Alegerea prezentării tenorului Helge Roswaenge își are motivația în cariera fulminantă pe care interpretul a susținut-o timp de 50 de ani. Deși a fost recunoscut ca unul dintre cei mai înzestrați cântăreți din secolul al XX-lea, Helge Roswaenge a intrat în ultima perioadă într-un con de umbră, numele său stârnind doar interesul unor interpreți mai bine documentați.

Pentru o perioadă mai mare de trei decenii, Helge Roswaenge s-a aflat în fruntea tenorilor dramatici din Europa Centrală. Neobișnuita longevitate vocală i-a menținut popularitatea în mai multe teatre importante (în special cele de la Viena și Berlin), conferindu-i faima internațională. Cu o voce versatilă, el și-a însușit un repertoriu larg, de la Mozart, până la Verdi și Richard Strauss.

 Mai întâi a dorit să devină chimist și a studiat la Colegiul Tehnic din capitala Danemarcei. Calitățile vocale i-au fost remarcate într-un cerc de prieteni din orașul Schwerin. Mai târziu, soția sa, soprana maghiară Ilonka Holndonner, i-a influențat mult evoluția, susținând concerte alături de el. După apariții de acest tip în Danemarca, debutul a avut loc pe scena teatrului din Neustrelitz în 1921, în rolul lui Don José din opera Carmen. A fost invitat pe scenele teatrelor lirice din Londra, Milano, Copenhaga, Stockholm, Bruxelles, Amsterdam, München, Hamburg și Dresda, având succes deosebit în anul 1933 la Cairo (în rolul lui Radames din Aida). Tenorul a cântat rolul lui Florestan la Royal Opera House din Londra în 1938 bucurându-se de reacție pozitivă a criticilor pentru culoarea timbrului și intensitatea dramatică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Roswaenge a rămas foarte activ în Germania, cântând frecvent în spectacole de operă, la radio și în concerte.

Asocierea sa cu regimul nazist a avut ca efect pentru scurt timp retragerea de pe scenă. După ce a fost deportat în Rusia în 1945, Roswaenge a reușit să plece în Spania, cu intenția de a emigra în America de Sud, unde și-a reluat activitatea în domeniul ingineriei chimice. Altă consecință a legăturii cu regimul nazist a fost distrugerea unei părți însemnate din înregistrări, realizate încă din anul 1927 pentru diferite case de discuri importante, precum EMI, Telefunken,  Parlophone sau Odeon. Cu toate acestea, principalul său scop în viață a fost arta interpretativă, la care s-a întors în 1949, reîncepând  să realizeze înregistrări pentru Decca în Elveția.

După cel de-al doilea Război Mondial, Roswaenge a fost din nou activ pe scenele de la Viena și Salzburg, cântând în mod regulat la Opera de Stat și la Volksoper până în 1959; în 1951 a primit Inelul de Aur al Operei de Stat din Viena, o distincție importantă. S-a întors în 1955 la Opera de Stat din Berlin, unde a fost numit membru de onoare; a mai apărut ca invitat la Zürich și la Festivalul de la Bregenz.

De-a lungul carierei, Roswange s-a remarcat prin culoarea specifică vocilor nordice, iar gama de roluri, așa cum reiese din numeroasele înregistrări, bogat diversificată. A fost unul dintre cei mai remarcabili tenori activi în Europa în prima jumătate a secolului al XX-lea, fapt ascuns de prezența în cadrul aparatului artistic al celui de-al Treilea Reich și de repertoriul  cântat aproape exclusiv în limba germană. Începând din 1932 a apărut constant la Festivalul de la Salzburg. La alt festival important, cel de la Bayreuth, a interpretat în anii 1934 și 1936 rolul lui Parsifal din opera cu același nume. A avut succes și în spectacole de operetă – amintesc premiera lucrării Die große Sünderi de E. Künnecke alături de Tiana Lemnitz pe scena operei din Berlin. 

Deși nu a cântat în niciun teatru american de operă , în 1963 și 1964 a susținut cu mare succes recitaluri la Carnegie Hall și Madison Square Garden din New York. Mai târziu s-a dedicat intens activității de profesor la München, pentru care a primit numeroase premii și distincții. A murit aici, la  19 iunie 1972. Autobiografia sa a apărut sub titlul Skratte Pajazzo, la Copenhaga, în 1945, iar ediția în limba germană Lache Bajazzo (,,Paiața râde”) la Berlin, în 1963.

Personalitatea și activitatea artistică a tenorului Helge Roswaenge rămân un punct de referință, atât prin performanțele vocal-artistice și de longevitate, cât și prin influența exercitată asupra generațiilor următoare de soliști.

.

George Coman, Master anul II, Muzicologie

Coordonator: prof. dr. asociat Alex Vasiliu