Carmen Chelaru

Amadeus, Salieri şi ceilalţi

sau Geniul, Talentul şi Bunul simţ

                                                                      Lect. univ. dr. Loredana Iaţeşen

 

Dacă am fost obişnuiţi ca o parte semnificativă a studiilor ample, a lucrărilor cu caracter monografic despre destinul uman şi artistic al unor creatori să fie realizate dintr-o poziţie subiectivă a autorilor, fie din lipsa unor dovezi, trimiteri la documente, fie din dorinţa de exagerare a unor semnatari, ce preferă să comenteze surse irelevante dar cu impact în conştiinţa cititorilor sensibili însă neavizaţi, ei bine, de data aceasta, ne aflăm în faţa unei cărţi profesioniste în adevăratul sens al cuvântului. Amadeus, Salieri şi ceilalţi sau Geniul, Talentul şi Bunul simţ, semnată de d-na prof. univ. dr. Carmen Chelaru şi apărută la Editura Artes, 2015. Volumul constituie o reală cercetare în jurul unor figuri componistice importante ale secolului al XVIII-lea, ce au declanşat numeroase opinii, atitudini, controverse de-a lungul timpului. Tema centrală a lucrării se referă la comentariul detaliat, într-o abordare modernă, inedită, a celebrului film Amadeus din 1984, în regia lui Miloš Forman, după scenariul lui Peter Schaeffer, care, în viziunea autoarei depăşeşte calitatea unui simplu documentar, încadrându-se genului artistico-filosofico-psihologic (p. 114).

11077505_10155390868720061_1966110191_n

Parcurgerea volumului dezvăluie că autoarea este atât de pasionată de vizionarea filmului, încât, în cercetarea propusă, pare a reconstrui cu mijloace proprii, o altă peliculă paralelă, din unghiul muzicianului atent la detaliile celei mai noi arte (p. 48), valorificând surse bibliografice competente (traducerea documentarului The Macking of Amadeus, 2002), motivându-şi în permanenţă opţiunea: pentru că se referă la muzică şi muzicieni (p. 49), pentru că odată adoptată ideea, aleasă tema şi stabilit scenariul, producătorul, regizorul şi scenaristul nu au acceptat nici cel mai mic compromis în redarea autenticităţii în cele mai mici detalii (p. 51), pentru că autorii filmului nu s-au lăsat ademeniţi doar de biografia misterioasă a compozitorului, ci au optat pentru o idee (p. 52). Şi aşa cum se întâmplă într-un film de actualitate, personajele centrale evidenţiate prin atitudini diverse, sunt rareori prezentate de la început, acestea dezvăluindu-se pas cu pas, cu ajutorul unor pledoarii, comentarii, în jurul sau despre personalitatea lor, respectiv acţiunile în care sunt implicate. Aşadar, după epuizarea unui cuvânt introductiv concentrat şi conceput sensibil, volumul se deschide cu un preambul, urmat de trei capitole şi concluzii, de unde reţinem relaţia implicând creatorii Mozart şi Salieri în contextul Clasicismului, aspect clarificat pe de o parte, prin apelul la documente, pagini de memorialistică, interviuri, etc. iar pe de altă parte, ne referim la receptarea din perspective diverse ale contemporaneităţii, asupra celor doi muzicieni, receptare care îmbracă forme dintre cele mai surprinzătoare (ştiinţifică, expusă sub diferite teorii, sau artistică, prin surprinderea aspectelor simbolice ale filmului Amadeus şi a efectelor acestuia). De o mare importanţă în completarea ideilor şi în clarificarea informaţiilor, sunt numeroasele anexe urmate de o bibliografie consistentă cu titluri de ultimă oră.

11056732_10155390868725061_1036729000_n

Cartea se deschide cu un Preambul intitulat Obişnuit-Mediocru-Genial, unde autoarea stabileşte leitmotivele întregului demers, printr-o argumentaţie solidă asupra unor concepte definitorii – Despre common sense, Despre mediocritate, Scurte referiri asupra inteligenţelor multiple a lui Gardner, Despre geniu -, provocări cu rol nu numai de a prefaţa volumul, ci de a oferi un model în receptarea unor creatori, a unei epoci, din perspectiva ultimelor descoperiri de natură psihologică, filosofică, etică, astfel încât apropierea la nivel muzical este resimţită ca o împlinire şi în strânsă legătură cu domeniile amintite anterior. În acest sens, adoptă o atitudine clară, defineşte fiecare dintre concepte, le comentează, le contextualizează, din poziţia obiectivă a cercetătorului, într-un limbaj cât mai accesibil, fraze concentrate, uneori presărate cu inserţii umoristice, însă într-o permanentă atenţie a respectării normelor de documentare ştiinţifică.

Provocatoare, autoarea Carmen Chelaru, simte nevoia de a fi cât se poate de sinceră cu oricare posibil lector, motivându-şi în continuare în capitolul I. Întrebări şi răspunsuri, alegerea pledoariei în jurul lui figurii lui Mozart. Conştientă desigur, de diversitatea scrierilor de natură biografică şi componistică, afirmă: Să pui în pagină geniul mozartian şi esenţa creaţiei sale apare pe cât de temerar, pe atât de puţin original. Au făcut-o generaţii de comentatori dintre cei mai străluciţi–compozitori, interpreţi, muzicologi, istorici, psihologi, filosofi, scriitori şi încă mulţi alţii. Vom înfrunta acest handicap doar în măsura în care vom încerca să formulăm un răspuns acceptabil. (p27) Discursul este ferm, din care nu lipsesc uneori subtile note ironice, de altfel o trăsătură de stil a autoarei, sesizabilă în câteva exprimări asupra erorilor de interpretare a datelor sau de receptare critică asupra anumitor problematici. Punctul culminant al acestei argumentaţii, lovitura de graţie este punerea sub lupă analitică a două partituri Simfonia Veneziana versus Simfonia Jupiter, o imaginară partidă de şah muzical!, două lucrări compuse aproximativ în aceeaşi perioadă. În urma comentariilor detaliate de structură asupra opusurilor, semnatara concluzionează: Examinarea partiturii sale ne îndreptăţeşte să-l considerăm pe Salieri un compozitor înzestrat cu talent. Desigur, pus alături de Mozart poate deveni mediocru – orice muzician aşezat într-o postură asemănătoare este expus frustrărilor! Simfonia Veneziana în comparaţie cu Jupiter devine o izbutită lucrare de şcoală (p. 48).

Capitolul II. Mediocritate versus geniu lansează câteva provocări: Despre drama scenică Amadeus, Filmul Amadeus. Cum a început totul?, Despre film, Despre muzică. Astfel, suntem purtaţi cu dezinvoltură de la detalierea aspectelor istorice, privind prima formă a subiectului Amadeus materializată în drama scenică în două acte a lui Peter Schaeffer, la informaţii legate nu numai de actorii care au interpretat roluri principale sau secundare în cadrul peliculei cinematografice, ci mai ales despre dificultăţile de opţiune ale regizorului, care, după opinia autoarei, a urmărit nu staruri hollywood-iene, nu actori cunoscuţi [] ci [….] găsirea celor mai potrivite fizionomii, dublate de talent şi profesionalism autentic (p. 61). Adorabil este pasajul citat de Carmen Chelaru din documentarul The Macking of Amadeus, vis-à-vis de distribuirea lui Murray Abraham în rolul lui Salieri, o alegere cât se poate de reuşită: Acesta-i genul de individ potrivit pentru rolul lui Salieri… tipul acesta e convins că e un mare actor… De asemenea sunt convins că e un Salieri în viaţă, în aceeaşi măsură în care e pe scenă (pp. 62-63).

Capitulul III. Adevăr şi ficţiune are menirea de a ordona şi, mai ales, de a scoate la lumină adevărul istoric al unor informaţii care au circulat nestingherit, transformându-se în tot felul de legende privind: sfârşitul lui Mozart, relaţia controversată a acestuia cu muzicianul italian Antonio Salieri sau relaţia cu libretistul Lorenzo da Ponte, un poet preferat de ambii creatori, etc. Autoarea clarifică aceste îndoieli, fie prin urmărirea cronologică a unor evenimente din viaţa şi activitatea ambilor compozitori, în raport cu fragmente, mărturii ale unor reprezentanţi ai epocii, fie apelează la observaţiile muzicologului contemporan John Rice din lucrarea Antonio Salieri şi Opera vieneză, etc. Deosebit de importante mi s-au părut consideraţiile din subcapitolul În ce măsură şi de ce apare ficţiunea, în care semnatara este de părere că trei pot fi motivaţiile cosmetizării adevărului istoric:

  1. a) Informaţii imprecise şi insuficiente provenite din perioada respectivă.
  2. b) Felul în care era privit în epocăveacul al 18-lea raportul artă-artist-creator.

c)[…] o contribuţie deloc neglijabilă a avut-o şi hazardul (pp.109-110)

În segmentul dedicat unor Concluzii finale este readus în atenţie Efectul Mozart în scopul unei pregătiri psihologice a cititorilor asupra comentariilor incluse în ultimele pagini, intitulate sugestiv: Putem vorbi despre un efect Amadeus­? Într-o succintă prezentare succesivă a filmelor despre muzicieni, compozitori, interpreţi, autoarea pledează pentru valoarea producţiilor cinematografice de calitate, după modelul oferit de Amadeus. Pentru că: Ce urmăreşte scenariul? O idee general umană şi în acelaşi timp definitorie pentru Mozart şi muzica sa, exprimabilă în esenţă prin întrebareaCe este geniul? Cum o traduce realizatorul în operă cinematografică?” Prin multă informare şi cercetare istorică; prin multă muzică de Mozart, interpretată magistral şi nedenaturată în vreun fel; prin acordarea de maximă importanţă tuturor personajelor – principale, secundare, figurante – şi, prin aceasta constituirii distribuţiei, prin menţinerea echilibrului şi măsurii între realitate şi ficţiune (p. 130).

Ce reţinem?

Volumul reprezintă în esenţă o abordare inversă a profilului biografic şi componistic al unor muzicieni, din unghiul profesorului de istoria muzicii şi cercetătorului de astăzi, care se îndreaptă spre trecut cu ochiul minţii unui om de ştiinţă, ce nu exclude punerea în pagină a întregului demers cu sensibilitate, în absenţa oricăror patetisme sau şablonizări pe care le-am regăsit în alte lucrări în domeniu.

Scrisă într-un stil alert, jurnalistic, în care succesiunea unor fraze scurte, sintetice, sunt deseori presărate cu exprimări umoristice sau ironice, cercetarea evidenţiază capacitatea de concentrare a autoarei, fie asupra importanţei unor opus-uri şi raportul acestora urmărit din aproape în aproape cu momentele scenariului, fie asupra analizelor de partituri, la care adăugăm valenţele ei de critic muzical sau chiar de film.

Şi totuşi, citind cartea Amadeus, Salieri şi ceilalţi sau Geniul, Talentul şi Bunul simţ, este imposibil să nu te întrebi: ce înţelege autoarea prin pronumele demonstrativ de diferenţiere ceilalţi? Din punct de vedere gramatical, acesta exprimă depărtarea. Faţă de cine? Se referă oare la cei de ieri, la familia, prietenii sau adversarii lui Mozart şi Salieri, ori poate la protagoniştii filmului Amadeus sau, de ce nu, la muzicienii de astăzi, care aderă la spiritul de common sense şi conştientizează că receptarea sonorităţii oricărui creator nu poate fi corelată decât în concordanţă cu respectarea adevărului istoric.

Nu ne rămâne decât să o felicităm pe d-na prof. univ. dr. Carmen Chelaru pentru strădania de a oferi o carte atât de provocatoare, care va suscita cu siguranţă interesul oricărui iubitor al muzicii.

 

UntitledConf. univ. dr. Loredana Iațeșen

Leave a Reply

Your email address will not be published.