Prima lucrare prezentată în cadrul concertului a fost Eglogă, aparţinând compozitorului şi criticului muzical Stan Golestan. Născut în 1875 la Vaslui, acesta s-a format ca muzician la Bucureşti, stabilindu-se ulterior la Paris, unde a urmat cursurile Scholei Cantorum. Deşi a locuit şi activat în capitala Franţei peste 60 de ani, Stan Golestan a rămas profund legat de patria natală, culegând folclor românesc, compunând lucrări inspirate din sursele autohtone şi promovând cultura muzicală românească în cercurile artistice europene. Prin toată activitatea sa componistică, publicistică şi de cercetare, Stan Golestan a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea şi promovarea artei muzicale româneşti în prima jumătate a secolului al XX-lea, fiind un reprezentant strălucit al şcolii iniţiate de Alfonso Castaldi.

Egloga constituie, la origine, un gen liric cu caracter pastoral, asemănător idilei, fiind întâlnită şi în creaţia compozitorilor europeni încă din secolul al XIX-lea (Franz Liszt, César Franck, Claude Debussy). În viziunea compozitorului român Stan Golestan, egloga este destinată formulei instrumentale de clarinet şi pian, asociere timbrală adecvată pentru sonoritatea pastorală a muzicii româneşti din etapa căutării unei identităţi naţionale, prin valorificarea intonaţiilor modale, a oscilaţiei treptelor, a cadenţelor prin subton. Armonizarea punea încă numeroase probleme de omogenizare a gândirii modale cu sistemul tonal, contextul sonor fiind specific genurilor rapsodice din muzica românească de sfârşit de secol XIX, cu unele influenţe ale romantismului european târziu.

După momentul pitoresc creat de Egloga lui Stan Golestan, a urmat un salt istoric peste câteva decenii prin cele Două preludii pentru clarinet şi pian compuse în 1977 de Sabin Păuţa, al cărui nume este deja familiar publicului ieşean. Compozitorul şi dirijorul Sabin Păuţa a fost frecvent invitat la numeroase concerte, cursuri de măiestrie, conferinţe, proiecte universitare din spaţiul academic, impresionând de fiecare dată auditoriul prin talentul său creator, dirijoral şi pedagogic, prin experienţa împărtăşită noilor generaţii de muzicieni cu dăruire şi iubire de frumos.

Cele Două preludii pentru clarinet şi pian au avut ca punct de plecare lumea basmului românesc, prin ilustrarea sonoră a caracterului senin, armonios al Ilenei Cosânzeana şi prin sugestia veseliei din momentul reîntâlnirii prietenilor lui Harap-Alb. Cu toate acestea, cele două preludii nu poartă titlu descriptiv şi nu conţin indicii programatice, oferind publicului un discurs fermecător prin muzica însăşi, prin limbajul de sinteză între stilul jazz şi sonorităţile folclorice româneşti. Astfel, primul preludiu, Andante cantabile, se desfăşoară într-un cadru sonor mistic, conturat printr-o muzică narativă, cursivă, bogată în armonii de blues cu rezonanţe expresive, având totodată impregnate ecouri ale modalismului popular românesc, într-o mişcare liberă, cu frecvente desprinderi ale solistului de contextul metric. Al doilea preludiu aduce un contrast de tempo, scriitură, caracter prin indicaţia Allegro giocoso, ritmul antrenant, prin melodia dinamică, revigorantă şi dialogul energic dintre planurile sonore. Toate aceste trăsături pot fi considerate elemente distinctive prin însăşi forţa lor expresivă, însă deţin şi un aport semantic bogat în elemente sugestive, generatoare de imagini sonore pentru poveştile noastre nemuritoare atât de subtil integrate în conţinutul muzical al preludiilor.

Următoarele trei lucrări incluse în program au fost prezentate în primă audiţie şi au surprins publicul prin asocierile timbrale inedite (clarinet, clarinet bas, chitară), la care compozitorii ieşeni contemporani au adăugat orchestră de cameră.

Concerto grosso pentru clarinet, bassethorn, chitară şi orchestră de cameră de Ciprian Ion constituie o versiune orchestrală realizată de compozitorul ieşean după o compoziţie proprie anterioară, intitulată Stihuri ancestrale (pentru clarinet, bassethorn şi chitară) şi numerotată cu op. 18a. Concerto grosso op. 18b aduce o concepţie nouă asupra celor trei instrumente iniţiale prin tratarea dialogată a discursului, în spiritul genului de origine barocă, între cele două grupuri rezultate: soli şi tutti. Adăugarea orchestrei de cameră a dus la crearea unei versiuni extinse atât la nivel timbral, cât şi din punct de vedere al genului, structurii interioare şi al tratării tematice. În ambele opusuri, compozitorul Ciprian Ion a folosit două citate de sorginte folclorică: „Colo-n deal într-o poianî” și „Di când sunt, n-am fost la voi”, melodii culese şi incluse în volumul Stilul muzical arhaic din ţinutul Rădăuţilor, realizat de cercetătorii folclorişti ieşeni Florin Bucescu şi Viorel Bârleanu.

Structurat în trei părţi după principiul alternanţei de mişcare, Concerto grosso suprapune stiluri, limbaje, tipuri de scriitură şi universuri sonore aparent incompatibile, compozitorul realizând o fuziune stilistică între folclorul românesc şi barocul occidental, între specificul naţional şi tradiţia academică europeană, combinând tehnici de prelucrare polifonică şi mijloace moderne de scriitură, într-un limbaj tono-modal şi chiar polimodal, prin suprapunerea efectivă a planurilor contrastante. La nivel estetic, se poate vorbi de o bivalenţă a intenţiei componistice, prin substratul arhaic al temelor folclorice şi accentele parodice ale eclestismului stilistic evidenţiate cu subtilitate de compozitor pe tot parcursul lucrării.

Într-un alt registru stilistic, lucrarea Lacrimă din cer, compusă de Romeo Cozma, are un titlu poetic, sugestiv, reprezentând o versiune mai complexă a unei piese destinate iniţial pianului, care a fost înregistrată şi inclusă în albumul intitulat Piano Solo in Paris. Piesa a fost regândită într-o nouă ipostază timbrală, pentru clarinet, chitară şi orchestră de cameră, având la bază aceeaşi idee sonoră ca şi miniatura iniţială – o temă originală creată de compozitor în spiritul folclorului românesc.

Concepută unitar, fără secţiuni distincte, Lacrimă din cer valorifică sonorităţi tono-modale, de factură tradiţională autohtonă, prin care este sugerat ecoul unui colind străvechi, amintind totodată de lirismul unui cântec de leagăn. Tema este tratată variaţional, sub forma unui dialog al soliştilor cu orchestra, conţinând deopotrivă solo-uri instrumentale şi intervenţii active, cu material tematic, ale ansamblului. Componenţa timbrală inedită, asociată unui discurs sonor de mare forţă expresivă, conferă acestei lucrări un caracter original, evidenţiind simplitatea şi candoarea genului de colind românesc.

Concertul s-a încheiat cu o lucrare semnată Astor Piazolla-Bogdan Chiroşcă şi intitulată Histoire du Tango, reprezentând, de fapt, o regândire a creaţiei compozitorului argentinian din perspectiva autorului ieşean, interpretată de asemenea în primă audiţie. Histoire du Tango este concepută ca o suită de momente sugestive pentru etapele evoluţiei tango-ului argentinian: I. Bordello 1900; II. Café 1930; III. Nightclub 1960; IV. Concert d’aujourd’hui (reflectând, cel mai probabil, anii `80, când a fost compusă lucrarea).

Prima parte, Bordel, reprezintă o veritabilă „frescă” a vieţii boeme din Buenos Aires de la începutul secolului XX, sugerând amestecul de naţionalităţi şi pături sociale printr-o muzică plină de vitalitate, cu ritm pregnant şi efecte ale instrumentelor de percuţie adăugate de Bogdan Chiroşcă. A doua secţiune, Café, ilustrează o altă etapă în evoluţia tango-ului, din anii `30, prin dobândirea unui caracter mai romantic, cu sonorităţi melancolice, în tempo-uri mai aşezate, publicul preferând să stea aşezat şi să asculte muzica în favoarea dorinţei de a dansa. Nightclub marchează un moment de revoluţie, de transformare bruscă a tango-ului în anii `60, prin împrumutul trăsăturilor de bossa nova din Brazilia şi alterarea pulsaţiei ritmice în direcţia aşa-numitului new tango. Ultima mişcare, (în traducere) Concert din zilele noastre, reflectă împletirea acestui gen spectaculos cu elemente ale muzicii moderne, determinând compozitori precum Béla Bartók sau Igor Stravinski să realizeze aluzii la intonaţiile şi ritmurile de tango în unele lucrări de colaj stilistic.

Versiunea iniţială a suitei, destinată unui duo instrumental format din flaut şi chitară, a fost abordată şi de alţi muzicieni pentru diferite asocieri de instrumente, însă compozitorul Bogdan Chiroşcă a optat pentru înlocuirea flautului cu clarinetul, adăugarea unei orchestre de coarde şi a instrumentelor de percuţie. Ideea acestuia şi-a găsit o frumoasă împlinire prin susţinerea armonică şi orchestrală inspirată a discursului sonor conceput în anul 1986 de Piazolla, conferindu-i bogăţie armonică şi timbrală, o reliefare mai pregnantă a instrumentelor soliste şi o strălucire fermecătoare prin evidenţierea caracterului specific genului de tango în ipostazele sale istorice.

Programul concertului cameral, constituit din lucrări inedite, captivante prin noutate, asocierile timbrale insolite, provocatoare pentru interpreţi şi ascultători deopotrivă, a reuşit să valorifice potenţialul atât de expresiv al resurselor muzicii româneşti şi să evidenţieze capacitatea compozitorilor de a da naştere unor creaţii cu valoare estetică, apreciate de muzicienii profesionişti şi totodată accesibile publicului larg.

Interpreţii care au prezentat lucrările în cadrul concertului de pe 23 octombrie sunt cunoscuţi în mediul artistic ieşean prin frecventele apariţii în cadrul concertelor, festivalurilor, proiectelor academice fie locale, fie naţionale şi internaţionale.

Clarinetistul Doru Albu este prof. univ. dr. la Universitatea Naţională de Arte din Iaşi, cunoscut prin bogata activitate desfăşurată atât în ţară, cât şi dincolo de hotare. S-a afirmat ca solist în cadrul a numeroase concerte şi recitaluri, în calitate de coordonator de proiecte (aşa cum a fost INTERART în Europa), ca membru fondator al cvartetului de clarinete Orpheus cu care a înregistrat două CD-uri, autor de volume de specialitate şi aranjamente pentru ansamblu de clarinete, precum şi în calitate de mentor a mai multe generaţii de studenţi, unii plecaţi în străinătate, alţii rămaşi în ţară, activând în centre universitare sau instituţii muzicale, reflectând măiestria pedagogică a dlui Doru Albu.

Daniel Paicu este lect. univ. dr. la Universitatea de Arte din Iaşi şi un reprezentant al tinerei generaţii de interpreţi ai şcolii ieşene de clarinet. A studiat cu profesorul Doru Albu atât la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava cât şi la Universitatea de Arte din Iaşi. Tânărul muzician a acumulat o experienţă artistică bogată, obţinând numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, participând la cursuri de măiestrie susţinute de clarinetişti importanţi; de asemenea, a susţinut concerte în ţară şi străinătate şi a înregistrat două CD-uri cu creaţii contemporane ale compozitorilor ieşeni.

Chitaristul Daniel Dragomirescu, conf. univ. dr. tot în cadrul universităţii ieşene, s-a remarcat deopotrivă pe plan naţional şi internaţional, prin concertele şi recitalurile susţinute, prin numeroasele premii obţinute la diferite competiţii, prin participarea la numeroase festivaluri şi cursuri de măiestrie, unde a cunoscut şi colaborat cu nume sonore ale artei interpretative chitaristice precum: Al Di Meola, Costas Cotsiolis, Carlos Marchionni, Joaquin Clerch, Michel Sadanowsky.

Pianistul Ciprian Ciotloş activează ca lect. univ. dr. al Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, fiind, de asemenea, un interpret valoros al universităţii ieşene, prin bogata activitate artistică desfăşurată alături de soliştii cu experienţă ai instituţiei noastre sau de alţi interpreţi cunoscuţi din centrele culturale româneşti.

Orchestra de cameră a Universităţii de Arte „George Enescu” a fost înfiinţată în anul 2013 la iniţiativa prof. univ. dr. Elena Ovănescu. Ansamblul şi-a propus de la bun început abordarea unui repertoriu divers, centrat pe lucrări cu un grad ridicat de tehnică instrumentală ce valorifică timbralitatea, fiind implicat în diverse concerte, festivaluri şi proiecte artistice. Promovarea muzicii româneşti contemporane a constituit un scop prioritar al orchestrei de cameră, contribuind la prezentarea în primă audiţie şi la promovarea unor creaţii semnate de compozitori români de actualitate. Deşi componenţa ansamblului s-a modificat în timp, valoarea acestuia se menţine în continuare prin implicarea noilor generaţii de tineri interpreţi, conduşi de asist. univ. dr. Tudor Bolnavu, membru fondator şi concert maestru al orchestrei.

Muzica românească se află într-un proces constant de reînnoire, redescoperire și revitalizare, prin activitatea creatoare a generației de compozitori contemporani. Într-un context cultural atât de divers și eterogen, creatorii ieșenii și-au făurit un destin artistic propriu, fundamentat pe tradiția componistică a personalităților muzicale definitorii nu doar pentru spațiul moldav, dar și la nivel național și internațional, reușind să-și păstreze crezul artistic și certitudinea opțiunilor stilistice. Caracterul unitar al muzicii ieșene este evidențiat și prin tehnicile moderne de reintegrare a tradiției în viziuni componistice inedite, prin fuziunea temelor sau muzicilor preluate din diverse surse cu idei tematice sau orchestrale proprii, a trăsăturilor de stil academic european cu sonorități folclorice românești sau influențe ale unor genuri tradiționale de peste ocean (muzica jazz, tango-ul, bossa nova). La nivel general, publicul actual este contemporan cu o cultură muzicală de sinteză, ancorată în substratul arhaic al folclorului autohton și în tradiția componistică de origine academică occidentală.