Vineri, 18 octombrie 2024, începând cu orele 17:00, în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Muzicii Românești, Sala „Eduard Caudella” din Casa Balș a găzduit un recital cameral susținut de Duo ,,Molto Espressivo”, prin prezența a două interprete de elită: Luminița Burcă (vioară) și Roxana Ardeleanu (pian). Festivalul, dedicat exclusiv muzicii compozitorilor români, a oferit publicului un program variat, incluzând lucrări de George Enescu, Dumitru Capoianu și Mihaela Vosganian.
.
Programul evenimentului a reflectat diversitatea creației muzicale românești, de la compoziții cu influențe folclorice la lucrări moderne, îmbinând tradiția cu inovația. În interviul următor, cele două artiste împărtășesc provocările și bucuriile interpretării acestui repertoriu variat, discutând despre formarea Duo-ului „Molto Espressivo” și despre modul în care solistele se completează pe scenă. Totodată, au oferit o perspectivă elocventă asupra legăturii lor cu muzica românească și cu genurile camerale pe care le-au abordat împreună de-a lungul timpului.
Violonista Luminița Burcă, născută în Timișoara, este conf. univ. dr. habil. în cadrul Departamentului Instrumente de Orchestră al Facultății de Interpretare Muzicală de la Universitatea Națională de Muzică din București. Anterior, a fost prof. univ. dr. la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (2018-2021) și coordonator de doctorat la Școala Doctorală de Muzică și Teatru a aceleiași instituții. În prezent, este coordonator științific al Școlii doctorale de Studii Interdisciplinare, domeniul Muzică, la Universitatea din Oradea.
Pe parcursul carierei sale, Luminița Burcă a colaborat cu mari orchestre și dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Riccardo Muti, și a concertat pe importante scene internaționale din Europa, America Latină și Asia, inclusiv la Teatro alla Scala din Milano și Champs-Élysées din Paris. Este laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale, cum ar fi Concursul „Dinu Lipatti” și competiții precum „Tibor Varga” (Sion), „Romano Romanini” (Brescia) și „Rodolfo Lipizer” (Gorizia).
Cu o carieră de aproape 40 de ani, Luminița Burcă a susținut numeroase concerte și recitaluri ca solistă, în turnee internaționale și participând la festivaluri de prestigiu precum SIMN, Festivalul Orchestrelor Europene și Festivalul Muzicii Românești. De asemenea, a fost invitată să susțină masterclass-uri la instituții de renume din Italia și Spania, fiind o prezență constantă în emisiuni radio și TV din România și străinătate.
Roxana-Sorana Ardeleanu a început studiul pianului la Școala Generală nr. 20 din Baia Mare, continuându-și educația muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Studiile universitare le-a finalizat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din același oraș, la clasa prof. univ. dr. Ninuca Oșanu Pop, aprofundând și muzica de cameră sub îndrumarea prof. Ferdinand Weiss. Ulterior, și-a desăvârșit formarea la Facultatea de Muzică din Timișoara, unde și-a susținut examenul de licență sub îndrumarea prof. univ. dr. Felicia Stancovici.
Activitatea artistică a Roxanei Ardeleanu este vastă, incluzând numeroase recitaluri solo, de muzică de cameră și concerte cu orchestra, desfășurate atât în țară, cât și pe plan internațional. Din 1995, colaborează cu Filarmonica „Banatul” din Timișoara, fiind implicată în turnee internaționale. De asemenea, a acompaniat la 14 ediții ale masterclass-urilor de violoncel susținute de Fenyő László (Germania), susținând alături de acesta recitaluri în diverse locații din România.
Pe lângă activitatea concertistică, Roxana Ardeleanu este cadru universitar titular la Facultatea de Muzică din Timișoara din 1997, ocupând în prezent funcția de conferențiar universitar doctor. Colaborează activ și cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat din Timișoara, contribuind la spectacole de renume precum Hair, Cabaret, Henric IV și Crăiasa Zăpezii.
Eliza-Gabriela Leca: Cunoaștem faptul că ați concertat la Ateneul Român, Sala Mică. Cum a luat naștere Duo „Molto espressivo”? Care a fost punctul de plecare al colaborării dumneavoastră?
Luminița Burcă: Molto espressivo a fost, parcă, tempo-ul și expresivitatea unei părți dintr-o piesă pe care o interpretam în urmă cu câțiva ani. Ne-am gândit că ni se potrivește foarte bine acea denumire, sau, mai precis, acea expresivitate, și am decis că ar fi o idee bună să ne găsim un nume și să înființăm acest duo, din pasiunea noastră pentru muzică. Noi colaboram deja de foarte mult timp și am lucrat la clasă zeci de ani împreună. Așa că ne-am zis: „De ce să nu începem și noi ceva împreună?”. Astfel a luat naștere Duo „Molto espressivo”, în mod firesc, amândouă regăsindu-ne în această denumire, pe care am preluat-o din partea a doua a unei sonate romantice, cred, dar nu mai țin minte exact. Oricum, ne-am gândit că ar trebui să ne reprezinte pe noi, atât ca interprete, cât și ca muzicieni în general.
E. L.: Știm că abordați un repertoriu preponderent modern, incluzând lucrări semnate de compozitori precum Messiaen, Enescu, Vosganian sau Capoianu. Ce anume v-a atras către acest program și cum influențează acesta dinamica și chimia dintre dumneavoastră?
Roxana Ardeleanu: În primul rând, cred că am ales acest repertoriu pentru că este extrem de variat din punct de vedere al expresivității. Duo „Molto Espressivo” își trage, practic, esența din indicația „espressivo”, iar în aceste lucrări am descoperit o adevărată bogăție de stări și expresii, regăsite în partituri, pe care noi am încercat să le evidențiem. Împreună am realizat această diversitate și, totodată, această schimbare constantă de stări – exact ca în viață, pentru că poți fi trist sau vesel chiar în aceeași zi –. Acestea sunt mesajele pe care am vrut să le transmitem.
Luminița Burcă: Ne-am gândit și la planul muzical în ansamblu, pentru că niciodată nu mi-am dorit să mă exprim doar ca un simplu violonist. Am vrut întotdeauna să mă exprim din punct de vedere muzical, să descopăr textul într-un mod profund, nu doar tehnic sau instrumental. Colega mea a fost de acord și a simțit același lucru, așa că ne-am potrivit perfect din acest punct de vedere.
.
E. L.: Întrebare pentru d-na Luminița Burcă: Aveți o carieră impresionantă ca solistă, colaborând cu numeroase orchestre și participând la turnee internaționale. În contextul acestei cariere solistice de succes, ce loc ocupă muzica de cameră în parcursul dvs. artistic? Cum se completează cele două dimensiuni?
L. B.: Da, bună întrebare. Întotdeauna mi-a plăcut muzica de cameră, deși, încă de mică am ales să mă concentrez pe cariera solistică. De peste 40 de ani sunt pe scenă și pot spune că muzica de cameră a ocupat un loc important în viața mea. Încă din anii studenției, am studiat foarte mult în diferite formații de cameră: duo, trio, cvartet, cvintet și, bineînțeles, orchestră de cameră, unde am fost și concertmaestru.
Consider că un solist trebuie să studieze și muzică de cameră, pentru că doar așa se poate dezvolta pe toate planurile. Solistul, în general, este destul de independent și se concentrează adesea doar pe problemele instrumentale și pe competiții. Însă, muzica de cameră îmbogățește sufletul muzicianului și îl ajută să înțeleagă mai bine nu doar instrumentul său, dar și pe ceea ce se întâmplă din punct de vedere muzical între două, trei, patru sau mai multe instrumente.
Deși nu am cântat atât de mult în formații de cameră pe cât mi-aș fi dorit, am urmărit să fac acest lucru cât am putut de bine. Am avut ocazia să cânt mult în Spania și Italia, să înregistrez și să particip la concursuri internaționale alături de orchestre de cameră. Însă, poate că acum, la maturitate, voi reuși să acopăr acele goluri și să mă dedic mai mult muzicii de cameră.
E. L.: Întrebare pentru d-na Roxana Ardeleanu: Ați susținut numeroase recitaluri, concerte solistice și ați avut colaborări camerale cu interpreți la diferite instrumente, precum vioara sau violoncelul. Cum reușiți să canalizați energia și atenția dvs, între aceste două ipostaze – cea de solist și cea de partener cameral? Ce provocări întâmpinați pe fiecare dintre aceste două planuri?
R. A.: Deși par a fi două planuri diferite, în esență constituie același lucru. Fac muzică în diverse ipostaze și cu diferite instrumente, fie împreună cu alți muzicieni, fie singură, dar este, în fond, aceeași activitate. E adevărat că există o diferențiere a concentrării, a atenției și a auzului, dar pentru mine este mult mai interesant și provocator să cânt cu cineva. Este o combinație de control și, în același timp, de lipsă de control față de partener. E fascinant când ajungem să intuim împreună direcția muzicală, când simțim la fel, gândim la fel, aproape la un nivel subconștient.
Interpretarea solistică și cea în formații camerale au, bineînțeles, provocările lor. Personal, atunci când sunt într-un duo, dedic mai multă atenție la partener decât la mine. Știu că sună ciudat, dar, cumva, concentrarea și energia mea se îndreaptă mai mult spre partenerul de scenă. Acest lucru îmi aduce o satisfacție foarte mare. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu mai sunt atentă la mine însămi, dar colaborarea și interacțiunea muzicală cu altcineva îmi oferă o bucurie aparte.
E. L.: Ați inclus în program două lucrări de Enescu, care se deosebesc atât din punct de vedere stilistic, cât și ca poziționare în catalogul creațiilor sale. Cum ați resimțit aceste diferențe la nivel interpretativ, având în vedere că Sonata op. 6 a fost compusă în 1899, iar Sonata Torso, neterminată, a fost începută în 1911, din ea rămânând doar partea I?
L. B.: Da, diferențele între cele două lucrări sunt destul de mari, însă consider că Sonata în fa minor este extrem de complexă. Mi-ar fi plăcut ca Enescu să fi terminat și celelalte părți ale Sonatei Torso, pentru că are un caracter profund, parcă mai filosofic, combinând mai multe stiluri muzicale. Totuși, o percep puțin mai statică decât Sonata în fa minor.
Cele două lucrări, împreună cu Sonata a III-a „în caracter popular românesc”, fac parte din repertoriul de bază al oricărui violonist. Fiecare partitură are un caracter distinct, iar înțelegerea lor necesită ani de studiu intensiv. Este nevoie de multă atenție pentru a descifra textul enescian în toate dimensiunile sale ritmice, agogice, dar și pentru a interpreta corect toate notațiile sale, extrem de detaliate.
Pentru mine, interpretarea lui Enescu este întotdeauna o bucurie imensă. E o senzație extraordinară să te apropii de ceea ce a scris el și să scoți la iveală acel „sentiment românesc” pe care îl conține muzica sa. Desigur, din punct de vedere instrumental, lucrările sunt foarte complexe și necesită o perioadă lungă de pregătire și experiență pe scenă pentru a le reda într-o manieră autentică, fără exagerări. Dacă exagerezi, muzica lui Enescu poate părea forțată, nenaturală. Dacă nu ai acel simț al caracterului românesc, atunci pierzi esența muzicii sale.
M-am bucurat să observ că, în ultimii ani, tot mai mulți interpreți străini cântă sonatele lui Enescu, mai ales la concursuri internaționale, precum Concursul Enescu din București. Unii dintre acești muzicieni chiar reușesc să simtă muzica românească foarte bine, poate chiar mai bine decât unii români. Acesta e un lucru extraordinar și o mare onoare pentru noi, pentru că muzica românească, și în mod special creația lui Enescu, ajunge să fie recunoscută și apreciată pe scenele internaționale.