Aș fi dorit să rămân cu prietenul, cu colegul, cu părintele Florin Bucescu, la stadiul omagiului din 2018, când i-am transmis, ca tuturor celor trei bucovineni ce au ilustrat și încă ilustrează școala muzicologică și componistică ieșeană, mult spor în ceea ce făcea, cu un entuziasm ce ascundea suferințele pe care le căra cu el de multă vreme.
Dar Dumnezeu are alte viziuni asupra destinelor noastre.

Prietenul Florin Bucescu, în casa căruia, pe Sărărie, sau la „chilia” de la Talpalari, am depănat multe „povești”, începând cu cele de la Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamț, până la cele mai acute probleme pe care le ridică redresarea cercetărilor bizantinologice și etnomuzicologice actuale, reproșându-ne amândoi că nu am reușit să ne asigurăm ca după noi, ultimii descendenți ai școlii de psaltichie ai arhimandritului Victor Ojog, de la lavra nemțeană, să lăsăm niște continuatori, care să renunțe să se întoarcă la tradițiile cântării bizantine din urmă cu 2 – 4 secole, când un Petre Efesiu – ca ultimul dascăl grec chemat să ne învețe „cârligele bizantine” – era necesar culturii române. Dar el a fost urmat de cei care au luptat și au impus „românirea” cântării de strană, nu în sensul depărtării de modelele bizantine, ci al apropierii de specificitățile limbii române și sensibilității unor credincioși care înțelegeau textele liturgice traduse în limba lor de marii ierarhi Dosoftei, Varlaam, Veniamin Costache, Iosif Naniescu etc. M-a sărutat când i-am mărturisit în casa lui de pe Sărărie reproșul că importanta lui colecție de melodii de colinde din Moldova a fost tratată ca de un contemporan al lui Alecsandri, ca anexă a volumului publicat.

Cred că cel mai drag dintre profesorii studentului la Conservatorul „George Enescu” din Iași i-a fost Gheorghe Ciobanu, cu dubla sa autoritate în domeniul bizantinologiei și al etnomuzicologiei, și înclin să cred că i-a rămas cel mai fidel și mai sârguincios continuator. Ca și în cazul dascălului său, viața lui s-a împărțit între catedră și activitatea de cercetare, domeniu în care a reprezentat – și continuă să reprezinte prin publicațiile sale – o autoritate demnă de urmat.

Ne-am întâlnit – așa cum am afirmat la ultima omagiere – prin aceste legături cu marele mentor al său, Gheorghe Ciobanu, prin problemelor ce-l frământau pe PROFESOR și cărora le trebuiau găsite soluții la nivelul noului mileniu în care am intrat, în realizarea – din păcate doar a două volume – ale Cataloagelor manuscriselor de muzică de strană românești. Ne-au legat legendarele întâlniri în cadrul simpozioanelor de bizantinologie de la Iași și ne-am dat mâna în susținerea unor programe educaționale în domeniul muzical, din păcate abandonate de unii aventurieri care au uitat sau nu știu că la noi, la Mănăstirea Putna, a apărut prima încercare de metodică muzicală din lume, taxată ca atare de specialiști în Pedagogie, că educația muzicală românească a fost ilustrată de specialiști recunoscuți de confrații europeni pentru sistemul propus „puilor de români”, cum inspirat i-a numit pe elevi unul dintre ei.

Așa cum arătam în omagiul din anul trecut, Florin Bucescu se înscrie cu litere îngroșate în cel puțin două dintre direcțiile școlii muzicale ieșene și naționale: cea bizantinologică și cea etnomuzicologică. Cea dintâi i-a permis și exersarea în munca de creator de cântări de cult – justificând afirmația că „l-am slujit pe Dumnezeu și prin muzică”. Avea dreptate, pentru că slujirea lui Dumnezeu el a făcut-o la strană, atunci când împrejurările îi îngăduiau ca dirijor de cor bisericesc, ca diacon, ca preot și mai ales ca formator al acestora la Seminarul și la Conservatorul ieșean, unde a fondat specializarea de Muzică religioasă, a pus bazele corului Basileus al seminarului ieșean.

Și-a susținut un doctorat în domeniul muzicii bizantine din țara noastră – Cântarea psaltică în manuscrisele moldovenești din secolul al XIX – lea, tipărită în două volume, în 2009, a realizat o variantă a cântărilor Liturghiei psaltice în glasul III – Jertfa laudei, 2006, a propus o variantă didactică pentru Învățarea cântărilor Sfintelor Liturghii – 1998, și-a adunat studiile consacrate muzicii de strană în recentul volum – Bizantinologie muzicală – 2018.

Versantul etnomuzicologic al celui considerat între fondatorii Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei, este reprezentat de culegeri și studii de folclor din Bucovina și Moldova: Bătrâneasca, doine, bocete și jocuri din ținutul Rădăuților – 1979, care a generat studiul monografic semnat cu prietenul și colaboratorul său de o viață, Viorel Bârleanu – Stilul muzical arhaic din ținutul Rădăuților, 2013; Colinde din Moldova, în colaborare cu Lucia Cireș – 1984; Melodii de joc din Moldova, în colaborare cu Viorel Bârleanu – 1990.

Avea dreptate preotul Dragoș Bahrim, directorul seminarului din Iași, unde părintele Florin a fost profesor: îngerii vor fi încurcați unde să ducă sufletul „adormitului, robului Său” Florin: în ceata melozilor, a dascălilor, a preoților – și voi adăuga – a celor blânzi, smeriți, milostivi, prigoniți pentru dreptate, a celor curați cu inima, a făcătorilor de pace.

N-a fost cum aș fi dorit eu și nu-mi rămâne decât să mă asociez cu textul vechii cântări și rugăciuni: „Cu duhurile drepților celor ce s-au săvârșit, fă odihnă, Doamne, sufletului adormitului robului Tău, Florin și-i fă lui veșnică pomenire”.

Vasile VASILE