În inima Iașiului, un festival internațional de muzică clasică și arte vizuale sfidează vremurile pandemice, prin prospețimea conceptului interdisciplinar, prin impecabila organizare în condițiile actuale, prin repertoriul selectat, deopotrivă elitist, dar și accesibil publicului larg, prin artiștii aleși „pe sprânceană”, prin identitatea vizuală elegantă propusă, secondat de vibe-ul fresh și dinamic al organizatorilor Patricia Butucel – Director executiv și pianistul Dragoș Cantea – Director artistic.
Festivalul Classix a debutat în seara de 14 martie 2021 în Catedrala Romano-Catolică “Sfânta Fecioară Maria, Regina” din Iaşi sub titulatura Classix Aeterna, cu un concert cameral desfășurat sub fascinanta opoziție între fantasticul vizual și concretul sonor, într-o expunere hibrid (online și fizic), având ca idee tematică „renașterea muzicii, a artelor și a elementelor care constituie valorile societății europene moderne”, așa cum s-a menționat în comunicatul de presă. Sincretismul vizual-sonor a gravitat în jurul unor lucrări compuse în secolul trecut, dar de rezonanță stilistică modernă Arvo Pärt / Olivier Messiaen.
Acest prim concert al festivalului, cu o evoluție a artiștilor exclusiv români, a fost indubitabil centrul de greutate al festivalului. O demonstrație a capacității de construcție și susținere pe linie interpretativă a instrumentiștilor ieșeni, o încununare a unei concepții mature, a expresivității cultivate și asumate în experiența fiecăruia în parte.
S-a optat, în această primă întâlnire cu publicul ieșean, pentru una dintre acele formule de program ce nu captează publicul prin piese de largă notorietate, ci îi atrage către domeniile mai greu accesibile, construcții elaborate în spațiu și timp, în care discursul patetic rezonează cu logica retoricii.
Primul titlu Spiegel im Spiegel (trad. n. – Oglindă în oglindă) interpretat în duet pian – violoncel (Dragoș Cantea – Filip Papa) a surprins detalii de conținut sonor și expresiv a originalității spațial-temporale, elemente ce dau sens componisticii lui Arvo Pärt. Maniera stilistică tintinnabuli, proprie compozitorului, a emanat o atmosferă religios-contemplativă atât de potrivită contextului în care ne aflam fizic, dar și emoțional, ținând cont de realitatea pandemică. Elementele fundamentale ale componisticii lui Pärt (simplitatea melodică și armonică, repetiții multiple ale aceleiași idei cu efect mantric, efectele de clopot datorate figurațiilor/suprapunerilor de cvarte, cvinte și octave ce generează armonice cu rezonanță înaltă ș.a.) au fost evidențiate cu măiestrie de către cei doi interpreți, ce și-au asumat o complementaritate în execuție, o suplețe naturală necesară unui grup de tip cameral.
A doua și cea mai consistentă lucrare a serii Quatuor pour la fin du temps (trad. Cvartetul pentru sfârșitul timpului) de Olivier Messiaen este una dintre capodoperele muzicii de cameră a secolului XX, inspirată dintr-un vers din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul X (“că timp nu va mai fi”). Această idee a sfârşitului timpului, cu o continuare în viitor, marcat drept începutul eternităţii, generează un moment de renaştere, de contemplare a veșniciei.
Messiaen renunță și de această dată la ritmurile stabile şi omogene, manifestând predominanța către atemporalitate (model ritmic de 17 note permutat strict prin 29 de acorduri, pentru a oferi ascultătorului o privire asupra eternității), conturând astfel o ilustrare manuală a „valorii adăugate”. Este de subliniat efortul celor patru instrumentiști (pianistul Dragoş Cantea, violoncelistul Filip Papa, violonistul Andrei Chirilă şi clarinetistul Mihai Ailenei), de a se fi angajat într-o pagină camerală deloc ușoară, chiar dacă responsabilitatea solistică pare subdivizată. Interpreții au slujit o muzică ce a solicitat în cele opt secțiuni contrastante, virtuozitate, acuratețe și calitate sonoră – exigențe ale artei interpretative contemporane.
Pianistul Dragoș-Andrei Cantea, căruia i-a revenit sarcina de a fi liantul pentru funcționalitatea timbrală sub raport coloristic, ridică standardul valoric interpretativ, impunând astfel un termen de comparație dificil de atins. Sensibilitatea trăirii rubato-ului, firescul exprimării printr-o tehnică de virtuozitate ce uzează și de calitățile unui tușeu în egală măsură robust și catifelat, capacitatea de ierarhizare subtilă a planurilor sonore (diferențiate nu numai prin dinamică, dar și prin culoare timbrală) sunt date esențiale pe care personalitatea artistică a tânărului pianist le-a dezvăluit în această pagină camerală modernă.
Întregul s-a constituit printr-o fericită alăturare a culorii timbrale echilibrate a clarinetistului Mihai Ailenei care deține certă putere de comunicare, virtuozitate în execuție, dozaj echilibrat și asumat în susținerea efectelor sonore. Violonistul Andrei Chirilă a completat cameralul prin susținerea unei context atemporal, cu o echilibrare interioară, o înțelegere a sensurilor muzicii, în special în ultima secțiune, duet cu pian Louange à l’Immortalité de Jésus. Colaborarea cu violoncelistul Filip Papa și-a atins scopul printr-un plus adus întregului ansamblu prin tonul cald, bogat în armonice, cu o evoluție sensibilă, echilibrată, cu o valorificare asumată a disponibilităților instrumentului, așa cum și-a obișnuit publicul ieșean.
În ciuda unor imperfecțiuni de detaliu depășite firesc și rezervat, am simțit o autenticitate a trăirii, o naturalețe onestă a interpretării instrumentiștilor, astfel încât, date fiind dificultățile partiturii, această primă audiție la Iași este cu adevărat meritorie.
Din unghiul receptării, s-a împlinit o senzație finală de seninătate și calm, de echilibru interior, de mulțumire a unui concert cu greutate valorică și emoțională, ce reunește în chip fericit universul miraculos al lui Messiaen. Nu pot să nu remarc concretul realizat „miraculos” al acestui festival, în contextul pandemic actual, atât de instabil.
Dr. Dalia Rusu-Persic