Hindi Zahra sau originalitatea în world music

photo by Miluța Flueraș, sursa Twin Arts

Cântăreaţa franceză de origine marocană, Hindi Zahra, s-a aflat joi, 15 octombrie 2015, prima dată în România, pe scena Sălii Radio din Bucureşti, în turneul de lansare al celui de-al doilea set de înregistrări – Homeland. Grupul de acompaniament a fost alcătuit din David Dupuis – clape şi instrumente de suflat, Aurélien Calvel – chitară bas, Jérôme Plasseraud – chitară, Ze Luis Nascimento – percuție, Raphael Séguinier – tobe, Paul Salvagnac – chitară. O sală arhiplină, semiobscură, cu doar câteva detalii și jocuri de lumini pe fundalul scenei, menite să introducă în atmosfera intimă, capricioasă, exotică a muzicii.

Debutul discografic l-a avut în anul 2010, cu Handmade, primind distincţia „Prix Constantin” pentru cel mai bun album al anului din Franța, urmând ca în 2011 să primească premiul „Victoires de la Musique” pentru cel mai bun album „World music”. Comparată cu Beth Gibbons de la Portishead, Billie Holiday sau Patti Smith compozitoarea, multi-instrumentista și producatoarea Hindi Zahra, a debutat cinematografic în 2014, în filmul The Cut, al regizorului german de origine turcă, Faith Akin.

Albumul Homeland reprezintă revenirea artistei în plină forţă, o individualitate închegată la confluenţa dintre jazz, blues, gipsy şi, totodată, o sugestie personală a Marocului natal, printr-o contopire de sonorităţi orientale. Atât CD-urile, premiile obținute, cât și promovarea media au constituit o promisiune credibilă pentru ca cele peste 1000 de suflete prezente să o primească pe Hindi cu entuziasm.

Dintre cei şase instrumentişti care au împletit sonorităţile chitarelor, basului, saxofonului, flautului şi percuţiilor, mi-au atras atenția percuţionistul brazilian, Ze Luis Nascimento și chitaristul de origine franceză, Jérôme Plasseraud, ambii creând cele mai intense şi trepidante interludii, prinzând spectatorii, parcă într-un ritual al unei lumi îndepărtate.

Mi-am dat seama de individualitatea artistei, de un amestec ideal de talent, profesionalism, încredere și curaj chiar de la apariţia ei în scenă (păşind tăcut spre conul luminos din mijloc), etalând eleganța simplității, feminitatea fragilă și, totodată, puternică, dovedind încă o dată, că nu îmbrăcămintea indecentă și coafurile extravagante sunt elementele ce pun în valoare un astfel de spectacol.

Prima piesă a fost To the Forces. Armoniile puternice ale chitării, susținută de percuție, m-au transportat direct într-o lume diferită de tot ceea ce mi-e cunoscut și de tot ce pot să-mi închipui. Au urmat, în tempo-uri din ce în ce mai trepidante și antrenante, Oursoul, mai vechea, dar stimulanta Imik Simik, urmând La Luna, Silence, Dream şi proaspăt lansatul single, Any Story. Pe la mijlocul programului am privit în jur și am constatat că nu sunt singura prinsă parcă într-o vrajă, leganându-mă pe ritm.. Nu știu câți am numărat, însă pe fețele lor vedeam cel mai luminos zâmbet.Faimoasa piesă Beautiful Tango a învăluit sala într-o vibrație cu totul aparte, artista oferind publicului câteva secțiuni pentru interpretare. Astfel s-a născut un cor al întregii piese. Ultimele momente din program le-a reprezentat piesele Set Me Free şi Ahiyawa după care cei şapte muzicieni au ieşit din scenă, nu înainte ca Hindi să îi prezinte, să mulţumească şi să ne spună cât s-a bucurat de primirea de care avusese parte în România.

Nu ne-am despărțit, însă, pentru mult timp, deoarece aplauzele pentru bis nu mai conteneau. Pentru primul bis, cântăreaţa s-a întors în scenă singură, cu o chitară acustică, pentru a interpreta piesa Broken Ones. Cântec inspirat, după cum însăşi artista ne-a mărturisit, din viața copiilor din Marrakech, care cresc însoţiţi la fiecare pas de suferinţă. Mesajul cântecului este, de fapt, o întrebare: cum își pot construi unii oameni un suflet armonios păstrând cu ei umbrele trecutului marcat de drame și privațiuni? Şi, după cum a ţinut să adauge, aceasta poate fi povestea oricui.. Cabo Verde a fost al doilea bis, urmând punctul culminant al serii, piesa Stand Up. Toți spectatorii s-au ridicat și au dansat. Șoldurile se legănau, brațele se ridicau indiferent de vârstă sau apartenență socială.

Atmosfera creată de cântăreaţă şi de cei şase muzicieni acompaniatori a fost electrizantă și, din ritmul Orientului îndepărtat, evocat cu ataşament, creat cu mijloace pe cât de simple, pe atât de profesioniste, a rămas, mult timp după ce ecourile s-au stins, o stare de bucurie.

 

 

Ana-Maria Alexa

Muzicologie, anul IV

Coordonator: prof.asociat Alex Vasiliu