Joi, 17 octombrie 2024, începând cu orele 18:00, în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Muzicii Românești, au avut loc două evenimente memorabile, desfășurate succesiv în Sala „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenților din Iași. Seara a fost dedicată marelui compozitor Richard Oschanitzky, marcând 85 de ani de la nașterea sa și 45 de ani de la trecerea acestuia în neființă. La inițiativa d-lui Alex Vasiliu, muzicolog consacrat, autor a numeroase volume și studii de cercetare, jurnalist muzical cu o vastă experiență în domeniu, au fost organizate o lansare de carte și partitură de la orele 18, urmată de concertul omagial dedicat lui Richard Oschanitzky de la orele 19, cuprinzând lucrări, transcrieri, adaptări și piese de muzică ușoară din creația acestuia.
.
Richard Waldemar Oschanitzky (24 februarie 1939, Timișoara – 5 aprilie 1979, București) a fost un compozitor, aranjor, pianist și dirijor român de etnie germană, recunoscut ca unul dintre cei mai importanți muzicieni de jazz ai României. A studiat compoziția la Conservatorul din București sub îndrumarea lui Mihail Jora și s-a remarcat rapid în lumea jazz-ului prin improvizațiile sale novatoare și tehnica pianistică de excepție.
Într-o carieră de numai două decenii, Oschanitzky a creat sute de aranjamente pentru casa de discuri Electrecord, Radioteleviziunea Română și numeroase producții de teatru și film, a compus muzică originală pentru filme artistice și de animație, colaborând cu regizori renumiți precum Malvina Ursianu și Sergiu Nicolaescu. Una dintre cele mai importante realizări ale sale este Dublul concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simfonică și bigband din 1971, considerat o capodoperă a fuziunii dintre jazz și muzica simfonică.
A fost un muzician versatil, activ în diverse stiluri muzicale, de la jazz și muzică simfonică până la muzică de film. Crezul său artistic, că „nu trebuie să facem diferență între muzica clasică, ușoară, populară sau jazz”, reflectă modernitatea gândirii sale și deschiderea către diverse forme de exprimare muzicală.
.
Prima parte a serii a fost prefațată de muzicologul și jurnalistul Alex Vasiliu, care a prefațat evenimentul cu o scurtă introducere despre viața și creația lui Richard Oschanitzky. Având o existență plină de schimbări și transformări constante, în care experiențele, trăirile și ideile creatoare au generat un amestec stilistic original, variat și colorat, caracterizat prin dinamism, imprevizibilitate și o fascinantă bogăție de imagini sonore. Alex Vasiliu a oferit publicului o privire profundă asupra vieții și operei lui Oschanitzky, subliniind versatilitatea și contribuțiile sale remarcabile în muzica de jazz, cea orchestrală și de film, evidențiind importanța sintezei dintre stilurile de jazz, muzică ușoară și genurile simfonice.
În cadrul primului eveniment, a avut loc lansarea a două volume importante dedicate activității compozitorului: Richard Oschanitzky – Piese de Jazz (Volumul I), o antologie realizată de Robert Cozma, și Creația lui Richard Oschanitzky. Trăsături stilistice, ediția a II-a, revizuită și adăugită, scrisă de Alex Vasiliu. Aceste lucrări omagiază moștenirea muzicală a lui Oschanitzky, oferind o nouă perspectivă asupra compozițiilor sale și subliniind influența sa asupra muzicii românești.
* * *
.
Concertul de jazz, intitulat „Revedere ’85”, a adus o energie vibrantă în sala de spectacole „Gaudeamus”, având ca protagoniști două formații de excepție: Alex Huțanu Septet & Strings și Romeo Cozma Jazz Group.
Mai întâi, Romeo Cozma Jazz Group a încântat audiența cu o serie de compoziții inspirate, expresive, pline de sensibilitate. Vocile rafinate ale Anei Maria Huțanu, Sofiei Andronic și Adiliei Chiriac au insuflat fiecărei piese emoții și trăiri profunde, conferindu-le o strălucire aparte. În armonie cu acompaniamentul instrumental, solistele au conturat un dialog muzical de o frumusețe și intensitate copleșitoare, captivând atenția publicului prin efectele vocale speciale, vocalizele, improvizațiile și momentele colective în formulă de trio vocal.
Atmosfera a fost încărcată de o energie debordantă, prin ritmuri frenetice, culori ambientale, jocuri de lumini și prin interpretările fascinante ale lui Alex Huțanu la saxofoane, alături de ansamblul de jazz și cvartetul de coarde. Rafinamentul conferit de intervențiile delicate și expresive ale Alexandrei Honciuc (vioară), Larisei Ailoaei (vioară), Laurei Ungureanu (violă) și ale lui Vlad Ivancia (violoncel) au completat armonios septetul de jazz, conturând un spectacol sonor strălucitor, vibrant, sensibil.
.
Evenimentul a constituit o adevărată celebrare a diversității stilistice și a inovației din muzica lui Richard Oschanitzky. Prin aranjamentele complexe și interpretările de mare rafinament, artiștii au reușit să aducă în prim-plan atât valoarea istorică, cât și relevanța actuală a operei sale, confirmându-i locul de seamă în istoria jazz-ului românesc.
Într-o atmosferă plină de admirație și bucurie, seara s-a încheiat sub aplauzele entuziaste ale publicului, confirmând impresia că spiritul compozitorului continuă să existe în actualitate prin muzica sa. Cele două evenimente au reafirmat importanța și influența lui Richard Oschanitzky asupra muzicii românești, aducând în atenția publicului contemporan capodoperele unui geniu muzical a cărui moștenire rămâne la fel de relevantă și în zilele noastre.
.
ANA CUȘNIR, anul III, Muzicologie