Bucuria reîntâlnirii cu proiectul a fost dublă, o perspectivă vizând continuitatea seriei de conferințe ce ilustrează pe viu astfel de portrete de compozitori, iar cea de-a doua fiind marcată de personalitatea investită cu magie, charismă și umor a invitatului care deschide noul „sezon”, Maestrul Sabin Păutza. Astfel, joi, 5 octombrie, artiști și iubitori de frumos au fost invitați la întâlnirea specială cu „Sabin Păutza – muzica mea, itinerarii, anotimpuri, sonorități”, un popas într-un peisaj sonor încărcat de seducție, fascinație și farmec.

Cu emoția și cu freamătul parcă ale unui copil revenit acasă, Maestrul își mărturisește la fiecare vizită la Iași apartenența spirituală și culturală la orașul în care a activat, s-a format și a fost formator de muzicieni. Debutând de foarte tânăr în profesia de cadru didactic universitar prin votul de încredere acordat de Achim Stoia, rectorul de la acea vreme și reîntemeietorul Conservatorului ieșean, Sabin Păutza are în palmaresul pedagogic o întreagă pleiadă de personalități care s-au ridicat din Iași și au dus în toată lumea talentul și pregătirea muzicale sau care au activat în Iași și au îmbogățit nivelul cutural al lumii muzicale. Astfel, nume precum Viorel Munteanu, Ionel Voineag, Romeo Cozma, Nancy Brandes, Teodor Caciora, Gheorghe Duțică, Virgil Popescu, Laura și Alex Vasiliu, Cristian Misievici, Carmen Misievici, Bujor Prelipcean, Adrian Anania, dar și altele sunt rostite cu mândrie de către Maestru.

Întâlnirea cu Sabin Păutza este de fiecare dată ca o poveste încărcată de substanță, umor, demostrații muzicale și este pecetluită cu senzația atemporalului. Despre el, muzicologul Gheorghe Duțică declara chiar în debutul conferinței că „Sabin Păutza este omul pe care îți dorești să-l fi întâlnit, omul în preajma căruia îți dorești să te fi aflat pentru a învăța, pentru a cânta, pentru a compune, pentru a glumi, pentru a iubi și, mai ales, pentru a iubi muzica, toată muzica bună”.

Afirmarea și confirmarea frumosului sonor în creația sa sunt adaptate cu măiestrie parametrilor oricărui gen și stil, chiar și în condițiile muzicilor experimentale, pe care le-a testat cu succesul garantat de receptivitatea publicului și de frecvența în sălile de concerte. Ca o succintă dovadă, Sabin Păutza a făcut o trecere în revistă a creației sale, asimilând și prezentând clasificarea pe care muzicologii care s-au aplecat asupra partiturilor sale au identificat-o ca putând fi împărțită în 5 etape, reliefate prin ilustrație muzicală, dar și prin istorisiri cu tușe de umor, uneori cu aluzii autoironice, alteori cu emoții tremurânde în glas. Iar asta pentru că providența i-a prilejuit experiențe deosebite și i-a scos în cale personaje legendare, făuritoare ale culturii, fiecare lucrare având câte o poveste și profilând contururile unei personalități, de la Nichita Stănescu la Leonard Bernstein, de la Richard Oschanitzky la Marin Constantin și mulți, mulți alții.

Debutul componistic s-a manifestat în zona tendințelor muzicale de natură matematică, probă de „condei” sonor trecută cu succesul ce include, pe lângă aplicabilitatea tehnică, și veșmântul esteticului, datorat atât atașamentului compozitorului față de unul din dezideratele esențiale ale artei – capacitatea de a mișca sufletul ascultătorului –, cât și profesorilor cu care s-a format, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Dinu Ciocan ș.a. Așadar, afectivul reușește să depășească abstractul în muzica lui Sabin Păutza de orientare stochastică sau dodecafonică, chiar și într-un moment al civilizației artistice când însăși simțirea poetică a ființei sonore era periclitată de obscuritatea și austeritatea unor experimente mult prea depărtate de planul emoțional, implicita intrinsecă a fenomenului muzical.

O a doua etapă de creație stă sub influența contemplativă a lui Béla Bartók, cel despre care Sabin Păutza afirmă că este cel mai mare compozitor român. Păutza își extrage suflul vital și generator al muzicii sale din ritmica și modalismul colindelor, ale bocetelor și ale jocurilor populare românești, fie prin înveșmântarea lor în straie împărătești, prin rafinată stilizare, fie prin împroprierea lor în stare pură, asimilate cu naturalețe, lăsându-se ghidat de luminescența arhetipurilor. Organizarea sonoră este laborios construită, într-un areal componistic în care nimic nu este lăsat la întâmplare, parametrii muzicali reprezentând unelte de mecanică fină ce șlefuiesc expresii vii.

Perioada americană se datorează atracției față de coloritul special al sonorităților de jazz, născută încă din copilărie prin câteva audiții dăruite de hazard, imaginată firesc prin spiritul ludic și conturată deplin prin experiența de peste trei decenii pe meleagul american. Deși a asimilat și s-a integrat cu naturalețe și în noul peisaj cultural, sinceritatea apartenenței etnice transpare ca o pecete imună, un cod genetic reafirmat și reiterat cu ostinație și cu aceeași forță intrinsecă de fiecare dată în fața oricărei tentații sonore transmigratoare. Din destinul său jazzistic, și nu numai, face parte și Richard Oschanitzky, cel despre care Sabin Păutza afirmă că este „omul care mi-a modelat viața, cariera și existența”.

Muzica americană de coerență spirituală românească a compozitorului Păutza i-a adus recunoaștere autorului fie prin prestanța sălilor în care a fost interpretată (de exemplu Simfonietta a avut prima audiție la Carnegie Hall, din New York), fie prin diverse premii, fie prin colaborări cu muzicieni deosebiți, din care nu putem să nu-l amintim pe marele Leonard Bernstein.

O a patra etapă se manifestă prin reîntoarcerea la muzica românească, dar bazată pe citate (seria de Jocuri de la 1 la 9), Păutza etalându-și cu strălucire simțul timbralității, capacitatea de a jongla cu sintaxele, abilitatea „punerii în scenă” a mai multor genuri și tipologii, toate slujind mesajul semantic adânc imprimat în conștiința compozitorului.

Nu în ultimul rând, o altă fațetă a creației sale care atestă complexa personalitate componistică ce mânuiește iscusit toate stilurile și genurile vizează muzica de scenă, căreia i-a dedicat 24 de musical-uri. Fie adresată copiilor, fie spectacolelor pentru adulți, orientarea spre această zonă reiterează talentul de a da viață unui tematism mereu nou, captivant și de impact.

Călătoria muzicală propusă de compozitor și secondată de povestiri presărate cu umor și tâlc a inclus selecțiuni din cele 15 CD-uri editate, amplul peripluu sonor delectând publicul prezent. Astfel, au fost audiate fragmente din Cinci piese pentru orchestră, Jocuri 2, Ofrandă copiilor lumii, Cvartetul nr. 3, Simfonietta, Concertul pentru saxofon, Concertul pentru clarinet bas, Divertismentul nr. 2, dar și piese de muzică ușoară precum Răsfoind un album (solistă Anca Parghel), Toamna sună în geam (solist actorul Sergiu Tudose) și Vă mulțumesc! (solist Cornel Constantiniu), de pe ultimul album (ce include 21 de șlagăre), lansat cu doar câteva zile în urmă, pe 30 septembrie, la Iași, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea celebrei corale Animosi, fondată de Sabin Păutza la Conservatorul ieșean.

Sensibilitatea și imaginația creatoare mereu vii, exploratoare și fascinante, atât pe filonul tradițional, cât și pe cel reînnoitor, sunt conjugate cu numitorul unității semantice date de apartenența spirituală a compozitorului care, după cum afirma și muzicologul Gheorghe Duțică în finalul conferinței, „te face să călătorești în timp”.

Maestrul deține statutul unui clasic, al cărui îndemn pentru studenții participanți este unul simplu, dar esențial: „Studiați-i pe toți și găsiți modelul propriu, ca să fiți voi înșiși! Fiți sinceri!”

Sabin Păutza nu este un căutător, ci este un trăitor al muzicii cu întreaga sa ființă, nouă rămânându-ne vibrația meditativă de după întâlnirea cu el și așteptarea următorului moment de grație în care să ne lăsăm fascinați de universul său sonor.