Ansamblul „Anton Pann” a ajuns un reper în cultura artistică românească din zilele noastre în ceea ce privește abordarea muzicii vechi din spațiul moldav și un nume familiar publicului ieșean după numeroasele concerte pe care membrii formației le-au susținut în capitala Moldovei lui Dimitrie Cantemir. În activitatea lor concertistică de aproximativ 20 de ani, interpreții ansamblului au urmărit difuzarea, redescoperirea, punerea în valoare a muzicii lui Dimitrie Cantemir și Anton Pann, doi mari cărturari ai țării noastre care, pe lângă multe alte domenii în care activau, au oferit patrimoniului artistic un gen de muzică particular. Creațiile celor doi compozitori reprezintă muzica cultă de sorginte orientală, ale cărei rădăcini se găsesc în cultura bizantină, otomană, persană, arabă și chiar indiană. Ea era prezentă în viața de târg, de oraș și în cea sătească. Din păcate, această muzică, care evidențiază și rădăcinile orientale ale culturii românești, este mai puțin cunoscută atât publicului larg, cât și specialiștilor. Din lipsă de informații, mult timp a fost considerată un produs al unei culturi de calitate îndoielnică – opinie, desigur, eronată. Acesta a fost scopul Ansamblului cameral „Anton Pann” încă de la începuturi: de a readuce în atenție și de a promova frumusețea muzicii vechi din cultura noastră.

.

.

La finalul unei săptămâni pline de evenimente artistice în cadrul Festivalului Muzicii Românești, ajuns la ediția aniversară cu numărul XXV (după 50 de ani de la prima ediție, din 1973), care s-a desfășurat la Iași în perioada 21-27 octombrie 2023, Ansamblul „Anton Pann”  a revenit pentru a doua oară în acest an pe scena „Sălii Unirii” din Iași în formula lui standard: dr. Constantin Răileanu (kanon și voce), dr. Alexandru Stoica (oud), Sabin Penea (vioară), drd. Andrei Nițescu (violoncel) și Ghassan Bouz (percuție).

Programul prezentat în seara de 27 octombrie a cuprins trei lucrări reprezentative pentru stilul lui Dimitrie Cantemir – peșrevurile în makam buselik, rast și muhayer –, singura suită vocal instrumentală (numită fasîl) a cărei partenitate cantemiriană este doar presupusă – Vai ce ceas, ce zi de jale – și cinci piese din colecția lui Anton Pann, care deja sunt cunoscute publicului ieșean – Nu mă pedepsi stăpână (interpretată, ca de obicei, împreună cu lucrarea sultanului Abdulazis, Hijaz Sirto), Inima mi-e plină împreună cu Nu mai poci de ostenit, Bordeiaș, bordei, bordei, clasicul Leliță Săftiță și în încheiere Și noi la Ilinca. Repertoriul ales a permis fiecărui interpret să își releve virtuozitatea.

Ne-am delectat cu sonoritățile viorii în ipostaza de instrument netemperat, prin pasajele improvizatorice numite taksim, care nu au lipsit din sfârșitul Peșrevului în Makam Rast; am auzit timbrul unic al kanonaki-ului într-un taksim de la începutul Peșrevului în Makam Muhayer; în fasilul Vai ce ceas, ce zi de jale, violoncelistul și-a demonstrat aptitudinile tehnice impresionante, realizând diferite efecte pe instrumentul său; în același fasil am observat dificultățile vocale pe care Constantin Răileanu le-a depășit cu mare ușurință, cântând notele acute cu aceeași acuratețe cu care emitea sunetele registrului mediu și din cel grav. Printr-un taksim introductiv în compoziția sultanului Abdulazis, Alexandru Stoica și-a etalat priceperea în acest gen improvizatoric cu ajutorul oud-ului, un instrument specific culturilor muzicale turcești, arabe și grecești. Nu în ultimul rând, trebuie să amintim și stabilitatea ritmică impresionantă al lui Ghassan Bouz, maniera de ornamentație și alegerea instrumentelor înscriindu-se într-un firesc al originii lui libaneze.

Deși am ascultat multe din compozițiile interpretate de membrii Ansamblului „Anton Pann” și cu alte ocazii când au concertat în Iași, aceștia reușesc să aducă mereu ceva nou – pasaje improvizatorice în alte momente, orchestrație diferită, formă schimbată ș.a. Este un aspect firesc, dat fiind faptul că acest tip de muzică prezintă o libertate mai mare în ceea ce privește interpretarea sa decât cea vest-europeană. Mai trebuie să apreciem în mod deosebit profesionalismul de care a dat dovadă liderul acestui ansamblu, Constantin Răileanu, care a simțit că publicul nu intrase în starea de bucurie pe care muzica lui Anton Pann o transmite și trebuia implicat mai mult în desfășurarea artistică. Invitarea auditoriului să cânte unele piese împreună cu solistul, precum și îndemnul de a bate din palme pe ritmul de joc al piesei Și noi la Ilinca, au înălțat spiritul spectatorilor.            

Concertul a fost o delectare pentru publicul ieșean, dar și o ocazie pentru copiii aflați în sală să descopere această minunată muzică. Așteptăm Ansamblul „Anton Pann” să concerteze cât mai des în orașul nostru.

Ioan Nechita, anul II, Muzicologie