Cunoscută pentru măiestria sa pianistică, Doina Grigore s-a afirmat prin concerte și recitaluri susținute în Italia, Elveția, Germania, devenind un nume de referință în domeniul interpretativ. Sunt importante de amintit colaborarea sa cu Șerban Lupu, concretizată prin seria de recitaluri susținute între anii 2010-2012, de asemenea, înregistrările la radio, la televiziune și pentru diferite discuri. Violonistul Bogdan Onofrei, coordonat de prof. univ. dr. Elena Ovănescu, a parcurs etapele formării ca muzician cu multă seriozitate și perseverență: a absolvit Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, după care a aprofundat vioara prin studiile de licență și masterat ale Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Diversele colaborări cu filarmonicile din Botoșani, Bacău, Iași, precum și contribuția sa ca membru (șef de partidă la vioara a doua) al orchestrei simfonice a universității l-au ajutat să evolueze spre maturitatea interpretativă, lucru demonstrat prin alegerea și susținerea programului din cadrul recitalului. Astfel, cele două lucrări prezentate au fost Miturile pentru vioară și pian op. 30 de Karol Szymanowski și Sonata nr. 3 pentru pian și vioară „în caracter popular românesc” de George Enescu.

Programul recitalului poate fi circumscris ideii de ancestralitate, prin legătura cu elementele arhaice ale culturii europene, pe de o parte și ale spațiului autohton românesc, pe de altă parte. Dacă prima lucrare are la bază conceptul de programatism inspirat din mitologia antică elină, prin legendele care ilustrează „ciocnirea” dintre lumea oamenilor și a zeilor, cea de-a doua lucrare aduce în plan sonor atmosfera autentică a acelui ethos moldav specific universului componistic enescian. Astfel, elementele prezentate prin cele două lucrări conturează un cadru al imaginarului sonor în care poveștile străvechi dobândesc valoare de simbol muzical.

Lucrarea descriptivă a compozitorului polonez Karol Szymanowski prezintă trei ilustrări sonore ale unor mituri: Fântâna Arethusei, Narcis, Driadele şi Pan. Programatismul lucrării provine din transpunerea acestor subiecte mitologice într-o muzică plastică, bogată în imagini sugestive, cu sonorități impresioniste. Prima piesă evocă destinul nimfei Arethusa ce a fost transformată într-o fântână de către zeița Artemis. Al doilea mit prezintă povestea tânărului Narcis care, îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă, moare de tristețea neputinței de a-și atinge propria ființă. Ultima piesă are în prim plan driadele, nimfe ale copacilor, precum și pe zeul păstorilor și al turmelor de oi, Pan. Din punct de vedere al realizării discursului sonor în plan instrumental, acest triptic este constituit prin îmbinarea elementelor de virtuozitate violonistică și pianistică cu numeroase efecte timbrale, sugerând o lume ambiguă, în care se întrepătrund elemente arhaice cu aspecte ireale, de factură onirică. Limbajul armonic este novator pentru contextul muzical al culturii poloneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, având un substrat modal și o scriitură încărcată de cromatisme.

Trecutul este invocat sub o altă formă în Sonata a III-a de George Enescu, lucrare ce a adus în contextul recitalului o completare a stilului impresionist din Miturile lui Szymanowski, însă prin raportarea la un spațiu diferit – cultura autohtonă românească. Integrarea sonorităților folclorice se realizează într-o manieră stilizată, prin impregnarea discursului cu specificul muzicii lăutărești la vioară și integrarea unor efecte sonore tipice cobzei sau țambalului în desfășurările ample ale pianului. Astfel, impresia generală dată de această lucrare este de improvizație, de muzică ce pare să fie creată în timpul interpretării, aspect realizat de compozitor prin rafinarea folclorului și nu prin citarea acestuia, având o gândire minuțioasă, evidentă prin elementele de notație detaliate, atent precizate în partitură. Sonata „în caracter popular românesc” suprapune elementele tradiționale pe structurile de origine occidentală, tehnica instrumentală complexă pe o dramaturgie amplă, consistentă, specifică lucrărilor enesciene, rezultând o capodoperă în care libertatea improvizatorică a muzicii vechi românești este realizată prin evocare și re-creare interpretativă.

Parcurgerea unei partituri enesciene reprezintă o etapă esențială în formarea unui interpret, impunând o concentrare a tuturor resurselor sale muzicale și o mobilizare a energiei artistice în momentul redării acesteia pe scenă. Muzica lui Enescu impune asimilarea unor elemente suplimentare în raport cu întregul repertoriu anterior, atât prin perfecționarea tehnicii instrumentale, cât mai ales prin dobândirea unei percepții mult mai ample asupra actului interpretativ. Prin abordarea Sonatei a III-a, orice violonist își deschide orizontul muzical spre o înțelegere mult mai profundă a semanticii sonore și a substratului ancestral românesc.

Recitalul s-a desfăşurat într-o ambianță sonoră deosebită, în care virtuozitatea violonistică și cea pianistică au evidenţiat abilitățile muzicale și capacitatea de înțelegere, asumare şi redare sonoră a partiturilor interpretate. Cele două lucrări, asemănătoare în plan conceptual, dar total diferite prin originea surselor de inspirație și varietatea mijloacelor componistice au fost redate cu măiestrie și expresivitate, printr-o împletire armonioasă a celor două instrumente. Dacă partitura lui Szymanowski vizează crearea unor „pânze” sonore de factură impresionistă în care vioara și pianul se completează reciproc, la Enescu, scriitura are un alt grad de complexitate, prin ritmul parlando-rubato şi țesăturile heterofonice care necesită o atentă sincronizare a soliștilor, pentru a obține acele efecte timbrale de ansamblu gândite de compozitor. De altfel, Enescu a specificat în titulatura sonatei că este destinată interpretării „pentru pian și vioară”, aspect evidențiat în cadrul recitalului prin forța susținerii pianistice realizată de Doina Grigore și simbioza sonoră creată alături de Bogdan Onofrei. Acesta a reușit să surprindă ideea din spatele conceptului și să îi ofere o viziune personală, dând dovadă de maturitate interpretativă ce îl va ajuta în ascensiunea carierei sale.