În rândul operelor înscrise în marele tezaur cultural universal, ale cărui comori au fost deja scoase spre admiraţie în stagiunea curentă, s-a alăturat și masiva operă italiană Aida de Giuseppe Verdi. În seara zilei de 7 aprilie 2023, am avut ocazia să asist la prima reprezentație din periplul celor trei seri consecutive în Egiptul Antic, după cum au fost anunțate în calendarul Operei Naționale Române din Iași. Orchestra l-a avut din nou la pupitru pe maestrul David Crescenzi, care, la fiecare prestaţie în sala mare a Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iaşi, a oferit o adevărată demonstraţie de profesionalism și măiestrie dirijorală, îmbinate cu o vastă experienţă în mânuirea baghetei în domeniul teatrului liric.

Publicul ieşean, mai puţin numeros ca de obicei, a fost introdus în fascinantul univers egiptean al operei verdiene de către Irakli Kakhidze în rolul generalului Radames, Alessandra di Giorgio în rolul slugii etiopene Aida, Ramona Zaharia care a întruchipat-o pe fiica faraonului și Ionuţ Pascu, interpretul lui Amonasro. În acest spectacol a existat un contrast între voci și instrumente în ceea ce priveşte familiaritatea acestora cu genul de operă și cu teatrul din Iaşi. Aida fiind o operă ce necesită o adevărată mobilitate de personal, organizatorii au convocat numeroşi studenţi și elevi aflaţi încă la început de drum în ceea ce însemnă arta vocal-scenică. Astfel, spectacolul din această seară a fost o minunată ocazie pentru tinerii în formare de a-și trece experienţa unei astfel de manifestări în palmaresul emoţional-empiric.

 Având în vedere numeroşii factori ce influenţează fiecare prestaţie (și aici menţionăm doar câteva: sala unde se desfăşoară, protagoniştii veniţi de sub ucenicia diferitor profesori cu diverse moduri de a înţelege tehnica vocală, posibilităţile financiare, timpul avut la dispoziţie, ş.a.), cel mai greu lucru care se poate îndeplini la într-o instituție de operă este constanţa interpretărilor calitative. Astfel, după o extraordinară reprezentare a operei Il trovatore de acelaşi Giuseppe Verdi, dirijat de neobositul David Crescenzi în urmă cu două saptămâni, era firesc ca următorul mare spectacol să nu se ridice la acelaşi nivel.

Cu părere de rău, am constatat că la opera din Iaşi vocile soliştilor sunt amplificate cu ajutorul microfoanelor și boxelor, dispuse în așa manieră încât publicul nu își poate da seama cu uşurinţă de existenţa lor și au impresia că soliștii care interpretează marile arii de virtuozitate ar avea o voce foarte puternică. Disculparea acestei practici poate veni din motive fizico-acustice, dat fiind faptul că sala Teatrului nu este concepută pentru operă, ci pentru spectacole de teatru, iar acustica, în mod firesc, nu va veni în favoarea interpreţilor. Ceea ce nu ar trebui să fie scuzat sunt celelate aptitudini din sfera tehnicii bel-canto. Nu se poate spune despre protagoniştii din această seară care i-au jucat pe Radames, Aida și Amneris, că și-au etalat abilităţile vocale, ci s-au expus cu toate calitățile și neajunsurile lor interpretative. Cu toate acestea, trebuie menţionat în mod obligatoriu că prestaţia acestora nu s-a stabilit într-o extremă (calitativă sau necalitativă), ci a ilustrat o zonă de echilibru. Astfel, deşi sunetul lui Radames nu era trimis spre public printr-o tehnică optimă de emisie și conținea puţină răguşeală, totuşi a dat dovadă de un ambitus, susţinere, dicţie și o capacitate respiratorie impresionante. Vocea Aidei, deşi se auzea datorită amplificării cu ajutorul microfoanelor, iar dicția sa afecta înțelegerea textului, totuşi a avut impact prin momentele de virtuozitate din registru acut care generau în mod neaşteptat tensiune, forță expresivă, conferind interpretării un plus de dramatism. Vocea personajului Amneris a căpătat din ce în ce mai mai multă amploare pe tot parcursul operei, evidențiind sensiblitatea și tandrețea fiicei faraonului. Un timbru care s-a remarcat în mod special a fost cel al interpretului lui Amonasro, tatăl Aidei, redat de baritonul Ionuţ Pascu, care și-a etalat puternica voce și clara emisie, puse în valoare de un sunet trimis care nu ar fi avut nevoie de microfon pentru a se auzi.

Tinerii balerini începători, precum și membrii recenți ai corului, aflaţi în plină evoluție și formare artistică, au trecut cu brio acest important examen al carierii lor profesioniste. În ciuda vârstei fragede a unora dintre ei și a lipsei de experienţă scenică îndelungată, în momentele de balet din Actul II, scena 2, au dat dovadă de o sincronizare apropiată de perfecțiune. De asemenea, corul priozonierilor etiopieni din aceeaşi scenă, a prezentat o îmbinare uniformă a vocilor demnă de valoarea unui cor experimentat.

Lipsa unui buget suficient și a unei săli de spectacol adecvate s-a simțit în calitatea decorului prea simplist, având în vedere faptul că acţiunea se petrece în spaţiile administrate de faraon care, conform informațiilor aflat prin studierea istoriei egiptene, punea preţ pe evidențierea imensei sale averi prin decoraţiunile fastuoase, din care nu lipseau aurul și pietrele preţioase.

Orchestra operei, ca de fiecare dată, a avut o prestaţie demnă de un ansamblu profesionist. Maestrul D. Crescenzi și-a arătat încă o dată abilităţile dirijorale de mare rafinament și precizie, iar instrumentiştii s-au ridicat din nou la nivelul înalt la care se află în fiecare concert.

Trebuie admirat efortul d-lui manager Andrei Fermeşanu de a aduce prestigiu instituției ieșene de operă cu un bogat palmares. Din păcate, factorii extra-artistici îngreunează avansarea la un nivel mai înalt, după cum se poate vedea, dar cred că opera din Iaşi poate oferi calitate prin tot ce a dobândit deja. Orchestra de mare valoare, soliştii înzestrați şi tinerii talentaţi care încep să își facă simţită prezenţa în faţa publicului au potențialul de a menţine (și chiar crește) gradul de elitism al Operei Naționale Române din Iași.

Felicitări tuturor și la cât mai multe spectacole reușite!!

Ioan Nechita, anul I, Muzicologie