Volumul se deschide în ambianța sensibilă a mărturisirilor autorului, pe baza cărora ne familiarizăm cu activitatea acestuia de trompetist și profesor invitat la câteva ediții ale Festivalului Internațional de Tineret. Imaginea artistului cu preocupări multiple se concretizează din comentariul sugestiv al literatului Hans Bergel, legat de întrepătrunderea surprinzătoare a trăsăturilor de „seriozitate și umor în personalitatea muzicianului, pedagogului și scriitorului Gheorghe Mușat“ (p. 11).

Deși cuprinsul este conceput în stil memorialistic, cititorul simțindu-se copleșit uneori de bogăția ideilor ce urmează a fi dezbătute, totuși, în urma lecturii atente, constată o posibilă segmentare a cercetării pe câteva problematici: „Înființarea Festivalului Richard Wagner“; „Înființarea Festivalului Internațional de Tineret“; „Despre formațiile muzicale românești care au strălucit în lumea Festivalului Internațional de Tineret de la Bayreuth“ și „Ce au scris ziarele din țară sau cele din presa internațională despre participarea tinerilor muzicieni români la Bayreuth“.

Prima parte este dedicată Festivalului Richard Wagner, unde autorul sistematizează date mai vechi și mai noi despre înființarea acestei ample manifestări, despre dirijori sau soliști care s-au afirmat pe marea scenă de pe „Movila Verde“, despre montări tradiționale și novatoare dar mai ales, despre „succesiunea la conducerea Festspielhaus-ului și legăturile familiei Wagner cu personalități ale regimului nazist“ (p. 54). Un subiect de altfel cunoscut, însă acceptat cu dificultate în conștiința receptorului contemporan. Punctul culminant al demersului îl constituie portretul baritonului român de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Dimitrie Popovici-Bayreuth, cel care a cântat sub bagheta dirijorală a lui Richard Strauss și s-a bucurat de admirația familiei Wagner. Conținutul dens al ideilor are un impact profund, prin accentuarea continuă a momentelor semnificative ale discursului cu ajutorul documentelor concludente (fotografii cu interpreți sau dirijori, cu membri ai familiei din diferite generații, afișe ale spectacolelor, imagini din diverse montări). Cititorul este realmente absorbit de vastitatea informațiilor, de rigoarea documentării sau de stilul dinamic al construcției frazelor încărcate de sens. Sunt doar câteva particularități ce contribuie la crearea unei imagini coerente și provocatoare a secțiunii cu caracter introductiv.

Odată cu partea a II-a, centrată pe detalierea manifestării Internationales Jugend – Festspieltreffen, suntem introduși în miezul problemei. Aflăm că la inițiativa compozitorului finlandez Jean Sibelius, în 1950 se înființa Festivalul Internațional al Tineretului de la Bayreuth, desfășurat în paralel cu Festivalul de operă Richard Wagner (p. 75). Astfel, în decursul a trei săptămâni, erau invitate personalități din lumea muzicală internațională, asistenți sau profesori specializați în muzica de cameră, orchestrală, de operă, scopul fiind ca tinerii muzicieni înscriși, să participe la concertele ce marcau închiderea cursurilor. Autorul ne dezvăluie informații legate de conducerea Festivalului de Tineret preluată de distinsa familie Herbert și Grete Barth, despre participanții la această manifestare prestigioasă în diferite perioade sau despre cursul de orchestră susținut de celebrul dirijor Erich Bergel în perioada anilor 1974-1980. Pentru a înțelege importanța festivalului, Gheorghe Mușat nu se limitează doar la expunerea unor programe de concert, a unor liste de nume ale instrumentiștilor, ci se concentrează pe comentariul evenimentului din toate perspectivele. Apreciem portretele dedicate unor interpreți, dirijori, asociate cu observații personale sau cu extrase din cronici muzicale asupra repertoriilor propuse.

Următoarea secțiune a volumului, se concentrează pe formațiile muzicale românești care au strălucit în lumea Festivalului Internațional de Tineret de la Bayreuth, dintre care amintim:
Orchestra de cameră Camerata a Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu din București. Dirijor: Paul Staicu;
Ansamblul de instrumente de suflat și percuție Aulodia. Dirijor: Constantin Arcu;
Orchestra de cameră Dinu Lipatti a Conservatorului de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Dirijor: Casiu Barbu;
Conservatorul de Muzică George Enescu din Iași. Orchestra de cameră. Dirijori: Ion Baciu și Sabin Păutza
Din prezentarea formațiilor care au luat parte la Festivalul de Tineret de la Bayreuth, reținem diversitatea repertoriilor abordate din punct de vedere stilistic sau cronologic. Mai mult, constatăm că muzica românească a ocupat un loc central, unele opusuri fiind redate în primă audiție.

În continuare citim despre Alți invitați din România la Festivalul Internațional de Tineret și înțelegem importanța Cursului de muzică de cameră pentru instrumente de suflat din alamă, susținut mai multe ediții de profesor docent Gheorghe Mușat, invitat de onoare al acestei manifestări; a profesorilor Uzi Wiesel și Robert Hinze sau relația profesională specială dintre Uzi Wiesel și cvartetul Voces. În acest context, autorul realizează un portret deosebit al formației camerale prestigioase, subliniind că în perioada anilor 1973-1974, cei patru membri au făcut parte din orchestra de cameră a Conservatorului din Iași invitată la Bayreuth (p. 321), iar între anii 1978 și 1979, cvartetul Voces a participat la cursurile susținute la Bayreuth de profesorul Uzi Wiesel. Impresionante sunt opiniile distinșilor interpreți despre colaborarea cu mentorul lor, preluate de autor din volumul Voces sau triumful cvartetului, semnat de muzicologul Mihail Cozmei. Emoționantă este și aprecierea maestrului Uzi Wiesel despre cvartetul Voces:

„Sunt muzicieni dedicați și interpreți minunați. Cvartetul Voces are talentul, calitatea și atitudinea profesională potrivită…“ (p. 322).

Maniera lor interpretativă excepțională în abordarea creației românești nu a rămas fără ecou în presa internațională, astfel că în ziarul Nordbayerischer Kurier din 10 august 1979 se consemna:

„La concertul de deschidere a Festivalului de Tineret, unde au participat ansambluri din Polonia, România și Cehoslovacia, …Voces a interpretat Cvartetul nr. 3 de Sabin Păutza, de o perfecțiune seducătoare… “ (p. 322).

De remarcat este că între anii 1976-1978, din Iași a fost invitat și d-l profesor Mihail Cozmei, care din păcate nu a putut fi prezent, „din cauza unor aprobări ce i-au venit prea târziu… “ (p. 296).

Ultima parte se concentrează pe impactul produs de concertele tinerilor noștri muzicieni susținute la Bayreuth în presa românească și străină. Ocazie binevenită de a reflecta comparativ la desfășurarea evenimentului în succesiunea mai multor ediții, pe baza opiniilor inspirate ale unor autori ce semnează articole consistente în cotidiene naționale sau internaționale.

Tot în cadrul acestei secțiuni a volumului, ce include alte documente (afișe, fotografii cu interpreți renumiți, scrisori, declarații ale muzicienilor implicați în festival), descoperim pagini admirabile dedicate unei întâlniri providențiale dintre muzicianul Gheorghe Mușat și trompetistul Adolf Scherbaum. Emoția lectorului devine din ce în ce mai intensă, atunci când parcurge extrasele din corespondența dintre autor și soția lui Adolf Scherbaum, odată cu încetarea din viață a acestuia; sau cu Herbert Barth, în urma decesului d-nei Grete Barth. Sunt momente sensibile, dat fiind și contextul special în care se afla muzicianul Gheorghe Mușat în acea perioadă. După ediția a 43-a a Festivalului din 1983, un frate al autorului a rămas în Occident, așa încât, din 1984, conducerea Securității din Cluj nu i-a mai permis pentru câțiva ani să părăsească țara. Iată unul dintre motive, pentru care percepția asupra acestui artist devine nuanțată. Îi înțelegem entuziasmul atunci când distinsa d-nă Sissy Thammer, aflată în postura de conducătoare generală a Festivalului de Tineret, îi adresa în 1995 o nouă invitație de participare.

Ce am constatat după anii 2000? Autorul supune atenției un articol apărut în periodicul Adevărul din Cluj, sub semnătura Michaelei Bocu, ce realiza o retrospectivă a Festivalului Internațional de Tineret, desfășurat la Bayreuth în 2002. După ce suntem informați asupra unei participări numeroase a artiștilor din 47 de țări, între care și România, reprezentată prin două formații camerale importante de la Academia de Muzică Gh. Dima, ne surprind următoarele cuvinte:

„d-na Thammer este o simpatizantă și o susținătoare sinceră a tinerilor muzicieni clujeni, pe care-i preferă înaintea altora din țara noastră…“ (p. 315).

După o asemenea afirmație subiectivă, se impune următoarea întrebare: cum a fost posibil, ca înainte de 1989, într-un context politic de o duritate extremă, când una dintre formele de anihilare a personalității era interdicția (sunt cunoscute numeroasele exemple de artiști care nu au obținut la timp așa numitele aprobări, ratând evenimente internaționale semnificative), să fie incluși în egală măsură interpreți români din București, Cluj și Iași în programele Festivalului Internațional de la Bayreuth, iar astăzi, când sistemul politic nu mai impune restricții, accesul muzicienilor români de pretutindeni devine limitat? O întrebare al cărei răspuns nu se clarifică imediat. Presupunem doar că o informare atentă și, mai ales, o colaborare constantă a tuturor instituțiilor muzicale profesioniste, ar contribui la includerea în programele Festivalului a formațiilor reprezentative românești din toate centrele universitare.

În concluzie, după lectura acestei cărți s-au conturat câteva idei:

Volumul Bayreuth Oraș al festivalurilor Prezențe românești se impune atenției prin documentația amplă, bogăția informațiilor și dinamismul comentariilor, prin stilul direct în elaborarea și construcția discursului autentic, corelat permanent la dovezile perioadei supuse analizei. Fără îndoială, cercetarea de față are valoarea unei monografii de referință, cu deschidere enciclopedică a unui centru muzical fascinant, Bayreuth-ul de altădată și ecourile lui în contemporaneitate.

Autorul, Gheorghe Mușat, personalitate de marcă din sfera interpretativă națională și internațională, demonstrează că este un muzician complex, adăugând cu succes la calitățile de instrumentist sau de profesor recunoscut, pe cea de muzicolog talentat și atent în mânuirea tuturor parametrilor aparatului critic (referințe, bibliografie).

Reținem că muzicienii români, interpreți-instrumentiști, dirijori, muzicologi, care au avut ocazia de a participa la întâlnirile Festivalului Internațional de la Bayreuth, s-au specializat în cadrul diferitelor cursuri și seminarii, valorificând ulterior, din variate perspective, cunoștințele acumulate și experiențele minunate trăite.