Spaţiul primitor al Sălii „Eduard Caudella” a găzduit luni, 22 octombrie 2018, o seară camerală deosebită, care i-a avut ca protagonişti pe soprana Bianca Manoleanu şi pianistul Remus Manoleanu.

Una din cele mai bune voci ce pun în valoare genul minuțios al liedului, Bianca Manoleanu s-a afirmat în arta interpretativă românească cu eleganță și rafinament, frazare ireproșabilă și o mare forță de expresie. Artista este cunoscută în țară și în străinătate, colaborând cu orchestrele filarmonicilor din Bucureşti sau din alte centre, susţinând numeroase concerte vocal-simfonice în compania unor formații din Ungaria, Germania, Franţa, Italia, Japonia.

Pentru Bianca Manoleanu, creaţia contemporană de lied românesc reprezintă o prioritate, artista susţinând recitaluri cu lucrări în primă audiție din repertoriul românesc. Se implică, de asemenea, și în abordarea creației vocale contemporane din spațiul universal. Este prezentă în festivalurile muzicale din Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Craiova, Iaşi, Constanţa, Bacău, iar după anul 2000 susține recitaluri de muzică românească în toate ediţiile Festivalului „George Enescu”.

Conferențiar univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pianistul Remus Manoleanu a participat la marile festivaluri de la Basel, Oldenburg, Berlin, São Paulo, Londra, Dublin etc. şi concertează în mod curent în România şi pe scene din Marea Britanie, Brazilia, Coreea de Nord, Rusia, Germania, Olanda, Franţa, Siria, Statele Unite etc. Este membru fondator al Festivalului şi Concursului Naţional de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea” – Slobozia și al Fundaţiei Culturale BIANCA, al cărei scop principal este promovarea liedului românesc.
În anul 2010 a primit, alături de soprana Bianca Luigia Manoleanu, Premiul de Excelenţă în Interpretare din partea Forumului Muzical Român, iar în 2013 i-a fost acordat Premio alla cultura, în cadrul Festivalului de Muzică Sacră de la Novara, Italia.

Iată un duo interpretativ de excepție, doi muzicieni a căror zbatere în domeniul cântului academic conturează o tradiție, de-a lungul căreia soprana Bianca Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu dovedesc arta de a manevra cu succes genul atât de pretențios al lied-ului, cântul cameral însoțit intim de pian.

În seara recitalului, în care au fost prezenți din păcate, doar câțiva muzicieni dornici să-i asculte, cei doi protagoniști ai duo-ului cameral au pus în valoare cu măiestrie interpretativă câteva opusuri din repertoriul contemporan românesc, multe dintre acestea fiind în primă audiție.

Pentru început, am pătruns în universul sonor miniatural al lui Theodor Grigoriu, compozitor a cărui creație relevă o personalitate enciclopedică. A scris muzica la peste 30 de filme româneşti, multe din lucrările sale reflectând pasiunea şi pentru alte domenii, ca matematică, arhitectură, filozofie sau poezie. Este şi cazul ciclului de şase lieduri Poeţi şi abisul timpului pe care compozitorul îl descrie ca fiind o expresie a timpului muzical, existențial, cosmic, dar și metaforic, cu efect instantaneu şi de durată asupra sensibilităţii noastre. Cele două lieduri interpretate – La steaua și Zbor deasupra valurilor (v. Mihai Eminescu) – au surprins prin ambianța sonoră apăsătoare, creată cu ajutorul contrastele vizibil realizate la nivelul tuturor parametrilor muzicali. Apelul la limbajul de tip serial, la declamația tensionată, prin intensificarea cromatismului, la accente asimetrice în planul metro-ritmic, la rupturi dramatice ale discursului ce alternează în plan vocal sau pianistic, sunt doar câteva trăsături ce oferă imaginea unui creator aflat, în momentul compunerii acestui opus, în faza unui evident experimentalism.

Următoarea lucrare în primă audiție a fost poemul In vestigils Ovidii al Danielei Cojocaru, pe versuri de Publius Ovidius Naso. În corespondență cu universul poetic de referință, compozitoarea optează pentru alternanța momentelor cântate cu cele recitate, pentru oscilația dintre zonele sonore lirice și cele dramatice, redate admirabil în versiunea interpretativă oferită de Bianca și Remus Manoleanu, creându-ne impresia de succesiune fragmentată a unor posibile metamorfoze.

Liedurile Cântec înainte de a adormi, Cântecul așteptării, Cântecul obârșiei, din ciclul Cântecele stihuitorului de Adrian Iorgulescu – îmbracă versurile poetului Lucian Blaga într-o muzicalitate sacadată, cu accente violente, caracteristice stilului expresionist, finalul ciclului remarcându-se printr-o fluidizare a melodicii în plan vocal.

Din creația lui Andrei O. Popescu am audiat două lieduri: Trecător (v. Nichita Stănescu) și Cearta cu haosul (v. Nina Cassian), din ciclul Lieduri românești. Concepute într-un discurs sonor segmentat, cu o diversitate a tipurilor de emisie sonoră, lucrările sugerează – în strânsă relație cu textul propus – fie stări de meditație sau de freamăt lăuntric (Nichita Stănescu), fie posibile adaptări în plan muzical ale esteticii suprarealiste, cu tentă ironică și cu deschideri spre teatrul absurdului.

Momentul următor, dezvăluit prin liedurile compozitorului Radu Paladi – Dimineața și Lăcrimioare (v. Vasile Alecsandri) –, nu a emoționat doar asistența, ci și interpreții. Soprana Bianca Manoleanu și-a amintit de perioada formării muzicale, când Radu Paladi compunea pentru corul liceului și cânta alături de tinerii artiști. Sonoritatea piesei, ce a oscilat între accente firave sau luminoase, în acord cu versurile simple și deosebit de inspirate ale poetului romantic, a fost pusă în valoare în interpretarea caldă, expresivă a cuplului cameral.

Următoarele lucrări, aparținând compozitorului Dan Bălan – Își schimbă vremea vechiul strai, Veniră ai verii vestitori, din ciclul Imagini (v. Charles D’Orléans) –, au evidenţiat capacitatea de dialog şi de omogenizare a interpreților, într-o muzică meditativă, cu trimiteri subtile către zona medievală.

Un loc aparte în creația compozitorului Ulpiu Vlad îl reprezintă ciclul Mozaic. Conceput ingenios, compozitorul realizează o muzică ce poate fi executată de formații variabile de instrumentiști – de la un singur instrument până la ansamblu vocal-simfonic. Liedul Lumină, clădit pe sunete fragmentare, vocale, onomatopee, a creat impresia un puzzle muzical-teatral.

Din creația lui George Balint am audiat ciclul Un nod, un semn și un mic poem (v. N. Stănescu). Muzician extrem de cultivat, George Balint afirma în revista Muzica, într-un interviu cu Andra Apostu:

„Exprimarea cu ajutorul vocii este şi utilă şi necesară în practica muzicală, mai ales atunci când o lucrare trebuie apropriată, adică adusă în forul intim al persoanei celui ce urmăreşte să şi-o poarte. […] Operele literare/poetice îmi servesc înclinaţiei pentru dramatizarea muzicală. Mai toate liedurile le-am scris din acestă perspectivă. Mă simt atras de textele filozofice, dar şi de cele lirice, focalizate pe trăirea contemplativă (inspirativă) ori descriptivă (narativă).”

(George Balint în revista Muzica, București, nr. 8/2016, p. 7, în cadrul interviului realizat de Andra Apostu).

Momentele sonore ale ciclului Un nod, un semn și un mic poem au fost concepute pe baza unor dramaturgii ale contrastelor poetice și muzicale, cu succesiuni sau alternanțe de intonații aerisite, fragmente cu profil onomatopeic, bătăi din palme, dinamizări metro-ritmice în pasaje recitativice cu caracter dramatic, toate elementele sugerând existența unui spațiu posibil al hazardului.

Ciclul Două lieduri pe versuri de Ilie Comănița – De toate și Iele –, aparținând tânărului creator Mihai Măniceanu, a surprins prin ritmul sacadat, sonoritatea ușor agresivă, brutală cu trimiteri folclorice, cei doi artiști creând o atmosferă tensionată, apăsătoare.

În finalul recitalului am ascultat liedurile Imagini de luni, Poema de miercuri, Visul de duminică, din ciclul LuiMiDum (versuri semnate de Răzvan Ropotan) de Darie Nemeș Bota, un alt compozitor al generației tinere. Mi s-a părut interesant că textele, gândite individual, devin un tot unitar, un amestec de imagini ce surprind diferite ipostaze ale sinelui, ale visului, ale timpului. Muzica a prins viață sub interpretarea Biancăi și a lui Remus Manoleanu, conturând un joc teatral cu replici în care a fost implicat și pianistul.

Duo-ul Bianca și Remus Manoleanu a reuşit să dea farmec şi strălucire celui mai delicat și rafinat dintre genurile muzicale: liedul, reunind profesionist timbrul vocal cu cel pianistic, într-o multitudine de expresii și posibilități poetico-sonore.