Festivalul Muzicii Românești desfășurat în capitala Moldovei, a ajuns în acest an la cea de-a XXV-a ediție, afirmându-se vertiginos drept unul dintre cele mai importante evenimente cultural-artistice din țară prin diversitatea lucrărilor prezentate, semnate de compozitori autohtoni, a muzicienilor invitați și a impactului pe care acesta îl constituie în valorificarea artei muzicale românești. Spre încântarea publicului, anul acesta parteneriatele s-au extins, festivalul având parte și de cooperarea Operei Naționale Române din Iași, iar rezultatul colaborării dintre aceste instituții ieșene prestigioase a fost punerea în scenă a două lucrări inedite: Făclia de Paști de Alexandru Zirra (în premieră absolută) și O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu (în premieră la ONRI), ambele bazate pe subiecte extrase din nuvelele, respectiv piesele de teatru ale lui I. L. Caragiale. Evenimentul a avut un caracter extraordinar, datorită faptului că opera lui A. Zirra a văzut pentru prima dată lumina scenei, orchestrația fiind realizată pe baza unui manuscris pentru pian de către prof. univ. dr. Ciprian Ion, decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul UNAGE și conf. univ. dr. Bogdan Chiroșcă, dirijor al orchestrei ONR din Iași, iar cea de-a doua lucrare a fost prezentată pentru prima dată pe scena lirică ieșeană.

Făclia lui A. Zirra, lăsată neterminată de către compozitor, a beneficiat de o orchestrație complexă, a cărei finețe a reușit să redea multitudinea de stări intrinseci ale protagoniștilor și procesele psihologice prin care trece hangiul Leiba Zibal, conferind nuvelei lui Caragiale o nouă dimensiune semantică, mai adâncă, mai esențializată. Orchestra, condusă ferm de către maestrul Bogdan Chiroșcă, s-a dovedit deosebit de implicată, oferind o interpretare energică, însuflețită sub bagheta dirijorului Bogdan Chiroșcă, care a lucrat direct la refacerea partiturii orchestrale. Cei trei soliști, tenorul Andrei Lazăr, invitat de la Opera Națională din București, soprana Cristina Grigoraș și baritonul Alexandru Constantin, deși puși în ipostaza interpretării lucrării în varianta concertantă – context care poate genera o oarecare încorsetare din cauza absenței jocului scenic –, și-au îndeplinit lăudabil misiunea, respectând cerințele partiturii prin fraze muzicale atent construite și manifestări de patos bine gestionat în momentele de dramatism extrem. Intervențiile corale, deși rare și constante din punct de vedere al intensității, pot fi încadrate sub semnul unei interpretări îngrijite, adecvate stilului religios ortodox din perioada sărbătorilor pascale.

.

.

.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Dacă primul spectacol ne-a introdus într-un univers tenebros al chinurilor psihologice în sânul unei comunități aflată la răscruce de drumuri, opera O noapte furtunoasă se situează la polul opus, prin persiflarea unor tipologii și obiceiuri caracteristice păturii sociale bucureștene de secol XIX, având parte de o regie și scenografie pe măsură. Orchestra s-a adaptat prompt schimbării de caracter, resimțită vertiginos în cadrul muzicii, reușind să surprindă dimensiunea jovială, caracterul ironic și insolit al muzicii aflate într-o continuă schimbare. Ținând cont că la baza operei se află o piesă de teatru semnată de Caragiale, se subînțelege faptul că interpreții trebuie să fie în primul rând buni actori, și apoi cântăreți, aspect care a fost remarcat la soliștii implicați printr-un joc scenic autentic, natural și plin de farmec. Toți cei șapte soliști (Diana Ionescu – Veta, Angelica Solomon – Zița, Ovidiu Manolache – Chiriac, Andrei Yvan – Jupân Dumitrache, Sorana Nastasiu – Spiridon, Mădălin Munteanu – Nae Ipingescu, Alexandru Savin – Rică Venturiano) s-au ridicat la nivelul cerințelor solicitate de rolurile interpretate, atât vocal, cât și teatral, construind caractere verosimile, atent diferențiate, care constituiau împreună o oglindă a societății ilustrate de Caragiale, ca un puzzle bine închegat.

.

.

.

Regia semnată de Cristi Avram, unul dintre exponenții principali al noii generații, n-a ezitat nici de data aceasta să ne uimească. Este într-adevăr surprinzător cum e posibil ca niște fâșii imense de nailon, niște scânduri, schele, un candelabru atârnat șui, câteva elemente de mobilă și un joc alambicat de lumini să constituie elementele componente ale unui decor original, însă originalitatea ideilor sale și a modului de folosire a acestor resurse a generat o punere în scenă de succes.

De fapt, ceea ce am văzut în seara de 25 octombrie a fost anunțat într-o viziune incipientă, în ediția anterioară a festivalului din anul 2022, când același spectacol a fost prezentat de către clasa de operă a UNAGE sub conducerea maestrei dirijor Consuela Radu Țaga la Teatrul Cub. Nu putea trece neobservat tradiționalul covor cu scena ,,Răpirii din Serai”, leitmotiv al balcanismului ce nu a ezitat să își lase amprenta asupra unei însemnate părți din rândurile populației. Viziunea propusă a părut să se distanțeze de intențiile scriitorului, aplecându-se cu mult mai insistent asupra conturării unei societăți labile, îndrumată de moravuri ușoare, acoperită de mantia caracteristicului comic de limbaj și de situație. Costumele create de Maria Eșanu pot fi descrise ca fiind o combinație dintre trecut și prezent, venind în sprijinul viziunii regizorale de a aduce întâmplări trecute în lumina contextului actual, din păcate încă marcat de aceleași obiceiuri și tendințe libertine.

.

În final, nu-mi rămâne decât să laud această reușită a cooperării dintre Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu” și Opera Națională Română din Iași în cadrul Festivalului Muzicii Românești, care a devenit o tradiție pentru iubitorii muzicii culte autohtone!

Sper că în următoarele ediții, vom vedea pe scena lirică ieșeană tot mai multe capodopere semnate de compozitori români, ale căror ópusuri merită să fie cunoscute de publicul larg!

.

Cronică semnată de George Coman, doctorand al UNAGE