Există momente când viața permite jonglarea cu jocul… bucuriei. Vremelnică sau nu, ea devine reper în așteptare, refugiu al altor redescoperiri sau punct de plecare pentru viitoare zidiri. Și de fiecare dată trăiesc aceleași și aceleași trei trepte existențiale în care cadența quasi-monotonă a lui zi de zi se frânge, se răsfrânge, se contorsionează și se risipește, în așteptarea clipei în care întregul se va fi regăsit, mai bun, mai sus, mai… simplu. O așteptare pre-temporală – devenită eternitate a nerăbdării (febrilitate a curiozității aflării a încă nespusului) –, drumul descoperirii, descifrării, iluminării propriei ființe, de și prin celălalt (prea scurt, de fiecare dată) și penitența ”post-”, aceea de a nu fi omis, din nebăgare de seamă sau din… desfrâu de sine, vreo particulă din întregul la care tocmai fusesem părtaș.
Sub semnul acestui joc temporal ne-am permis, pentru o săptămână doar, să ne aflăm în zodia unuia dintre cei mai… discreți muzicieni români care, cu generozitatea, bonomia și rafinamentul ce îl definesc, a oferit în cadrul Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași, bucuria de a fi și a trăi prin MUZICĂ. Tinerii muzicieni în formare, studenți sau absolvenți din București și din Iași, s-au lăsat seduși de-al său modus dicendi, descoperind că ”povara performanței” este, de fapt, DRUMUL bucuriei DESCOPERIRII fiecărui fir de iarbă sau de nisip aflat în cale, al trunchiului copacului căzut sub ”apăsarea vârstei”, al răsăritului și apusului, al ploii care limpezește, al răbdării și voinței de a te umple de tot și toate ale creației.
Masterclass-ul susținut de Vlad Iftinca (19 – 25 iunie, 2017), pianist și dirijor asistent la Metropolitan Opera din New York, a erupt din limitele unui curs de stilistică interpretativă în arta vocală, așa cum am fost obișnuiți, în general, în împrejurări asemănătoare, dezvăluind magma fierbinte și nevăzută a zbaterii, zbuciumului și amestecului subatomic necesare fiecărui interpret în ”așteptarea” propulsării spre înalt.
Specificitatea și unicitatea acestui masterclass au constat tocmai în pătrunderea până în fibrele componente ale rezultantei sonore. Neschimbând eșafodajul de tehnică vocală specific fiecărei metode de cânt, muzicianul Vlad Iftinca a rafinat (dimensiuni mai puțin sondate la noi!) aspecte de fonetică aplicată în cânt, evidențiind particularități ale vocalelor și consoanelor în raport cu limba în care se cântă (italiană, rusă, germană, cehă, franceză), reușind să determine cursanții să înțeleagă necesitatea suprapunerii frazei muzicale peste cea a ”melodicității” limbii în care se cântă. Totodată au fost decriptate noțiuni de construcție dramaturgico-muzicală în paralel cu ”povestea/situația dramaturgică” aducând în interpretarea studenților participanți un plus de autenticitate, naturalețe și, mai ales, de adevăr teatral. Nu au fost uitate elementele de stilistică interpretativă necesare, ceea ce a făcut ca în Concertul de Gală, publicul, chiar și cel mai puțin avizat, să se poată bucura de fațete mai puțin ”luminate” de obicei ale unor lucrări muzicale de referință.
Am remarcat pe parcursul Masterclass-ului modalitatea diferită de relaționare cu fiecare student în parte, apăsând cu finețe și răbdare pe acele resorturi necesare clarificărilor individuale, precum și perfecta simbioză dintre pianistul oficial al cursului, Cezara Petrescu, și maestrul Vlad Iftinca, semn al unei cunoașteri aprofundate atât a artei pianistice cât și a modului de colaborare cu artistul interpret, particularitate sesizabilă în Concertul de Gală, unde pianistul Vlad Iftinca a oferit o surpriză publicului, urcând pe scenă pentru a ne încânta cu pagini vocal-camerale de Schubert și Rahmaninov.
M-am bucurat încă odată să văd implicarea muzicianului conf.univ.dr. Vasilica Stoiciu-Frunză, fermentul și coordonatorul acestui Masterclass, care, cu prezența elegantă și distinsă ce o caracterizează, a realizat în prezentarea Concertului de Gală liantul inspirat dintre momentele muzicale. Mi-ar fi atras atenția într-un mod plăcut dacă s-ar fi făcut remarcată o mai mare implicare a profesorilor de canto în demersul organizatorilor de a oferi studenților oportunitatea de a cunoaște și a lucra cu o personalitate artistică de talie internațională, la standardele uneia dintre cele mai mari instituții muzicale ale lumii, Metropolitan Opera din New York.
Rămân însă cu bucuria de a fi fost simplu observator al trecerii prin viața tinerilor muzicieni a clipei ce, poate, i-a bucurat, i-a descoperit, i-a descifrat și i-a iluminat propriilor ființe, reper și punct de plecare pentru viitoare zidiri.
Magister dixit.
Mulțumim, Vlad Iftinca!
Conf.univ.dr. Alexandru Petrescu