Gerald Moore (1899-1987) este un nume de prim rang al interpretării pianistice în domeniul muzicii de cameră. A susținut numeroase programe pe scenă și în studio cu soliști importanți cum au fost baritonul Dietrich Fischer-Dieskau, sopranele Elisabeth Schumann, Elisabeth Schwarzkopf, Victoria de los Ángeles, bas-baritonul Hans Hotter, violoncelistul Pablo Casals. A vorbit pe scenă, la radio și televiziune, a îmbogățit literatura de specialitate publicând ghiduri practice de interpretare a liedurilor. Interesante sunt memoriile, din care aflăm informații valoroase despre epocile, despre muzicienii cu care a fost contemporan.

            În copilărie, deși a avut aptitudini muzicale și auz absolut, Gerald Moore nu a fost atras de studiul pianului. El povestea că mamei i-ar fi plăcut să-l vadă mai des în fața instrumentului. A început să studieze la pian în particular cu un profesor din Watford, Hertfordshire. După ce a emigrat cu familia în Canada (Toronto, Ontario), la vârsta de 13 ani, Moore a avut șansa să lucreze cu Michael Hambourg, fost elev al lui Anton Rubinstein. S-a dedicat total muzicii abia la vârsta de 20 de ani.

            Din 1915, fiul profesorului său, violoncelistul Boris Hambourg, i-a propus lui Gerald Moore să-l acompanieze într-un turneu de 40 de concerte în zona de vest a Canadei. Moore a cântat la orgă într-o biserică locală, apoi a comentat la pian proiecțiile filmelor mute. În vederea dezvoltării tehnicii instrumentale, părinții l-au îndemnat să continue studiile la Londra, cu Mark Hambourg (fiul pianistului Michael Hambourg).

            Ascultându-l într-un recital, Landon Ronald [1] l-a sfătuit să se specializeze în domeniul acompaniamentului. Unul dintre primele documente este discul realizat în 1921 împreună cu violonista Renée Chemet la casa His Master’s Voice. Deși a continuat să înregistreze cu instrumentiști, Gerald Moore a preferat să lucreze cu interpreți vocali.

            La începutul anilor 1920 a cântat des în recitaluri cu public, în studiourile de înregistrări cu bas-baritonul Peter Dawson. La recomandarea acestuia a început să lucreze și cu tenorul John Coates, despre care povestea că l-a ajutat să depășească nivelul acompaniatorului neutru, pentru a ajunge la stadiul de partener sensibil în relația cu muzica și cu solistul. Gerald Moore a avut apariții scenice cu aproape toți marii interpreți vocali sau instrumentali, contribuind la ridicarea statutului artei de a acompania.

            Criticul muzical William Somervell Mann afirma că […Gerald Moore nu impresioanează doar prin frumusețea legato-ului, prin subtilitatea pedalizării sau prin măiestria cu care sugerează diverse culori timbrale, ci mai ales prin modul aproape cameleonic de a empatiza cu fiecare partener…] [2]. Demn de menționat este că lui Moore i s-a acordat de patru ori Grand Prix du Disque (Academia Charles Cros, Franța).     

            Spre sfârșitul anilor 1930 a fost invitat să susțină o prelegere despre activitatea sa cu prilejul unuia dintre concertele susținute de pianista Myra Hess la National Gallery, Londra. Următoarele conferințe i-au dezvăluit stilul ușor comic dar înțelept, prin care a câștigat simpatia și aprecierea publicului. Sunt calități păstrate în variantă tipărită, prima sa carte, The Unashamed Accompanist [3] (Acompaniatorul îndrăzneț), fiind publicată în anul 1943. Gerald Moore atrage atenția asupra importanței egale dintre solist și acompaniator, fiind eliminată orice urmă de subordonare în raportul dintre cei doi. Dintre volumele pe care le-a scris mai amintesc: Singer and Accompanist – The Performance of Fifty Songs [4], Am I Too Loud? – Memoirs of an Accompanist [5] (Cânt prea tare? – Amintirile unui acompaniator), The Schubert Song Cycles: With Thoughts on Performance [6].       

            În anul 1967, Gerald Moore și-a încheiat activitatea concertistică printr-un concert de „rămas bun” la care a invitat trei dintre cei mai valoroși colaboratori: Dietrich Fischer-Dieskau, Victoria de los Ángeles, Elisabeth Schwarzkopf. În finalul concertului susținut la Royal Festival Hall (Londra), Moore a interpretat un aranjament pentru pian solo al liedului An die Musik de Franz Schubert. După retragerea de pe scena interpretativă a continuat să predea, să susțină prelegeri și să înregistreze.

Gerald Moore, Victoria de los Ángeles, Elisabeth Schwarzkopf, Dietrich Fischer-Dieskau

            Imprimările cu Dietrich Fischer-Dieskau se remarcă prin omogenitatea timbrală atât de bine atinsă, încât timbrul pianului armonizat cu cel al baritonului creează sonoritatea unui singur instrument. Imagine sonoră la care contribuie buna sincronizare a începuturilor și finalurilor de frază. Este un aspect ce poate fi remarcat și din înregistrările cu soprana Elisabeth Schwarzkopf, în care Gerald Moore urmărește atât de bine interpreta, încât momentele rubato se sincronizează într-un discurs sonor unitar.

            Sunt impresii stabile în urma audițiilor, ce pot argumenta ideea că, în prezența unor muzicieni de valoarea și rafinamentul lui Gerald Moore, pianistul depășește condiția de acompaniator, respectând genul „lied”, devenind parte egală în actul interpretativ.

Selecție discografică

Cu Dietrich Fischer-Dieskau:

– Joseph Haydn – Lieder Und Canzonetten (1961)

– Ludwig van Beethoven și Franz Schubert – An Die Ferne Geliebte, Op. 98 / Schwanengesang (1955)

– Franz Schubert – Die Schöne Müllerin (1953), Winterreise (1955), Singt Lieder Von Franz Schubert (1955), Die Winterreise Op. 89 / Liederkreis Op. 39 (1956), Lieder Recital (No. 2) (1959), 21 Lieder (1988), 22 Famous Lieder (1999), Goethe-Lieder (1999)

– Johannes Brahms – Deutsche Volkslieder (2003)

– Hugo Wolf – Lieder (1957), From The Spanish Song Book (1960), Eichendorff-Lieder (1960), Mörike Lieder (1990), Italienisches Liederbuch (2004), Anniversary Edition (2010)

Cu Elisabeth Schwarzkopf:

– Franz Schubert – 24 Lieder (2004), Lieder (2008)

– Johannes Brahms – Deutsche Volkslieder (2003)

– Hugo Wolf – 24 Lieder (1990), Italienisches Liederbuch (2004), Anniversary Edition (2010)

– Hugo Wolf și Johann Strauss – Deutsch Grammophon Collection: Wolf: The Spanish Songbook / Strauss: Five Songs for Voice and Orchestra (1999)

Surse documentare

William Somervell Mann – Moore, Gerald, în Grove Music Online, 20 ianuarie 2001             (https://doi.org/10.1093/gmo/9781561592630.article.19064)

Gerald Moore (https://en.wikipedia.org/wiki/Gerald_Moore)

Naxos Records – Gerald Moore (https://www.naxos.com/person/Gerald_Moore_41770/41770.htm)

Discogs – Gerald Moore (https://www.discogs.com/artist/845919-Gerald-Moore)

Tim Page – Gerald Moore is dead at 87; Top accompanist for singers, în The New York Times, 17 martie 1987, secțiunea B, p. 8 (https://www.nytimes.com/1987/03/17/obituaries/gerald-moore-is-dead-at-87-top-accompanist-for-singers.html)

Bernard Levin – Gerald Moore interview! (https://www.youtube.com/watch?v=FS2evuqqUYM)

Angel Records – Gerald Moore – The Unashamed Accompanist, 1955                              (https://www.youtube.com/watch?v=ia7iOdRe9nk)


[1] Dirijor, compozitor, pianist britanic.

[2] Naxos Records (https://www.naxos.com/person/Gerald_Moore_41770/41770.htm)  

[3] Ascherberg, Hopwood & Crew Ltd..

[4] Methuen & Co. Ltd. London, 1953.

[5] Hamish Hamilton, London, 1962.

[6] Hamish Hamilton Ltd., London, 1975.

Paula Vraciu, anul II master, muzicologie
Îndrumător prof. univ. dr. asociat Alex Vasiliu

Leave a Reply

Your email address will not be published.