Ediția din acest an a Simpozionului Naţional de Muzicologie din Iaşi s-a desfăşurat sub egida mai multor evenimente și celebrări aniversare: Centenarul Marii Unirii de la 1918, împlinirea a 158 de ani de învăţământ artistic la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi şi apariţia unei noi serii de manifestări artistice şi culturale în spaţiul ieşean – Zilele Universităţii Naţionale de Arte din Iaşi (perioada 15-30 noiembrie 2018).
Simpozionul Naţional de Muzicologie, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, a avut loc în zilele de 23-24 noiembrie, în sala „George Pascu” a Universității Naționale de Arte din Iaşi, fiind organizat prin colaborarea a trei instituţii de profil muzical: Centrul de Cercetare „Știința muzicii” şi Școala doctorală – Domeniul Muzică din cadrul aceleiaşi universităţi, alături de Filiala Iași a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Echipa de organizare a simpozionului a fost formată din prof. univ. dr. Laura Vasiliu, director al Centrului de Cercetare menţionat anterior, prof. univ. dr. Luminiţa Duţică şi lect. univ. dr. Gabriela Vlahopol. Studiile realizate de participanţii înscrişi la această acţiune ştiinţifică vor fi publicate în Revista de Muzicologie ARTES a Universităţii de Arte din Iaşi, nr. 19-20.
Din comitetul ştiinţific fac parte:
prof. univ. dr. Maria Alexandru (“Aristotle” University of Thessaloniki, Grecia;
prof. univ. dr. Violeta Dinescu (“Carl von Ossietzky” Universität Oldenburg, Germania);
prof. univ. dr. Victoria Melnic (Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice, Chișinău, Republica Moldova);
prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu (Universitatea Națională de Muzică București);
prof. univ. dr. Olguța-Carmen Lupu (Universitatea Națională de Muzică București);
prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță (Universitatea Națională de Muzică București);
prof. univ. dr. Elena Chircev (Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca);
prof. univ. dr. Pavel Pușcaș (Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca);
prof. univ. dr. Carmen Chelaru (Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași);
prof. univ. dr. Gheorghe Duțică (Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași).
Realizat sub acelaşi generic ca şi în ediţiile anterioare – Identitate și contextualitate stilistică în creația muzicală românească –, Simpozionul Naţional de Muzicologie a reunit participanţi din marile centre universitare româneşti (Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Chişinău) cercetători specializaţi atât în domeniul muzicologic, cât şi în direcţii de investigaţie conexe, aflate în legătură cu zona de interes propusă de tematica de mare anvergură a muzicii româneşti. Pe lângă abordarea unor subiecte cât mai diverse, simpozionul a avut ca scop actualizarea şi intersectarea preocupărilor ştiinţifice ale cercetătorilor din diferite zone ale ţării noastre şi din Republica Moldova, generând dezbateri incitante într-o stare de spirit propice dialogului colegial.
Comunicările autorilor înscrişi la acest simpozion au fost grupate în cinci secţiuni, în funcţie de subiectul abordat şi zona de investigaţie vizată.
Prima secţiune, intitulată Istorie muzicală. Noi direcții în interpretarea trecutului artistic, a fost moderată de prof. univ. dr. Laura Vasiliu, debutând cu prezentarea susţinută de Paul Nistor, cercetător ştiinţific dr. gr. II din cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Filiala Iaşi a Academiei Române, specializarea Relaţii Internaţionale. Prin comunicarea sa, intitulată „Umanizarea” Războiului Rece. Muzica, arta și propaganda identitară a României comuniste în America, la mijlocul secolului XX, Paul Nistor ne-a oferit informaţii importante referitoare la activitatea artiştilor români din timpul Războiului Rece (perioadă în care ţara noastră s-a aliniat politicii comuniste), prin intermediul relaţiilor diplomatice dintre România şi SUA care au permis organizarea de concerte, recitaluri şi expoziţii de arte plastice în New York, Washington şi alte oraşe unde locuiau simpatizanţi ai regimului de stânga. Chiar dacă intenţia acestor legături culturale era de a oferi lumii occidentale o perspectivă „umanizată” asupra vieţii artistice din Republica Populară Română, adevărul istoric a ieşit la suprafaţă, fiind înfăţişat de autorul comunicării dintr-o perspectivă a detaliului, fără conotaţii „triumfaliste sau demolatoare”, după cum a reieşit din precizările sale.
În aceeaşi perioadă postbelică a activat compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu, a cărui dramă personală a fost prezentată de prof. univ. dr. Laura Vasiliu (Universitatea Naţională de Arte din Iaşi) în cadrul comunicării intitulate Povestea unei rezistențe creatoare: Pascal Bentoiu, omul și muzica sa. Într-o perioadă extrem de restrictivă pentru ideile creatoare ale artiştilor şi nevoia lor de contact cu gândirea occidentală, Pascal Bentoiu şi-a construit o carieră de muzician liber-profesionist în ciuda stalinismului cultural (1948-1956) şi a anilor de persecuţie din timpului regimului Gh. Gheorghiu-Dej (1959-1963), reuşind să se opună presiunii comuniste şi să compună lucrări neaservite politic, în care şi-a valorificat tendinţele moderniste într-o concepţie de factură tradiţională, moderată. Având o bogată experienţă de cercetare muzicologică în această direcţie, autoarea comunicării a oferit o perspectivă de ansamblu argumentată cu detalii biografice şi considerente asupra psihologiei sale umane, aspecte extrase din cele două volume publicate de soţia compozitorului, Annie Bentoiu, reunite sub titlul comun Timpul ce ni s-a dat (2000, 2006). Întrucât un artist nu poate fi definit doar de activitatea sa şi creaţia lăsată posterităţii, portretul lui Pascal Bentoiu se întregeşte prin observaţiile de atentă fineţe realizate asupra impactului produs de unele aspecte biografice (precum implicarea politică a tatălui în gruparea brătienistă şi deţinerea acestuia după al Doilea Război Mondial) şi de apariţia unor conflicte interioare (provocate de neputinţa de a gândi, lucra şi crea liber, de lupta permanentă pentru promovarea lucrărilor sale). Omul din spatele muzicii este cel care dă sens întregii opere, oferind cheia înţelegerii atât în planul activităţii componistice, cât şi a celei muzicologice. Întrucât nu există la ora actuală în bibliografia românească de specialitate nici o lucrare ştiinţifică focalizată asupra activităţii componistice şi muzicologice a lui Pascal Bentoiu, în cadrul simpozionului au fost exprimate sugestii de realizare a unei monografii dedicate personalităţii acestuia.
Tot în sfera cercetărilor de tip istoric, vizând diferite aspecte ale vieţii culturale româneşti sub incidenţa curentului proletcultist, s-a regăsit comunicarea semnată de conf. univ. dr. Loredana Iaţeşen (UNAGE), care şi-a oprit atenţia asupra unei situaţii mai puţin cunoscute publicului, chiar şi în domeniul muzical – Cazul Bretan: paradoxul relației dintre valoare și promovare. Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la trecerea în nefiinţă a muzicianului Nicolae Bretan, moment ce a incitat interesul autoarei în direcţia cunoaşterii în profunzime a personalităţii şi activităţii acestuia, pentru a putea stabili nişte coordonate stilistice clare în cadrul creaţiilor sale, precum şi anumite criterii valorice în realizarea unei comparaţii cu generaţia marilor modele componistice din muzica românească a primei jumătăţi de secol XX (George Enescu, Mihail Jora, Paul Constantinescu). În urma unui proces amplu de documentare şi sistematizare a informaţiilor legate de Nicolae Bretan, Loredana Iaţeşen a ajuns la concluzia că fenomenul renaşterii numelui său nu are o justificare valorică viabilă, chiar dacă muzicianul a beneficiat de o promovare intensă pe plan naţional şi internaţional. Autoarea studiului ne-a oferit ca argumente două fragmente din partituri diferite, cu audiţiile corespunzătoare, demonstrând prin comentarii nuanţate şi solid argumentate faptul că N. Bretan a fost un compozitor minor, cu un anumit grad de talent muzical, dar care nu poate fi alăturat fenomenului componistic susţinut şi încurajat de G. Enescu. Istoria ne arată că adevărul nu poate fi mistificat doar pe baza promovării din timpul vieţii şi a celei continuate de succesorii familiali, mai ales când sunt descoperite în arhivele bibliotecilor dovezi clare, cronici, partituri, audiţii cu rol important în decantarea estetică asupra trecutului muzical românesc. Prin cercetarea sa, autoarea studiului are un aport semnificativ în clarificarea unor aspecte de valorizare artistică a activităţii şi creaţiei unor nume sonore în trecut, lăsând posterităţii argumente concludente referitoare la poziţia lui N. Bretan în contextul primei jumătăţi de secol XX.
Un alt caz interesant pentru istoria muzicii româneşti este constituit de opereta Lăsați-mă să cânt! de Gherase Dendrino – lucrare abordată de lect. univ. dr. Tatiana Oltean (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca) la confluenţa dintre aspectele etic, estetic și politic, după cum şi-a formulat titlul cercetării sale. Opereta abordată în acest studiu a fost compusă de Gherase Dendrino în 1954, cu ocazia centenarului de la naşterea lui Ciprian Porumbescu, având ca subiect crearea şi punerea în scenă a primei operete româneşti, Crai Nou. Autoarea îşi organizează cercetarea pe trei paliere analitice (etic, estetic şi politic) pentru a urmări profilul moral al tânărului C. Porumbescu, trăsăturile de stil ale muzicii create de acesta în contextul sfârşitului de secol XIX şi traseul parcurs de opereta lui G. Dendrino până în prezent prin diversele regimuri politice, trecând prin transformări ale structurii şi libretului în funcţie de convenienţele sociale şi ideologice. Cu toate acestea, reluarea spectacolului în stagiunea Operei Naţionale Române din Cluj a oferit publicului o versiune „emancipată” de influenţele politicii comuniste, permiţând o receptare pozitivă din partea publicului şi o evidenţiere a valenţelor componistice reale pe care G. Dendrino le-a dovedit în realizarea operetei Lăsați-mă să cânt!.
Pe un alt plan stilistic al culturii muzicale româneşti din epoca postbelică s-a evidenţiat muzica jazz, care a fost supusă aceluiaşi regim opresiv, restrictiv şi cu efecte pe termen lung în dezvoltarea genurilor specifice pe teritoriul ţării noastre. În comunicarea intitulată Jazz şi politică în România obsedantului deceniu şi anii imediat următori, Alex Vasiliu, profesor doctor asociat la UNAGE, a realizat o prezentare de sinteză a fenomenului componistic şi interpretativ din sfera jazz-ului între anii 1945-1965, evidenţiind modul diferit de abordare, evoluţie şi adaptare a acestuia la sistemul politic din statele est-europene, în România având ca promotori nume mari ale artei jazzistice, unii dintre ei cunoscuţi ca luptători ai rezistenţei pentru atitudinea reacţionară şi consecinţele îndurate. Vasta experienţă şi pasiunea investită în cercetarea acestui sector muzical l-au determinat pe autor să argumenteze şi să exemplifice ideile prezentate cu ajutorul unor mărturii sonore referitoare la viaţa şi activitatea a doi mari muzicieni români, Richard Oschanitzky şi Eugen Ciceu.
În finalul primei secţiuni a simpozionului, am avut ocazia să ascultăm comunicarea susţinută de prof. univ. dr. Carmen Chelaru (UNAGE) – La Centenar – Considerații istorice și muzicale. Ce s-a făcut? Ce facem? Ce-i de făcut?. Având o viziune cu caracter general asupra momentului aniversar celebrat în acest an, studiul se caracterizează prin adoptarea unei poziţii ferme faţă de semnificaţia Centenarului, schimbările petrecute în tot acest timp de la Marea Unire şi în raport cu rolul numeroaselor festivităţi organizate la nivel naţional. Scopul declarat al acestei comunicări este formulat de autoarea însăşi prin întrebarea: la ce e bună cunoaşterea trecutului? Astfel, pornind de la împărţirea ultimilor o sută de ani în cinci etape (primul război mondial, perioada interbelică și al doilea război, ocupația sovietică, perioada ceaușistă și cea post-comunistă), Carmen Chelaru a avut în vedere clarificarea cadrului istoric prin crearea unor delimitări precise, completarea cunoştinţelor asimilate în sistemul educaţional din perioada antedecembristă cu informaţii relevante pentru anumite evenimente istorice, raportul istorie-cultură-muzică, militând pentru cunoaşterea şi implicarea personală în plan istoric, iar una din ideile cele mai importante evidenţiate prin acest studiu se referă la trecut ca mod de justificare a prezentului, determinând împreună viitorul. În final, a fost evocat proiectul pianistei Raluca Ştirbăţ, punându-se accent pe situaţia incertă a casei lui George Enescu de la Mihăileni şi pe necesitatea acordării unei atenţii sporite valorilor artistice autentice din patrimoniul cultural românesc.
**********************************************************************************************************
Secţiunea a II-a a Simpozionului Naţional de Muzicologie, moderată de prof. univ. dr. Luminiţa Duţică, a reunit cercetători preocupaţi de o zonă tematică înrudită cu prima parte a zilei, dar delimitată prin particularităţile analitice ale studiilor anunţate în program. Astfel, titulatura generică a secţiunii a II-a – Valori culturale și componistice universale care au stimulat creația românească – a inclus subiecte referitoare la personalităţile creatoare ale lui Ştefan Neaga, Dinu Lipatti, Mihail Jora, compozitori de muzică românească corală neoprotestantă şi la influenţele muzicii jazz în creaţia compozitorilor ieşeni.
Cristina Şoitu, lect. univ. dr. la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a abordat Principiul variaţional în „Sonatina pentru vioară şi pian” de Dinu Lipatti din perspectiva interpretului instrumentist, fiind preocupată de latura teoretic-analitică a redării unor lucrări muzicale şi a zonei de specializare la nivel pianistic. Astfel, prin teza dumneaei de doctorat şi activitatea artistică desfăşurată până în prezent, Cristina Şoitu manifestă o predilecţie pentru creaţia camerală dedicată pianului sau incluzând pianul în diferite formaţii instrumentale, urmărind prin comunicarea sa ştiinţifică conexiunea reciprocă dintre elementele de limbaj neoclasic-modern specifice sonatinei compuse de Dinu Lipatti şi viziunea interpretativă asupra aspectelor tehnice, expresive, semantice determinate de planul variaţional şi succesiunea mişcărilor în cadrul lucrării abordate. Astfel, printr-un asemenea demers analitic, observarea elementelor structurale şi descoperirea trăsăturilor stilistice specifice unei lucrări muzicale permit înţelegerea aprofundată şi interpretarea acesteia într-o viziune dramaturgică închegată, strâns legată de construcţia lucrării.
Pe o altă coordonată muzicologică a abordării ştiinţifice din creaţia muzicală românească s-a situat comunicarea pregătită de Carmen Almăşanu, doctorandă a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, sub îndrumarea prof. univ. dr. Laura Vasiliu, vizând Valori ale spiritualităţii corale neoprotestante contemporane din România. Acest studiu are un caracter inedit în contextul cercetărilor muzicologice din prezent, abordând un sector de creaţie mai puţin întâlnit în textele analitice. Autoarea a realizat o clasificare a repertoriului religios valorificat în cadrul Bisericii Neo-protestante în două categorii mari: lucrări corale ce conţin melodii străine ale căror texte au fost traduse în limba română şi lucrări originale, create de compozitori români fie pe baza unui text preluat din sursele biblice, fie creat împreună cu discursul sonor de către acelaşi compozitor. Investigaţia propusă de Carmen Almăşanu are ca punct de interes ultima categorie, vizând diversitatea tehnică şi stilistică a creaţiilor religioase româneşti de orientare neoprotestantă prin analiza palierelor de limbaj muzical la nivel modal, armonic, polifonic, precum şi integrarea unor influenţe de tip pop, rock, gospel, jazz în lucrări de factură tradiţională clasico-romantică sau modernă.
Programul simpozionului a inclus şi cercetări care nu au putut fi prezentate publicului, autorii neavând posibilitatea să ajungă fizic la sesiune de comunicări organizată pe 23 noiembrie. Menţionăm autorii şi titlurile studiilor realizate de aceştia, urmând să descoperim conţinutul detaliat al analizelor în cadrul următoarelor numere ale Revistei de Muzicologie ARTES: Augustina Florea (lect. univ. dr. la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău) – Ştefan Neaga – creaţia la intersecţie de culturi („Sonata pentru vioară şi pian, h-moll”), Cristina Todi (lect. univ. dr. la Universitatea de Arte din Iaşi) – Dobândirea identităţii baletului românesc prin creaţia compozitorului Mihail Jora, Aurelia Simion (prof. univ. dr. la UNAGE Iaşi) – Influenţe jazzistice în creaţia camerală a compozitorilor ieşeni de la începutul secolului al XXI-lea.
**********************************************************************************************************
În cadrul următoarei secţiuni, desfăşurată în cursul aceleiaşi zile, începând cu ora 16.00, rolul de moderator a fost preluat de prof. univ. dr. Carmen Chelaru, care a prezentat un alt perimetru de interes al muzicologiei româneşti de actualitate, Artă şi semnificaţie în creaţia contemporană.
În această direcţie s-a situat comunicarea susţinută de prof. univ. dr. Luminiţa Duţică, Mituri româneşti în viziuni componistice contemporane, care s-a evidenţiat prin atenţia acordată spaţiului mitic al spiritualităţii româneşti arhaice, vizând aspectul originar al formării unei identităţi naţionale care s-a impus la nivel european abia în secolul al XX-lea. Integrându-se într-o mişcare culturală amplă manifestată încă de la începutul veacului trecut, considerată a fi un curent artistic de avangardă, arta componistică românească s-a distins prin echilibrul dintre extremele atitudinilor tradiţionaliste şi experimentale şi prin adaptarea binomului naţional-universal la fondul existent în cultura românească de atunci. Astfel, autoarea s-a oprit asupra unor simboluri perene ale spiritualităţii noastre, moştenite din vremuri ancestrale şi devenite în timp veritabile arhetipuri cu valoare metafizică. Cercetarea vizează două capodopere ale creaţiei muzicale româneşti de inspiraţie mitologică – opera Zamolxe de Liviu Glodeanu (compusă între 1968-1969) şi opera-oratoriu Meşterul Manole de Sigismund Toduţă (creată între 1980-1983) – ambele lucrări având la bază piesele de teatru omonime scrise de Lucian Blaga în spiritul teatrului antic pe tema destinului. Implicaţiile semantice ale acestor drame au determinat în plan muzical o serie de elemente de limbaj şi aspecte stilistice care au rolul de a reliefa simbolurile spirituale ale predecesorilor noştri la nivelul organizării şi elaborării discursului sonor, într-o concepţie componistică de sinteză dintre tradiţiile arhaice ale poporului român, curentele academice ale muzicii europene, alături de direcţiile moderne ale promotorilor muzicii de avangardă din secolul al XX-lea.
O altă comunicare integrată în aria semantismului sonor generat de arta componistică modernă a fost prezentată de Claudia Nezelschi (prof. dr. la Şcoala Gimnazială „George Călinescu” din Iaşi), prin studiul intitulat Artă și semnificație. Iradieri Messiaen în universuri componistice de la noi. Pasionată de conexiunile complexe dintre muzică, filosofie, matematică, Claudia Nezelschi şi-a structurat cercetarea în funcţie de regăsirea conceptelor de repetiţie, stratificare, timp şi număr (specifice gândirii componistice a lui Olivier Messiaen) în creaţiile muzicienilor români Aurel Stroe, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Ştefan Niculescu, Liviu Glodeanu, Roman Vlad. Fiecare concept este imaginat ca „personaj” ce deţine un rol-cheie în sistemele componistice vizate, determinând, în mod similar dramaturgiei teatrale, o reţea de acţiuni şi consecinţe în evoluţia firului conducător. Astfel, „personajul” repetiţie este surprins în ipostazele de mobile sonore (A. Stroe), monodii de periodicităţi, site şi bucle (A. Vieru). Stratificarea generează polifonia de polifonii (Ş. Niculescu), existenţa unor sisteme de acordaj multiple într-o singură compoziţie (A. Stroe), colajul de perpetuo, efemeride şi soli (A. Vieru), superpozabilitatea (T. Olah). „Personajul” timp (cu rol central în concepţia lui O. Messiaen) este abordat din perspectiva a două valenţe: timpul integrat memoriei, generând suprapunerea de planuri temporale (A. Stroe) şi timpul-temelie, fundamentat pe raportul dintre aspectele succesiv-simultan ale sintaxei temporale la nivel sonor (S. Niculescu). Ultimul „personaj” al lumii sonore imaginate de autoare este numărul (cu versiunea sa concentrată la esenţă – cifra), considerat a fi „un exemplu de simplitate concentrând informaţie tehnică, trăire sufletească şi inspiraţie muzicală” (în exprimarea autoarei). Ipostazele numărului sunt redate prin poezia numerelor-durate (L. Glodeanu), prin celulele de serie dodecafonică (R. Vlad) şi numerele-bază în gândirea modală a lui A. Vieru. Toate aceste elemente, abstracte în esenţa lor, dobândesc vitalitate şi potenţial semantic în viziunea Claudiei Nezelschi, un cercetător riguros, cu o gândire temeinic „stratificată”, care şi-a conceput investigaţia muzicologică în maniera unui „joc cu mărgele de sticlă” – un veritabil demers ludic, o alunecare abilă şi subtilă între frontierele domeniilor muzical, poetic, filosofic, teologic, semiotic, matematic.
Un alt participant la simpozion, încadrat prin tematica studiului său în secţiunea a III-a, a fost Cătălin Răsvan, conf. univ. dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, care şi-a susţinut comunicarea în ziua următoare. Vom relata momentul prezentării sale în cele ce urmează, conform programului organizat în mod oficial. Cercetarea lui Cătălin Răsvan, intitulată Băncile de sunet – ajutor neprețuit în creația componistică contemporană. se bazează pe o experiență de 20 de ani în domeniul muzicii electronice. În 2006, dumnealui a realizat prima colecție de bănci de sunet produsă în România, numită „The Essence of Panflute”, o librărie ce conține 583 de eșantioane sonore, grupate într-un număr de 33 de instrumente virtuale specifice. Este cea mai complexă ipostază virtuală a naiului românesc în interpretarea cunoscutului instrumentist Cătălin Tîrcolea. Concepția și editarea poartă semnătura lui Cătălin Răsvan, iar proiectul a fost realizat sub egida societății S. C. Canira Music Internațional. În respectiva colecție de bănci de sunete este explicat în detaliu procedeul laborios de imprimare și editare a acestei librării virtuale. Băncile de sunet reprezintă colecții de eșantioane sonore ale instrumentelor muzicale din orchestra simfonică, instrumente tradiționale existente în diferite zone geografice ale mapamondului precum și sunete ale aparatelor virtuale ca sintetizatoarele, prezente tot mai mult în creațiile muzicale contemporane. Băncile de sunet sunt încărcate într-un aparat numit sampler ce are capacitatea de a le edita și reproduce. Articolul descrie sampler-ele analogice și mai ales pe cele virtuale, aparate complexe cu ajutorul cărora pot fi înmagazinate sau se pot interpreta sunete din librării specifice de bănci de sunet. Deasemenea, sunt definite și catalogate principalele genuri de instrumente virtual digitale: cele care cuprind instrumentele orchestrei simfonice tradiționale, cele cu instrumente electronice moderne/ de percuție, precum și colecții etnice specifice diferitelor zone geografice. În calitate de orchestrator, compozitor, inginer de sunet specializat în direcţia muzicii asistate de calculator, Cătălin Răsvan a devenit totodată şi un profesionist în mixajul şi masterizarea unui spectru larg de materiale sonore. Prin cercetările sale, autorul acestui studiu are un aport important în sectorul generării şi dezvoltării sunetului virtual digital, contribuind la evoluţia unui domeniu aflat încă la început în instituţiile de profil din ţara noastră.
Pe lângă referenţii activi incluşi în programul secţiunii a III-a şi care au participat la simpozion, îi menţionăm pe autorii studiilor care ne-au incitat interesul prin subiectele anunţate în broşura evenimentului şi al căror conţinut aşteptăm să îl parcurgem după publicare: conf. univ. dr. Diana-Beatrice Andron (UNAGE Iaşi) – Momente ale istoriei în evocări simfonice. „Izvoare 2050” de Șerban Nichifor, prof. univ. dr. Petruţa Maria Măniuţ-Coroiu (Universitatea „Transilvania” din Braşov) – Aurel Stroe – zece ani de eternitate (2008-2018), conf. univ. dr. Cezara Petrescu (UNAGE Iaşi) – Ultimele lieduri de Theodor Grigoriu. Aspecte stilistice și interpretative, conf. univ. dr. Alexandru Petrescu (UNAGE Iaşi) – Echilibrul dintre teatralitatea sonoră și armonia dramaturgică. Personajul Mascaril din musical-ul „Prețioasele ridicole” de Vasile Spătărelu – studiu de caz.