Jazz-ul a pătruns în România în perioada interbelică și a devenit repede un gen muzical foarte popular în rândul tinerilor. În acea vreme, orașele mari din România au început să dezvolte propria scenă de jazz, cu formații locale. Jazz-ul românesc a fost puternic influențat de stilurile americane precum dixie, swing, bebop și free, dar a dezvoltat și propriile particularități, reflectând tradițiile muzicale și culturale ale țării.

În anii ’70, jazz-ul românesc a început să devină din ce în ce mai cunoscut și apreciat în Statele Unite și în alte țări din Europa, odată cu apariția unor formații care au reușit să câștige premii la festivaluri internaționale. Astăzi rămâne un gen cu un public fidel în România, cu festivaluri anuale organizate în diferite orașe ale țării, cu o nouă generație de artiști care continuă să aducă inovație și energie.

Liviu Marculescu și Anca Parghel au alcătuit unul dintre cele mai apreciate duo-uri din țară. Au avut un repertoriu inedit, cu piese originale și versiuni proprii ale unor teme celebre.

Din păcate, Anca Parghel a murit în 2008, la vârsta de numai 51 de ani. Liviu Marculescu a continuat să cânte în diferite formații și ansambluri dar colaborarea cu Anca Parghel rămâne una dintre cele mai importante și memorabile din cariera sa, din istoria jazz-ului românesc.

.

Încă de la sfârșitul deceniului 1971-1980, în penultimul an de studii la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Anca Parghel s-a afirmat ca solistă cu calități vocale deosebite. A debutat într-un concert al formației condusă de Titel Popovici în Festivalul Muzicii Românești din anul 1980. Lucrarea sa de licență, intitulată “Charlie Parker, un geniu al improvizației”, a reprezentat, la vremea respectivă, un element de noutate, fiind a doua lucrare de acest tip cu subiect de jazz. A cântat împreună cu muzicieni români cunoscuți, precum Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Ion Baciu Jr. , Titel Popovici, dar și cu celebrități ale jazz-ului mondial: Billy Hart, Larry Coryell, Klaus Ignatzek, printre alții. Datorită potențialului său vocal, Anca Parghel a reușit să se impună interpretând balade, muzică din folclorul urban și rural, colinde și pop-dance. Avea un simț ritmic foarte dezvoltat, un ambitus vocal extins și fantezie improvizatorică, stilul său fiind influențat într-o primă etapă de Ella Fitzgerald. Germania este țara care a imortalizat imaginea Ancăi Parghel pe coperta celei mai importante reviste de jazz din Europa – Jazz Podium.

.

Liviu Mărculescu este absolvent al Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași, promoția 1982. Are experiență ca șef de partidă trombon la Filarmonica Botoșani, Filarmonica „Moldova” din Iași, la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. A debutat cu Big Band-ul Titel Popovici în 1980, a avut apariții tv, imprimări radio și participări la festivaluri în țară și străinătate, inclusiv Leipziger Jazz Tage și Nurenberg Jazz Festival. Este inițiatorul și organizatorul proiectului „Jazz în Cartier”, cu concerte în diverse localități din România. A colaborat cu personalități ale genurilor jazz și pop –  Michel Marre, Johnny Răducanu, Adrian Enescu și Big Band-ul Radio București. A înființat formațiile Trio Contemporan+1, Black Sea Orchestra, Balkanamera Jazz Quartet și Liviu Marculescu Jazz Unit. În 2022 a inițiat și organizat Festivalul internațional “Cucuteni Jazz Fest”.

* * *

.
În 21 mai 2023 am avut prilejul de a sta de vorbă cu Liviu Marculescu. Informațiile pe care mi le-a comunicat au constituit un prilej de a înțelege mai bine lumea fascinantă a jazzului. În aceste momente au ieșit la lumină momente pline de sensibilitate din perioada duo-ului muzical Liviu Mărculescu – Anca Parghel.

Bianca Scutariu – Când s-au desfășurat acele concerte? Conform informațiilor mele, primul a avut loc la Festivalul de Jazz de la Brașov din 1984.

Liviu Mărculescu – Într-adevar, primul festival la care am participat în formula de duo a fost la Brașov. Puteam să spunem trio, având în vedere că era pian, voce și trombon, respectiv Anca pian și voce, iar eu trombon. Am avut un succes foarte mare atât la pubic, cât și în fața criticilor de specialitate de atunci, datorită faptului că în anii `80, pe scenă erau mai mult prezente trupele mari, minim cvintet, sextet, bigband-uri și puțini aveau curajul de a se prezenta într-o formulă mică. În formula mică, precum un duo, ești perfect descoperit, se aude și se simte orice referitor la relația dintre muzician și public. Vorbesc de partea tehnică, dar și de feeling-ul care se transmite. Noi am fost primii care am inițiat, în România, formula de duo, iar Harry Tavitian și Corneliu Stroe au pornit la un moment dat, cam în aceeași perioadă având și ei o nebunie.

B. S. – Cum a început colaborarea cu Anca Parghel?

L. M. – În 1983, nici eu și nici Anca nu mai cântam cu nimeni, deoarece eram amândoi într-o perioadă intensă de studiu. Eu studiam la Botoșani, datorită faptului că făceam parte din orchestra Filarmonicii, iar Anca era profesoară la Liceul de Muzică din Suceava. Anca studia la proiectul ei Charlie Parker și era tot  într-o perioadă intensă de studiu ca pianistă și vocalistă, își dezvoltase tehnica, așa că aveam ce oferi pe plan muzical. Am sunat-o de ziua ei și i-am propus să cântăm în formulă de duo.

B. S. – Deci a fost ideea dumneavoastră?

L. M. – Da. Ancuța a zis că e foarte interesant și m-a invitat la Suceava. M-am urcat în autobuz, mi-am luat trombonul în spate și am mers la ea. Am citit cmai întâi compozițiile pe care le-am adunat de la ea și de la mine și așa am început să lucrăm. Am stat atunci câteva zile la Suceava. Avea un apartament spațios în centru orașului și se putea studia.

B. S. – Care era scopul pe care vi l-ați propus cu această colaborare?

L. M. – În perioada ceaușistă nu puteai sa spui că ai un țel anume. Ca să te duci într-un studio să faci un disc de jazz era complicat și greu. Jazzul era, ca și acum, o muzică de nișă, totuși televiziunile difuzau acest tip de muzică mai mult decât în ziua de astăzi. Ne-am propus să aducem pe scenă ceva inedit și cu muzica noastră, adică nu muzică preluată de la americani, nu jazzul standard. Aveam ideile noastre și voiam să promovăm exact asta, ce lucram noi. Asta am vrut, să aducem ceva nou pe scena jazzului românesc, și am reușit până la urmă.

B. S. – Cine erau autorii pieselor pe care le interpretați?

L. M. – Anca stătea bine la compoziție, fiind și o pianistă foarte bună. Am avut și eu câteva teme, dar erau lucrate împreună. Când era tema ei, cum a fost ,,Călimara cu cerneală” scriam Anca Parghel + Liviu Mărculescu, când era tema mea „Moto” scriam invers Liviu Mărculescu + Anca Parghel. Trebuie să caut partitura de la „Cântec pentru Ioana” piesă pe care o am prin dulap, o partitură scrisă de mâna ei. O chestie rară pentru că în mare, partiturile erau notate de mine. Ancuța cânta la pian și eu le puneam pe hârtie pentru că ea nu se considera așa îndemânatică la scris.

B. S. – Cum ați caracteriza stilul de jazz pe care l-ați cultivat?

L. M. – Era un jazz modern contemporan.

B. S. – Era dificil să lucrezi cu Anca Parghel?

L. M. – A fost și greu și ușor. Pentru a putea aduce pe scenă compoziții valide, să le înțeleagă publicul și critica de la momentul respectiv – pentru că era o critică bună, erau oameni de artă care știau să evalueze muzica – am lucrat foarte mult și bine. Au fost momente când nu mai puteam de oboseală. Mă dureau buzele de la instrument, de la studiu. Depășeam totuși aceste faze de epuizare și mergeam înainte chiar 30 de ore. Nu dormeam, nu mâncam pentru că ne prindea ce făceam. Era așa de interesant pentru noi că puteam să cântăm așa multe pasaje care să sune perfect: voce, trombon și pian. Din atât de mult timp petrecut împreună au apărut și momentele de nervozitate. În cazul în care Anca întâmpina probleme cu vocea, comunica doar în scris cu ceilalți, fiind nevoită să cânte doar la pian. Făcea pauză vocală totală și câte două, trei zile. Ne-am abișnuit unul cu altul pentru că am lucrat jumătate de an continuu. Eram pe drumuri tot timpul dar a meritat, ne-a ieșit.

B. S. – Cât timp ați lucrat împreună?

L. M. – Exceptând anul 1983, când am studiat, am dat concerte în 1984, ultimul festival la care am participat fiind în 1987 la Leipzig, în Germania Democrată. Am mai avut câteva încercări sporadice, dar am luat-o fiecare pe drumul lui.

Traducerea prezentării concertului susținut de Anca Parghel și Liviu Mărculescu la Leipzig (1987):

Sâmbătă, 26 septembrie 1987, Kongresshalle, ora 19:00

Parghel/Mărculescu    România

Anca Parghel              vocal, pian

Liviu Mărculescu        trombon

În persoanele vocalistei și pianistei Anca Parghel și trombonistului Liviu Mărculescu se prezintă pentru prima dată doi muzicieni din România la Zilele jazzului din Leipzig. Acest fapt este cu atât mai îmbucurător, cu cât de mai bine de o decadă n-au mai fost muzicieni de jazz români oaspeți în țara noastră, dacă facem abstracție de Festivalul Dixieland de la Dresda.

În țara ei natală, Anca Parghel, născută în 1957, este recunoscută drept cea mai bună vocalistă de jazz. Dispune de o tehnică vocală remarcabilă, care îi permite atât să interpreteze impresionant și personal standarde de jazz, cât și să acorde strălucirea necesară propriilor compoziții. Remarcabilă este și carisma, pe care o emite de pe scenă. În sondajele efectuate anual în România privind cei mai buni muzicieni de jazz, Anca Parghel, ale cărei posibilități vocale au fost deja comparate cu cele ale lui Jeanne Lee, a ocupat permanent locuri fruntașe în categoria vocală. Ceea ce nu înseamnă că talentul ei stă doar în domeniul vocal, și ca pianistă și compozitoare știe să pună accente.

În trombonistul Liviu Mărculescu, născut de asemenea în 1957, Anca Parghel și-a găsit un partener la fel de valoros, care este în stare să o sprijine eficient în improvizațiile ei. El și-a dezvoltat propriile posibilități expresive la trombon, mai ales în domeniul jocului percusiv pe instrumentul său.

Duo-ul participă regulat la toate festivalurile românești de jazz importante, ocazional Anca Parghel și Liviu Mărculescu colaborează și cu alți muzicieni ai țării lor. Pe lângă aceasta, cei doi au apărut și cu muzicieni străini aflați în turneu prin România.    

.

După invitația la Leipzig, unde am avut un succes fulminant (și am primit  inregistrarea trimisă de către organizatorul festivalului), am fost chemați la Nürenberg. Am ziarul în care suntem menționați. Anca și-a dat seama că nu pot să merg pentru că aveam probleme cu securitatea din Botoșani. Mi-au dat pașaportul exact în ziua și la ora când aveam recitalul. Anca era deja la Nürenberg cu Mircea Tiberian și cu Dan Mândrilă.

Poate nu a avut încredere în mine că o să mergem departe cu acestă formulă de duo și cred că a avut informații din partea Securității că nu mă vor lăsa să plec. Ea nu mi-a spus ca a început să lucreze cu altcineva. A fost o situație neplăcută pentru mine, o situație care ne-a depărtat după `87. Ne-am întâlnit rareori la festivaluri, dar ea a plecat în Belgia.

Au rămas momentele `84, `87, momente foarte intense în care am fost la toate festivalurile, am avut apariții la televiziune și radio, din păcate unele înregistrări s-ar putea să nu mai existe. Toate festivalurile se imprimau video și audio. Era Alexandru Pârlea, un inginer de sunet foarte bun care imprima tot. Nu știu ce a rămas acum în radio-televiziune. Poate Moșul mai știe ceva, dacă are forța să răscolească pe acolo.

B. S. – Ce influență a avut Anca Parghel asupra dumneavoastră ca muzician?

L. M. – M-a făcut să cred în jazz și să fiu corect cu mine ca instrumentist. Această perioadă alături de Anca a fost foarte benefică pentru noi amândoi, fiindcă am depășit niște limite tehnice. La festivalul din Leipzig, am interpretat niște pasaje la trombon în unison cu vocea Ancăi, pe care nu sunt sigur că mulți tromboniști din lume ar fi putut să le cânte în acel moment. Mă gandesc cum am putut cânta în felul ăla pe atunci. Am reușit să depășim niște bariere tehnice și asta m-a motivat să continui, să fiu riguros în studiu.

Anunțul în presă al concertului din 1988:

DISCOGRAFIE ANCA PARGHEL

• Tinerii dansează (Electrecord, 1986)
• Soul, My Secret Place (Blue Flame, 1987)
• Magic Bird (cu Mircea Tiberian) (Electrecord, 1990) – ALBUM
• Indian Princess (Blue Flame, 1990)
• Octet Ost (Amadeo, 1990)
• Ron und Tania (Polydor, 1991)
• Is That So? (Koala, 1992)
• Airballoon (Nabel, 1992)
• Beautiful Colours (Nabel, 1993)
• Carpathian Colours (Nabel, 1994) – ALBUM
• Jazz, My Secret Soul (Intercont Music, 1994)
• Indian Princess (Jazz Specials Edition) (Miramar, 1995)
• Noapte albă de Crăciun / White Christmas Night (Prima Club, 1994)
• Midnight Prayer (Intercont Music, 1996)
• Primal Sound (Acoustic Music, 1999)
• Zamorena (Roton, 2007) (ft. Tom Boxer)
• Colind pentru România (Roton, 2008) (ft. Fly Project)

DISCOGRAFIE LIVIU MĂRCULESCU

Ca sideman:

• 1992 – Vecinele mele 1, 2, 3 – Alexandru Andrieș
•  2003 – Mamaliga Mood – Michel Marre
• 2004 – Mirror of Memory – Anatoly Vapirov Big Band
• 2006 – Jazz Poems-Inside Stories – Teodora Enache / Johnny Raducanu
• 2010 – Jazz… pe Românește – Big Band-ul Radio București 2013 – Bird in Space – Adrian Enescu

Ca lider de formații:

• 2016 – Satchmo Revival-Jazz Standard – Liviu Marculescu Jazz Unit (disc pe care am înregistrat și două compoziții proprii)
• 2018 – Mioritic Stuff – Balkanamera JazzQ, disc de compoziții (noua formula, Q venind de la quintet, prin colaborarea cu chitaristul Eugen Toboș).

.

Bianca Scutariu, anul IV, Muzicologie

Coordonator Jurnalism Muzical: prof. dr. asociat Alex Vasiliu