Adesea în decursul istoriei au existat momente cruciale precum înlăturarea regimului fanariot, mica și marea Unire, intrarea în cel de-al Doilea Război Mondial de partea Germaniei, instaurarea democraţiei, fondarea primelor universităţi româneşti, care au determinat schimbări cu consecințe variabile în multiple planuri: politic, social, cultural, artistic. Deseori, ideea unui conducător sau a unei grupări politice se transforma în realitatea care marca devenirea unor culturi, cu oscilații în asimilarea sintezelor în sfera corespondențelor dintre individual și colectiv.
În orice domeniu socio-cultural au existat personalități care și-au asumat riscuri și, așa cum citim în diferite documente, au câştigat. Poate că nu un folos material (este cunoscut exemplul lui George Breazul, care la sfârșitul vieții a suferit din punct de vedere financiar pentru că și-a cheltuit averea în vederea constituirii unei biblioteci cu multe cărți rare), ci au adus României un plus valoare, atât de necesară și aşteptată de generaţii. Doar în acest mod a fost posibilă oficierea slujbelor religioase în limba română, traducerea Sfintei Scripturi, adaptarea în limba română a unui bogat repertoriu psaltic consacrat și, multe asemenea.
În cei peste o mie de ani de practicare a muzicii bizantine pe teritoriul României, ţara noastră a devenit un bastion al muzicii psaltice, invidiat de cei ce au dezvoltat-o. Din păcate, cei aproximativ patruzeci de ani de regim Comunist au îngropat tezaurul nostru câştigat cu multe sacrificii și riscuri. Dar, în ultimii treizeci de ani de la înlăturarea a ceea ce a însemnat dezintegrarea tradiţiei psaltice, s-au găsit oameni cu dragoste necondiţionată de muzica bisericească, redescoperind cele mai de preţ nestemate ale tradiţiei și istoriei noastre.
Studiul paleografiei muzicii bizantine are o vechime de aproximativ două secole, dar cele mai importante rezultate au apărut abia în secolul XX. Deşi au existat și în ţara noastră încercări de redactare a unor volume despre această știință, de exemplu, volumul Notația și ehurile muzicii bizantine de pr. Grigore Panțîru (Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București 1971), doar câteva s-au impus ca nişte raze palide de lumină. Deşi numărul asociaţiilor și echipelor de cercetători din mari centre ştiinţifice internaţionale este mare, primul manual cvasicomplet de paleografie muzicală bizantină a fost finalizat de un român. Ne referim la doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, personalitate marcantă în domeniu, care a urmat studii de muzică bizantină în Bucureşti, Danemarca şi Grecia, alături de profesori ca Dr. Alexandrescu, J. Raasted, Chr. Troelsgård şi L. Angelopoulos. A absolvit în anul 2001 programul de studii doctorale al Academiei din Copenhaga, cu o teză despre marile semne hironomice ale vechii notaţii muzicale bizantine. A fost bursieră a Fundației „Alexander von Humboldt” şi, din anul 2002, predă cursuri de muzică bizantină la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic. În urmă cu șase ani a lansat, în cadrul Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iaşi, manualul online de paleografie muzicală bizantină intitulat Paleografia Muzicii Bizantine (Παλαιογραφία Βυζαντινής Μουσικής).[1] Această lucrare, însă, avea marele „defect” pentru români de a fi scris aproape integral în limba greacă (glosarul de la sfârșitul manualului este în greacă veche și germană). Necesitatea unui astfel de manual, pentru muzicologia bizantină românească și pentru predarea acestei discipline în universităţile cu specializări în acest domeniu, apare din ce în ce mai evidentă pe măsură ce didactica muzicii psaltice devine un subiect tot mai abordat.
.
.
Ceea ce diferențiază acest manual de alte lucrări de specialitate vizează modul în care este structurat. Doamna Maria Alexandru a urmărit o metodă prin care cititorul poate fi inițiat într-un mod eficient în domeniul abordat. Cele 881 de pagini sunt compuse din 11 capitole, „Glosarul de termeni de specialitate” și un catalog al thesis-urilor, exemplificate în notație psaltică și liniară. Autoarea propune un parcurs cronologic, urmând metoda învățării de la general la particular. Astfel, începe cu o scurtă introducere în știința Paleografiei, a scrierilor universale, manuscriselor și a notațiilor muzicale bizantine. Continuă apoi cu un capitol dedicat paleografiei limbii grecești și a materialelor folosite de-a lungul timpului. În al treilea capitol introduce cititorul în tehnica de datare a manuscriselor, prezentând informații despre sistemele de cronologiere și despre operațiile aritmetice utilizate de cercetători. Începând cu cel de-al patrulea capitol până la ultimul, autoarea prezintă într-o manieră logică, cronologică și accesibilă, toate etapele notației muzicale bizantine îmbinând, în unele subcapitole, paleografia cu teoria muzicii bizantine. Istoria semiografiei specifice este, așadar, urmărită până la primele exighisiri și tipărituri în Noua Metodă a celor Trei Dascăli din secolul al XIX-lea.
Ceea ce face din acest manual un instrument foarte practic și util oricărui student, sunt numeroasele exemple imagistice și audio prezente în toate capitolele precum și exercițiile care le însoțesc. Tocmai din aceste motive, manualul a fost apreciat de alte autorități în domeniul muzicologiei bizantine din Grecia și din întreaga comunitate internațională.
[1] Disponibil pentru accesare gratuită pe site-ul https://repository.kallipos.gr/handle/11419/6487.
.
Ioan Nechita, anul II, Muzicologie