În cadrul celei de-a XXIV-a ediții a FMR (Festivalul Muzicii Românești), secțiunea academică a oferit publicului ieșean încă din prima seară un încântător regal de muzică românească contemporană. Protagoniștii serii au fost membrii ansamblului ATEM de la Universitatea de Vest din Timișoara: Cristian Miclea (clarinet), Cristina Mălăncioiu (vioară), Darius Tereu (violoncel) și Victor-Andrei Părău (pian), care ne-au onorat cu prezența lor sâmbătă, 15 octombrie 2022, pe scena sălii „Eduard Caudella” din Iași. Programul evenimentului a cuprins 8 lucrări din repertoriul muzicii românești de actualitate, fiind create de compozitori contemporani în ultimii 15 ani (cu excepția Sonatei pentru violoncel de Doina Rotaru, publicată în 1978).
Format în anul 2013, ansamblul ATEM are ca scop dorința de a promova, în formule camerale variate, lucrări ale muzicii moderne și contemporane. Experiența artistică a membrilor ansamblului s-a format pe parcursul participării la numeroase festivaluri naționale și internaționale, având un nivel interpretativ de înaltă ținută și distincție concertistică. Merită menționate: Festivalul Internațional „Aurel Stroe” (Bușteni, 2013), Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” (Timișoara, 2014, 2019), Festivalul Internațional de Muzică Contemporană „Timsonia” (Timișoara 2014, 2018), Festivalul Internațional de Muzică Nouă „Intrada” (Timișoara, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021), Festivalul Internațional „Craiova Muzicală” (Craiova, 2016), SIMN (București, 2019), Festivalul Internațional „Meridian” (Timișoara 2019, 2021), Festivalul Internațional „Expresiones Contemporáneas” (Mexic, 2021), în cadrul seriei de evenimente Parma Live Stage (SUA, 2021). Ansamblul ATEM a realizat prime audiții absolute ale unor lucrări compuse de Gabriel Almași, Adina Dumitrescu, Erich Hermann, Ciprian Ion, Matthias S. Krüger, Șerban Marcu, Gabriel Mălăncioiu, Martin Wistinghausen, Mihai Popean, Luigi Pizzaleo, Dana Cristina Probst, Mariana Ungureanu.
Debutul concertului a avut loc într-o atmosferă energizantă, prin audierea unei lucrări de impact, Toccata impaziente pentru clarinet, vioară și pian, creată de compozitorul Șerban Marcu. Lucrarea a fost scrisă în 2018 pentru a fi interpretată în cadrul Festivalului „TimSonia”, care a propus ca temă de stimulare componistică liedurile lui Franz Schubert. Astfel, Șerban Marcu a folosit ca sursă de inspirație cunoscutele miniaturi vocale Ungeduld și Ständchen. Titlul primului lied se traduce prin „nerăbdare”, care a determinat denumirea lucrării prin adăugarea termenului impaziente la genul de bază în care compozitorul își încadrează compoziția, cel de toccata. Din al doilea lied este valorificat un fragment melodic și un parcurs transformat al acompaniamentului. Lucrarea poate fi considerată o reconstituire tonică și revigorantă a lied-urilor romantice prin elemente de scriitură tradițională, de factură neoclasică, din perspectiva limbajului modern, de început de secol XX și într-o abordare postmodernă datorită intenției omagiale cu tentă umoristică. Verva scriiturii muzicale și energia desfășurării discursului denotă o personalitate creatoare vivace și un spirit agil, ludic, cu un umor cordial.
Sonata pentru violoncel a fost creată de distinsa compozitoare Doina Rotaru în anul 1978. Printre numeroasele direcții și surse de inspirație abordate în creația sa, interesul compozitoarei pentru explorarea sonorităților timbrale ale anumitor instrumente muzicale este evident în această lucrare prin afinitatea pentru sunetul cald al violoncelului solo. Fără să fie adepta experimentelor sterile în plan componistic, Doina Rotaru a căutat mijloace de scriitură și expresie muzicală prin care să se apropie de publicul larg, optând pentru valorificarea unor simboluri și arhetipuri universale precum cercul, spirala, lumina, umbra, troiţa, îngerul, templul, ceasul, șarpele sau fumul. Sonata pentru violoncel, deși are un caracter abstract prin titlul însuși, dobândește o semantică sugestivă, familiară ascultătorilor obișnuiți cu limbajul modal de esență arhaică specific Doinei Rotaru, cu rezonanțe bizantine și sonorități folclorice rafinate, subtil stilizate. Scriitura muzicală se bazează pe motive oligocordice care se dezvoltă într-o monodie modal-cromatică, cu momente de rezonanță naturală integrate într-un parcurs sinuos, datorită microintervalelor, ornamentelor și efectelor timbrale de o complexitate variabilă. Desfășurarea ritmică a discursului sonor se produce liber, într-o evoluție fluidă, neîncadrată metric, sugerând acel timp ancestral, nemăsurabil, etern.
Următoarea lucrare audiată face parte dintr-un ciclu deja familiar publicului iubitor de muzică contemporană, A Mythological Bestiary [Un bestiar mitologic] op. 133 pentru vioară și pian din 2008, semnat de compozitorul Dan Dediu. În această incitantă succesiune de imagini fantastice, sunt evocate gestual și expresiv șase ființe mitologice înzestrate cu trăsături fizice din alte dimensiuni și cu puteri specifice (Grifonul, Inorogul, Mandragora,, Sfinxul, Hipogriful și Dragonul – personaje inspirate din fascinanta Carte a ființelor imaginare de Jorge Luis Borges). În cadrul festivalului de la Iași, Cristina Mălăncioiu și Victor Andrei Părău au interpretat prima miniatură, intitulată Griffon, urmărind să evidențieze, după spusele pianistului, „calitățile permanent caleidoscopice și profund fanteziste ale compozitorului”. Întrucât grifonul este o ființă de o extraordinară măreție prin reunirea hibridă a două animale reale (vulturul, în partea din față și leul, în partea din spate), portretizarea lui sonoră a impus un arsenal de mijloace componistice și gesturi sonore în care, după cum precizează Dan Dediu în CD-ul lansat în anul 2021 (Hybrids, Hints & Hooks), „componenta de virtuozitate instrumentală este definitorie”, iar „pariul compozitorului este acela de a crea o muzică plină de plasticitate” (p. 11). Grifonul – ființă simbolică prezentă în scrierile marilor exploratori ai lumii și sufletului uman Marco Polo și Dante Alighieri – a fost ales de compozitorul Dan Dediu datorită forței sugestive a trăsăturilor sale de bestie legendară, căreia i s-a atribuit „o figură melodică trăsnită”, asociată cu un avânt ritmic și efecte colorate la vioară. Numeroasele pasaje de tehnici instrumentale particulare, prezente deopotrivă la vioară și pian, articulează un discurs sugestiv, elastic, cu potențial metamorfic în configurarea imaginar-sonoră a grifonului.
Lucrarea compozitorului Cristian Bence-Muk, 9 ½ minute de stress pentru clarinet, vioară și pian a fost scrisă cu ocazia primei ediții a Festivalului „Timsonia”, din 2014. Deși poate sugera inițial prin titlu, o potențială stare de anxietate, piesa este concepută, de fapt, ca „terapie zilnică obligatorie prin muzică contemporană”, conform intenției autorului de a exprima într-o cheie autoironică ideile preconcepute ale publicului din zilele noastre despre compozițiile moderne și postmoderne. Ilustrând viața cotidiană cu un umor subtil și un joc inteligent al efectelor instrumentale, compozitorul surprinde atmosfera stresantă a existenței umane din secolul XXI, unde viața însăși, cu mediul și condițiile date, ajunge să „dăuneze grav sănătății”. Programatismul aparent simplu al lucrării (redarea comică a sforăitului, a ceasului deșteptător, deplasarea în trafic, fragmentată de frâne obositoare, vuietul ambulanțelor, conflictele de la locul de muncă, revenirea acasă la starea de somn și uitare) se resimte, mai degrabă, ca o proiecție tristă a realității noastre zilnice, prin care ascultătorii primesc un dar artistic, o compoziție metaforică pentru a semnala nevoia de umor, de frumos, de artă în toate ipostazele ei. Partitura piesei alternează momentele precis notate ritmico-melodic cu cele seriale și cu pasajele de improvizație aleatorică, valorificând efectele de emisie sonoră ale celor trei instrumente implicate în discurs. Inserțiile de beat-boxing, cu elemente percusive din genurile de divertisment, induc o stare de delectare, de pură bucurie prin evadarea din stresul cotidian și regăsirea pulsului natural al vieții. Prin construcția sa echilibrată, alternând toate aceste secțiuni, lucrarea semnată de Cristian Bence-Muk are cu adevărat un efect terapeutic, de calibrare a componentelor ce alcătuiesc existența noastră contemporană.
În continuarea concertului, am audiat o lucrare inedită atât prin aspectul timbralității, cât și al rezultatului de dialog generat de acesta. AlterEcho de Gabriel Almași a fost compusă recent, în anul 2021, fiind destinată clarinetului și unui dispozitiv electronic numit looper, care generează diferite efecte de modulație. Având un set inițial de indicații notate de compozitor în partitură, interpretul își selectează materialul sonor în mod autonom prin combinarea posibilităților și variabilelor muzicale conform propriei viziuni interpretative. Astfel, lucrarea permite crearea unui dialog virtual între solist și compozitor, pe de o parte, și interacțiunea clarinetistului cu el însuși, pe de altă parte. Acest fenomen ilustrează muzical dimensiunea alterității – indispensabilă pentru artiști –, oferind interpretului șansa întâlnirii cu el însuși și potențialele multiplicări în plan virtual. Titlul lucrării face trimitere la sintagma din limba latină alter ego, care este însă „modulată” de autor într-o manieră ludic-simbolică, sugerând ecoul transformat al clarinetului în urma interacțiunii cu looper-ul (AlterEcho – ca o prelungire a sinelui, poate?). Instrumentistul devine un fel de centru gravitațional, în jurul său coexistând frazele muzicale originale cu preluarea lor electronică, ca într-un joc ordonat și liber în același timp. Structura lucrării, după cum a specificat Gabriel Almași, „este gândită în 4 secțiuni distincte care arcuiesc un canon uriaș la 3 voci, într-un accelerando și crescendo continuu”. Aplaudăm ideea compozitorului și sperăm să audiem live și alte experimente provocatoare pentru interpreți și public deopotrivă.
O altă creație simbolică, cu multiple sensuri așezate la baza substratului semantic, este Coloana sonoră pentru clarinet, vioară și pian a compozitorului Gabriel Mălăncioiu. Lucrarea mai are, în completarea titlului, menționarea sursei de inspirație – șapte sculpturi realizate de artistul plastic Tajo, originar din Timișoara, lucrări artistice care au fost premiate în Gala de încheiere a Festivalului „Vox Mundi”. Fiecare din cele șapte sculpturi constituie o modelare și o reconfigurare a materiei sub forma fiecărei zile a săptămânii, idee pe care Gabriel Mălăncioiu și-a propus să o aplice și în plan componistic. Rezultatul demersului său creator este un inspirat ciclu cameral, bazat pe succesiunea unor secțiuni muzicale sugestive, pe de o parte, pentru starea resimțită în planul vieții cotidiene în ordinea zilelor săptămânii, iar pe de altă parte, având o dimensiune simbolică, fiecare piesă din ciclu devenind o concentrare la esență a semnificațiilor pe care denumirile zilelor le-au primit din timpuri străvechi, antice. Astfel, în fiecare piesă constitutivă am simțit un anumit tip de energie, un flux sonor distinct, redat prin intermediul diferitelor tipuri de discurs muzical, a efectelor de emisie timbrală, precum și a intervențiilor vocale a interpreților și a compozitorului însuși, prezent în sală. Caracterul unitar, compact al ciclului la nivel de întreg justifică imaginea creată prin titlu, o maiestuoasă „coloană sonoră”, ipostază a timpului etern, surprins sub forma curgerii firești a zilelor și săptămânilor. Lucrarea a fost interpretată în primă audiție pe 24 mai 2019, de către același ansamblu ATEM.
Următoarea lucrare inclusă în program a fost Extratereustru pentru clarinet și violoncel, semnată compozitorul și clarinetistul Aurelian Băcan. Denumirea compoziției poate fi descifrată tot în cheie ludic-semantică, prin măiestria jocului de cuvinte dintre „extraterestru” și numele de familie al interpretului căruia îi este dedicată lucrarea, violoncelistul Darius TEREU. Arta combinatorie este valorificată și la nivelul planurilor sonore, care se întrepătrund „ca într-o invențiune bachiană”, după spusele compozitorului și, totodată, la nivelul conținutului muzical, care poate fi interpretat atât din perspectivă programatică – ilustrând sonor trăsăturile unui extraterestru, prin elemente moderne, neconvenționale de scriitură și emisie –, cât și din cea a unei muzici nedescriptive – ca discurs sonor autonom, consistent și original –. Dialogul dintre clarinet și violoncel este energic, cu mult aplomb și vivacitate, evidențiind atenția compozitorului pentru reliefarea timbrală specifică fiecărui instrument într-o împletire sonoră rafinată, „condimentată cu tușe camerale” (A. Băcan).
Ultima creație audiată a fost Mnemo pentru clarinet, vioară și pian, semnată de tânărul și multi-premiatul compozitor Sebastian Androne-Nakanishi, a cărui muzică a fost interpretată de ansambluri și orchestre consacrate pe plan internațional. Având studii de specialitate finalizate în România, Marea Britanie, Franța și o carieră artistică de nivel internațional, Sebastian Androne este un compozitor prolific, inspirat, cu creație deja consistentă în număr de ópus-uri, manifestând o debordantă energie și, totodată, o rafinată finețe în plan muzical. Lucrarea Mnemo a fost scrisă în 2015 pentru proiectul N-escu, inițial pentru o formulă camerală de cvartet (având în pe lângă cele trei instrumente menționate anterior și violoncelul), pe care a transcris-o ulterior și pentru grupul de trio. Lucrarea are la bază același principiu de joc, autorul mărturisind că ideea componistică i-a venit în timpul „jocului la pian” cu tema flautului din ultima parte a Suitei orchestrale nr. 2 în si minor, Badinerie. Corelând tentativa reproducerii la pian a melodiei bachiene cu procedeele mnemotehnice de coordonare a degetelor în timpul studiului, compozitorul a fost inspirat și de frumoasele personaje ale animației Nemo, în care un tată-pește pleacă în căutarea fiului pierdut, iar pe parcursul acțiunii intervine un personaj care suferă de amnezie. Astfel, ludicul creator germinează sub forma unui joc literal în titlul lucrării, îmbinând simbolistica memoriei cu universul animației menționate, fără să confere compoziției o desfășurare descriptivă. Legătura cu ideea proiectului N-escu se produce prin interferența discursului sonor cu o altă temă muzicală, preluată din Simfonia I de George Enescu, resimțită de Sebastian Androne ca un „cod genetic” al muzicii sale, situând această temă într-un plan foarte adânc, ca un fel de forță latentă, nucleică, ce crește organic până la culminația lucrării. Este foarte interesantă ciocnirea temei bachiene cu cea enesciană, imaginată de compozitor ca un „conflict dement” în spațiul memoriei, unde se pierd într-o difuză nebuloasă a virtuozității instrumentelor. În final, tema primei simfonii enesciene rămâne ca o amintire clară, predominantă, dobândind ipostaza cea mai recognoscibilă de pe parcursul lucrării. Compoziția semnată de Sebastian Androne este fascinantă prin concepția unitară, diversitatea materialului sonor și a tehnicilor instrumentale valorificate, prin maniera obsedantă a distorsiunii tematice, forța de invenție în deformarea și prelucrarea acestora, păstrând, cu toate acestea, logica evoluției dramaturgice!
Lucrările incluse în programul concertului cameral susținut de ansamblul ATEM au fost inteligent alese și ordonate într-o succesiune alternativă a energiei implicate și transmise publicului, rezultatul final având efectul scontat: să transforme percepția asupra muzicii contemporane într-o dorință de delectare artistică și o receptare agreabilă a celor mai noi creații semnate de compozitorii actuali. Încă de la primele notificări ale manifestărilor incluse în prezenta ediție a FMR, concertul cameral pregătit de ansamblul ATEM se anunța a fi un eveniment deosebit, de neratat pentru iubitorii de muzică frumoasă, inedită, captivantă.
Firul conducător al programului s-a conturat, din punctul meu de vedere, prin intenția ludică, umorul personal al fiecărui compozitor, fantezia creatoare, inventivitatea, măiestria combinatorică în alegerea titlurilor și a surselor de inspirație pentru generarea unui conținut muzical atractiv, echilibrat, elocvent pentru spectatori. Luând în considerare atât repertoriul ales pentru programul serii, cât și modul de interpretare, energia scenică și starea de spirit a clarinetistului Cristian Miclea, violonistei Cristina Mălăncioiu, violoncelistului Darius Tereu și a pianistului Victor-Andrei Părău, întregul concert mi-a creat impresia unui „joc cu mărgele de sticlă”, în care se întrepătrund ludicul și rigoarea, grația și sofisticarea, joaca și concentrarea, cu sclipiri cristaline, ca într-un elegant dialog polifonic. M-au fascinat lejeritatea interpretării, naturalețea dialogului indiferent de formula instrumentală, plăcerea de a cânta și bucuria de a fi pe scenă!
Lect. univ. dr. Mihaela Balan
Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași
