Acordând Iașului toată considerația cuvenită ca important centru cultural-artistic al țării, organizatorii Classix Festival au operat o selecție de mare calitate a numelor ce figurează pe afișele celor șapte seri camerale consecutive, nume încă poate necunoscute de publicul român, dar de o densitate calitativă și un spirit al emulației profesionale ce va concentra întreaga experiență de festival.

A doua seară a Classix Festival, 17 februarie a.c., a fost găzduită de sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, o sală încărcată de istorie, de tradiție, ce s-a dovedit a fi un mediu intim și foarte potrivit pentru tematica aleasă – dragostea. Nivelul artistic al acestui Concert Romantic a fost potențat de participarea solistică a doi artiști tineri – pianistul sud-coreean Victor Lim și violoncelista norvegiană Sandra Lied-Haga.

Atmosfera acestei seri „va trece de la melancolic și pastoral, la liric și aristocratic, de la efuziunea înflăcărată a dragostei la vulcanic și mistic, de la visarea îndrăgostitului idealist până la eroism autentic”, așa cum muzicologul Cătălin Sava menționa în prezentarea evenimentului.

Pianistul sud-coreean Victor Lim se remarcă prin participarea concertantă în stagiunile a unor prestigioase instituții britanice precum Wigmore Hall, Bridgewater Hall, Colston Hall sau St. Martin-in-the-Fields și prin difuzări pe frecvențele BBC Radio 3. Numeroase premii îl potențează spre nominalizarea ca finalist în competiția BBC Young Musician of the Year, în 2012. Victor a început studiul pianului la vârsta de șase ani, absolvind pe rând Wells Cathedral School la clasele lui John Byrne și Richard Ormrod, iar mai apoi Colegiul Regal de Nord din Manchester la clasele Graham Scott, Jeremy Young și Murray McLachlan, unde a obținut și prestigioasa bursă ABRSM. De asemenea, palmaresul său este puternic ancorat și în repertoriul cameral, fiind membru fondator al trio-ului cu pian Louko, alături de care a câștigat premiile Hirsch, Nossek și Christopher Rowland în cadrul conservatorului din Manchester, cu care în anul 2015, trio-ul a obținut premiul întâi în cadrul Concursului European de Muzică de Cameră din Londra, oferit de Societatea Pianistică Beethoven. Victor este bursier Leverhulme al Fundației Pro Corda, cea mai mare organizație educațională de muzică de cameră din Regatul Unit.

Prezență diafană și delicată a acestui periplu cameral, violoncelista Sandra Lied-Haga m-a surprins într-un mod extrem de plăcut, firesc explicat prin faptul că biografia sa artistică începe la vârsta fragedă de 3 ani, când a început studiul violoncelului, devenind cea mai tânără studentă din programul Institutului de Muzică Barratt Due din Oslo. Mai târziu, a fost admisă la prestigioasa Academie Razumovsky din Londra, studiind ulterior pentru șase ani cu reputatul violoncelist Truls Mork, în prezent, fiind masterand al Academiei Norvegiene de Muzică din Oslo la clasa profesorului Torleif Thedeen. Debutul său a fost la Wigmore Hall din Londra la vârsta de doar 12 ani. Invitată în numeroase festivaluri precum Festivalul de la Salzburg, Gstaad, Fiord Classics, festivalurile camerale de la Oslo și Valdres, Sandra și-a impus unicitatea și a câștigat numeroase premii internaționale.dintre care amintim: Premiul I și Premiul de Virtuozitate la Tallinn Young Musician Competition, Premiul I și Marele Premiu la Heran International Cello Competition în Cehia și Premiul I la Concursul din Padova. Pe lângă acestea, a mai fost laureată cu premiile Bărenreiter și EMCY, iar anul trecut, în noiembrie a câștigat prestigiosul concurs Equinor Classical Music Awards, în valoare de 100.000 de euro. Sandra ne-a (în)cântat pe un violoncel Joannes Florenus Guidantus din 1730, Bologna, sub tutela Fundației Dextra Musica.

Fantasiestücke, op. 73, compusă în 1837 de către compozitorul considerat un icon al romantismului Robert Schumann, este lucrarea ce a deschis a doua seară a festivalului. Inițial compusă pentru clarinet și pian, lucrarea capătă substanță valoric-muzicală prin timbrul tandru și nostalgic al violoncelului, sub protecția prin excelență cantabilă a pianului. Construite sub standardele consacrate ale formei de lied, toate cele trei părți transpun o muzică pasională, de un caracter intens liric, dar, în același timp spectaculoasă din punct de vedere al bravurii instrumentale (demonstrate cu siguranță de ambii protagoniști, prin acuratețea tehnică și susținerea virtuoso a secțiunii a treia Rasch und mit Feuer).

Privind din exterior, cei doi interpreți manifestă o detașată capacitate de a se arunca în fluxul sonor ca un abandon al eului, dezvăluind o mobilitate expresivă, aptă a crea, cu mijloace puține într-un spațiu restrâns, mici tablouri sonore pregnant și sugestiv conturate.

Dialogul liric între pian și violoncel a fost transpus ulterior în zona franceză a romantismului. Descrisă de Camille Saint-Saëns sub forma unei „magii care plutește deasupra tuturor”, Sonata pentru vioară nr. 1 în la major, op 13, transcrisă pentru violoncel, este prima compoziție importantă a lui Gabriel Fauré, în sfera cameralului, o lucrare de tinerețe, fiind și astăzi un pilon de referință în repertoriile internaționale de gen.

Complementaritatea între cei doi artiști, favorizată de înseși datele partiturii și etalată încă din primele măsuri, a fost vizibilă și echilibrat gândită în contextul scriiturii lui Fauré, pentru a da posibilitatea protagoniștilor să se prezinte pe rând: mai întâi pianistul, prin figurațiile introductive, ulterior violoncelista, prin reprezentarea motivică a tematicii melodice. Apreciez la acest tânăr pianist un tușeu cald cu mari posibilități de nuanțare, o flexibilitate desăvârșită, astfel încât cele mai dificile pasaje de virtuozitate sunt depășite cu elegantă ușurință, un ambitus surprinzător de larg al diferențierilor expresive, de la o secțiune la alta în cadrul aceleiași lucrări.

Interferențele mistice, ecoul luptelor interioare regăsite în Sonata pentru violoncel și pian în sol minor, op. 19, datată 1901, a lui Serghei Rahmaninov, lucrare a cărei densă substanță a ocupat în exclusivitate a doua parte a concertului cameral. Considerată cea mai importantă lucrare camerală a compozitorului, muzica proliferează o paletă bogată de elemente de influență rusească: intervalele melodice apropiate, coloristica sonoră ce imită clopotele, conflictul între semiton și ton desfășurat în prima parte, repetarea ostinato a unui sunet (în special în tema principală a mișcării lente). Am remarcat în secțiunea a doua o rezonanță ce amintește de pasajele rapide și tensionate din Rapsodia de o temă de Paganini.

Ca prestație interpretativă, fiecare dintre cei doi interpreți merită cuvinte apreciative, de la nivelul celei mai înalte exigențe. Apreciez în mod deosebit potrivirea între parteneri, un împlinit acord al ansamblului, începând cu timbrul instrumental, cu modul de atac și de susținere a sunetului (impecabil rotunjit și desăvârșit intonațional), terminând cu rostirea discursului muzical, a cărei antrenantă fluiditate nu și-a diminuat niciun moment expresivitatea, nici în sfera cantabilității, nici în cea a vivacității tehnice.

Interpretarea Sonatei pentru violoncel și pian în sol minor, op. 19, s-a definit ca un moment de o greutate și o densitate emoțională surprinzătoare. Oricât ai asculta această lucrare pe Spotify, Youtube sau pe alte canale de profil, nu ai cum să ajungi la extazul și trăirea emoțională creată live de interpretarea acestor tineri excepționali. A fost o adevărată revelație, percepută ca atare de public, care i-a „premiat” pe protagoniști cu aplauze și ovații.

Articol disponibil și pe www.altiasi.ro

Dr. Dalia Rusu-Persic