ion_baciu-1024x760

A fost un om, un artist care merita admirat. Era inalt, frumos, avea un mers elegant. Palaria cu boruri largi rasucite in sus, pasul maiestuos, tigara arzind neglijent intre degete, Mercedes-ul alb, serpuind pe strazile Iasului, privirea aparent nepasatoare aruncata peste chipurile ce umpleau sala filarmonicii inaintea primei ridicari a baghetei – toate acestea, si inca altele, schiteaza portretul unui dandy in spatele caruia trudea un muncitor impovarat de gindul constructiei, de grija alor lui. Exista un mit Ion Baciu in care cred destui ieseni, destui muzicieni romani din toate zarile, norocosi de a fi urcat cu el pe scena. Mitul s-a nascut intr-un loc, intr-un moment favorabil.

Desfiintat timp de zece ani (1950-1960), Conservatorul de aici avea nevoie de profesori
tineri. Rectorul Achim Stoia urmarea tot ce crestea pe bancile Conservatorului bucurestean, si l-a chemat imediat pe Ion Baciu la Iasi, la clasa de muzica de camera. Stia ca isi facuse mina ca dirijor al orchestrei din Ploiesti, dar pe el il interesa Conservatorul. N-a gresit. Mai tirziu, Baciu s-a dovedit a fi unul din “locotenentii” sai – talentat, rezistent la munca, om cu initiativa indrazneata si pareri din care se ajungea uneori la disputa, dar in care puteai avea toata increderea.
Anul cind Ion Baciu s-a stabilit la Iasi (1963) a fost inceputul unei perioade de innoire in toata tara. “Innoire” a insemnat pentru el intinerirea orchestrei filarmonicii. Imprejurarile i-au fost din nou favorabile, pentru ca datorita functiilor de director al filarmonicii (1968-1974), de profesor la Conservator, a putut angaja intr-o singura zi 60 de studenti. In acel memorabil an 1968 a inceput aventura orchestrei noi. “Aventura”, pentru ca multi profesori sceptici incercau sa-i tempereze elanul, pentru ca repetitiile aveau loc seara, dupa o zi de cursuri si seminarii (repetitii de multe ori lungite pina in tirziul noptii), iar studentilor le era gindul si la examene. De aceea, tinerii si-au botezat orchestra “orchestra impotriva tuturor”. Munca tenace, insistentele la Ministerul Invatamintului pentru legalizarea statutului noilor angajati, talentul lui Ion Baciu de a lucra cu orchestra, strategia lui de a combina stilul de cint al instrumentelor cu coarde din filarmonica vieneza cu cel al instrumentelor de suflat din ansamblurile americane, intelegerea muzicii lui George Enescu, Richard Strauss, Maurice Ravel, Richard Wagner, entuziasmul tinerilor – au schimbat titulatura. Ascultind-o in sala Ateneului Roman (1969), critici bucuresteni influenti au numit-o “orchestra super”. Perioada romantica a fost inceputul epocii de glorie. In 1971 s-a cintat la Bonn una din lucrarile ce avea sa devina piesa de rezistenta a repertoriului iesean – Suita a II-a din muzica baletului “Daphnis si Chlo?” de Ravel, si intr-un ziar, s-a scris ca iesenii au atins “standardul celor mai mari orchestre din lume”. Au urmat turnee in aproape toate tarile Europei, in SUA, Canada, Cuba. Tinarul ansamblu simfonic a fost si a ramas in admiratia cronicarilor, a publicului ce ii urmareste fidel concertele datorita cantabilitatii, sonoritatii pline, calde, vibrante a instrumentelor cu corzi (unica intre orchestrele simfonice ale tarii), datorita calitatilor de solist ale
multor membri din diferite partide, ceea ce i-a permis lui Ion Baciu si le permite dirijorilor de azi sa ajunga la performante interpretative ale unor lucrari de Bruckner, Mahler, Stravinsky, Bartok, Sostakovici, Prokofiev, R. Strauss etc.

Una din marile creatii ale lui Ion Baciu a fost redefinirea opus-urilor importante ramase de la George Enescu. Incepind cu Suita I in do major interpretata impresionant in anul 1969, trecind prin poemul “Vox maris”, Simfonia de camera pentru 12 instrumente, Dixtuorul pentru suflatori, Octuorul, Simfoniile a II-a si a III-a, talmacite deseori in concerte, lasate in anii ’80 memoriei discului – culminind cu opera “Oedipe”. Ion Baciu a demonstrat o intelegere superioara a structurilor, spiritului si polistilisticii enesciene, acromiei muzicii, reusind sa implice ascultatorul “visului enescian”. Imi explic izbinda aceasta gindindu-ma la continuitatea profesor-student (Constantin Silvestri-Ion Baciu), la ambientul psiho-sufletesc, la potrivirea cu climatul Moldovei, la simtul culorii sonore ce se detecteaza si acum, gratie inregistrarilor. Impresionanta ramine lista lucrarilor din istoria muzicii pe care le-a interpretat, a solistilor din aproape toata lumea pe care i-a acompaniat. Dar ceea ce uimeste si emotioneaza este sacrificiul pentru orchestra, pentru filarmonica sa, de care si-a legat toata viata si puterea de munca. Dincolo de realizarile artistice, ramine binele pe care l-a facut multora, omenia si usurinta de a se face placut celor din jur. 

Dar pentru ca roata destinului se invirte pentru toti, s-a invirtit si pentru Ion Baciu. Omul, artistul pretuit, iubit de orchestre si solisti de pretutindeni a fost umilit, jignit de politrucii si oamenii aflati “pe val” in anii ’80-’87. Refuzind oferte de a ramine ca dirijor in America de Nord sau in Europa occidentala, Ion Baciu a ramas acasa spre a trai, pina aproape de capat, adica pina la boala ce i-a fost fatala. E dramatic sa-l urmaresti in inregistrarile video din 1993-1995. In locul tinarului cuceritor de altadata, in fata orchestrei a aparut un om albit de vreme, cu chipul marcat de boala, cu miscari
dirijorale ce marturiseau sfirsitul puterilor fizice – unduirea miinii ori degetul ridicat usor la un accent exprimind doar sugestia. Dar daca inchizi ochii, muzica e la fel de vie, orchestra raspunde parintelui sau cu aceeasi forta, finete si stralucire. Nu cu fervoarea entuziasmului tineretii, ci cu amploarea si maretia sonoritatii la care a adus-o Ion Baciu.
Peste toate amintirile celor ce l-au cunoscut si i- au fost aproape pe scena, peste multimea
elogiilor consemnate in cronici, ramine tristetea de a nu-i putea asculta creatiile inregistrate pe compact disc. Initiativa recenta a Universitatii de Arte din Iasi de a edita patru inregistrari ale “orchestrei super” din anii 1969-1970 poate fi vazuta ca un inceput. Mai sint versiuni dirijorale de exceptie semnate de Ion Baciu, care trebuie redate circulatiei valorilor universale.
Alex VASILIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>