Orice copil este deosebit, având în el resurse particulare ce aşteaptă să fie descoperite pe de o parte, de părinţi, iar pe de altă parte, de către cadrele didactice cu care intră în contact. Capacitatea de asimilare a unei minţi fragede este fascinantă, necesitând o atentă orientare a abilităţilor practice şi aptitudinilor artistice în direcţia potrivită. Un mentor adevărat va şti întotdeauna cum să se apropie de copii, să lucreze cu ei, cum să le câştige încrederea şi, mai ales, prietenia. Iar domeniul muzical este un context ideal pentru dezvoltarea unui tânăr talentat, cu un potenţial autentic în această direcţie artistică.

Roxana Ota este pianistă şi profesoară la Colegiul Naţional de Arte „Octav Băncilă” din Iaşi, având deja un renume în viaţa artistică ieşeană, precum şi la nivel naţional şi internaţional prin rezultatele obţinute alături de elevii ei la olimpiade, concursuri sau participările la festivaluri, concerte, recitaluri. Este genul de profesor neconvenţional. Desigur, ca orice profesionist în acest domeniu, porneşte de la premise sănătoase în educaţia muzicală a unui copil, prin formarea deprinderilor tehnice şi însuşirea trăsăturilor stilistice fundamentale pentru arta interpretării pianistice. Însă, prin asistarea la un recital susţinut de elevii săi, se simte încă ceva, o forţă particulară degajată de fiecare interpret, indiferent de vârstă. Este o energie care circulă în atmosferă, de pe scenă în sală şi înapoi, într-un ciclu multi-funcţional, de la profesor spre discipoli, de la interpreţi spre auditori, închizând bucla prin reacţia spectatorilor şi revărsarea aplauzelor asupra protagoniştilor şi a mentorului lor.

Recitalul desfăşurat miercuri după-amiază, pe 12 aprilie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, se înscrie într-un program obişnuit de lucru al clasei de elevi îndrumaţi de prof. Roxana Ota, care organizează frecvent asemenea manifestări sau este invitată la alte evenimente, oferind publicului bucuria de a-i vedea şi asculta cântând pe tinerii pianişti. Sunt copii care muncesc enorm, care îşi dedică ore întregi din timpul lor (considerat liber în alte contexte) studiului la pian, sacrificându-şi vacanţele şi resursele financiare pentru a participa la competiţii dificile. Recitalul a fost organizat ca o pregătire psihologică a interpreţilor pentru faza finală a Olimpiadei Naţionale de Muzică şi ca un dar oferit publicului înaintea sărbătorilor pascale.

Teodora Mincu, elevă în clasa a IV-a, transmite o căldură deosebită prin maniera de a interpreta, dovedind o sensibilitate delicată, un avânt sufletesc cu unele accente dramatice bine conturate, precum şi o disciplină atentă a execuţiei pianistice, trăsături valorificate şi potenţate prin repertoriul abordat: Tema cu variaţiuni KV 265 în Do major de W. A. Mozart, Impromptu op. 90 nr. 2 în Mi b Major de F. Schubert şi Studiu op. 91 nr. 7 de M. Moszkowski.
.
.
.
.

Sofia Sălăjan, din clasa a XI-a, şi-a format deja o viziune muzicală personală asupra actului interpretativ, demonstrând că a ajuns la un grad de maturitate artistică ce îi permite să construiască dramaturgii sonore închegate, bine susţinute şi atent dozate. Lucrările abordate au un nivel ridicat de dificultate, atât în plan tehnic, cât expresiv, stilistic şi conceptual. În interpretarea primelor două părţi din Sonata op. 31 nr. 3 în Mi b Major de Beethoven, am simţit spiritul ludic, caracterul luminos care stă la baza lucrării, dar am putut percepe şi acea atitudine rugătoare a expresiei sonore, ca o invitaţie amabilă a compozitorului în descoperirea unui substrat mai adânc, ce evidenţiază pe parcurs idei şi emoţii mult mai adânci şi intense.
Sonata op. 22 nr. 2 în sol minor de R. Schumann a fost interpretată integral, având o diversitate a temelor muzicale şi a stărilor transpuse sonor care i-au permis tinerei pianiste să se manifeste cu multă dezinvoltură, creativitate şi forţă interioară. Iar Studiul transcendental nr. 6 „Vision” de F. Liszt a dus întregul moment interpretativ al Sofiei la apogeu, oferind publicului o revărsare de virtuozitate în toate registrele pianului, cu un traseu sonor complex, tumultuos şi cu final triumfător, tipic gândirii componistice lisztiene.

La cei 10 ani ai săi, Mario Lucaci străluceşte de la intrarea pe scenă şi până la ultimele acorduri cântate la pian. Cu o deosebită lejeritate tehnică, Mario şi-a interpretat programul cu o naturaleţe fermecătoare, valorificându-şi agilitatea tehnică cu claritate şi efect perlat în Variaţiunile KV 353 în Mi b Major de W. A. Mozart, potenţialul virtuozistic precoce, cu o degajare surprinzătoare în Studiul op. 25 nr. 2 de F. Chopin, precum şi simţul ritmic, cu un temperament energic şi o evidentă atracţie pentru armoniile aspre, jocurile de accente în cele 3 Dansuri argentiniene de A. Ginastera.
.
.

Alexandru Plăcintă, elev în clasa a IX-a, a avut un repertoriu amplu, acoperind patru epoci stilistice diferite prin lucrări consacrate: J. S. Bach – Preludiu şi Fugă în do minor din volumul I al Clavecinului bine temperat; L. van Beethoven – Sonata op. 22 în Si b major, partea I; F. Liszt – Studiul nr. 6 după Capriciul nr. 24 de N. Paganini; G. Enescu – Toccata şi Bourrée din Suita op. 10 nr. 2. Alexandru are capacitatea de a-şi ţine ascultătorii cu răsuflarea tăiată, dovedind pe scenă o maturitate artistică de mare adâncime, care se devoalează publicului treptat, într-un crescendo expectativ. Programul său i-a permis să-şi contureze un traseu stilistic şi un parcurs psihologic gradat, în care a plasat pilonii propriei structuri interioare: echilibru de factură preclasică, impetuozitate beethoveniană, ironie romantică tipică lui Liszt, culminând cu strălucirea maiestuoasă din Suita lui Enescu.

Toţi aceşti copii constituie, fiecare în parte, un univers distinct, consistent în trăiri, stări, chiar idei profunde (la cei mai mari), dovedind o maleabilitate stilistică deosebită şi un simţ personal al construcţiei dramaturgice din fiecare lucrare. Deşi atât de diferiţi din punct de vedere al structurii interioare, am simţit în prezenţa lor scenică câteva trăsături comune, esenţiale în formarea oricărui muzician, în general: un echilibru solid, însoţit de o detaşare absolută faţă de orice zgomot neadecvat din sală, o autonomie a atitudinii artistice, în sensul naturaleţii dobândite prin experienţa câştigată la numeroasele concursuri, festivaluri şi alte evenimente unde au participat, dar mai ales o forţă psihică de nezdruncinat. Aceasta e o calitate deosebită pe care tinerii pianişti au reuşit să o dobândească până în prezent, dezvoltându-le puterea de concentrare şi angrenând implicarea întregii fiinţe pe parcursul interpretării.

La baza acestor trăsături artistice şi psihologice se află o relaţie sănătoasă dintre profesor şi elev. Roxana Ota nu este doar profesoara lor de pian sau îndrumătoarea în plan muzical, ci mai ales un mentor artistic, un punct de sprijin imuabil în legătura sufletească dintre ea şi discipoli, transmiţându-le acel impuls vital atât de necesar în abordarea şi înţelerea unui repertoriu complex. O astfel de conexiune se bazează pe un flux energetic constant, pentru că, aşa cum mărturiseşte şi Roxana Ota:

„Fiecare copil îndrumat se deschide în fața mea asemenea unui întreg univers, devenind totodată o sursă inepuizabilă de inspirație. El este cel care îmi arată calea spre mintea și sufletul său, iar eu pot doar să așez în acel lăcaș sacru sămânța credinței în propriile forțe. Primele locuri pe podium reprezintă doar o consecință a pasiunii noastre pentru arta pianistică, prin crearea simbiozei magice dintre elev și profesor, ce reprezintă condiția sine qua non în succesul acestei echipe.”

Chiar dacă pentru copiii şi tinerii din ziua de azi, există o presiune tot mai mare din partea societăţii şi deseori a părinţilor în direcţia atingerii unor performanţe înalte, în acest caz nu se simte. Este complicat de lucrat cu elevi presaţi, forţaţi din exterior să devină mari muzicieni, iar Roxana Ota este conştientă de acest lucru, având grijă să construiască în fiecare copil nu doar un viitor pianist de succes, ci şi un om echilibrat, capabil să îşi menţină bucuria pentru studiu, pentru muzică, pentru viaţă în general. Pe lângă orele de pian, recitalurile şi concursurile de specialitate, aceşti copii au ocazia să se implice în activităţi diverse alături de îndrumătoarea lor, fie că este vorba de plimbări cu bicicletele, drumeţii în natură sau participări la anumite proiecte umanitare, campanii ecologice. Pe lângă starea de bine, rezultatele muncii nu întârzie să apară. Simpla vizionare a palmaresului de premii obţinute ne oferă imaginea unor veritabili campioni, câştigători ai primelor locuri în competiţii naţionale şi internaţionale.

Dincolo de ceea ce se vede pe scenă, se poate întrezări pasiunea vie pentru muzică, iubirea de frumos, plăcerea de a lucra în domeniul artistic şi imensa bucurie de a fi profesor. Activitatea didactică trebuie să fie o adevărată vocaţie pentru a ajunge la sufletul discipolilor, de la cei mici până la cei mari, după cum mărturiseşte şi Roxana atunci când simte că, lucrând ca profesor, îşi împlineşte cu adevărat menirea pe acest pământ.

Le dorim mult succes celor patru tineri pianişti la Olimpiada Naţională de Muzică şi sperăm să îi avem cândva studenţi la Universitatea Naţională de Arte din Iaşi!