Evreii formează una dintre cele mai particulare comunități etnice din lume, cunoscută prin cultura creată și suferințele îndurate. În muzica evreilor, unul din cele mai importante genuri muzicale este klezmer, un tip de muzică instrumentală care a fost influențată de horele și sârbele româneaști. Klezmer-ul este un dans care se regăsește în repertoriul nupțial sau pentru diferite ceremonii. De asemenea, muzica evreilor sephardici poate fi cântată la diferite tipuri de lăută (bağlama sau cümbüș), kanun sau santur (ambele asemănătoare țambalului), la vioară, acompaniat de bătăi ale mâinii, iar ritmul aksak este frecvent utilizat.
Din muzica evreilor s-au inspirat mulți compozitori europeni, dacă ar fi să amintim doar Mélodies hébraïques pentru vioară și pian de Maurice Ravel și Kol Nidrei op. 47 de Max Bruch, într-un aranjament pentru violoncel și orchestră.
Alegerea acestei tematici este strâns legată de istoria Iașului, unde minoritatea evreiască era una dintre cele mai puternice și reprezentative din România. În perioada interbelică comunitatea a cunoscut un apogeu (35.000), însă, o dată cu unul dintre cele mai violente acțiuni, Pogromul de la Iaşi din 1941, a început exodul fără sfârșit.
Cel de-al șaselea concert din cadrul Classix Festival a avut loc în seara de 21 februarie la Aula Bibliotecii Naționale Universitare „Mihai Eminescu”. Atmosfera a fost învăluită de sonorități inspitate din muzica și destinul poporului evreu. Astfel, acest eveniment a promovat atât identitatea evreiască și înnoirea în planul artistic a creatorilor israelieni, concertul fiind un omagiu adus acelor zile tragice ale comunității evreiești din Iași. Programul a cuprins două ópusuri contemporane semnate de compozitori israelieni alături de lucrări celebre din creația lui Dmitri Șostakovici și Serghei Prokofiev.
Protagoniștii serii au fost șase tineri pasionați, curajoși și plini de energie. De ce șase? Poate pentru că este al șaselea concert sau poate pentru că au încercat să întruchipeze Steaua lui David, cel mai important simbol al evreilor.
Daniel Dascălu (România) a absolvit masterul la Universitatea de Muzică din Viena, iar în prezent este doctorand bursier al Universității de Muzică din București. Cu o activitate concertistică intensă, pianistul, în calitate de solist, a susținut concerte și recitaluri în toată țara, dar și în străinătate. Interesul său față de sonoritatea camerală s-a remarcat prin colaborări cu diferite formații, evoluând pe scena Ateneului Român, a Palatului Șuțu din București, la Viena, la Mariestad (Suedia) și Kalamata (Grecia).
Daniel Paicu (România) este lector univ. dr. la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Bogata experiență a clarinetistului a fost dobândită în calitate de solist pe scena Filarmonicii „Moldova” din Iași și la catedra „Votiv Kirche” din Viena. Participarea la diferite concursuri i-a adus premii importante, precum Premiul I „Paolo Barrasso”. De asemenea, tânărul este membru al cvartetului de clarinete „Orpheus”, ansamblu ce s-a evidențiat prin participarea la diverse festivaluri internaționale.
Patrycja Błaszak (Polonia) este absolventă a Academiei de Muzică din Bydgoszcz și a Academiei de Muzică din Oslo. Violonista este laureată și finalistă a mai multor concursuri și festivaluri europene, iar realizările recente includ burse la Universitatea din New York și la Academia Europeană de Muzică de Cameră din Viena. Deasemenea, Patrycja este angajată în diferite ansambluri camerale, astfel că, în 2015, a avut ocazia de a-l cunoaște pe maestrul Krzysztof Penderecki în cadrul unui concert privat.
Marek Bienkunski (Polonia) este și el absolvent al Academiei de Muzică din Bydgoszcz și a Academiei de Muzică din Oslo. Violoncelistul este laureat la concursuri naționale și internaționale, participând, de asemenea, la festivaluri de mare anvergură din Europa. În prezent, este un muzician de cameră activ, solist și pedagog, colaborând cu instituții precum Filarmonica din Oslo, Orchestra Radio Norvegiană, Filarmonica din Trondheim, Opera din Göteborg și Ansamblul „Allegria”.
Tudor Bolnavu (România) este asistent la catedra de vioară a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, obținând titlul de doctor în anul 2014 la aceeași instituție. În perioada studiilor masterale, violonistul a fost beneficiarul unei burse la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon. Din anul 2014, Tudor este lider al orchestrei camerale „Sonor Alumni” a conservatorului ieșean.
Ana Larisa Iordache (România) a absolvit masterul la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în prezent este violistă la Opera Naţională Română din Bucureşti. Larisa a fost premiată la diverse concursuri naţionale şi internaţionale, fiind de asemenea, bursieră în cadrul programului Tinere Talente al Fundaţiei Regale Principesa Margareta a României, beneficiind și de o bursă Erasmus+ pentru a studia în Valencia la Conservatorul Superior de Muzică „Joaquin Rodrigo”.
În prima parte a concertului au fost prezentate două lucrări din creația contemporană israeliană – ambele în primă audiție pentru publicul ieșean și un trio cameral de Dmitri Șostakovici.
Anagrama nr. 1 pentru pian solo (2012) de Amit Weiner (n. 1981), compozitor și pianist, originar din Israel, este denumită și Cvinte paralele în întuneric, compozitorul specificând cadrul intim al lucrării („the piece should be performed in total darkness”). Începutul ópusului a accentuat starea de meditație dar, ulterior, prin creșterea dinamicii și valorificarea registrelor contrastante (grav/acut), am putut observa combinația a două lumi diferite. Fiind concepută pe succesiunea unor subtile disonanțe, lucrarea a fost receptată cu ușurință, interpretarea pianistului Daniel Dascălu evidențiindu-se prin sensibilitatea profundă și tempo-ul potrivit.
Cea de-a doua lucrare, Elegie pentru clarinet solo de Noubar Aslanyan, a fost compusă în memoria unui prieten al compozitorului, în versiunea originală, ópusul fiind destinat unui instrument de suflat lituanian – birbynė. Având un titlu sugestiv, lucrarea face apel la programatism, caracterul elegiac, melancolic fiind evidențiat prin melodica specifică. Interpretarea lui Daniel Paicu a fost rafinată, mai ales prin abordarea unei dinamici reduse, a unui pianissimo impresionant.
Prima compoziție în care Dmitri Șostakovici valorifică o temă evreiască este Trio pentru vioară, violoncel și pian nr. 2, în mi minor, op. 67 (1944). Cele patru părți ale trio-ului prezintă moduri și ritmuri din muzica evreiască tradițională.
Prima parte, Andante, începe cu tema muzicală prezentată imitativ, întâi în flageolete la violoncel, apoi la vioara în surdină și la pian. Am remarcat că evidențierea liniei melodice a fost bine conturată, sincronizarea dintre instrumentele cordofone a fost precisă, iar schimbările dinamice bruște au fost executate cu impact dramatic.
Cea de-a doua secțiune, Allegro con brio, s-a remarcat prin caracterul frenetic, un dans prevestitor al catastrofei. În această parte, interpreții și-au afirmat virtuozitatea și capacitatea tehnică.
Partea a treia, Largo, a fost concepută ca un imn dedicat victimelor Holocaustului. Pe fundalul armonic al pianului se conturează o linie melodică sumbră ce trece de la vioară la violoncel. Tempo-ul lent ar putea semnifica timpul ce trece prea greu pentru calvarul la care a fost condamnat acest popor.
Ultima secțiune, Allegretto, începe cu tema evreiască la vioară, în pizzicato și pianissimo, urmată de interpretarea flexibilă a pianului. Denumită „dansul morții”, acestă temă muzicală a fost valorificată la maxim de compozitor prin combinarea unor elemente din secțiunile precedente. De mare efect pentru sensul dramatic al muzicii a fost spotul de lumină roșie. Această ultimă secțiune a evidențiat cel mai bine virtuozitatea muzicienilor Patrycja Błaszak, Marek Bienkunski și Daniel Dascălu. Unitatea lucrării a fost remarcată prin revenirea temei din prima secțiune, în flageoletele la violoncel, iar finalul în pianissimo și în tonalitate majoră simbolizează speranța unui popor care a trecut prin cumplite vremuri.
Cea de-a doua partea a concertului a început cu Uvertura pe teme evreiești, op. 34bis (1919) de Serghei Prokofiev. Compozitorul a gândit acest ópus în timp ce se afla în S.U.A., iar originalitatea lui constă într-o combinație neobișnuită de timbruri: clarinet, cvartet de coarde și pian. Lucrarea are la bază o melodie tradițională evreiască ce evocă sonoritățile klezmer. Chiar de la început, s-a evidențiat tema principală într-un tempo festiv și dinamică redusă la clarinet. Cea de-a doua idee apare la cordofone, o melodie nostalgică, reflexivă. Din punct de vedere sincretic, aceste două teme au fost reprezentate prin culori evocatoare, prima temă – galben (joc), cea de-a doua – turcoaz (nostalgie). La nivel intepretativ, am observat comunicarea impecabilă dintre muzicieni: Daniel Paicu, Patrycja Błaszak, Tudor Bolnavu, Ana Larisa Iordache, Marek Bienkunski și Daniel Dascălu.
Ultimul ópus din cadrul concertului a fost Cvartetul de coarde nr. 8 în do minor, op. 110 (1960) de D. Șostakovici. Este cel mai cunoscut cvartet din creația compozitorului rus, dedicat „victimelor fascismului și războiului”. Lucrarea are cinci părți și deseori este interpretat fără pauze între secțiuni, așa cum a fost și acest concert.
Partea întâi, Largo, introduce o melodie de o tristețe și neliniște profundă, bazată pe melograma compozitorului – DSCH, melogramă ce va fi utilizată pe tot parcursul cvartetului. Diapazonul dinamic restrâns a favorizat concretizarea unei muzici meditative, funebre, punând în valoare interpretarea plină de patos a temei muzicale la vioara a doua.
Partea a doua, Allegro molto, s-a evidențiat prin ritmul rapid în fortissimo și caracterul grotesc. Aici am putut reasculta tema evreiască din ultima parte a Trio-ului, într-o nouă combinație timbrală, această temă devenind un laitmotiv pentru întregul cvartet. Tragedia, disperarea și neliniștea sunt cuvintele care descriu cel mai bine această secțiune, stări induse prin repetarea agresivă a unei figuri ritmico-melodice. Culoarea roșie, cea a sângelui, a fost cea care ne-a trimis cu gândul la suferința evreilor. Spre sfârșitul secțiunii am observat o schimbare bruscă a dinamicii, iar executarea interpreților și energia cu care cântau a atins apogeul.
Secțiunea a treia, Allegretto, citează sonorități din Concertul nr.1 pentru violoncel al compozitorului. Vioara solo începe această parte cu un traseul melodic descendent, repetitiv și incisiv. Tema trece treptat de la un instrument la altul, iar schimbarea rolului principal al viorii în cel de acompaniament a fost bine evidențiată.
Partea a patra, Largo, citează cântecul revoluționar din opera Lady Macbeth din distructul Mtsensk. Începutul invocă din nou marea tragedie prin succesiunea de acorduri dure la vioara a doua, violă și violoncel, în timp ce vioara întâi are un traseu melodic neutru, în registrul grav. Irizația culorii albastre sugerează misterul și caracterul enigmatic al secțiunii.
La fel ca mișcarea precedentă, ultima parte este lentă, amintind un alt motiv din opera citată anterior. Fiind organizată după modelul primei părți, acest final ne duce cu gândul în trecut, la chinul oamenilor, insuflând cumva speranța că lumea se va schimba. Semnificația muzicii a fost întărită la sfârșitul lucrării, când interpreții au crezut de cuviință să acorde un minut de reculegere pentru „victimele fascismului și războiului”.
Interpretarea acestui cvartet a fost posibilă datorită celor patru tineri pasionați de arta camerală, Patrycja Błaszak, Tudor Bolnavu, Ana Larisa Iordache și Marek Bienkunski. Ei sunt cei care s-au dăruit complet și au încercat să-și etaleze, încă o dată, talentul și capacitățile muzical-interpretative.
Totodată, aș vrea să felicit organizatorii și să-mi exprim nerăbdarea de a participa la ediția a II-a a Festivalului Classix.
Antonia Cucerenco
Muzicologie, Master anul II