Aştept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid şi împuşcat cu muguri
şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
şi să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum şi-n veacul vecilor.

Prima seară de muzică a primăverii din acest an (2 martie 2017) s-a desfășurat în ambientul somptuos al sălii „Henri Coandă” din Palatului Culturii, fiind oferită de Trio Academik al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Cum „în sertarele rococo ale primăverii se găsesc întotdeauna marchize și sonatine” (Gheorghe Iancovici), protagoniștii acestui eveniment au alcătuit un program inedit, în primă audiție – trei opusuri aparținând unor compozitori mai puțin prezenți pe afișele de concert, dar care au oferit posterității lucrări originale, demne de a fi înscrise în tezaurul muzicii camerale universale: Trio op. 25 pentru pian, clarinet și corn de Maximilian Heidrich, Serenada op. 73 pentru pian, clarinet și corn de Robert Kahn și Duo Concertant pentru clarinet corn și pian pe teme din opera „Don Giovanni” de Mozart, Op. 5 de Johann Sobeck.
Trio Academik s-a înființat în anul 2016 la inițiativa profesorilor universitari de la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași: Doru Albu – clarinet, Petrea Gîscă – corn, Aurelia Simion – pian. În prezent, la clarinet se află lect. univ. dr. Daniel Paicu. Fiecare membru al formației deține un impresionant palmares de recitaluri în România și peste hotare, distincții, publicați, înregistrări și participări la emisiuni radio și televizate, la care se adaugă numeroase proiecte în această configurație camerală.

Scopul inițial al fondatorilor trio-ului Academik a fost crearea unei formații camerale inedită timbral, de o prestanță interpretativă de excepție, care să promoveze atât creația muzicală universală cât și repertoriul de gen aparținând școlii românești de compoziție. Deși repertoriul pentru o astfel de componență instrumentală este de cele mai multe ori necunoscut, opusurile abordate reprezintă nu doar prilejuri oferite publicului de a aprecia virtuozitatea tehnică, expresivitatea și calitățile de parteneri de ansamblu ai membrilor formației, dar și tot atâtea incursiuni într-un univers sonor original, ce impresionează prin echilibrul just dintre complexitate și cantabilitate.

Trio op. 25 pentru pian, clarinet și corn aparține compozitorului german Maximilian Heidrich, unul dintre creatorii romantici aflat în umbra marilor figuri componistice ce au dominat a doua jumătate a secolului XIX, poate, am putea suspecta, și datorită existenței sale întrerupte brusc la numai 45 de ani. Deși organist de formație, creația lui Heidrich, însumând aproximativ 79 de opusuri, nu este axată exclusiv pe muzica pentru orgă, ci abordează un repertoriu deosebit de divers, ce cuprinde toate marile genuri muzicale: cameral/orchestral, vocal/instrumental/dramaturgic. Mai mult, în sfera muzicii de cameră, compozitorul experimentează în domeniul combinațiilor timbrale, compunând pentru o serie de formații mai puțin uzitate de-a lungul timpului: armoniu și pian, voce și orgă, clarinet, violă și violoncel (op. 33) și nu în ultimul rând, pian, clarinet și corn în opusul audiat cu acest prilej.
Trio op. 25 a fost pentru prima dată publicat în anul 1895 și reprezintă una dintre creațiile lui Maximilian Heidrich care, deși accesibilă intepreților (atât în ediția inițială cât și cea realizată în anul 2000), este necunoscută publicului larg datorită combinației instrumentale mai puțin obișnuite pentru acea vreme căreia se adresează.
Urmărind structura tetrapartită a genului de trio clasico-romantic, în care două părți în formă de sonată încadrează o secțiune lentă și un scherzo estonese, lucrarea impresionează prin complexitatea limbajului, prin scriitura instrumentală densă, dezvăluind o muzică de un deosebit rafinament, în același timp elaborată dar și de o mare cantabilitate. Dramatism și tensiune, lirism și meditație, dans zglobiu și visare, toate acestea au fost oferite prin intermediul unei țesături sonore de o mare diversitate melodică, ritmică, armonică și tonală, printr-un discurs plin de dinamism, culoare și polivalență expresivă.

A doua lucrare din programul serii, Serenada op. 73 pentru pian, oboi (clarinet) și corn, este semnată de compozitorul german Robert Kahn (1865-1951), un epigon al romantismului târziu, și în special al lui Johannes Brahms, dar și un ilustru profesor de pian și compoziție la una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale europene, Hochschule für Musik din Berlin. Robert Kahn nu deține în palmaresul său componisitic niciun opus orchestral, abordările sale orientându-se cu precădere către genul coral și cel cameral. Stilul său componistic este impregnat de gândirea armonică de tip romantic, cu o valorificare intensă a expresivității fluctuațiilor tonale, a coloritului timbral, scriitura utilizată în partiturile sale amintind de cea a lui Johannes Brahms, fără a-și pierde însă originalitatea.
Serenade op. 73 are o poveste …interesantă, ce explică popularitatea de care se bucură lucrarea, în ciuda ansamblului instrumental atipic pentru care a fost concepută. În 1923, când Robert Kahn a trimis editorului său, Nikolaus Simrock, lucrarea pentru publicare, partitura purta titlul Trio pentru oboi, corn și pian. Editorul, uitându-se pe manuscris, i-a spus compozitorului că nu va vinde niciodată mai mult de câteva exemplare dacă aceasta era singura combinație în care putea fi cântată lucrarea. Mai mult, îi refuza publicarea până când nu va fi însoțită de cel puțin o versiune pentru trio-ul cu pian standard. Kahn, care s-ar părea, era foarte atașat de acest opus, i-a oferit lui Simrock nu una, ci 9 variante pentru diverse tipuri de ansambluri, oboiul putând fi substituit cu vioara, clarinetul sau viola, iar cornul cu viola sau violoncelul.
Deși concepută într-un limbaj post-brahmsian, Serenada op. 73 aduce un element de originalitate în concepția asupra genului. Ne referim la construcția într-o singură mișcare, alcătuită din două secțiuni ample ce se execută fără pauză: prima parte, Andante sostenuto, cu un trio median în tempo Vivace, iar a doua secțiune, Allegretto non troppo e grazioso, o muzică de o eleganță distinsă, cu același moment contrastant în centru. Și cum este vorba de o serenadă, nu lipsesc momentele în stil divertimento, în care virtuozitatea instrumentală se împletește cu spiritul ludic, iar secțiunile lirice, prilejuri de încântare a spiritului, invită la meditație și visare.

Ultimul moment muzical al serii a reprezentat o întoarcere în timp la muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, printr-o lucrare plină de suprize sonore, Duo concertant pentru clarinet, corn și pian pe teme din opera „Don Giovanni” de Mozart Op. 5 de Johann Sobeck.
Compozitor și clarinetist de origine cehă, Sobeck s-a bucurat de o carieră muzicală longevivă, ce a cuprins întreaga epocă a Romantismului muzical, până după primul deceniu al secolului XX. Cu toate acestea, nașterea sa în perioada imediat următoare morții lui Beethoven a trasat, fără îndoială, pârghii estetice care au determinat apelul la muzica înaintașilor în creațiile sale. Muzica Duo-ului Concertant pe teme din opera „Don Giovanni” de Mozart evocă sonorități aparținând clasicismului muzical, însă încadrate într-un limbaj romantic autentic în exprimare și sugestii.
Locul central în structura lucrării îl dețin variațiunile pe tema duetului La ci darem la mano, ce reprezintă o altă legătură cu trecutul muzical, nu doar prin apelul la creația mozartiană, ci și la modelul variațiunilor ornamentale și a fanteziilor beethoveniene (Beethoven utilizând el însuși aria ca model de pornire a unor lucrări de gen). Expunerea temei integrale în aranjamentul pentru trio clarinet, corn și pian este urmată de o serie de 4 variațiuni, în care au putut fi remarcate atât arta prelucrării variaționale în concepția creatorului, dar și o măiestrie a tratării instrumentale, ce vizează atât virtuozitatea cât și expresivitatea timbrală și melodică. Pe scurt, o muzică fermecătoare, o transpunere în plin romantism a muzicii mozartiene.

Cele trei lucrări prezentate de Trio Academik au oferit publicului ocazia redescoperirii unor muzicieni de înaltă ținută, ce urmăresc nu doar „să facă” ci mai ales „să ofere” muzică. Bogăția sonoră și expresivă a partiturilor, complexitatea scriiturii și a concepției componisitice, contrastul dintre dramatism și sonoritățile dansante, dintre lirism și jovialitate au fost evidențiate de timbralitatea versatilă și mobilitatea execuției cornului, de virtuozitatea și dinamismul impus de clarinet, dar și de polivalența armonică, de sonoritatea bogată, plină, capabilă de multiple subtilități dinamice a pianului. Cei trei parteneri ai ansamblului, prof. univ. Petrea Gîscă – corn, lect univ. dr. Daniel Paicu – clarinet și prof. univ. dr. Aurelia Simion – pian, s-au dovedit nu doar participanți la un discurs comun, ci componente simbiotice ale unui întreg sonor, în care fiecare intervenție solistică, fiecare frântură de individualitate instrumentală a fost asumată și transmisă intens publicului de fiecare instrumentist.
Sperăm ca începutul primăverii în armoniile Trio-ului Academik să fie o promisiune de rodnicie și încântare pentru toate evenimentele muzicale ale stagiunii în plină desfășurare la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.