Într-un oraș în care pașii grăbiți ai cotidianului par să estompeze treptat contururile culturale, există momente rare în care timpul parcă se oprește. Festivalul Muzicii Românești, ajuns la ediția XXVII, devine, în fiecare an, o perioadă propice contactului mai apropiat de valorile semnificative ale culturii muzicale autohtone, o posibilă fază de oprire din agitația contemporană pentru a descoperi sau redescoperi compozitori, lucrări, tradiții – o „paranteză” sonoră în care liniștea capătă sens, iar rafinamentul prinde glas.

.

Pe 13 octombrie 2025, sala de concert a Colegiului Național de Artă ,,Octav Băncilă” a devenit un spațiu al reîntoarcerii într-un context  cu rezonanțe familiare, afective, în care publicul ieșean a fost purtat într-un altfel de sat, unul imaginar, născut din sunete și amintiri. In My Village Synphonic a fost un eveniment inedit, original, purtând semnătura artistei Luiza Zan alături de colaboratorii săi. Concertul a fost conceput într-o viziune deosebit de personală și intimă, având forța de crea o punte între organizatori, interpreți și spectatori, prin potențialul de sugestie și stimulare a imaginarului, prin impactul asupra sufletului, memoriei, realizând o conexiune între identitatea proprie și universul conturat prin acest spectacol.

Luiza Zan nu mai are nevoie de multe prezentări, fiind una dintre cele mai expresive și autentice voci ale jazz-ului românesc contemporan, o artistă completă care îmbină rafinamentul compoziției cu sinceritatea interpretării. Absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, ea este cunoscută pentru cariera sa impresionantă în domeniul intepretării vocale, dar și pentru deschiderea către proiecte cross-genre, de la muzică clasică la compoziții personale cu accente de folclor și poezie urbană. În concertul „In My Village Symphonic”, lucrările prezentate au purtat amprenta sa componistică, fiind creații originale, construite la granița dintre genurile jazz, muzica simfonică, stilurile contemporane și autenticitatea propriilor experiențe de viață.

În realizarea acestui proiect, Luiza Zan a fost însoțită de o echipă artistică excepțională. Aranjamentele orchestrale au fost gândite de dirijorul și compozitorul Andrei Petrache, muzician complet, cu o formare solidă atât în muzica de tradiție academică, cât și în genurile muzicilor conexe, de jazz, divertisment. Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, specializările Compoziție și Dirijat, s-a remarcat pe paliere multiple ale activității muzicale, fiind deja o voce distinctă în peisajul muzical tânăr din România. A reușit, prin aranjamentele sale, să creeze o punte subtilă între universul cameral al compozițiilor și posibilitățile mult mai ample de expresivitate ale unei orchestre simfonice.

.

Alături de Luiza Zan, pe scenă s-au aflat Răzvan Florescu (vibrafon), Philip Goron (tobe, percuție), Mike Alex (chitară bas) – muzicieni versatili și extrem de bine ancorați în estetica ideii generatoare a evenimentului. Nu în ultimul rând, Orchestra Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a contribuit la împlinirea acestui proiect prin interpretarea entuziastă, vibrantă, fiind constituit din muzicieni tineri, studenți ai instituției ieșene, care au demonstrat o excelentă capacitate de adaptare și o profundă înțelegere a universului sonor propus de Luiza Zan.

.

Stop and Stare a deschis concertul cu un început puternic, aproape simfonic, construit pe baza intervențiilor ansamblului de percuție, care a fost valorificat într-o manieră inovatoare. Intrarea solistei Luiza Zan a fost pregătită de o trecere subtilă spre stilul jazz, condusă de bas și urmată de o improvizație la pian semnată de Andrei Petrache, care a prezentat pentru prima dată tema în forma ei de bază, oferind cadrul în care se va dezvolta restul improvizației. Răzvan Florescu a preluat apoi la vibrafon această temă și a reconfigurat-o prin variații ritmice, ca o deschidere spre o zonă de prelucrare, improvizație, stratificare prin multiplele perspective asupra aceleiași idei muzicale. Apoi tema a trecut organic în zona vocală, unde Luiza Zan a continuat discursul ca pe un al treilea timbru din același dialog, integrând-o firesc în contextul ansamblului. Finalul piesei Stop and Stare a rămas într-o zonă de contemplare, căci în astfel de concerte, muzica nu se încheie, ci devine punte spre piesa următoare. În continuare, atenția publicului a fost orientată asupra spațiului intim al relației mamă-copil.

She Reigns este o piesă compusă în mijlocul pandemiei și dedicată fiicei solistei, aflată atunci în pragul primei zile de școală, un moment de desprindere inevitabilă, privit prin lentila protecției materne și a conștientizării creșterii. Este o piesă cu ton nostalgic, născută din acest amestec de reținere și acceptare. Piesa începe cu o introducere orchestrală care creează un spațiu sonor calm și introspectiv. Vocea solistei Luiza Zan are puterea de a se integra în spațiul sonor precum un element ritmic și expresiv, aducând o dimensiune personală și intimă. Întreaga piesă transmite nostalgia și tensiunea fragilă a momentului în care copilul se desprinde, surprinzând atât emoția protecției materne, cât și acceptarea inevitabilului. După reflecția asupra legăturii mamă-copil din She Reigns, piesa Her acontinuat introspecția, dar într-o direcție tragică, prin transpunerea în plan sonor a durerii provocate de pierdere și doliu, explorând memoria unei prezențe care nu mai este.

Scrisă tot în perioada pandemiei, piesa Her este o confesiune profund personală și un omagiu adus mamei sale, care a trecut în neființă cu mai mulți ani în urmă. Solista își permite să păstreze în continuare doliul, pentru că, după cum a precizat ea însăși în cadrul concertului, „nimeni nu decide cât timp ai voie să simți pierderea”… Piesa începe într-un registru afectiv lăuntric, prin valorificarea vibrafonului, care stabilește tonul meditativ și vulnerabil, pianul alăturându-se ulterior prin dezvoltarea și adâncirea acestei atmosfere cu ajutorul improvizației, intensificării procedeelor sonore apropiate de starea de transă. La final, vocea Luizei a devenit un instrument anume creat de artistă cu scopul a-și transforma muzica într-un gest ritualic, prin cuprinderea mâinilor și realizarea unui efect vocal special, de mare forță și intensitate expresivă, ca și cum ar fi purtat un dialog cu amintirea mamei. Acesta a fost unul dintre momentele în care muzica s-a simțit în cel mai viu și autentic mod, transformând pierderea într-o formă de expresie artistică, de sublimație sonoră capabilă să transfigureze suferința în ceva extraordinar de frumos!

Ajungând aproximativ la mijlocul concertului, Luiza Zan și-a exprimat opțiunea de a cânta în limba română, pentru a crea o apropiere imediată cu publicul, o conexiune și mai directă cu acesta. Într-un moment de confesiune emoționantă în fața publicului, a mărturisit că de cele mai multe ori alege limba engleză pentru a-și ascunde adevăratele sentimente. Ajungând la refrenul unei melodii românești consacrate, Bună seara, iubite, te aștept ca și când… , solista a obținut o interacțiune surprinzătoare cu publicul, transformând momentul într-un dialog plin de energie și emoție.

Piesa Her Violin, a atras atenția prin intervenția solistică a clarinetistului Adi Trifan, situându-se la granița dintre jazz, modernism și tradiționalism, prin alternarea improvizației cu elemente inspirate din muzica tradițională românească și realizarea unui dialog între trecut și prezent.

Lucrarea care a generat și titlul întregului spectacol, In My Village,  este compusă din patru părți în versiunea sa originală din album, căreia Andrei Petrache i-a adăugat o secțiune suplimentară în concertul live. Această suită este un omagiu adus satului natal al Luizei Zan, prin care publicul este invitat să își imagineze în detaliu acel loc minunat: un curcubeu peste dealuri, un pârâu care curge printre case, văcuțe și atmosfera caldă a comunității. Prin muzică, fiecare instrument a contribuit la conturarea acestui peisaj sonor, iar ansamblul a reușit să transpună publicul în mijlocul satului, transformând imaginile poetice în experiențe muzicale vii, auditive și vizuale.

Ultima piesă a concertului, This Moment, a fost scrisă pornind de la întrebarea fundamentală: „Ce este clipa?”, la care Luiza Zan a spus că nu a găsit încă un răspuns, iar muzica reflectă această căutare, rămânând deschisă, contemplativă și plină de întrebări nespuse. Piesa a încheiat concertul într-o stare de introspecție și contemplație, lăsând publicul să simtă și să interpreteze propriul sens al momentului prezent.

.

Urmărind întregul concert, am simțit că fiecare piesă creează un univers propriu și am observat modul în care toate compozițiile s-au legat într-un arc narativ al emoției și introspecției. Pentru mine, acest concert a fost mai mult decât un spectacol – o experiență profund umană și artistică, de conectare cu universul interior al Luizei Zan, prin temele pe care le-a abordat și transpus atât de autentic în munca și creația ei: natura, familia, rădăcinile și tema timpului în ipostaza clipei prezente pe care avem posibilitatea de a alege să o trăim cu adevărat.

.

Cronică semnată de GABRIELA COGEANU, anul III, Muzicologie

Îndrumător Critică muzicală: lect. univ. dr. Mihaela Georgiana Balan