Heroin Chic poate fi descrisă în câteva cuvinte-cheie, cu impact puternic: un tumult sonor al fragilității umane. Opera semnată de compozitoarea Solveig Sørbø și libretista Maria Kjon Foss dezvăluie în premieră absolută o poveste despre identitate, dependență și regăsire. Îmbinând muzica și viața într-o succesiune de tablouri sonore hipnotice, lucrarea transformă fiecare notă într-o confesiune și fiecare tăcere într-un ecou al durerii și speranței.

Marți, în a treia zi a Festivalului CLASSIX din Iași, pe 25 februarie 2025, la ora 19:00, în Sala „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenților, publicul a fost martor la un eveniment de excepție: premiera absolută a operei în concert Heroin Chic. O lucrare puternic ancorată într-o problemă socială de actualitate, aceasta explorează teme precum dependența, anorexia, depresia, colapsul final. Aceste subiecte concrete se regăsesc la nivel existențial sub forma unor trăiri afective puternice și a unor efecte psihologice care pot fi exprimate metaforic prin amorțire sufletească, ruptură interioară, cădere în deznădejde, raportul dintre lumină și întuneric. Într-un discurs muzical de o intensitate copleșitoare, opera abordează și relațiile toxice, promiscuitatea, legătura mamă-fiică și aspirația către purificare, astfel încât muzica și povestea fetei nu constituie doar o narațiune artistică, ci oferă şi un prilej de introspecție asupra realităților vieții.

(Fotografie preluată de pe pagina oficială de Facebook a festivalului CLASSIX)

.

Sub bagheta dirijorului Hans Petter Mæhle, ansamblul Classix Collective, alături de concertmaestrul invitat Bogdan Onofrei, a dat viață sonorităților operei Heroin Chic. Distribuția solistică a reunit artiști de excepție: Susanna Wolff (soprană) – Elise, Sofia Elena Neacșu (soprană, copil) – Little Elise, care au redat cu sensibilitate fragilitatea protagonistei, în timp ce Claudia Caia (mezzo-soprană) – Mother și Bereaved Mother a exprimat cu multă expresivitate complexitatea și impactul relației materne, conturând un personaj profund care oscilează între iubire și indiferență. Gabriel Bîrjovanu (tenor) – Joakim și Singing Teacher a conturat contrastele masculine din viața Elisei, iar Cătălin Apostol, în rolul lui D – subconștientul autodistructiv al Elisei – a întruchipat vocea interioară a luptei și destrămării ei.

Dirijorul Hans Petter Mæhle a condus cu rigoare, precizie și sensibilitate ansamblul Classix Collective, oferind o interpretare detaliată, punând în valoare numeroase nuanțe sonore și semnificații ale operei.

Orchestrația, deși redusă numeric, a fost atât de inteligent aleasă, cu economie timbrală și finețe artistică, încât fiecare compartiment și timbru a fost pus în valoare prin momente solistice sau de ansamblu cu o sonoritate pregnantă, servind scopului vizat – de a exprima sonor un complex de fapte și situații cu consecințe dezastruoase și pentru a transmite un mesaj artistic consistent. S-au distins în mod special harpa, țambalul, pianul electronic, orga electrică și percuția variată (xilofon, vibrafon, campane, gong). Construcția muzicală a operei a alternat momente de aglomerare sonoră cu pasaje rarefiate, toate unite într-o continuitate gradată ce a generat o tensiune dramatică susținută. Scriitura bazată deseori pe texturi repetitive, uneori diafane, alteori dense a contribuit la expresivitatea discursului sonor, accentuând temele explorate în operă. Numeroase microstructuri motivice, dezvoltate printr-o continuitate gradată a discursului, generează o țesătură minimalistă din punct de vedere al desfășurării materialului muzical, dar cu tratare orchestrală elaborată.

Interpretarea vocală a fost una de excepție. Susanna Wolff, în rolul Elisei adulte, a redat cu forță dramatică și sensibilă friabilitatea personajului său. În prima parte a operei, tensiunea acumulată pe tot parcursul primului act atinge apogeul în scena finală, în care muzica se adună într-un punct culminant copleșitor. Începând cu cuvintele Lascia ch’io pianga („Lasă-mă să plâng”), momentul devine cel mai intens al actului, iar impactul emoțional al muzicii subliniază intensitatea conflictului interior și căderea irecuperabilă a protagonistei. În această scenă, printre altele, am audiat duetul Substansduell („Duelul substanțelor”) și secțiunea intitulată Kjærlighetsrus („Intoxicare de dragoste”), care explorează complexitatea trăirilor Elisei, prinsă între îndrăgostire și autodistrugere.

Momentele solistice din actul al II-lea, precum lamento-ul dramatic la propria înmormântare, ariile despre moarte, Gi meg sole („Dă-mi soarele”) și Elise’s Lament („Jalea lui Elise”), cu care se încheie opera, au fost cele mai marcante momente ale serii, lăsând spectatorilor niște subiecte de meditație asupra vieții în contemporaneitate și, totodată, asupra relației dintre existență, artă și societate în general. Finalul operei a fost conceput de compozitoare ca o veritabilă elegie sonoră, în care orga a amplificat starea creată de lucrare prin sonoritatea solemnă și sobră. Cu fiecare notă, publicul a fost purtat într-o explorare artistică a pierderii și a dorinței de anihilare, lăsând o amprentă psihologică puternică.

Prezența copilului Elise pe tot parcursul operei creează o punte între trecut și prezent, între inocență și pierdere. Micuța Elise devine un simbol al destinului, un vestitor al fatalității, un ecou al fragilității personajului principal, dar și o proiecție a propriilor amintiri. În acest rol, Sofia Elena Neacșu, în vârstă de doar 13 ani, a impresionat publicul printr-o interpretare sensibilă și rafinată. Vocea sa a conferit momentelor-cheie ale operei o emoție pură și o melancolie subtilă. Prin finețea frazării și expresivitatea naturală, Sofia Elena Neacșu a reușit să dea viață unui personaj cu o încărcătură emoțională densă, contribuind astfel la intensitatea dramatică a spectacolului.

(Fotografie preluată de pe pagina oficială de Facebook a festivalului CLASSIX)

.

Heroin Chic este o operă contemporană, cu elemente inspirate din cultura pop și problemele societății actuale, dovedindu-se un experiment muzical și dramaturgic de o profunzime tulburătoare, aducând în prim-plan o poveste cutremurătoare despre fragilitatea umană. A fost o experiență artistică diferită pentru publicul ieșean, în care muzica și teatrul s-au contopit într-un act artistic de mare intensitate, confirmând relevanța creației contemporane ca mijloc de reflecție asupra realității.

.

Cronică semnată de ANA CUȘNIR, anul III, Muzicologie