George Pascu

din dragoste de oameni şi de muzică

14 convorbiri moderate de Mihail Cozmei şi Dora Maria David

                                                    

Mărturisesc, încă de la început, că parcurgerea celor 14 convorbiri cu George Pascu moderate de Mihail Cozmei şi Dora Maria David, m-au copleşit, m-au emoţionat nespus de mult. Şi cum să nu rămâi impresionat, când maestrul Pascu declara în cel de-al 13-lea interviu: Şi aş dori ca această bandă să rămână închisă deocamdată, până la închiderea ochilor mei….(p. 273)

Într-adevăr, volumul lansat astăzi, după 19 ani de la trecerea în nefiinţă a distinsului profesor George Pascu, constituie un eveniment, fiind după opinia mea, o succesiune a celor mai vii, mai frumoase şi consistente destăinuiri, despre rosturile şi importanţa vieţii artistice, într-un secol de artă sonoră la Iaşi. Şi nu exagerăm deloc dacă vom considera această carte un testament al unui muzician intelectual valoros, oferit nouă, cu atâta generozitate, din dragoste de oameni şi de muzică, prin contribuţia preţioasă a autorilor menţionaţi.

Spre deosebire de dvs., cei care l-aţi cunoscut pe muzicianul George Pascu şi aţi avut nenumărate ocazii, fie de a-l asculta în conferinţe, prezentări, fie de a asista la cursurile lui excepţionale de istoria muzicii, eu l-am descoperit din activitatea muzicologică, din lucrările publicate Popasuri în istoria muzicii, Căi spre marea muzică, Hronicul muzicii ieşene, Carte de istoria muzicii, ultimele volume amintite, fiind realizate în colaborare cu Melania Boţocan. În acest sens, cred că rolul meu este aidoma celui conturat şi provocat de d-l Mihail Cozmei prin întrebarea adresată profesorului George Pascu în doua convorbire: Ştiţi, tânjesc foarte mult după atmosfera aceea a Iaşului interbelic… cu titanicele eforturi de a sparge atmosfera de dezamăgire în care se afla Iaşul şi cu aspiraţiile acestea către Bucureşti şi către ceva mai frumos şi mai bun (p. 53). Răspunsul d-lui Pascu este cât se poate de edificator: Dumneata ai dreptul să tânjeşti, deoarece cunoşti situaţia din literatură şi din cercetări, care oferă date obiective. Eu am trăit acea perioadă şi…poate că aş tânji şi eu. (p. 53). Un răspuns memorabil, pe măsura provocării citate, asemeni celorlalte comentarii, confesiuni din întreaga carte, care merită parcurse, de fiecare dintre dvs., cu ochiul minţii şi al sufletului. Recunosc că am citit volumul, consemnând în permanenţă date, informaţii, situaţii, reacţii, atitudini, parcă din dorinţa de a nu pierde nimic, de a trăi totul cu maximă intensitate.

În cele ce urmează, nu voi intra în amănunte, fiecare lector trebuie la rândul său să le recepteze în funcţie de propria-i sensibilitate şi conştiinţă, ci voi încerca să evidenţiez câteva idei, care mi s-au părut fundamentale.

În convorbirea a 11-a intitulată Popularizarea şi promovarea muzicii prin scrieri cu tematică specială şi o muzicologie orală elocventă maestrul George Pascu afirma când vorbesc despre muzică am impresia că vorbesc despre o entitate vie pe care o raportez la om, sau omul raportat la ea (p. 241). Cât adevăr şi ce semnificaţii profunde au aceste cuvinte! Dacă extindem confesiunea la întregul volum, înţelegem concepţia lui unică de istoric al muzicii, dezvăluită în prezentările epocilor, compozitorilor, interpreţilor, muzicologilor, care, nu numai că vădesc o cunoaştere deplină a tuturor informaţiilor, datelor cronologice, o cursivitate în transmiterea acestora şi o organizare perfectă, ci întregul discurs capătă viaţă, prin permanenta relaţionare cu oamenii din spatele artiştilor. Astfel încât, receptorul de astăzi îi percepe ca un tot unitar, George Pascu reuşind să creeze profiluri adorabile ale unor muzicieni din toate perspectivele: estetică, psihologică, socială, morală, intelectuală şi artistică. Nu de puţine ori am rămas uimită de diferiţi muzicieni menţionaţi, pe care i-am receptat doar din câteva fraze legate de încadrarea stilistică, de orientarea componistică sau interpretativă, de receptarea critică, în relaţie cu temperamentul, caracterul sau cu atitudinea lor în diferite situaţii. Aşadar, dintr-un prea plin al informaţiilor, maestrul reuşea de fiecare dată, să dezvăluie esenţialul, intuind parcă pulsul cititorului. Un meloman bunăoară, ar rămâne impresionat de conturarea ambianţei culturale şi muzicale generale, de aspectele ludice, hazlii, din descrierea unui concert, eveniment muzical, etc., devenindu-i astfel mai accesibilă lumea artistică, iar un profesionist ar valorifica datele necesare pătrunderii şi înţelegerii unui portret de creator, de interpret sau al epocii. Maestrul a realizat într-adevăr o hermeneutică a istoriei muzicii, corelând fiecare eveniment artistic cu aspectele umane, sociale, psihologice sau culturale. Desigur că numai o personalitate de talia dumnealui, care a acoperit prin preocupările sale toate laturile fenomenului muzical, un savant al secolului XX, ce reiterează modelul gânditorilor renascentişti, putea să găsească locul geometric al omului artist în calea spre marea muzică.

O altă idee care m-a marcat, am reţinut-o din convorbirea a 12-a Reveniri şi căutări. Stilistică sau enciclopedie muzicală Muzica secolului XX, se referă la relaţia dintre muzicologia de tip oral care a influenţat, după opinia d-lui prof. Cozmei şi stilul de a scrie al maestrului George Pascu. …Scrisul dvs. este foarte oral. Am sentimentul că atunci când vă citesc un text publicat în Cronica sau chiar istoria aceea, a Conservatorului, a învăţământului din Moldova, vă aud vocea. Asta mi se întâmplă foarte rar cu textele tipărite, să aud şi vocea autorilor pe care-i cunosc (p. 254). Declar că sunt în asentiment cu profesorul Mihail Cozmei în acest sens, şi, mai mult, am înţeles astfel cum a reuşit maestrul să creeze cititorului impresia că toate evenimentele muzicale din diferite contexte socio-politice, culturale, desemeni artiştii perioadei interbelice sau postbelice, acoperă parcă fila unei istorii desfăşurate într-un prezent etern. Citind cartea şi ascultând CD-ul aferent, am avut senzaţia că totul s-ar petrece acum şi aici. Este o altă calitate a profesorului, istoricului şi muzicologului George Pascu, ce reuşea să transmită aceeaşi emoţie, curiozitate şi entuziasm ascultătorului de conferinţe, prezentări, concerte lecţie, sau cititorului de cărţi parcurse parcă pe nerăsuflate. Dealtfel, latura constantă în conducerea convorbirilor din întregul volum, se referă la activitatea imensă a lui George Pascu, de promovare a muzicii în toate mediile, prin acest gen al muzicologiei orale, o dominantă pe care am regăsit-o în majoritatea dialogurilor, fie despre activitatea componistică, interpretativă, muzicologică dintr-o anumită perioadă istorică, fie despre aspectele privind viaţa Conservatorului sau a instituţiilor muzicale din Iaşi, Opera, Filarmonica, etc. Este firească această atitudine, prin conducerea lectorului într-o manieră treptată, încă din convorbirea a doua cu George Pascu – Elev al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi –, când d-l Cozmei îi adresează potrivita întrebare, de fapt cheia, ce a provocat întreaga activitate pedagogică, de cercetare şi de promovare a muzicii pe tot parcursul vieţii lui: Unde învăţau toţi aceşti mari profesori ,aceste personalităţi să vorbească frumos? (p. 44). Urmează o pagină memorabilă, de răspuns a maestrului, din care voi spicui doar un paragraf: Între literaţi, de pildă Sadoveanu când vorbea avea farmecul lui. Nu acelaşi lucru pot spune despre Topârceanu, care vorbea monoton, dar i se cam potrivea această monotonie pentru că totdeauna aluneca spre umor şi atunci umorul său avea o culoare specifică….(p. 45). În continuarea acestei idei, a scrisului şi comentariului frumos despre muzică, sunt impresionante pasajele în care profesorul George Pascu pledează în favoarea unei abordări diferenţiate a istoriei muzicii pentru interpreţi, teoreticieni sau melomani şi în aplicarea informaţiilor acestei discipline, în spiritul unei literaturizări moderate în cazul prezentărilor pentru diferite categorii de public. Sinceritatea lui este debordantă odată cu afirmaţia: Nu vreau să mă laud dar cred că găsisem locul geometric al acestor prezentări – între cozerie şi indicaţie didactică (p. 114). Într-adevăr, aceste prezentări, conferinţe minunate despre muzică s-au bucurat şi de aprecierea, de recunoaşterea publicului, aşa cum s-a întâmplat în cazul învăţătorului din Făgăraş, în 1951, când, la finalul unui concert, a venit la el să-l felicite pentru susţinerea discursului: Vă mulţumesc, prezentarea tot muzică a fost (p. 116).

Interesante sunt şi opiniile lui pedagogului George Pascu, din perspectiva metodologiei învăţământului muzical, printr-o posibilă relaţie dintre cel interbelic şi cel contemporan, vizând necesitatea practicării specializărilor şi aplicarea acestora de către un absolvent în cariera lui viitoare. Specializarea venea după ce luai contact şi luptai cu viaţa. Nu ştiu dacă nu era mai bine, pentru că o specializare excesivă încă din timpul studenţiei, poate să limiteze orizontul unui student, şi, uneori, poate că nici studentul, nici profesorul nu au găsit adevărata vocaţie (p. 24).

Dincolo de toate aspectele menţionate, reţinem că această publicaţie apărută la Editura Artes 2015, constituie un document cu valoare inestimabilă, o istorie a Iaşului muzical, trăită, simţită, şi interpretată, în care au activat artişti reali surprinşi în cele mai variate manifestări ale lor, cu momente de glorie sau cu micile imperfecţiuni. Scrisă într-un stil cursiv şi accesibil, într-o întrepătrundere a exprimărilor poetice, literare cu cele ludice, uneori chiar picante, cartea provoacă fără îndoială orice categorie de cititor, pentru că reprezintă realmente un act de curaj muzicologic. Meritele se datorează pe de o parte, artistului George Pascu, un practician şi un teoretician complex al artei sonore, dotat cu o memorie fenomenală, ce a contribuit la formarea culturii generale şi muzicale fascinante, iar pe de altă parte moderatorilor, d-l prof Mihail Cozmei şi d-na Dora Maria David, prin conducerea din aproape-n aproape a dialogurilor, prin întrebările, comentariile, provocările adresate maestrului, toate contribuind astăzi la emoţia pe care o trăieşti, când parcurgi aceste mărturii pline de har şi sensibilitate, despre reconstituirea unei epoci, în centrul acesteia situându –se figura unui muzician complet, un far ce a luminat şi călăuzit succesiunea sau alternanţa atâtor evenimente înscrise parcă, într-un permanent joc al oscilaţiilor dintre lumini şi umbre…

Dacă în ultima convorbire Muzica, o necesitate a sufletului (2 aprilie 1992), muzicianul George Pascu medita, adresându-se profesorului Mihail Cozmei….crezi că aceste păreri, idei, mici…nedumeriri vor servi pentru determinarea climatului muzical ieşean, român sau… universal?, astăzi îi putem răspunde cu siguranţă că energia şi entuziasmul lui pe care le-am simţit din cuprinsul acestor pagini, că întrega lui activitate pe altarul muzicii ne motivează şi ne determină să găsim soluţii pentru a-i continua şi transmite ideile crezului său artistic, în funcţie de activitatea fiecăruia dintre noi.

În final, nu ne rămâne decât să mulţumim şi să felicităm pe cei doi moderatori, d-l profesor Mihail Cozmei şi doamna Dora Maria David, pentru efortul şi dăruirea lor în realizarea acestor fascianate şi utile 14 convorbiri cu maestrul George Pascu din dragoste de oameni şi de muzică.

 

 Conf. univ. dr. Loredana Iaţeşen