Festivalul Muzicii Românești a ajuns în acest an la cea de-a XXII-a ediție, într-un context diferit față de manifestările anterioare, cu un public mai restrâns în sală, dar entuziasmat și doritor să asiste la evenimente artistice live, audiate în timp real. Anotimpul de primăvară, inedit pentru organizarea festivalului, conferă întregului demers o însuflețire radiantă, ce reunește organizatorii, muzicienii și spectatorii într-o mobilizare entuziastă! Am simțit cu toții emoția împărtășirii directe a complexului de stări artistice care apar și sunt simțite doar pe scenă, prin crearea unei legături autentice între interpreți și auditori, imposibil de simulat și de trăit într-un spațiu virtual.
Festivalul a debutat luni, pe data de 10 mai 2021, în sala „Eduard Caudella”, cu un recital de lieduri, reunite sub genericul sugestiv Rezonanțe moldave. Programul evenimentului a cuprins miniaturi vocal-instrumentale semnate de compozitori români, legați de spațiul ieșean fie prin formarea și dezvoltarea artistică, fie prin activitatea profesională și cariera muzicală. Am avut onoarea de a le revedea interpretând pe cunoscutele artiste ieșene – soprana Cristina Simionescu și pianista Cezara Petrescu.
Recitalul s-a deschis cu două miniaturi compuse de George Enescu (1881-1955) – Morgengebet pe versuri de Carmen Sylva (1843-1916) și Eu mă duc, codrul rămâne, pe versuri de Mihai Eminescu (1850-1889). Acestea nu au fost incluse în cicluri vocal-instrumentale gândite de către compozitor, dar au rămas în posteritate alături de alte lieduri, cântece culte sau piese de inspirație folclorică drept exemple ale fascinației lui Enescu pentru universul poetic în diferite ipostaze.
Este cunoscută colaborarea dintre compozitorul român și regina Elisabeta, ale cărei versuri în limba germană au constituit sursă de inspirație pentru George Enescu în compunerea mai multor lieduri de tinerețe, reunite mai târziu de către editori într-un ciclu de 14 Cântece pe versuri de Carmen Sylva, publicat în 1968.
Liedul Morgengebet nu face parte din acest volum, fiind compus în 1908, atunci când compozitorul avea 27 de ani. Conținutul poetic reflectă noblețea sentimentului de iubire, în strânsă legătură cu semnificația titlului (în traducere Rugăciune de dimineață), evidențiindu-se în plan sonor prin concizia mijloacelor muzicale, simplitatea expresiei, rafinamentul susținerii armonice.
Al doilea moment al recitalului a fost constituit de un cântec de inspirație folclorică, pe versurile sensibile ale poetului Mihai Eminescu – Eu mă duc, codrul rămâne –, ilustrând tema iubirii și a naturii. Compus cu aproximație în 1917 (după cum au estimat cercetătorii enescologi), acest cântec figurează printre ultimele creații vocal-instrumentale, după cele Trei melodii pe versuri de Fernand Gregh (1916), reflectând influența genurilor populare românești prin caracterul doinit, duios, cu momente de efuziune lirică.
În strânsă legătură cu personalitatea lui George Enescu se află profesorul de vioară al acestuia, Eduard Caudella (1841-1924), compozitor, dirijor, violonist și muzicolog ieșean din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele decenii din secolul al XX-lea, care a avut funcția de director al Conservatorului de Muzică și Declamațiune din Iași între anii 1893-1901.
Deși a fost numit prim-violonist la curtea domnitorului Al. Ioan Cuza, activitatea sa concertistică a fost destul de limitată, Caudella având o contribuție semnificativă în calitate de dirijor al orchestrelor Societății Dramatice și Conservatorului din Iași, prin abordarea lucrărilor consacrate din repertoriul devenit deja clasic în Occident și promovarea creațiilor semnate de compozitori autohtoni, care abia începeau să contureze o cultură muzicală românească.
Eduard Caudella a compus deopotrivă în genurile camerale și simfonice, vocale și orchestrale, corale și de teatru muzical. Muzica sa pentru voce și pian cuprinde o serie de cântece, romanțe, balade și melodii, fie autonome, fie grupate în cicluri, având ca suport poetic versurile autorilor români (Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Iacob Negruzzi).
Cântecul interpretat în cadrul programului de recital, intitulat Mamă, a fost compus pe baza poeziei cu același titlu, semnată de Carmen Sylva, având structură strofică, limbaj tonal și o expresie deosebit de lirică, prin care sunt transpuse în plan muzical intensitatea iubirii și forța semnificației incluse în cuvântul primordial – mama.
Un alt reprezentat al învățământului muzical ieșean la cumpăna dintre secolele anterioare a fost Enrico Mezzetti (1870-1930), profesor de pian și canto la diferite școli gimnaziale și licee din Iași, iar mai târziu la Conservatorul din Iași (din 1906 până la sfârșitul vieții, în 1930). În creația sa muzicală predomină genurile vocal-instrumentale, corale și cele camerale de tip miniatural, optând pentru structuri concise și tematici accesibile, în special din sfera naturii și a stărilor sufletești senine generate de aceasta, fie în limba română, fie în limba italiană.
Un desiderio este un cântec bazat pe un text scris de Enrico Mezzetti însuși pentru a pune în valoare cantabilitatea limbii italiene în plan muzical, subliniind poeticitatea și ritmicitatea sonoră a cuvintelor, accentelor vorbirii în raport cu elocvența discursului vocal-instrumental al liedului. Limbajul muzical tonal, cu anumite inflexiuni modulatorii, menține un echilibru armonic propice desfășurării unei linii melodice expresive, evidențiind frumusețea versurilor și a trăirilor poetice.
Am avut ocazia să audiem și două lieduri semnate de Mansi Barberis (1899-1986), compozitoare reprezentativă pentru cultura muzicală românească din prima jumătate a secolului trecut. Născută la Iași, Mansi Barberis provine dintr-o familie cu origini multiple (italiene, franceze și române), beneficiind de o educație aleasă la școlile și instituțiile de învățământ din țară. Ulterior, a avut șansa de a se perfecționa la Berlin, Paris și Viena, unde a intrat în contact cu muzici diverse, vizionate și audiate sub conducerea muzicală a unor dirijori renumiți din prima jumătate a secolului al XX-lea, fapt care i-a deschis perspectiva spre asimilarea unor nuanţe stilistice vest-europene.
Mansi Barberis a compus peste o sută de miniaturi vocale, fie independente, fie grupate în cicluri, pe versuri de Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Dominic Stanca, Mariana Dumitrescu, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu. Liedurile interpretate în cadrul recitalului, Vânătoarea și Indiscreții, sunt două miniaturi pline de vivacitate, cu ritmuri pregnante și intonații folclorice, având versuri preluate din poeziile lui Păstorel Teodoreanu (1894-1964). Discursul narativ, ilustrând atmosfera vieții de curte din ținuturile românești în secolele trecute, este particularizat prin inserții modale, trepte alterate, armonii sugestive, care conferă stilului un colorit sonor original, cu specific local dat de rezonanțele moldave, sugerând frumusețea sentimentelor trăite în contextul vremurilor de demult, atât de poetic exprimate în versurile poetului moldovean.
În continuarea liedurilor semnate de Mansi Barberis, am audiat două creații aparținând lui Achim Stoia (1910-1973), inspirate de lirica argheziană, după cum indică și titlurile păstrate aidoma poeziilor inițiale: Inscripție și Zăpada. Personalitatea marcantă a compozitorului, dirijorului, muzicologului și profesorului ieșean Achim Stoia, fost director al Filarmonicii „Moldova” și rector al Conservatorului de Muzică „George Enescu”, se regăsește în ipostaza liricii vocal-instrumentale prin împletirea arte sale componistice cu gândirea poetică a lui Tudor Arghezi (1880-1967).
Cele două miniaturi sunt concepute mai degrabă în maniera unor cântece pentru voce și pian, continuând tradiția inițiată de Mihail Jora prin stilul cursiv, fluid al discursului vocal și importanța acordată evidențierii textului cu ajutorul acompaniamentului pianistic, conceput cu finețe și măiestrie armonică. Poeziile lui Arghezi constituie o provocare pentru orice compozitor preocupat de valorificarea versurilor sale în plan muzical, datorită gradului ridicat de ambiguizare a semnificației și a integrării unor cuvinte cu rezonanță mai dură (precum trudă, lut, noroi), care necesită o atenție particulară la nivelul tratării vocal-instrumentale.
În liedul Inscripție (compus în 1967), compozitorul folosește un limbaj tono-modal, individualizat prin inserții cromatice care generează disonanțe de efect și rezonanțe sonore lăsate în suspensie armonică. Cea de-a doua miniatură semnată de Achim Stoia, Zăpada (1969), impresionează prin acompaniamentul pianistic descriptiv, sugerând căderea fulgilor de nea și fascinația poetului față de gingășia, delicatețea și frumusețea peisajului de iarnă.
În cadrul recitalului din deschiderea Festivalului Muzicii Românești au fost incluse în program și lieduri create mai recent, semnate de doi compozitori contemporani, Bogdan Chiroșcă și Ciprian Ion.
Ciclul de lieduri Din departe în aproape a fost compus de Bogdan Chiroşcă (n. 1975) pe versurile poetului ieșean de Ion Boroda (1938-2003). Lucrarea a mai fost interpretată în cadrul Festivalului de Muzică Românească, ediția 2016, în versiunea pentru soprană și orchestră. Anul acesta am avut ocazia să ascultăm reducția partiturii orchestrale în ipostaza de voce și pian, având aceeași solistă – soprana Cristina Simionescu, însoțită de pianista Cezara Petrescu.
Titlurile celor trei lieduri reflectă conținutul filosofic al versurilor: I. De atâta moarte cuvântul; II. În aşteptare; III. Psalm. Cele trei poezii au apărut în volumul Pămȃnt fără somn (1991), primele două fiind reluate cu o nouă înveșmȃntare poetică într-un volum ulterior, ce s-a intitulat Troparele Galatei (1996). Textul poetic din ultimul lied evocă o legendă cu specific moldav, referitoare la biserica „Schimbarea la Faţă” a fostei mănăstiri Socola.
Ciclul Din departe în aproape transpune în plan muzical o viziune filosofică asupra lumii, cu teme ancorate în spațiul mitic românesc, având o sonoritate abstractă, sugestivă pentru cadrul legendar străvechi.Liedurile sunt concepute într-o manieră laconică, similară versurilor concentrate care exprimă, în cuvinte puţine, un întreg univers poetic. Scriitura densă, cu numeroase inserții cromatice, discursul fragmentat, cu frecvente intervenții pianistice pe parcursul liniei vocale, determină un parcurs sonor tensionat, meditativ, sugestiv pentru încărcătura semantică a liedurilor. La nivelul construcției de ansamblu a lucrării, se conturează o structură ciclică, realizată prin revenirea motivelor din prima piesă în ultimul lied, determinând sinteza și concluzia întregului ópus.
Un alt ciclu vocal-pianistic semnat de un compozitor român contemporan aparține lui Ciprian Ion (n. 1977), fiind intitulat Rondelurile rozelor (op. 7) în relație cu versurile poetului simbolist Alexandru Macedonski (1854-1920). Lucrarea este deja cunoscută în spațiul muzical românesc în urma interpretării liedurilor în cadrul ediției anterioare a Festivalului de Muzică Românească din 2018 și datorită acordării premiului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pe anul 2019.
Cele șase lieduri componente evidențiază o structură ciclică, datorită circulării aceluiași material motivic în toate piesele, dar și prin legătura armonică dintre incipit și final, ce permite reluarea liedurilor de la capăt într-o succesiune continuă, simbolică pentru etapele vieții și reluarea parcursului existențial ca formă de integrare în ciclul etern.
Astfel, rondelurile valorifică versurile atent selectate din creația poetului Alexandru Macedonski, într-o ordine gândită de compozitor pentru a transfigura în plan muzical etapele esențiale ale vieții: nașterea – Rondelul rozei ce înflorește, copilăria – Rondelul cascadelor de roze, prima iubire – Rondelul privighetorii între roze, maturitatea – Rondelul marilor roze, vârsta senectuții – Rondelul rozelor de august și finalul vieții – Rondelul rozelor ce mor. În cadrul recitalului am audiat primul, al treilea și ultimul lied.
Abordarea stilistică se încadrează, după spusele compozitorului, într-un „postimpresionism muzical”, configurat prin împletirea limbajului tonal cu momente de politonalitate și valorificarea principiului ciclic de prelucrare a materialului motivic, care circulă în celelalte lieduri. Astfel, motivul expus în primul lied este readus și prelucrat în următoarele secțiuni, revenind în final prin procedeul de inversare, conferind simetrie și totodată unitate în diversitate la nivelul întregului ciclu.
Cele șase rondeluri create de Ciprian Ion pot fi percepute ca un omagiu adus frumuseții lumii, ilustrând sonor meditația compozitorului asupra existenței prin prisma versurilor simboliste sub forma unei transformări continue, prin alternarea momentelor de liniște cu cele de freamăt și tensiune, într-o mișcare neostoită, care sugerează trecerea firească a ființelor (flori, vietăți, oameni) prin toate fazele vieții.
Recitalul „Rezonanțelor moldave” s-a încheiat cu două lieduri semnate de compozitorul și profesorul Vasile Spătărelu (1938-2005) – Rondelul rozelor de august, pe versuri de Al. Macedonski și rugăciunea Tatăl nostru, cu un text poetic de Dumitru Spătaru.
Rondelul rozelor de august are un statut independent, nefiind inclus într-un ciclu anume, caracterizându-se printr-un limbaj accesibil, construcție gradată a discursului în concordanță cu semnificația versurilor simboliste, în maniera unei romanțe de mare rafinament, cu mijloace componistice atent gândite.
Rugăciunea Tatăl nostru a primit o ipostază inedită prin versurile autorului ieșean Dumitru Spătaru (1948-2016), care propune o nouă pistă de lectură, o altă formă de cunoaştere a ideilor spirituale. Poezia sentimentului religios a cunoscut o puternică înflorire în literatura românească postmodernă începând cu anii ’90, constituind una dintre cele mai problematice abordări lirice. Dumitru Spătaru a reformulat într-o manieră poetico-filosofică textul religios din rugăciunea creștină Tatăl nostru, îmbinând conținutul sacru cu trăirile profane și aspectele vieții lumești. Transpunerea poemului în plan muzical a fost realizată de compozitorul Vasile Spătărelu în ipostaza liedului pentru soprană și pian cu același titlu, având un parcurs sonor expresiv, alternând momentele de tensiune și liniștire, oferind ascultătorilor un răgaz de introvertire și meditație.
Toate aceste mesaje artistice au putut fi receptate de către spectatori datorită interpretării expresive, nuanțate și adecvate stilistic ca dozare timbrală și susținere pianistică fiecărui moment lirico-muzical. Relația dintre voce și pian reflectă o colaborare apropiată dintre cele două artiste, a căror experiență interpretativă este evidențiată prin măiestria cântului vocal și adaptarea mijloacelor sonore în planul acompaniamentului pianistic conform necesităților expresive ale fiecărei partituri.
Soprana Cristina Simionescu este o interpretă prestigioasă în spațiul muzical românesc, cu o carieră bogată atât în viața artistică de scenă, cât și în context academic, pe plan științific și didactic. Repertoriul solistei include atât teatrul liric, printr-un număr mare de roluri interpretate în opere și operete, cât și muzică vocal-simfonică și camerală, prin participarea ca solistă la concerte cu genuri religioase, simfonii cu voci și cor, recitaluri de lied-uri, duete și imprimări pe Compact Disc ale unora dintre aceste creații.
Alături de numeroasele premii și distincții obținute la concursuri de interpretare naționale și internaționale, menționăm Trofeul și Premiul „Lya Hubic” pentru merite deosebite și contribuția adusă scenei lirice din partea Operei Naționale Române Cluj-Napoca, 2013, Ordinul Meritul Cultural Clasa I din partea Președintelui României, 2004, Premiul al II-lea și Premiul Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora” la Concursul Internațional pentru Voci feminine de Operă „Magda Ianculescu”, București, 1997, precum și diplomele onorifice, de Merit sau de Excelență oferite de Fundația Culturală „George Enescu” în 2017, de Primăria Iași în 2015 sau de Inspectoratul Școlar Județean din Bacău, în 2016.
În prezent, Cristina Simionescu activează în calitate de conferențiar univ. dr. cu atestat de abilitare în cadrul Universității Naționale de Muzică din Iași, având rezultate deosebit de frumoase alături de studenții dumneaei la diferite festivaluri și concursuri de canto, ateliere, workshop-uri, masterclass-uri destinate tinerilor interpreți vocali în devenire, iar în plan științific, participând cu consecvență la conferințe, simpozioane și congrese.
Pianista Cezara Petrescu este, de asemenea, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iaşi, cu specializare în domeniul acompaniamentului muzical și având o experiență didactică de 30 de ani în învățământul superior artistic. Dintre realizările dumneaei, menționăm bursa de studii post-doctorale obţinută în cadrul Musical Institut for Doctoral Advanced Studies (Bucureşti), colaborarea cu Opera Naţională Română din Iaşi (1987-2001) şi Opera din Braşov (2001-2004), participările la cursuri de măiestrie oferite de interpreţi de renume (Viorica Cortez, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Mariana Nicolesco, Larisa Gergieva, Vlad Iftinca, Boiko Tzvetanov, Alexander Walker, Andreas Weller), la concursuri de renume și festivaluri de tradiţie precum: Concursul Internaţional „Haricleea Darclée” (Brăila), Concursul naţional de interpretare a liedului românesc (Braşov), Festivalul şi concursul naţional de interpretare a liedului „Ionel Perlea” (Slobozia), Concursul naţional de interpretare „Mihail Jora” (Bucureşti), Concursul de interpretare vocală „Sabin Drăgoi” (Timişoara).
Cezara Petrescu a fost distinsă cu premii individuale precum: Premiul de acompaniament „Victoria Ştefănescu” (la Concursul naţional „Mihail Jora”, Bucureşti), Premiul „Doina Micu” pentru acompaniament pianistic (la Festivalul şi concursul „Ionel Perlea”, Slobozia), Premiul pentru cel mai bun acompaniament (oferit în cadrul Concursului Național de Interpretare „Dan Cumpătă”). A susţinut recitaluri şi spectacole la Operele din Iaşi, Braşov, Constanţa, Filarmonicile „George Enescu” Bucureşti, „Moldova” Iaşi, din Braşov, Sibiu şi a realizat înregistrări la radio şi pe CD, repertoriul românesc pentru voce și pian fiind o constantă a activității sale.
Pe lângă aceste numeroase activități artistice, Cezara Petrescu desfăşoară, în paralel, o bogată activitate ştiinţifică (prin cărţile și studiile publicate, participările periodice la reuniuni ştiinţifice).
Primul eveniment din cadrul Festivalului de Muzică Românească, ediția a XXII-a, a fost un prilej de bucurie și încântare pentru toți cei prezenți în sală, al căror entuziasm s-a manifestat prin aplauze prelungite!
Felicitări interpretelor și organizatorilor!
Lect. univ. dr. Mihaela-Georgiana Balan
