În a cincea seară a Festivalului Muzicii Românești, ediția XXVI, orchestra simfonică și corul academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” Iași, sub bagheta lui Radu Postăvaru, au susținut un concert de excepție. Programul propus a dezvăluit publicului ieșean trei personalități componistice (Ilieș Constantinescu, Dan Dediu, Viorel Munteanu) – reprezentanți de seamă a muzicii românești -. De asemenea, ascultătorii au avut ocazia unică de a asista la două prime-audiții a unor creații recente, un aspect rar întâlnit în spațiul muzical al Iașului.

.

În prima parte a concertului a fost interpretat poemul simfonic Anotimpurile de Ilieș Constantinescu. Compozitorul cu origini ieșene, a construit o carieră internațională în plan componistic și didactic, fiind de peste 40 de ani stabilit în Canada. Poemul simfonic a fost compus în anul 1993 (fiind o comandă la solicitarea orchestrei simfonice din oraşul Regina – Canada) iar în 2022 a fost interpretat în cadrul Festivalului Muzicii Românești. Prin această creație compozitorul propune un traseu imagistic și sonor într-un cadru post-romantic, cu multiple rezonanțe ale muzicii ruse din prima jumătate a secolului XX, similare cu simfoniile lui Prokofiev sau Șostakovici. Regăsim în această lucrare intonații vibrante, crâmpeie de melodii cantabile, tușe fine, lirism și multă fantezie creatoare, ce au fost redate cu acuratețe și pasiune de orchestra filarmonicii ieșene.

În continuare, ascultătorii au asistat la premiera Concertului pentru flaut și orchestră Prima frică mondială op. 172 de Dan Dediu (2020). Lucrarea a fost dedicată flautistului Ioan Bogdan Ștefănescu, cel care a interpretat-o cu expresivitate și măiestrie la filarmonica ieșeană. Prin această creație a fost dezvăluit un univers sonor multicolor, plurivalent, specific compozitorului bucureștean. Prima frică mondială reflectă tumultul informațional și emoțional, avalanșa de confuzie și dramă provocate de pandemia din 2020 despre care compozitorul mărturisește: „Concertul pentru flaut și ansamblu este o meditație muzicală asupra mentalului muzical al omenirii de azi, în căutarea unei identități marcante fără speranță și credinţă în vreun transcendent, dar cu iluzia secretă că totuși nu e totul pierdut și că un fel de providență ne apără cumva de rele și necazuri, acum şi-n viitor”. Alcătuită din șapte părți intitulate sugestiv (Bacchanale, Pastorale cynique, Imitations alluvionnaire, Skinny Tunes, Lisnafi, Ave Maria, Lockdown interrompu) creația include intonații pastorale, folclorice, inspirate cântul medieval, ce devin veritabile personaje sonore și sunt metamorfozate în multiple ipostaze. În contrast, orchestra distorsionează și fragmentează lirismul flautului cu tușe îngroșate, neașteptate prin intermediul unor inserții inspirate din cinematografie, cu accente tăioase, imprevizibile, aglomerări și tensiuni sonore multiple.

Compozitorul creează un discurs eclectic, aglomerat, deosebit de surprinzător ce trezește în auditor o vastă paletă de sentimente. Ironia, cinismul, senzaționalul, superficialul chiar morbidul ce au caracterizat această perioadă (anul 2020) sunt integrate cu o măiestrie regizorală în contextul sonor, aspect menționat de Dan Dediu  „(…) Concertul de față poate fi văzut ca un sezon al unui serial TV compus din episoade diverse, ce aduc in prim-plan, de fiecare dată, alte perspective narative, păstrând însă un mănunchi de personaje muzicale care străbat întreaga structură a acțiunii”. Poate cel mai evident moment prin care Dan Dediu radiografiază sonor a lumea de astăzi este regăsit în partea a VI-a. Compozitorul creează o ciocnire între sacru și profan, cu ironie și cinism, prin intonarea celebrei teme Ave Maria (interpretată magistral de flautistul Ioan Bogdan Ștefănescu) ce este acompaniată distorsionat de un timbru anost, o sonoritate regăsită în reclame sau în centrele comerciale.

Recunoaștem conexiunea organică dintre orchestră și flautist, varietatea culorilor subliniate cu măiestrie de dirijorul Radu Postăvaru și fluiditatea discursului sonor. Ion Bogdan Ștefănescu a demonstrat încă o dată faptul că este un interpret specialist în muzica contemporană, un artist care abordează cu ușurință partituri deosebit de tehnice și provocatoare. În finalul primei părți, după ce ropotele de aplauze au acaparat sala, flautistul a interpretat creația Doinei Rotaru, Epistrof, o meditație sonoră ce a impregnat atmosfera cu serenitate și visare.

În partea a II-a, publicul ieșean a asistat la prima audiție a Simfoniei „Ofrandă lui Brâncuși” (Quasi una fantasia) compusă de Viorel Munteanu în anul 2022. Interpretarea acestei creații reprezintă încununarea celor șapte zile de festival în care compozitorul ieșean a fost aniversat, devenind cetățean de onoare al Iașului și Profesor Emerit al Universității Naționale de Arte „George Enescu”.

Prin omagiul adus sculptorului român, Viorel Munteanu propune o „altfel de simfonie” prin ilustrarea sonoră a spiritului brâncușian și a ideilor esențiale ce definesc arta sculpturală.

Simfonia conține cinci părți în care sunt reflectate înclinația artistului către spiritualitate, pasiunea pentru meșteșug și cele mai importante capodopere: Partea I, Lumină din cartea sfântă. Rugăciune, II. Făurăria lui Brâncuși (Atelierul), III. Măiastra, IV. Pământul și cerul din noi, V. Taine la masa tăcerii. Soliștii care au însuflețit această creație au fost soprana Daniela Goria, tenorul Constantin Țaga, recitatorul pr. Mircea Stoleriu. De asemenea, lucrarea a fost însoțită de o proiecție video ilustrativă, ce conține animații, poze documentare și elementele-simbol,  realizată de Andrei Cozlac. Creația este rezultatul unui amplu proces de cercetare a surselor biografice și literare. Aforismele lui Brâncuși recitate de narator au devenit firul conducător al desfășurării sonore. Compozitorul a evocat prieteniile ce i-au marcat existența lui Brâncuși, universul spiritual și intonații sau formule ritmico-melodice reprezentative pentru spațiul gorjean. De aceea, prima parte este inspirată din muzica bizantină, discursul tenorului având la bază texte extrase din Psalmi și din alte texte sfinte, în partea a II-a regăsim două citate din muzica lui Satie și Marcel Mihalovici, iar în partea a IV-a o incantație arhaică (Măi pământ, pământ,/Am ceva să-ți cânt) extrasă din colecțiile de folclor muzical ale lui Constantin Brăiloiu şi George Breazul.

În plan componistic, Viorel Munteanu ilustrează cu măiestrie simbolurile pregnante regăsite în sculpturile brâncușiene. Partea a III-a, Măiastra reflectă zborul, imponderabilitatea printr-un discurs sonor sensibil creat de rarefierea orchestrală, vocea sopranei alături de timbrul nepământean al theremin-ului. În contrast, în partea a IV-a glissando-urile de la partida alămurilor, pregnanța percuției și intervenția robustă a corului bărbătesc reliefează masivitatea Coloanei fără sfârșit, simbol al teluricului, a răsturnării pământului. Cadrul tainic al Mesei tăcerii aduce în prim plan timbrul soliștilor și al corului care conduc auditorul către finalul acestei ofrande sonore.

În plan interpretativ am observat implicarea ansamblului și al soliștilor în concretizarea acestei partituri complexe, cu multiple provocări, chiar dacă au existat anumite momente de nesiguranță. De asemenea, remarcăm interesul tot mai mare a publicului pentru revelațiile muzicii românești, pentru manifestările culturale de înaltă calitate și prezența tot mai mare a tinerilor în sălile de concert.

.

Cronică semnată de muzicolog dr. MIHAELA RUSU