Cel mai recent concert al Filarmonicii „Moldova” Iași, din 16 ianuarie 2026, a adus ceva neobișnuit pentru spectacolele de fiecare vineri seara. Maestrul Liviu Prunaru a prezentat Anotimpurile de A. Vivaldi și Souvenir de Florence al lui P. I. Ceaikovski dintr-o triplă postură: solist, concert-maestru și dirijor. O combinație îndrăzneață, dar afirmăm fără ezitare: reușită! Maestrul Prunaru a dat un suflu proaspăt secției de coarde, o calitate sonoră cum poate numai în marile săli de concerte din Europa se poate auzi. Comparând concertul din această seară cu celelalte ale Filarmonicii din cel puțin ultimii ani, nu putem trece cu vederea noul sunet mai cald, mai legat, mai expresiv al orchestrei, fie ea numai de coarde. Interpreții au demonstrat și o omogenitate demnă de o sală plină, așa cum a fost vineri seara.
.
Un eveniment cultural de înalt nivel calitativ! Așa se poate descrie acest concert. „Vinovatul”? Violonistul de mare clasă Liviu Prunaru. Modul în care cantă Maestrul Prunaru te face să te îndrăgostești de vioară. Un sunet cald, expresiv, însuflețit care rar s-a auzit în ultimii ani la concertele Filarmonicii din Iași. Reacția publicului la sfârșitul primei piese audiate, Anotimpurile, demonstrează cele spuse: trei bisuri (ultima parte din Anotimpuri, Bourrée și Andante din Sonata a doua pentru vioară de J. S. Bach) și cred că dacă nu ar fi existat pauza și cea de-a doua parte a concertului ce trebuiau să urmeze, nimeni nu s-ar mai fi săturat să-l asculte încă cel puțin o oră cântând „bisuri”. În orice caz, la sfârșitul concertului, orchestra a mai cântat un bis (partea a treia din Souvenir de Florence).
Ne dorim din tot sufletul ca șederea și colaborarea domnului Prunaru cu Filarmonica „Moldova” din Iași să fie de o cât mai lungă durată. Este cu adevărat o mare onoare și plăcere să ascultăm la concertele Filarmonicii pe cel care timp 18 ani a condus de la primul pupitru orchestra Royal Concertgebouw!
.
Cronică semnată de IOAN NECHITA, anul IV, Muzicologie

