În seara zilei de vineri 22 octombrie 2021, am avut bucuria de a asista la un recital din cadrul Festivalului Muzicii Românești, susținut de ansamblul „Teodor T. Burada” al Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Evenimentul a avut loc la Casa Balș în sala „Eduard Caudella”, fiind coordonat de conf. univ. dr. Ciprian Chițu, dirijor și membru fondator al ansamblului.

Folclorul, cea mai de preț comoară a poporului român, nu putea lipsi dintr-un festival care își propune să scoată la lumină comorile muzicale ale poporului nostru. Cântecul popular, sau Patrium Carmen, după cum îl definea Gustav Adolf într-o pagină din jurnalul său, a reprezentat singura formă de rezistență a poporului român la vitregiile vremii, dar și un inepuizabil izvor de inspirație. Conștienți de pierderea în timp a acestui tezaur, un grup de tineri alături de dirijorul ansamblului s-au străduit să ofere publicului ieșean o fărâmă din cântecele tradiționale ale poporului nostru. Astfel, în cadrul recitalului au evoluat instrumentiști și interpreți vocali care au redat cântece bătrânești rareori auzite în zilele noastre prin sate, care se regăsesc doar în culegerile uitate de prin bibliotecile universităților de arte.

În programul evenimentului au fost incluse genuri ale muzicii populare aparținând repertoriului ocazional (legate de un anumit prilej precum Scaloianul, Paparuda, Toconelele, Drăgaica și Hăulitul) și neocazional (cântece propriu-zise, doine și balade). Dintre toate acestea, a primat bătrâneasca, gen muzical arhaic din ținutul Rădăuților, cercetat și analizat de către etnomuzicologii Florin Bucescu și Viorel Bârleanu. Dirijorul ansamblului și-a propus să evidențieze acest stil muzical prin atenția acordată interpretării, timbralității și mesajului transmis prin fiecare cântec.

Pentru început, au fost aduse în atenția publicului câteva din manifestările ritualice ce amintesc de obiceiurile de primăvară-vară practicate în satele românești de odinioară și care s-au pierdut datorită factorilor sociali, economici ce au dezrădăcinat populația de spațiul natal și au determinat locuitorii zonelor rurale să emigreze spre lumea urbană. Paparuda, Scaloianul sunt vechi ritualuri precreștine folosite de strămoșii noștri pentru a invoca forțele naturii și pentru a aduce ploaia din belșug. Hăulitul, practicat altădată în zona Olteniei, consta în niște semnale sonore emise de tineri ca reacție la sosirea anotimpului de primăvară. Emiterea acestor sunete ne duc cu gândul la formele rudimentare de exprimare a primilor locuitori ai pământului care se foloseau de semnalele sonore sau emisiile vocale pentru a-și manifesta o anumită stare sufletească.

Din categoria cântecelor neocazionale, aparținând genului liric au fost selectate doine vocale și instrumentale dintr-un areal geografic ce cuprinde Oltenia, Banatul, Maramureșul, Moldova și Bucovina. Am putut remarca dibăcia țambalistului Vladimir Duminică, cel care a dat glas unei doine excepționale și a făcut să vibreze publicul din sală. Dintre soliștii vocali, am remarcat interpretarea Alexandrei Dan, din Bucovina, ce a redat doina Frunză verdi ca bobu (care a devenit o piesă reprezentativă a zonei de origine, intrând în repertoriul mai multor interpreți de muzică populară, printre care și Mina Pâslaru) și balada La căsuța cea din vali. De asemenea, Emanuel Băiceanu din zona Iași a adus în atenția publicului un cântec jurnal oral Mare-i focu-n jos la Ieși.

Spre finalul recitalului a fost integrat un colaj de nuntă, Balada miresei părăsite și un colaj de bătrânești. Trebuie să menționez că au existat și o serie de neajunsuri, cum ar fi lipsa unui decor scenic pentru valorificarea ritualurilor agrare, o îmbrăcăminte specifică pentru jocul paparudei formată din frunze – pentru ca auditoriul să aibă și imaginea vizuală a desfășurării acestora. De asemenea, utilizarea cavalului specific Olteniei, Munteniei și Moldovei de sud în interpretarea bătrâneștilor, cântate altădată la fluierul mare moldovenesc – fără dop este un alt neajuns care poate fi pus pe seama lipsei unor interpreți/rapsozi care să mai cânte la acest instrument, dar și datorită sistemului netemperat și greu de potrivit cu orchestra.

Atmosfera serii a fost încântătoare. Membrii ansamblului au reușit să aducă în atenția publicului anumite momente semnificative din viața țăranului român de altădată. De la cântecul de leagăn la semănatul ogorului, de la cântatul doinei la ritualul nunții, omul este însoțit de muzică, de la leagăn până la mormânt.

Cred cu tărie că prin această manifestare, în inima fiecărui participant a încolțit dorul pentru moștenirea lăsată de strămoșii noștri, și așa cum renascentiștii și clasicii și-au îndreptat atenția spre valorile antice, așa cum romanticii și-au găsit izvorul inspirației în lumea legendelor medievale, așa și noi românii să ne întoarcem privirea măcar o clipă și să medităm la această lume ancestrală și la aceste frumoase tradiții și cântece pe care le avem.

Marian-Ștefan Brighiu, Master anul I, Muzicologie