În data de 18 octombrie 2024, a avut loc la Filarmonica „Moldova” din Iași un spectacol de excepție în cadrul Festivalului Muzicii Românești. Într-un cadru festiv, în cea de-a cincea seară, a fost interpretat un program unic, marcat de două prime audiții: Prima frică mondială pentru flaut și orchestră de Dan Dediu și premiera ieșeană a Simfoniei a III-a „Ofrandă lui Brâncuși” de Viorel Munteanu, dirijor Radu Postăvaru.
Compozitorul ieșean mi-a oferit cu generozitate un interviu înainte de momentul premierei, în care mi-a vorbit cu emoție de momentele ce au marcat această săptămână aniversară.
Mihaela Rusu: Stimate domnule profesor, 2024 este un an al împlinirii pentru dumneavoastră, aniversând onorabila vârstă de 80 de ani. Recent, în cadrul ceremoniei de deschidere a secțiunii academice a Festivalului Muzicii Românești ați fost numit cetățean de onoare al orașului Iași și profesor emerit al Universității Naționale de Arte „George Enescu”. De asemenea, în cadrul festivalului, muzica dumneavoastră a fost interpretată în trei concerte. Cum vă simțiți după toate aceste evenimente?
Viorel Munteanu: Sunt onorat deoarece este un moment recapitulativ, încărcat cu emoții. Au mai avut loc astfel de aniversări. Din cinci în cinci ani au fost realizate concerte în care s-a sintetizat creația mea. Acum a fost o noutate, pentru că a fost lansat un proiect important intitulat Jurnal de drum, realizat în format bilingv, la care a lucrat o întreagă echipă a Universității Naționale de Artă „George Enescu”. Nu a fost ușor, pentru că sunt patru volume și a fost nevoie de efort pentru a organiza foarte multă informație.
.
M.R: Sunt aceste publicații în continuarea celor trei volume Rezonanțe. Retrospecții Viorel Munteanu?
V.M: Nu. Sunt cu totul alte lucruri, dar în volumele trei și patru au fost integrate câteva studii din Rezonanțe, de această dată în format bilingv, română-engleză (acest aspect fiind o noutate). În rest toate sunt informații noi.
M.R: În această seară va avea loc premiera Simfoniei a III-a „Ofrandă lui Brâncuși”, compusă în anul 2022. Care este geneza acestei simfonii? La ce să se aștepte publicul în această seară?
V.M: Trebuie să se aștepte în primul rând la o altfel de simfonie pentru că nu a fost compusă pe tipicul clasic, ci chiar în titlu avem „Quasi una fantasia”. Îmi permit într-un fel să păstrez contrastele și dramaturgia vocal-simfonică, dar făcute în așa fel încât să ilustrez câteva tablouri după Brâncuși. Nu sunt descrise sculpturile lui, ci am intenționat crearea unor momente extraordinare din atelierul lui.
M.R: Practic spiritul și ideile esențiale ale creației brâncușiene sunt transmise prin intermediul muzicii.
V.M: A fost un lucru important faptul că m-am inspirat din aforismele lui (cred că nici nu au fost folosite până acum în vreo lucrare), iar recitatorul este ca un conduct în toată simfonia. Acest scenariu pe care l-am pregătit împreună cu Andrei Cozlac (am făcut un film după scenariul inițial) cred că va întregi această întâlnire artistică inedită pentru public. Faptul că dorim să ilustrăm un sincretism al artelor (și poate că în unele locuri chiar se întâlnesc) este o plăcere pentru ascultători și pentru privitori, pentru că putem vorbi de o producție cu totul diferită decât în mod obișnuit.
M.R: Cunoaștem faptul că simfonia a avut premiera absolută la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești pe 24 ianuarie 2024. Această simfonie va fi interpretată și la alte filarmonici din țară?
V.M: Nu putem ști cu siguranță, pentru că au fost mulți dirijori care au auzit de Simfonia a III-a. Maestrul Vlad Conta se gândea să pună în scenă la Opera Română din București un spectacol în care să fie integrat Brâncuși. Probabil că în Craiova va avea loc acest spectacol, acolo unde trebuie să se vadă Simfonia a III-a „Ofrandă lui Brâncuși” (la olteni acasă).
M.R: Ultimii ani au fost deosebit de rodnici în plan componistic. Ați compus într-un timp scurt două simfonii monumentale, două creații camerale și altele. Ați dori să dezvăluiți care sunt următoarele lucrări aflate în proces de creație? Pregătiți și alte proiecte editoriale?
V.M: Editoriale trebuie să pregătesc neapărat! Dar nu știu dacă voi avea prilejul să pot scrie foarte mult. Gândurile, ideile sunt frumoase dar necesită timp pentru a fi puse în pagină. Sunt lucrări care se vor interpreta în scurt timp: Duble Invocații în amintirea maestrului meu Roman Vlad, Concertino într-o altă formă (cu clarinet) și lucrez la Sonata pentru vioară și orchestră.
M.R: Aveți multe planuri, entuziasm și energie! Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat. A fost o onoare!