Ioan (Ionică) Pop s-a născut în Sîngeorz-Băi, a studiat oboiul și pianul la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca (1977-1985), apoi a continuat cu studiile superioare de compoziție la Conservatorul „Gheorghe Dima” tot din Cluj (1986-1991), sub îndrumarea profesorului Cornel Țăranu. Ulterior, acesta a devenit coordonatorul tezei sale de doctorat – Tendințe și structuri în muzica actuală –, prin care și-a obținut titlul de Doctor în Muzică, în iunie 2004.

În anul 2006, Ioan Pop a absolvit un nou ciclu de studii, ca regizor de teatru muzical la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în 2009 a absolvit un curs modular de orgă la clasa profesorului Erik Turk. Susține concerte de pian și orgă atât în țară, cât și în străinătate.

În prezent, Ioan Pop este profesor asociat la Departamentul de Muzicologie al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, în cadrul Secției de Teorie, Solfegiu și Dicteu. Lucrările sale au fost interpretate în cadrul unor festivaluri prestigioase precum „Toamna Muzicală Clujeană”, „Cluj Modern” și Festivalul Internațional „George Enescu”, la Muzeul „George Enescu” din București și în Olanda, Germania, Italia, Danemarca, Franța, Israel, SUA. În ultimii ani, a organizat Festivalul și Simpozionul „Aurel Stroe” din Bușteni, România.

Ioan Pop este interesat de investigarea convergenței dintre compoziție și regie în teatrul instrumental, precum și de modalități originale de a compune pentru voce folosind propriile poezii ca versuri. Din 2008, el conduce ansamblul de muzică contemporană Impact XXI, care include soprană, trombon, pian și percuție.

* * *

Miriam Obadă: Am observat că, în evenimentul intitulat La ceas aniversar cu muzicianul Viorel Munteanu și invitații săi, în care ați colaborat cu interpreții Bogdan Cojocariu și Romeo Popa, ați inclus câteva lieduri din ciclul „Ecouri din transposibil”.

Cum s-a creat în timp legătura dumneavoastră cu domnul profesor Viorel Munteanu și care este motivul pentru care ați ales să intercalați cele trei lieduri printre celelalte lucrări?

Ioan Pop: L-am cunoscut pe Viorel Munteanu cu mulţi ani în urmă (aproximativ anii ’90-2000) datorită rectorului nostru de-altădată, Alexandru Fărcaş, şi prorectorului Cristian Misievici, graţie cărora, alături de Vasile Spătărelu şi Cvartetul Voces, Viorel Munteanu era invitat deseori la Cluj, atât pentru ceremonii de decernare a unor titluri academice, cât şi pentru comisii de doctorat şi altele. Cu timpul, între noi s-a consolidat o adâncă prietenie şi fiecare întâlnire cu Viorel, a fost şi rămâne pentru mine o sărbătoare, datorită calităţilor sale umane de excepţie şi celor profesionale, dar mai ales unei simpatii fără rezerve şi unei iubiri necondiţionate pe care i-o port.

Fiind un concert în cinstea lui, era firesc să înglobăm şi câteva piese (lieduri) de ale sărbătoritului. Iniţial era vorba să interpretăm câteva lieduri din ciclul Întoarceri la Blaga, pentru soprană şi pian, dar, întrucât concertul urma să aibă loc în Capela Institutului Teologic „Sf. Iosif” din Iaşi, Viorel Munteanu a venit cu ideea de a schimba liedurile pe versuri de Blaga cu cele din ciclul Ecouri din transposibil, pentru soprană, flaut (clarinet) şi pian pe versuri de George Popa, acestea fiind mai aproape de atmosfera ecleziastică. Din acest ciclu de patru lieduri, le-am ales pe primele trei, Liturghie, Drumul crucii şi Cerc sfânt, adaptându-le pentru varianta de bariton şi orgă. Am intercalat liedurile printre celelalte lucrări, deoarece am dorit ca muzica domnului Munteanu să fie integrată printre piesele celorlalţi compozitori ca un punct nodal, referenţial, asemeni pulsaţiei unui far care ne luminează reîntoarcerea la sacru.

M.O.: Orga este un instrument particular, mai rar inclus în creațiile compozitorilor români, regăsindu-se mai degrabă în repertoriile interpreților din spațiul transilvănean, datorită legăturilor istorice, culturale și spirituale cu religia protestantă din alte state europene.

Cum v-ați apropiat dumneavoastră de acest instrument și cum l-ați integrat în compozițiile dumneavoastră sau în lucrările abordate pentru a fi interpretate?

I.P.: Apropierea de orgă s-a făcut în prima studenţie, cea de compoziţie (1986-2001), când am studiat orga cu Maria Abrudan. Cam un an, perioadă care a fost ca o iniţiere pentru mine. Am fost fascinat (şi voi rămâne) de posibilităţile timbrale, dar mai ales de reverberaţiile sonore care se nasc în biserică. Poetic spus, e ca a face o declaraţie de dragoste universului şi a dialoga cu divinitatea. Cred că a contribuit mult şi muzica pentru orgă a lui Olivier Messiaen, unul dintre compozitorii mei de suflet. Am interpretat, din creaţia lui, printre altele, L’apparition de l’eglise eternelle, una dintre preferatele mele. Spre finalul celei de-a doua facultăţi, cea de Regie de teatru Muzical, (2006), tot în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, am urmat și modulul de orgă, pentru o perioadă de doi ani şi jumătate (în care am studiat câte două ore pe săptămână în primul an) cu prietenul şi colegul meu, Erich Türk. A fost fascinant. Studiam nopţile, deoarece ziua, sala de orgă era ocupată cu ore şi studiul studenţilor. De asemenea, am avut deseori şi susţinerea doamnei Ursula Philippi, care a avut, printre altele, răbdarea tovărăşească de a lucra cu mine Fuga în la bemol minor de Johannes Brahms, pe care urma să o cânt la Zalău, la Biserica Romano-Catolică. Îmi exprim recunoştinţa faţă de dânşii pe această cale.

Prima lucrare pe care am scris-o pentru orgă, Paideuma – care face trimitere la cartea cu acelaşi titlu a lui Leo Frobenius şi care înseamnă, în mare, un spirit interior, care generează şi face posibilă manifestarea culturii în lume –, în 1998, am interpretat-o în cadrul festivalului Toamna Muzicală Clujeană din acelaşi an, în Sala cu orgă a Academiei de Muzică clujene. De faţă era şi excepţionalul muzician şi om de cultură, profesorul Francisc Laszlo, care, după ce a audiat lucrarea, mi-a facilitat în 1999 o bursă la Festivalul de la Darmstadt, Germania, ce era considerat multă vreme o Mecca a muzicii moderne, iar printre key-speakeri, cum le zice acum, erau Stockhausen, Nono, Ligeti şi alte personalităţi ale muzicii contemporane. Eu am avut onoarea de a asista la cursuri ţinute de compozitorul György Kurtág şi percuţionistul Mircea Ardeleanu. Iată cum studiul meu a fost răsplătit. În anii trecuţi am fost invitat deseori pentru recitaluri de orgă la Luxembourg, Heidelberg, şi chiar la Chişinău, în 2022. Am în plan, alături de un fost coleg de clasă din liceu, Johann Konnerth, trompetist în orchestra Filarmonică şi a teatrului din Ulm, Germania, să organizăm un concert de trompetă şi orgă, probabil în primăvara anului viitor.

Lucrarea Lumina de ieri, pentru bariton, corn, grup vocal bărbătesc şi orgă, a fost scrisă special pentru această ocazie (recitalul de la Iaşi), ca o ofrandă muzicală dedicată lui Viorel Munteanu şi a fost cântată în premieră mondială. Componența timbrală a ansamblului i se datorează baritonului Bogdan Cojocariu, care fiind întrebat de mine ce instrument i-ar plăcea să îi însoţească vocea, mi-a răspuns că doreşte cornul. În felul acesta l-am cunoscut pe Romeo Popa, nu numai un cornist de talie mondială, dar şi un om pe care ţi-l doreşti ca prieten. Revenind la Bogdan, care este şi profesor de dirijat la UNAGE, a apărut și ideea grupului vocal studenţesc-bărbătesc, care a venit de la sine. Le mulţumesc interpreţilor ieşeni pentru susţinere, prietenie şi profesionalism. Nu pot să nu îi menţionez pe studenţii grupului vocal, Ştefan Iustin Platon şi Florin David, care au vibrat profesional alături de noi, la cote maxime.

De asemenea mulţumesc şi compozitorilor M. Brumariu, C. Pop, S. Ţună care au scris aceste lucrări la cererea mea, şi mai ales organizatorilor, printre care îi reliefez pe Diana Andron, Loredana Iaţeşen şi Florin Luchian care mi-au facilitat cu înaltă pricepere partea ştiinţifică (programul de sală), prezentarea concertului cu şarm şi pricepere (Diana Andron) şi partea organizatorică (găzduire, Florin întrecându-se pe sine) şi mi-au fost alături cu căldura lor sufletească, făcând ca la Iaşi să simt ca într-un mic paradis.

Recomand orga tinerilor compozitori, atât pentru a scrie lucrări destinate acestui instrument, dar mai ales pentru interpretare. Cântatul la orgă conferă, alături de distribuirea atenţiei cerebrale pe trei planuri, incluzând şi pedalierul – o a treia emisferă cerebrală? – un binevenit şi binemeritat sentiment de înălţare.

M.O.: Aveți o activitate plurivalentă în calitate de compozitor, muzicolog, profesor, interpret și regizor de teatru muzical. Cum v-ați descoperit atât de multe pasiuni și afinități și cum se integrează acestea în preocupările dumneavoastră actuale?

I.P.: Lumea academică te stimulează pentru creaţie şi analiză. Este de dorit (pilda talantului) să-ţi valorifici talentul, indiferent dacă este vorba de un domeniu sau mai multe (dacă ai iluzia că eşti dăruit cu el). Descoperi, în acest fel, o altă realitate, nebănuită despre cotloanele tale tainice ale subconştientului şi inconştientului. Jung îmi este un far călăuzitor sub acest aspect. De văzut, referitor la Jung, cartea autobiografică Amintiri, Vise, Reflecţii, consemnate şi editate de Aniella Jaffé. Recomand tinerilor creatori Eseu despre creaţia artistică de Liviu Rusu şi Interpretarea viselor, a lui Sigmund Freud, dar mai ales cartea lui Douglas R. Hofstadter, Gödel, Escher, Bach.

De asemenea, este o datorie de onoare (nobless oblige) de a scrie despre opera înaintaşilor – sau măcar despre unele compoziţii care te-au marcat – mai ales despre lucrări ale celor cu care ai intrat în contact şi te-au încurajat pentru a persevera în a scrie muzică. În cazul meu, mă refer mai ales la Cornel Ţăranu şi Aurel Stroe. Cartea mea despre lucrarea Cântece Nomade de Cornel Ţăranu, Nomadic Songs by Cornel Țăranu / Sound Resonances Through Mirror Shard, apărută în mai 2019, la Editura Lambert, poate fi un exemplu grăitor în acest sens. A fi profesor este, pentru mine, o binecuvântare, deoarece pot să dăruiesc tinerilor, după puterile mele, cunoştinţele acumulate. Acest fapt îmi oferă o împlinire sufletească pe care nu o primesc de la alte activităţi.

În ceea ce priveşte interpretarea, cine nu cântă constant la un instrument, nu se poate numi muzician în adevăratul sens al cuvântului, din punctul meu de vedere. Vorba aceea, teoria ca teoria dar practica ne omoară. Toate activităţile menţionate, la care s-ar mai putea adăuga şi altele, sunt complementare pentru mine. Una izvorăşte din alta.

În ceea ce priveşte regia de teatru muzical, din păcate timpul nu îmi permite să mă ocup serios de acest domeniu, deocamdată, limitându-mă doar la elemente de teatru muzical, pe care le aplic în lucrările mele. Activitatea de regizor presupune o documentare laborioasă, repetiţii, deplasări… Trebuie să îmi ţin orele, concertele încerc să le pun în weekend sau în vacanţe, astfel încât regia nu mai intră în schemă, oricât aş încerca să o înghesui. De exemplu, opera mea de cameră, o premieră în lumea dadaistă, La première aventure céleste de monsieur Antipyrine, care a fost cântată în deschiderea festivalului Cluj Modern în 2013, a fost regizată magistral (nu de mine ci) de ieşeanul Octavian Jighirgiu.

.

M.O.: Sunteți interesat de investigarea convergenței dintre compoziție și regie în teatrul instrumental. Care sunt formele, ipostazele în care ați descoperit până în prezent terenul comun dintre aceste două direcții muzicale?

I.P.: Lumea teatrului instrumental este foarte atrăgătoare, dar reprezintă şi o capcană. Practic, este vorba despre conversia cuvânt – gest, cuvânt – sunet muzical, îngemănarea gestului cu muzica şi cuvântul (cuvântul nefiind rostit, ci doar subînţeles), precum şi îmbinarea celor trei, în aşa fel încât întregul să reprezinte un tot unitar. Din câte ştiu eu, Irinel Anghel şi Sorin Lerescu au manifestat interes pentru acest gen de spectacol la noi, dar precis există şi alţii. La nivel mondial, există o afinitate pentru spectacolele sincretice.

În ceea ce mă priveşte, până acum am folosit doar gesturi, mişcări, elemente de dans în lucrările mele, însă viitorul este deschis. Rămân preocupat de acest domeniu şi am câteva proiecte. Aşa cum muzica live este tot mai mult prezentă în spectacolele de teatru, de multe ori actorii fiind şi interpreţi, la fel este de dorit (ca să nu rămânem în urmă, noi compozitorii) să importăm elemente din lumea teatrului. Nu e lipsit de interes, pentru cei preocupaţi, să arunce o privire prin cartea lui Messinger Joseph, Interpretarea gesturilor, Editura Litera, Bucureşti, 2010.

Aştept cu nerăbdare întoarcerea mea la Iaşi la începutul lui decembrie pentru participare  şi asistenţă la Conferința Școlilor Doctorale organizată în cadrul UNAGE. Sunt încântat de valoarea excepţională a şcolii muzicologice ieşene. Atât cât am reuşit să particip, am fost încântat de concertele festivalului alături de celelalte manifestări, toate având o ţinută academică înaltă.

De asemenea, reîntâlnirea cu Viorel Munteanu a fost un prilej de bucurie pentru mine.