Alegerea lucrării lui Benjamin Britten are la bază pasiunea personală pentru genul vocal-simfonic. Enunțând doar câteva dintre cele mai cunoscute exemple din istoria muzicii datorate lui Mozart, Cherubini, Brahms, Fauré, opus-ul semnat de Britten reprezintă o provocare datorită concepției lărgite a structurii de bază, perioadei în care este scris, ce impune un anumit nivel al limbajului muzical modern, datorită contextului social, politic, economic din Primul și Al Doilea Război, care a influențat crucial tematica opusului.
Benjamin Britten a rămas în posteritate ca unul dintre cei mai prolifici compozitori britanici. La nivel național a jucat un rol similar cu cel al lui Șostakovici pentru fosta Uniune Sovietică, fără a se compara aici valoarea celor doi. Britten s-a remarcat prin versatilitatea creației, compunând opus-uri importante în genul „operă”, „recviem”, lucrări pentru diverse ansambluri vocale și instrumentale, muzică de teatru, lucrări orchestrale, camerale. Printre cele mai cunoscute se numără opera Peter Grimes (1945) War Requiem și muzica pentru orchestră The Young Person’s Guide to the Orchestra (Ghidul orchestral pentru tineri). El a fost o figură emblematică a muzicii engleze din jumătatea secundă a secolului trecut, propulsând astfel și creațiile predecesorilor. Stilul său componistic s-a remarcat prin echilibrul tradiției clasico-romantice cu inovațiile avangardei, dezvoltându-se după principiul accesibilității. Generațiile următoare au fost inevitabil influențate de creația și activitatea lui Benjamin Britten, la nivel muzical dar mai ales pe direcția socio-culturală. El a propulsat cultura muzicală britanică, mai ales opera și educația artistică în rândul tinerilor, încercând să impună atenției publicului repertoriul național. Pasiunea pentru tradițiile extra-europene, în special din zona asiatică, au insuflat creației sale un aer exotic, nu întotdeauna bine primit de critica vremii. Convingerile sale de viață influențate de mișcările din America de Nord, ce contestau rigiditatea normelor capitaliste, familiale, relaționale se reflectă într-un strat mai profund cu precădere în opere. După moartea compozitorului, cercetările muzicologice s-au intensificat, concentrându-se și asupra înclinațiilor homosexuale ale compozitorului, a modului cum s-au răsfrânt în creație.
Recunoașterea activității compozitorului Benjamin Britten, colaborarea cu tenorul Peter Pears a fost omagiată prin crearea unei monument în Aldeburgh, prin organizarea expoziției și a arhivei documentare conținând schițe, scrisori, manuscrise, programe de concert și autografe ale celor doi artiști. De asemenea, a fost înființată Fundația Britten-Pears care a pus la dispoziția cercetătorilor numeroase documente din arhivă, în format fizic și online.
The War Requiem op. 66 este recunoscut ca una dintre lucrările cele mai valoroase ale lui Benjamin Britten. A fost comandat spre a se marca restaurarea noii catedrale Coventry, după ce a fost distrusă în bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Una dintre cele mai importante dovezi ale recunoașterii valorii textului muzical a fost selectarea de către Biblioteca Congresului american în anul 2019 pentru a fi integrată în Registrul Național de Înregistrări – semn al valorii culturale, istorice și estetice.
.
După cum sugerează și titlul, lucrarea este legată organic de întâmplările petrecute în timpul celor Două Războaie Mondiale. A fost dedicată de Britten prietenilor apropiați, decedați pe front. Opus-ul de mari dimensiuni antrenează numeroase grupe instrumentale și vocale. Au fost concepute trei grupe care alternează pe parcursul lucrării, combinate în final. Primul grup este format din solista soprană, corul mixt cu acompaniamentul orchestrei mari; grupul al doilea cuprinde soliștii bariton și tenor însoțiți de orchestra de cameră, ultimul grup constituindu-se din corul de băieți acompaniat de orgă. Componența formațiilor și dispunerea lor separată creează un efect de spațializare și depărtare. Grupului sopranei corului mixt, grupului format de corul de băieți le sunt atribuite textul tradițional latin al Requiem-ului, în timp ce tenorul și baritonul intonează versuri din poeziile unui soldat căzut pe front, Wilfred Owen, devenite foarte cunoscute imediat după terminarea războiului. Un efect inedit este combinarea sonorităților limbilor latină și engleză. Convingerile autorului, pacifiste și non-conformiste în raport cu marile instituții de conducere (statul, biserica) au avut o influență decisivă în conceperea lucrării și alegerea textului. Poemele inserate în fiecare parte au fost concepute asemeni unor comentarii asupra missei, mărturisea compozitorul într-o scrisoare trimisă lui Dietrich Fischer-Dieskau la 16 Februarie 1961.[1]
Prima înregistrare a lucrării War Requiem (1963)a avut ca interpreți soliști pe Galina Vișnevskaia, Dietrich-Dieskau și Peter Pears alături de orchestra simfonică din Londra, ansamblul cameral Melos, corul Bach și corul școlii Highgate, sub bagheta lui Britten însuși. Înregistrarea Casei de discuri Decca a fost realizată la Kingsway Hall în Londra. Următoarele ediții audio:
- BBC Legends: Stefania Woytowicz, Peter Pears, Hans Wilbrink; New Philharmonia Orchestra, Ansamblul Melos; Corul New Philharmonia, Corul de băieți al școlii Wandsworth; dirijori Carlo Maria Giulini, Benjamin Britten (1969)
- Berlin Classics: Kari Løvaas, Anthony Roden, Theo Adam; Filarmonica din Dresda, Corul Radio Leipzig, Corul de băieți al catedralei din Dresda dirijor Herbert Kegel (1989).
- Deutsche Grammophon: Luba Orgonasova, Anthony Rolfe Johnson, Boje Skohus; Corul „Monteverdi”; Corul de băieți Tölzer; NDR Sinfonie-Orchester, dirijor John Eliot Gardiner (1992).
- Warner Classics: Anna Netrebko, Ian Bostridge, Thomas Hampson, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Corul și Corul de copiii ale Accademiei Nazionale Santa Cecilia, dirijor Antonio Pappano (2013).
[1] http://www.warrequiem.org/introduction.html (accesat 07.12.2022)
Iustin Platon, Master, anul II, Muzicologie
Profesor coordonator: prof. dr. asociat Alex Vasiliu
