, datorită modurilor cu transpoziţie limitată. Melodica, la nivel general, creează viziunea unei frumuseţi pure, naturale, aidoma perfecţiunii preexistente în toate descoperirile omului; auzim deseori melodii expuse fragmentat, pe mai multe planuri sonore, sub forma unui mozaic. Scriitura este densă în majoritatea pieselor suitei, oscilând de la structurile verticale, acordice (evidente chiar din primul moment) la desfăşurările ample în pasaje de virtuozitate pianistică (în piesele a VI-a, a VIII-a, a X-a), unele cu sonorităţi impresioniste, de la unisonurile în ostinato cu ritm asimetric (începutul piesei a X-a) până la scriitura fugato cu subiect şi contrasubiect, pasaje de repriză tematică în stretto (marcate de Messiaen în cea de-a VI-a piesă) sau dispunerea discursului muzical pe trei portative (aspect întâlnite în mai multe secţiuni), cu realizarea unui canon ritmic în limbaj polimodal prin suprapunerea mai multor moduri (marcate de compozitor în partitura celei de-a V-a viziuni). Dinamica vizează construirea unui spaţiu muzical amplu, atent organizat în zone de intensitate aflate în strânsă relaţie cu timbralitatea, care se evidenţiază prin stratificările sonore, crearea de efecte şi culori instrumentale.

Viziunea interpretativă a pianistei Anca Păduraru s-a racordat la toate aceste aspecte definitorii pentru stilul componistic al lui Olivier Messiaen, care considera culoarea un element esenţial deopotrivă în natură, cât şi în muzică. Am observat diferitele tehnici de evidenţiere a cântecului păsărilor prin agilitatea ludică a succesiunii notelor, prin folosirea accentelor în sublinierea asimetriilor ritmice, a rubato-ului în secvenţele de suspensie temporală, prin realizarea finalurilor care diferă de la o piesă la alta, unele fiind prelungite prin coroane lăsate să se aşeze ca nişte momente de reculegere după desfăşurări anterioare complexe, altele, dimpotrivă, având un caracter „sec” (indicat în partitură), sugerând atitudinea detaşată a interpretului în raport cu substratul ideatic tratat în secţiunea respectivă. Pentru crearea acelei palete cromatice solicitate de autor, Anca Păduraru şi-a concentrat atenţia asupra realizării sonorităţilor particulare fiecărei piese, unele indicaţii fiind precizate de compozitor, altele impunând contribuţia propriei intuiţii artistice: atmosfera „misterioasă, dar cu iubire” din prima piesă a ciclului – „Regard sur le père”; caracterul maiestuos, strălucitor dedus din temele expuse în cea de-a II-a – „Regard de l’étoile”; „extinderea asimetrică”, cu caracter meditativ din cea de-a III-a – „L’échange”; expresia purităţii indicate în cea de-a IV-a – „Regard de la Vierge”; caracterul „luminos, solemn”, precizat în cea de-a V-a piesă – „Regard du Fils sur le Fils”; aspectul incisiv, rigid, specific celei de-a VI-a – „Par Lui, tout a été fait”; maniera „expresivă, dureroasă” a revenirii temei crucii şi a stelei în cea de-a VII-a secţiune – „Regard de la Croix”; viziunea elevată, cu tentă ludică datorită intervenţiei cântului vioi al privighetoarei în cea de-a VIII-a piesă – „Regards des hauteurs”; interpretarea sobră, austeră, meditativă a celei de-a IX-a părţi – „Regard du temps”; percepţia estetică adecvată a „dansului oriental” menţionat şi expus în cea de-a X-a secţiune – „Regard de l’Esprit de joie”, stilizat prin maniera ostinato cu accente asimetrice, cu inserţia acelui cantus planus expus la unison, precizat de compozitor prin termenul „plain-chantesque” (care sugerează şi puţină ironie în raport cu modelul vizat). A zecea viziune este un moment-cheie al întregii lucrări, realizat sub forma unui dans vehement, în sonorităţi ameţitoare, compozitorul mărturisind că „mereu am fost de părere că Dumnezeu este fericit şi că bucuria Lui este inefabilă, eternă în sufletul lui Hristos”. Momentele indicate în partitură „ca un cântec de vânătoare expus la corni” şi „tema bucuriei” exprimă stări de exaltare, sugerând forţa de izbăvire a iubirii.

În vederea realizării acestui complex de imagini, stări, viziuni spirituale, un rol deosebit îl au maniera de atac, articulaţia şi pedalizarea corespunzătoare efectelor sonore vizate. Pianul trebuie tratat ca un aparat simfonic, cu abordări diferite care impun adaptarea mijloacelor de interpretare în vederea obţinerii celor mai potrivite sonorităţi dorite de compozitor. Pianista şi-a pus în valoare imaginaţia artistică pentru fiecare piesă a suitei, dovedind o putere de concentrare dozată în raport cu evoluţia discursului sonor.

Este o lucrare grea, dar atât de frumoasă! O creaţie complexă, care necesită nu doar tehnică pianistică şi rezistenţă interioară pentru susţinerea unei lucrări de mare anvergură, dar presupune în mod special maturitate pe toate planurile dezvoltării artistice, profesionale şi spirituale. Anca Păduraru a dovedit o percepţie psihologică înaltă şi o energie artistică intensă, ajungând la finalitatea estetică prin trăire şi asumare. Aşa cum o interpretare autentică poate fi dobândită numai după înţelegerea profundă a unei lucrări, imaginaţia mistică pe care o impun cele „Douăzeci de viziuni…” este adânc ancorată în semnificaţiile simbolizate de textul muzical. După cum spune şi pianista, pentru înţelegerea gândirii şi simţirii lui Messiaen „este nevoie de o apropiere faţă de textul scris” al acestuia, iar în plan interpretativ, „la un moment dat, partitura mă conduce. Contribuţia mea este la nivelul mijloacelor tehnice, în sensul că încerc să găsesc acele tehnici pianistice care să pună în evidenţă textul.”

Participarea în timp real la acest recital a fost experienţă frumoasă pentru mine. Pe parcursul audiţiei, am avut impresia parcurgerii unui drum sinuos, prin care am încercat să urmăresc câteva momente importante ale istoriei religiei creştine, de la actul creaţiei biblice sugerat la începutul lucrării – „Viziunea Tatălui ceresc”, până la ideea triumfului iubirii peste toate sursele durerii şi suferinţei din lume, prin „Viziunea asupra spiritului de bucurie”. Este ca un traseu iniţiatic pe care fiecare ascultător îl poate realiza prin sondarea sinelui şi regăsirea valorilor pierdute sau uitate pe parcursul existenţei lumeşti. Fiecare epocă aduce cu sine un val de transformări exterioare care generează modificări profunde la nivelul conştiinţei individuale, ducând la desacralizarea civilizaţiei moderne. Iar lumea contemporană reflectă acest fenomen mult mai evident decât în trecut, pentru că problemele par să se acutizeze, în ciuda trecerii timpului şi a experienţelor anterioare. Avem nevoie de mai multă iubire, răbdare, toleranţă… Mesajul compozitorului, prezent de altfel în majoritatea creaţiilor sale, este o viziune a adevărurilor universale transfigurate în plan sonor sub forma unor metafore muzicale de mare intensitate artistică, cu forţă vindecătoare. Natura, divinitatea, iubirea – cele trei elemente dominante în gândirea şi creaţia lui Olivier Messiaen – sunt valori supreme ale umanităţii pe care trebuie să le păstrăm şi să le apărăm cu toată puterea noastră sufletească, spirituală şi intelectuală.

Felicitări Ancăi Păduraru pentru abordarea acestei lucrări, pentru viziunea interpretativă dăruită publicului ieşean şi pentru calitatea sa extraordinară ca om şi artist!

Asist. univ. dr. Mihaela Balan