Importante sunt şi contribuţiile asupra cunoaşterii personalităţii lui George Enescu, profesorul Mihail Cozmei bazându-se pe informaţii cu valoare documentară. Dovadă este cartea cu titlul George Enescu în viaţa muzicală a Iaşului., publicată la Editura „Artes”, în anul 2008.

În urma lecturii volumelor menționate, se evidențiază preocuparea nu numai pentru exactitatea informaţiilor, cât mai ales, pasiunea cu care au fost creionate portretele unor artişti importanţi. Frazele cursive, creatoare de atmosferă, cuvintele potrivite descriind în cele mai fine amănunte activitatea muzicală și culturală ieşeană în succesiunea etapelor istorice, sunt doar câteva elemente care dezvăluie un muzicolog precis, un rafinat mânuitor al condeiului.

O altă calitate a muzicologului Mihail Cozmei este susținerea permanentă a muzicienilor de talent, promovarea lor prin mijloacele publicistice, interviul fiind unul dintre genurile importante. Mă refer la volumele Voces sau triumful cvartetului (1993) sau George Pascu din dragoste de oameni şi de muzică, 14 convorbiri moderate de Mihail Cozmei şi Dora Maria David (2015).

Dacă volumele anterioare dezvăluiau muzicologul de formație istorică, atent la cronologia datelor, la reflectarea evenimentelor din spațiul artistic românesc, cu precizia cercetătorului analist, cartea Cuvinte despre muzică și muzicieni publicată la Editura „Artes”, 2017, este o frumoasă surpriză pentru cititorul familiarizat cu stilul autorului. Aici impresionează o altă latură a personalității sale, cea a jurnalistului sensibil, a criticului de vocație Mihail Cozmei, care pe parcursul a 510 pagini, comentează aspecte ale vieții muzicale ieșene în diferite genuri, într-o manieră dinamică, accesibilă, într-o permanentă raportare la evenimentele culturale ale timpului. Menționez că activitatea lui intensă de publicist a început în 1953, după care au apărut numeroase articole în ziare („Flacăra Iașului”), reviste de cultură („Cronica”, „Convorbiri literare”) și în reviste de specialitate („Muzica”, „Actualitatea muzicală”).

Volumul pe care-l prezint reunește texte din perioada noiembrie 1979 – decembrie 2016. Spirit ordonat, Mihail Cozmei a optat pentru fixarea materialului documentar în mai multe secțiuni, impuse de tematica articolelor: Opinii, Muzica și literatura, Lumea muzicală în schimbare, Schițe și portrete, Despărțiri, Recenzii, Cronici.

Selectând câteva titluri ale textelor din primele două capitole („Muzica și mitul”, „Contribuții muzicale românești de nivel european, inspirate de poezia eminesciană și teatrul caragelian”, „Muzica prin fond ca și prin formă”) este de remarcat preocuparea muzicologului Mihail Cozmei pentru culturalizarea prin artă şi ştiinţă muzicală. Textele sunt dense, cu deschidere poetică, literară și filosofică, în care cursivitatea frazelor nu știrbește profunzimea ideilor. Relevant este articolul „Mișcarea dadaistă și muzica. Două lucrări muzicale inspirate din scrierile lui Tristan Tzara” (inclus în capitolul al III-lea, Lumea muzicală în schimbare), apărut inițial în revista „Dacia literară” din martie, 1996. Autorul comentează cu ocazia centenarului nașterii lui Tristan Tzara, importanța a două opusuri, bazate pe textele inițiatorului dadaismului: liedul „Moartea lui Guillaume Apollinaire” de Vasile Spătărelu și „Invocații pentru clarinet solo” de Viorel Munteanu. Observațiile muzicologice asupra partiturilor celor doi muzicieni ieșeni sunt incluse într-un amplu studiu analitic de 12 pagini, autorul dovedind ușurința de a sintetiza informațiile despre prezența dadaismului în diferite spații culturale, corelată cu alte curente ale secolului XX și, desigur, cu modalitatea de racordare a compozitorilor români la această tendință.

Odată cu lectura articolelor din capitolul Schițe și portrete, se deschide un univers aparte al publicistului Mihail Cozmei, acela de cuprindere a evocărilor: „Mihail Jora-critic muzical”, „Creația enesciană, o strălucită sinteză”; „Filip Lazăr și societatea muzicală contemporană”; „Roman Vlad, personalitate proeminentă a muzicii secolului XX”; „Filiala din Iași a Uniunii, ieri și astăzi”; „Sabin Păutza – Creația corală”; „Vasile Tomescu la 80 de ani”; „Centenar Antonin Ciolan; Ion Baciu sau împlinirea unui vis: o orchestră” etc.

Se impune atenției studiul „Teodor T. Burada un întemeietor al muzicologiei românești”, publicat inițial în „Dacia literară” în 1993. Muzicologul Mihail Cozmei detaliază ideile despre personalitatea savantului ieșean, membru corespondent al Academiei Române, subliniind rolul acestui promotor al culturii noastre moderne, în constituirea principalelor domenii ale științei muzicii. Este un studiu unitar, din care pot fi aflate numeroase idei despre importanța teoreticianului și practicianului Teodor Burada, personalitate de sinteză de la sfârșitul secolului al XIX-lea, apreciată pentru tot ce a realizat în vederea dezvoltării activității muzicale și teatrale. Mihail Cozmei îl consideră întemeietor al muzicologiei românești și al istoriografiei teatrale, cu contribuții și în alte domenii: folclor literar, etnografie, arheologie, istorie literară, memorialistică. Scriind despre Teodor Burada în contextul anteriorității cultural-artistice și al realității muzicale ce i-a fost contemporană, autorul stabilește legătura spre continuitatea în plan teoretic sau creator, cu alte personalități din prima jumătate a secolului XX: Dumitru Georgescu Kiriac, Constantin Brăiloiu, George Breazu.

Spre deosebire de textele scrise în stil științific, cu grija pentru sublinierea trăsăturilor de stil sau de limbaj ale muzicienilor amintiți, punctul culminant al capitolului îl constituie articolul „Schiță pentru un portret componistic” dedicat lui Vasile Spătărelu. Muzicologul Mihail Cozmei îl caracterizează într-un mod unic, apelând la procedee rafinate de stil literar.

Este, desigur, o stare lirică iscată din adâncul ființei sale, contradictorie și profundă, blândă și vehementă, timidă și fermă, cu subțirimi de gând care fac loc, câte o dată, și unor expresii fruste. Gânduri și atitudini aparent încruntate, pentru că blândețea ochilor și zâmbetul abia mijit al feței sale, răzbătând molatec din podoaba de sihastru, exprimă înțelegere și bunăvoință, cu deosebire o nevoie funciară de a se implica și risipi, ajutând și încurajând; și exprimă o neliniște creatoare, potolită doar în fața hârtiei cu portative sau prin discuții îndelungi, cu jocuri paradoxale de idei și cuvinte sau, mai rar în fața frumuseților unor calme întinderi de ape. (p. 217)

Nu pot să nu amintesc recenziile unor cărți importante despre cultura națională: Histoire des relations musicales entre la France et la Roumanie (première partie) de Vasile Tomescu; D. D. Botez: Tratat de cânt și dirijat coral, Octavian Lazăr Cosma: Hronicul Operei Române din București, George Zaharescu: copiii teribili ai operetei. Am reținut observațiile pertinente, stilul coerent de expunere și modalitatea elevată de prezentare din articolul „Lansare de carte”, referitor la apariția în 2002, a două volume importante în muzicologia ieșeană: Articularea și dramaturgia formei muzicale în epoca modernă (1900-1920) semnat de prof. univ. dr. Laura Vasiliu și Roman Vlad. Modernitate și tradiție de prof. univ. dr. Viorel Munteanu. Bunăoară, în viziunea sistematizată a lui Mihail Cozmei,

Studiul d-nei Laura Vasiliu poate fi abordat prin două modalități: prima, comodă…a parcurgerii razante, menționând câte ceva din tensiunea ideatică a demersului muzicologic, indiscutabil matur și incitant; a doua modalitate de abordare ar fi aceea a unei analize temeinice, ceea ce ar însemna citirea și recitirea textului având alături și partiturile la care se referă autoarea (p. 349).

Ultimul capitol este dedicat criticii muzicale, în special cronicii de operă („Gaetano Donizetti: Lucia di Lammermoor”, „Igor Stravinski: Povestea soldatului”, „Mireasa vândută de Smetana”; „Oedip de George Enescu”). Este apogeul volumului – cititorul este copleșit de multitudinea articolelor de foarte bună calitate, prin comentariul variat asupra concertelor camerale, simfonice, dar mai ales al spectacolelor. Muzicologul Mihail Cozmei se dovedește un cronicar profesionist al genului liric, urmărind în redactarea textelor, respectarea unui adevărat ritual. De la premizele în abordarea genului de operă sau informațiile generale despre concepția și semnificația libretelor, la simbolistica personajelor literare și muzicale; de la receptarea partiturilor scenice în epocă, sau interpretările de referință ale timpului, până la montările propriu-zise comentate, cititorul este pus în situația de a descoperi mereu noutatea, ajungând, chiar, martor ocular al evenimentelor.

Amprenta culturală a cronicilor de spectacol este o trăsătură de stil a muzicologului Mihail Cozmei, care caută mereu, cu fiecare text nou, să se reinventeze, echilibrând observațiile critice cu cele apreciative. De exemplu, în cronica „Premiere la Opera din Iași: Mariana Pineda și Stejarul din Borzești”, autorul precizează:

Întruchipând un personaj complex, al cărui zbucium sufletesc se consumă la intensitatea ultimelor clipe, Svetlana Ionescu a găsit, cu o remarcabilă înțelegere, ținuta, expresia și coloritul vocal adecvate exprimării unor stări emoționale contradictorii, dar, mai ales, a reușit să dea expresie sentimentului demnității umane care nu se frânge în fața sacrificiului suprem. În privința expresivității vocale ar fi, poate, necesar să marcheze prin declamație tensiunea dramatică a momentului în care eroina primește sacrificiul… (p. 390).

Este o calitate a unui muzician cu deschidere literară, care deși stăpânește cu dezinvoltură varietatea figurilor de stil, nu exagerează, le păstrează în text doar în momentele cu adevărat relevante, aidoma unui cronicar profesionist.

Autorul nu încarcă articolele cu comentarii de specialitate, le adaptează, conștient de publicul divers, pe care îl respectă, fiind pregătit în orice moment să-și conceapă cronica din perspectiva lui:

Lăsând la o parte lupa de serviciu, să-i permiteți cronicarului ca la însemnările acestea, încredințate tiparului la aproape o lună de la premieră, să exprime satisfacția spectatorului cucerit de fermecătoarea demonstrație de talent, fantezie și probitate profesională pe care ne-au oferit-o interpreții teatrului nostru de operă („Opera de Stat din Iași: My fair lady”, p. 393).

În afara genului operă, Mihail Cozmei a mai avut un interes special: comentarea formației camerale „Voces”, căreia i-a dedicat mai multe articole: „Cvartetul Voces la un deceniu de activitate”, „Integrala cvartetelor de coarde de Ludwig van Beethoven”, „Har și perfecțiune”.

Indiferent de genul abordat (operă, cameral, simfonic), pentru Mihail Cozmei cronica a rămas un mijloc de promovare a interpreților și compozitorilor, a unor opusuri în primă audiție și, mai ales de educare a publicului. În plus, preocuparea pentru receptarea în toate mediile, îl determină să elaboreze texte de critică muzicală prin sinteza mai multor stiluri jurnalistice: articol de opinie, prezentare, portret.

Ce reținem? În introducerea cărții autorul scria:

Am întocmit această culegere de texte jurnalistice, intervenții la reuniuni culturale de prestigiu, cronici și convorbiri cu personalități ale deceniilor 60-80 nu pentru a-mi evidenția…prezența în viața muzicală a timpului, ci, mai cu seamă, pentru a reaminti eventualilor cititori ceva din contextul cultural în evenimente, care a favorizat ceea ce s-a numit renașterea muzicală a Iașului (p. 3)

Odată cu parcurgerea volumului, am convingerea că proiectele muzicianului s-au împlinit. Cartea se adresează unui public larg. Orice lector va fi impresionat de emoția pe care o transmite muzicologul Mihail Cozmei, prin comentariul sensibil și profund al evenimentelor din istoria Iașului muzical.