(cronică semnată de Delia Maria Mazilu, anul II Muzicologie)
În data de 11 decembrie 2025, în Atriumul Palas Mall din Iași a avut loc concertul de colinde susținut de Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova”, intitulat La toată casa-i Lumină. Sub conducerea dirijorală a doamnei Consuela Radu-Țaga, evenimentul a propus publicului ieșean o caldă întâlnire cu spiritul sărbătorilor de iarnă, prin alegerea unui program muzical special care a îmbinat specificul tradițional al colindelor românești cu farmecul captivant al pieselor internaționale din perioada lunii decembrie. Concertul a fost acompaniat la pian de Ciprian Oloi, corepetitor la Opera Națională Română Iași, iar la percuție de către Lucian Maxim, membru al orchestrei Filarmonicii de Stat din Iași.
.
Programul concertului a fost conceput ca un parcurs muzical itinerant, pornind de la energia antrenantă a colindelor internaționale – deopotrivă consacrate și mai puțin cunoscute –, ajungând la atmosfera tradițională a cântecelor românești de iarnă și a colindelor încărcate de mesaje artistice, spirituale și universal valabile.

.
Prima parte a inclus piese specifice sezonului actual, aranjate și prelucrate de muzicieni străini precum André Thomas, Matt Podd, Kirby Shaw, Greg Jasperse, A. Back, Mark Hayes și Audrey Snyder, ale căror versiuni au fost interpretate cu jovialitate, suplețe și o energie debordantă. Astfel, în deschiderea evenimentului am audiat „African Noel” de A. Thomas, într-o viziune debordantă prin dinamismul dispunerii vocilor și fundalul ritmic deosebit de energic realizat prin prezența instrumentului de percuție în prim plan. Au urmat „O, Christmas tree” de M. Podd, „Sleigh Ride” de K. Shaw, „Winter Wonderland” de G. Jasperse, „Santa Baby” de A. Beck, „I’ll be home for Christmas” de M. Hayes și „Jingle Bells” de A. Snyder – cântece consacrate din repertoriul sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou, al căror farmec a fost sporit de acompaniament pianistic. Melodiile joviale, susținute de ritmuri antrenante și de aranjamente inspirate, au conferit concertului un caracter strălucitor și festiv.
În a doua parte, accentul s-a mutat spre repertoriul românesc de colinde, conținând o lucrare prezentată în primă audiție, realizată de compozitorul ieșean Romeo Cozma, urmat de cântece de iarnă, suite de colinde, creații mai vechi sau contemporane semnate de Constantin Arvinte, Șerban Marcu, Gheorghe Danga, Ioan Dobrinescu, Vinicius Grefiens, Anton Zeman și George Balint. Ideile creatoare ale muzicienilor români au moduri diferite de a transpune sonor starea și atmosfera sărbătorilor hibernale față de compozitorii și aranjorii din mediul artistic internațional, pornind de la tradiția colindatului, sonoritățile modale, diferențele zonale, obiceiurile specifice și semnificațiile atribuite fiecărei tradiții în funcție de stilurile muzicale specifice regiunilor de origine. Colindul „Bună seara la fereastră” de Romeo Cozma a fost dedicat corului academic „Gavriil Musicescu” și interpretat în primă audiție, evidențiind un limbaj sonor de actualitate, adaptat pentru scriitura corală într-o viziune echilibrată, cu anumite detalii de armonie și scriitură specifice stilului compozitorului. „Suita corală de colinde românești” de Constantin Arvinte a fost interpretată într-o versiune concentrată, adaptată contextului creat prin acest concert, lucrarea originală fiind mai amplă și conținând mai multe colinde, momente, secțiuni.
„Soare-n cer, soare-n pământu” de Șerban Marcu s-a evidențiat în contextul părții a doua precum o bijuterie simplă, cu o textură atent lucrată și subtil țesută, alternând pasajele omofonice cu cele monodice acompaniate prin vocalize de consonanțe perfecte, simple, într-un context modal împletit din disonanțe fine și expresive. „Bună dimineața” de Gheorghe Danga ne-a readus în atenție celebrul colind din Ajunul Crăciunului într-o armonizare diferită de cea mai frecvent vehiculată versiune (Ioan D. Chirescu și Alexandru Podoleanu). A urmat colindul „La toată casa-i Lumină” semnat de compozitorul Ioan Dobrinescu, care a dat și titlul generic al concertului coral din seara de 11 decembrie, reușind să creeze o atmosferă senină, radioasă, prin sonoritățile tonale consonante, scriitura articulată prin intervențiile complementare dintre voci, generând o curgere lină precum razele calde dintr-o zi luminoasă. Vinicius Grefiens și Anton Zeman fac parte dintr-o generație de compozitori și profesori născuți în primele decenii ale secolului trecut și a căror activitate universitară s-a desfășurat în cea de-a doua jumătate, contribuind la repertoriul coral românesc cu numeroase piese, prelucrări, aranjamente corale, dintre care am avut ocazia să audiem „Ici, în ceastor curți”, respectiv „Noi umblăm și corindămu”. Aceste două colinde au dinamizat atmosfera prin ritmurile asimetrice, melodiile de inspirație folclorică și spiritul tradițional al cântului și rostirii. Versurile populare dobândesc întotdeauna o putere de impact sporită prin muzică, datorită alegerilor inspirate ale compozitorilor pentru a transpune sonor semnificația lor, prin alternanța dintre vitalitate și lirism. Bisul, „M-o mânat maica la capre” de George Balint a încheiat seara într-o notă umoristică și caldă, lăsând în auzul, memoria și inimile celor prezenți armonii și sonorități specifice perioadei hibernale.
.
Bucuria cântului s-a simțit în interpretarea membrilor corului, coordonați de lect. univ. dr. Consuela Radu Țaga, care a reușit să confere muzicii efectul extraordinar de a crea încântare, deschidere, lumină. Acompaniamentul pianistului Ciprian Oloi și intervențiile percuționistului Lucian Maxim au completat firesc sonoritatea ansamblului, aducând varietate și un plus de energie acolo unde muzica necesită mai multă vigoare, expresivitate sau susținere. În spațiul atât de luminos și festiv al atriumului Pallas din Iași, colindele au adus prospețime, strălucire, tresăltare și entuziasm, reamintind tuturor că în această perioadă, cea mai autentică formă de a sărbători Crăciunul este prin comuniune, reunire, celebrare împreună. Corul academic „Gavriil Musicescu” a reușit, și în acest an, sub conducerea doamnei Consuela Radu-Țaga, să îndeplinească aceste nobile țeluri umane.
.
DELIA MARIA MAZILU, anul II, Muzicologie
Îndrumător Critică muzicală: lect. univ. dr. Mihaela-Georgiana Balan



