În a doua seară din cadrul Festivalului Muzicii Românești, pe data de 14 octombrie 2025, în sala „Eduard Caudella” a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Bucharest Percussion Ensemble a interpretat lucrări de Doina Rotaru, Anatol Vieru, un aranjament al Toccatei din Suita a II-a pentru pian în Re major, op. 10 de George Enescu, semnat de Vlad Polgar (membru al ansamblului) și Scara Îngerilor de Laurențiu Ganea.

.

Compozitorul este licențiat al Facultății de Teorie Muzicală și al clasei de Compoziție din cadrul Universității Naționale de Muzică din București (1992–2001), membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, având un portofoliu impresionant de lucrări, inclusiv pe texte în limba română, greacă veche și ebraică.

După concert, am avut ocazia de a-l intervieva pe compozitorul Laurențiu Ganea și de a afla mai multe despre gândirea creatoare care stă în spatele lucrării Scara Îngerilor.

---

IOAN NECHITA: Mă bucur că ne întâlnim în această seară. A fost un concert cu adevărat deosebit.
LAURENȚIU GANEA: Și eu mă bucur. Nu doar că îmi sunt colegi, dar îmi sunt și prieteni trei dintre ei. Colaborăm în diferite formații.

– Despre cine este vorba?
– Este vorba despre Ansamblul Migdal, pe care l-am fondat și unde colaborez cu Alexandru Stroe, Vlad, Carla și, bineînțeles, acum m-am bucurat când a existat interes pentru această lucrare pentru șase percuționiști. Deși nu eram într-o perioadă foarte liniștită a vieții, am încercat să creez această lucrare.

– Vă puteți gândi la un element comun al compozițiilor dumneavoastră?
– Există în toate lucrările mele, mai mult sau mai puțin, matematică, reguli – dar încerc să predomine arta. Toate aceste reguli din matematică, literatură, poezie sunt menite să ajute muzica. Până la urmă, muzica se sprijină pe toate aceste calcule.

– În ceea ce privește lucrarea din această seară, care a fost punctul de plecare, inspirația?
– Este adevărat că mă aflam, chiar acum un an, într-un loc foarte special. Avea anumite caracteristici acustice și am fost foarte surprins. Nu credeam că în spații atât de reduse dimensional pot exista asemenea calități acustice. Am zis să încerc, în această compoziție pe care mi-o solicitaseră cu drag colegii, să folosesc experiențele pe care le-am avut acolo. A fost ceva deosebit. Am discutat apoi cu prietenii cu care mă întâlnisem în acel loc, cu o înaltă încărcătură spirituală, unde au observat și ei aceleași lucruri.

– Puteți spune care este acel loc?
– Nu. Oricum, nu este în est.

– Mă gândeam, vorbind despre acustici extraordinare, la Biserica Rotonda din Tesalonic – în centrul ei există o acustică superbă.
– Știu, da. Ei bine, haideți să ne gândim la această Rotondă, dar mult, mult mai mică și cu aceleași caracteristici. Ar fi surprinzător, nu?
– Clar.
– Ei, asta am trăit eu. Și pe baza a ceea ce am trăit, am încercat să compun. M-am bucurat foarte mult că intențiile mele și ceea ce mă pătrunsese am reușit să redau, într-o măsură destul de mare, în notație. Apoi am vorbit, bineînțeles, și cu colegii din ansamblul de percuție, și ei au simțit despre ce era vorba. După cum și în Pente lirika kai mistika poiimata, pe care am compus-o pentru soprană, harpă și trei percuționiști, au înțeles foarte bine mesajul.

– Ați mai colaborat și cu alte ocazii cu Bucharest Percussion Ensemble?
– Da, am colaborat și la un alt proiect, prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Este vorba despre Shir HaShirim (în ebraică, Cântarea Cântărilor), prima variantă de până acum, la nivel mondial, care utilizează textul integral în ebraică.

– Cum a apărut această lucrare?
– Inițial am crezut că va fi o lucrare pe care o voi scrie în două-trei luni. Ei bine, acele două-trei luni au devenit doisprezece ani. M-am sprijinit pe cunoștințele dobândite de la autori de înaltă clasă pe plan internațional. I-am „bătut mult la cap”, cum se spune, pentru că textul este de o complexitate extraordinară. Eu am lucrat cu textul ebraic, neavând ebraica drept limbă maternă.

– Ați lucrat, așadar, cu o limbă în care cuvintele au foarte multe înțelesuri.
– Exact. La un moment dat nu mai știam cum să gestionez aceste sensuri. Era vorba doar de patru versete, dar exista o rețea de înțelesuri și de trimiteri între ele, care în traducere nu se mai sesizează.

.

– Să ne întoarcem la lucrarea din această seară. Cum vedeți interpretarea ansamblului de percuție?
– Sala în care s-a cântat este un loc vechi, cu o mare încărcătură, și ei au realizat exact ceea ce trebuia, ceea ce urmăream. Poate că ar fi trebuit tempo-ul să fie ceva mai rapid, poate așa gândisem. Dar, în final, a fost varianta lor, și am deplină încredere în ceea ce interpretează ei – cum am spus, colegii și prietenii mei. Mă bucur și pentru ei, și pentru mine, și, desigur, pentru toți cei care ne-au fost alături. Sper să ne mai revedem aici.

– Aveți alte planuri pentru perioada următoare? O nouă lucrare, poate?
– Am început, pe 6 august, o altă lucrare, dar vom vedea cum va fi. Viața are multe părți – și mai liniștite, și mai puțin liniștite –, așa că vom vedea cum reușesc să continui.

– Mă gândeam că titlul Scara Îngerilor nu cumva reflectă un urcuș spiritual?
– E o scară fizică, dar are multe elemente simbolice. Și nu este o încărcătură aruncată; toate au rostul lor. Nu este un mozaic, dar poate fi considerat un mozaic.

– Sincer vă spun, întotdeauna mi-am dorit să vorbesc cu un compozitor. Mereu m-am întrebat: unde există lucrarea mai întâi? În minte sau doar ca schiță, cu câteva idei?
– Și eu aștept să vorbesc cu un compozitor. Compozitor este Enescu. Legat de întrebare: totul pleacă de la ceva, trebuie să plece de la ceva. Apoi încerc să realizez întreaga structură mental, iar după aceea vin notele. Bineînțeles, după ce gândesc și compun, există mereu posibilitatea să mai schimb câte ceva. Nu țin de principiul „așa am gândit, așa rămâne”. Nu. Dacă găsesc o variantă mai bună, o aleg pe aceea.

– Ați spus că matematica are un rol important în creația dumneavoastră. Vă considerați un Ion Barbu muzical?
– Nu-mi permit. Dar îmi aduc aminte de un haiku al lui Nichita Stănescu, pe care mi l-a spus Nichi Coman, bunul meu profesor de armonie: „Întunecând întunericul, iată porțile luminii.”

– Vă mulțumesc pentru interviu!

.

IOAN NECHITA, anul IV, Muzicologie

.

Coordonator Critică muzicală: lect. univ. dr. Mihaela-Georgiana Balan