* Interviul s-a desfășurat la Radio Iași, în cadrul emisiunii „Un cântec pentru fiecare” și a fost difuzat pe data de 1 aprilie 2023. Realizator: Nicoleta Ciobotariu

Într-o epocă marcată de schimbări rapide și diversificare culturală, folclorul se găsește adesea marginalizat și distorsionat în societatea noastră contemporană. Deși adevărata sa esență poate părea pierdută într-un vast context al reinterpretărilor și comercializării excesive, există preocupări riguroase în anumite centre și instituții, prin persistența și eforturile individuale ale unor profesori pasionați.

La Iași, avem un asemenea om, dedicat tuturor activităților sale artistice și, mai ales, pasiunii pentru folclorul românesc, conf. univ. dr. Ciprian Chițu. Având o experiență didactică universitară de 20 de ani la disciplinele Folclor muzical și Teorie, solfegiu, dicteu, Ciprian Chițu este totodată și dirijor al Ansamblului Folcloric „Teodor T. Burada” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, precum și al Ansamblului Studențesc „Doina Carpaților” al Casei de Cultură a Studenților.

Înființat în 2006, ansamblul „Teodor T. Burada” are ca obiective promovarea și conservarea tradițiilor naționale autohtone, valorificarea moștenirii obiceiurilor tradiționale și aducerea folclorului la viață într-un mod cât mai apropiat de autenticitate. Acesta are și o componentă educațională puternică, oferind oportunități de învățare și dezvoltare pentru studenții universității ieșene, dar și pentru tinerii dinafara ei. Ansamblul cuprinde orchestră de muzică populară, soliști vocali și grup vocal-tradițional, susținând în mod curent concerte pe scenele ieșene.

TEODORA BUTNARU: Pentru început, aș vrea să ne dezvăluiți cine este Ciprian Chițu, ca om și ca profesor. Ce diferență există între aceste două componente ale personalității dumneavoastră?

CIPRIAN CHIȚU: Există cu siguranță o joncțiune între cele două laturi: omul și profesorul Ciprian Chițu. În general, profesorul are o „mască” pe care o poartă în timpul cursurilor, dar eu cred că Ciprian Chițu este mai degrabă un fel de „D-nul Trandafir” al conservatorului ieșean, pentru că se dedică mai multor discipline, aidoma dascălului de la țară, care predă, pe lângă disciplinele teoretice de bază, și educație fizică, și religie, și muzică, iar în munca lui, își propune constant să le facă bine pe toate.

.

T. B.: Cum v-ați început activitatea universitară în spațiul academic ieșean? Cum s-a dezvoltat cariera dvs. în ceea ce privește studiul folclorului și predarea disciplinelor axate pe acesta?

C. C.: A fost un drum destul de lung, nu neapărat anevoios, dar cu unele situații pe care le-am întâmpinat și depășit. Am început ca asistent asociat la Universitatea Națională de Arte din Iași, care se numea în acea perioadă Academia de Arte „George Enescu”, apoi în 2006 am înființat Ansamblul Folcloric „Teodor T. Burada”. Am dus un fel de „război de guerilla”, pe care l-am dus pe două fronturi, unul cu dascălii mei din acea vreme, o parte dintre ei devenind actualii mei colegi, altul cu studenții mei, pentru a putea înființa ansamblul propriu-zis. Denumirea acestuia mi-a venit în minte datorită intenției de a-i conferi un titlu cu referință științifică, în loc de ceva comun, poate cu specific mai tradițional – pornind de la cuvinte preferate în genere în muzica folclorică, precum „Frunzuliță”, „Floare” sau de la un nume românesc de fată –, însă gândul meu s-a îndreptat asupra lui Teodor T. Burada pentru că este o personalitate ieșeană consacrată, care a creat un pilon de rezistență, punând un fundament important în promovarea folclorului nostru prin metode științifice.

T. B.: Percepția asupra folclorului în mediul academic variază mult în țara noastră. Aș vrea să ne vorbiți despre cum ati resimțit dvs. perioada de la începutul carierei în conservatorul ieșean?

C. C.: Mulți dintre profesorii academiei ieșene de arte din anii ’90 – 2000 nu acceptau folclorul în mediul academic, unii dintre ei chiar făceau confuzii între folclor și muzica populară promovată la scară largă. În anul 2006, când am înființat ansamblul folcloric, am susținut primul concert în Amfiteatrul Conservatorului, pe care acum îl consider un fiasco, privind retrospectiv, dar a fost un incipit fără de care nu am fi ajuns la nivelul de astăzi. În prezent, cursul de Ansamblu Folcloric este studiat deopotrivă la Departamentul de Studii Muzicale Teoretice, precum Muzică (fosta Pedagogie), și la specializările de Interpretare instrumentală și Canto, ca disciplină opțională. Acest lucru demonstrează faptul că folclorul a fost acceptat în mediul academic la un nivel just, iar colegii mei susțin această direcție de activitate muzicală. În ceea ce privește raportul cu studenții mei, „războiul” a constat în delimitarea și înțelegerea diferențelor esențiale dintre folclorul autentic și repertoriul de divertisment tradițional, dar am ajuns la un armistițiu, întrucât eu le interpretez uneori anumite cvasi-compoziții folclorice, iar ei abordează și piese din repertoriul apropiat de folclorul autentic.

T. B.: Sunteți coordonatorul Ansamblului „Teodor T. Burada”, dar și al Ansamblului Studențesc „Doina Carpaților” al Casei de Cultură a Studenților din Iași. Care sunt provocările pe care le întâlniți în această ipostază? Ce ar trebui să aibă în vedere un student care aspiră la această profesie, de dirijor? 

C. C.: Pentru a putea fi dirijor de muzică folclorică, un aspirant la o astfel de carieră trebuie să dețină cunoștințe fundamentale de teoria instrumentelor și orchestrație pe această direcție, ca să știe specificul timbral și ambitusul instrumentelor, să stăpânească genurile și speciile folclorice, aspecte cu care se va confrunta constant în activitatea sa. De aceea, dirijorul de muzică populară trebuie să fie un muzician polivalent, adică să știe de toate – cum le spun deseori râzând studenților mei: trebuie să fie și aranjor, și dirijor, și „chauffeur”. Din păcate, mulți dintre actualii coordonatori ai ansamblurilor tradiționale nu sunt potriviți pentru ceea ce fac, pentru că sunt prea multe laturi pe care nu le stăpânesc corespunzător.

.

T. B.: Ce ne puteți spune despre programul interpretat în cadrul concertului aniversar susținut de Ansamblul „Doina Carpaților” în data de 26 noiembrie 2023, la Casa de Cultură a Studenților din Iași? Cum ați ales lucrările interpretate atunci?

C. C.: Am conceput un program cumva gradat, cu scopul de a fi expus diacronic până la aspectele sincronice ale ansamblului din ziua de astăzi. Au început cei tineri, cu primele piese, au urmat cei de vârstă mijlocie – mă refer aici la doamna Covalciuc –, după care s-au alăturat membrii mai vechi ai Ansamblului „Doina Carpaților”: maestrul Marinică Botea, pentru care acest ansamblu este ca „o branhie”, dumnealui „respiră” prin „Doina Carpaților”; domnul Ștefan Pintilie, un artist care a marcat pagini importante din istoria ansamblului; doamna Margareta Clipa care a cântat patru melodii. Eu am inserat în concert câteva genuri care au o legătură cu autenticul, câteva doine și balade cântate de studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, reușind să creeze o conexiune cu acel folclor autentic, adevărat.

.

T. B.: Ne puteți oferi mai multe detalii despre Suita de Jocuri populare din județul Neamț pe care am audiat-o în cadrul aceluiași concert aniversar?

C. C.: Suita este alcătuită în întregime din jocuri și dansuri populare din zona Neamțului, pe care le-am adunat și orchestrat special pentru concertul aniversar din noiembrie, lucrarea fiind interpretată atunci în primă audiție, iar partea coregrafică având drept coordonator pe colega mea de la Casa de Cultură a Studenților, Mihaela Cojocaru-Croitoriu. „Doina Carpaților” este un ansamblu de tradiție, iar concertul a fost organizat cu ocazia celebrării a 60 de ani de existență folclorică pe firmamentul local, al „orașului celor șapte coline”, dar și la nivel național. Presiunea a fost destul de mare în pregătirea acestui eveniment, pentru că înaintea mea, ansamblul a fost coordonat de profesori de renume, precum maeștrii Ionel Gotescu, Marinică Botea, astfel încât pentru mine a fost o piatră de încercare. Am devenit dirijorul ansamblului de aproximativ 3 ani, perioadă în care am avut ocazia să colaborez cu invitați de seamă, precum Margareta Clipa, iar activitatea mea îmi aduce mereu bucurie, pentru că sunt alături de studenți, de oameni tineri, frumoși, talentați, pasionați și entuziaști.

.

T. B.: Ați menționat numele d-lui Ionel Gotescu. Care este legătura dintre actualul ansamblu folcloric studențesc „Doina Carpaților” și ansamblul „Doina Moldovei”?

C. C.: D-nul Ionel Gotescu a dirijat ambele ansambluri. Inițial, a condus „Doina Carpaților” pentru o perioadă mai scurtă de timp, înaintea d-lui M. Botea, care a preluat și coordonat activitățile ansamblului aproape 50 de ani, întrucât d-nul Gotescu s-a ocupat ulterior de Orchestra „Doina Moldovei, care exista în cadrul Filarmonicii din Iași. Din nefericire, orchestra aceasta a fost desființată undeva în jurul anului 1990. După acest moment, centrul ieșean a avut mult de suferit din cauza absenței unui ansamblu folcloric profesionist, multe din înregistrările realizate cu interpreți de renume – Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Ștefan Pintilie, Ștefan Diaconița –, fiind realizate cu ansamblul „Doina Carpaților”, condus de d-nul M. Botea. Astfel că acest ansamblu a făcut față la multe provocări, până să fie înființat Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, aflat în subordinea Consiliului Județean Iași.

T. B.: Iată că am parcurs un scurt istoric al existenței ansamblurilor folclorice ieșene. Revenind la „Doina Carpaților”, care este un ansamblu studențesc, cu o componență variabilă, mereu reînnoită de la o generație la alta, înțelegem că munca pe care o depuneți nu este una ușoară. În fiecare an, o luați mereu de la 0 cu seriile noi de studenți. În fața acestei misiuni constante de a forma și de a transmite cunoștințe de la o generație la alta, de unde vă luați energia? Ce vă determină să continuați această frumoasă călătorie alături de studenții dumneavoastră?

C. C.: Energia vine în primul rând de la studenți, care vin cu propuneri, idei, elan și îmi insuflă și mie bucuria de a lucra cu ei. De asemenea, copilul meu este cel care mă încarcă mereu și mă face să vin cu drag la ore, la repetițiile cu ambele ansambluri de care mă ocup în prezent.

T. B.: Credeți că sunteți un profesor iubit, îndrăgit de studenții dvs.?

C. C.: Prin prisma disciplinelor pe care le predau, cred că orele de Teorie, solfegiu și dicteu sunt cele mai provocatoare, iar studenții trebuie să ia acest curs în serios, motiv pentru care este nevoie de rigoare și fermitate. Pe de altă parte, Folclorul muzical este disciplina mea de suflet pentru că am fost asistentul regretatului părinte Florin Bucescu, de la care am dobândit această dragoste pentru folclor în manieră științifică. Eu am cântat de timpuriu la acordeon, dar cu domnul profesor Bucescu – un fel de Ion Creangă al nostru, așa îl percepeam – mergeam deseori în deplasări cu scopul de a culege cântece și piese vechi, primele mele expediții pe teren având loc undeva prin anul 2002, în localitățile Pădureni și Lazăr din județul Vaslui. Am fost cu domnia sa și în zona Sucevei, în satele Calafindești, Grănicești, dumnealui mi-a insuflat pasiunea pentru latura științifică a folclorului.

T. B.: Ați cules folclor din județele Moldovei; mai plecați în astfel de deplasări, mai există folclor care ar putea fi cules?

C. C.: Folclorul se transformă constant, dar există. Sunt astăzi foarte multe interferențe din cauza internetului, a radio-ului, televiziunii, dar cu siguranță mai există folclor arhaic, autentic și cred că atâta vreme cât noi încă vorbim românește, cu siguranță vom avea și folclor.

T. B.: Există o tendință în rândul publicului de a prefera muzica populară promovată intens la televiziuni, care este diferită de ceea ce înseamnă folclorul la origine. Există ansambluri specializate în interpretarea muzicilor vechi de pe teritoriile românești, dar nu sunt la fel de mediatizate precum alți artiști mai promovați. Cum putem educa publicul pentru a recunoaște și a aprecia folclorul autentic?

C. C.: Într-adevăr sunt ansambluri care promovează și muzica de sorginte autentică, dar nu se poate spune total autentică pentru că atunci ar trebuie să ne referim strict la acea prispă unde cântă o bunicuță sau la munca pe ogor – acolo putem vorbi de autentic. Însă, dacă scoți acea bătrână din mediul ei și o aduci pe o scenă într-un loc intens circulat dintr-un oraș mare, adaugi două reflectoare albastre și o îmbraci frumos, chiar dacă ea cântă în maniera ei autentică, nu mai este același lucru, pentru că e alt context, își schimbă vocea, starea. Folclor va mai fi, dar se va transforma, e firesc. Lumea actuală tinde oricum să se apropie de tradițiile locale la organizarea unor evenimente, investind în haine populare, îmbrăcând ii la nunți și botezuri, chiar dacă nu toate sunt cusute manual, dar au măcar în suflet ideea portului tradițional. Este mult promovat țambalul, auzim deseori instrumentele acustice, iar oamenii se întorc voit sau nevoit, conștient sau inconștient, la valorile noastre arhetipale. 

T.B.: Ce vă propuneți în viitorul apropiat? Ce vă doriți să mai realizați alături de studenții dvs.?

C. C.: Ca proiect de viitor, îmi doresc să organizez un concert aniversar pentru Ansamblul „Teodor T. Burada”, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființare, peste câțiva ani.

Teodora Butnaru: Vă mulțumesc că ați răspuns invitației mele, pentru că ați dedicat timpul să împărtășiți gândurile și aspecte din experiența dvs. Vă mulțumim că sprijiniți tinerii și realizați proiecte atât de frumoase! Vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți!

Ciprian Chițu: Vă mulțumesc și eu de invitație și vă doresc mult succes în cariera de jurnalist!