Cautam profesionisti, tinere valori ce pot inaripa idealuri, oameni talentati si pasionati de frumos. De ce ii cautam? Pentru a ne crea sabloane ideatice, de personalitati, de modestie, de talent, de frumusete, de inteligenta, de atitudine si lista poate continua. Ne atasam vizual, emotional poate, de personaje media ce ne inunda constientul si inconstientul, de personalitati pe aria de rezonanta spirituala a fiecaruia dintre noi, cu precadere spre artisti. De ce artisti? Fiindca nimeni nu gaseste emotie in meseria de… contabil, sau de HR (exemple absolut aleatorii) sau altceva in care nu transpare „coarda” sensibila. Dintre cei norocosi, ce isi pot valorifica pregatirea profesionala pe aceeasi linie cu cea emotionala ne numaram noi, cei stropiti de „harul” artistic, manifestat sub toate domeniile (muzical, vizual, dramatic, literar).
Astazi ma voi opri asupra unei personalitati singulare, ce merita toata atentia, nu numai a cunoscatorilor, ci a unui public meloman interesat de fenomenul muzical, de aceasta data pianistic. El se numeste Dragos Andrei Cantea, este un tanar pianist iesean de-al nostru, ce, cu siguranta, nu va fi doar al nostru. Biografia sa este consistenta, tinand cont ca a absolvit doar de un an Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” Iasi, la clasa de pian a lect. univ. dr. Ioana Stanescu, in prezent fiind masterand sub aceeasi egida de invatamant. Completarea fericita a pregatirii sale interpretative o reprezinta, in anul universitar in curs, bursa Erasmus la Academia Norvegiana de Muzica din Oslo, sub pregatirea pianistului Havard Gimse. Este laureat a mai multor concursuri si olimpiade nationale si internationale de interpretare solistica si camerala (membru fondator al cvartetului cu pian Caudella al conservatorului ieșean, sub indrumarea maestrului Constantin Stanciu), perfectionandu-se si prin intermediul unor masterclass-uri sustinute de pianisti internationali.
Recitalul pianistic din seara de 10 decembrie 2016, desfasurat sub acustica consistenta a Aulei Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu” Iasi a constituit un regal de senzatie si culoare sonora, ambientat de cromatica de tip lighting design, ce prinde teren și substanta simbolica pe scenele actuale. Prezentarea expusa de lect. univ. dr. Diana Andron a completat acest rendez-vous cu romantismul si postromantismul muzical prin conturul obiectiv, profesionist si elegant al discursului.
Daca afisul este dominat de nonculoare, spectacolul a fost culoare! Explicatia oferita de artist a fost cel putin interesanta: „se pleaca de la alb-negru, de acolo coloreaza Schubert si Scriabin!”. Adevarul este ca am fost surprinsa, stiam de aceasta abordare, dar in spectacolele de anvergura de opera sau balet, in care desfasurarea muzicala este conectata cu scena, cu actul dramatic sau coregrafic, nu in recital, unde toata responsabilitatea artistica ii revine global interpretului, asul din maneca fiindu-i strict muzica. Am facut legaturile „din mers”, din prisma conexiunii sonorului cu vizualul, descoperind faptul ca aceste proiectii de culoare erau corespondente cu tonalitatile muzicale. Ulterior, am aflat din discutia cu Dragos de ideea crearii unei anumite stari, corespondenta fiind realizata, dupa criterii definite pentru prima data in istoria muzicii, de compozitorul rus Alexandr Scriabin sub conceptul de sinestezie. Astfel, un parcurs sintetic al categoriilor estetice definitorii ale simbiozei culoare – muzica ar fi: regal – furtunos – inviere – speranta – geneza.
Repertoriul a fost dificil, cu cadere grea in cariera unui pianist. Sonata nr. 21 in Si b Major, D960 de Franz Schubert este o piesa de rezistenta in creatia acestuia. Fiind ultima, este considerata cea mai dificila sonata a sa, reflectand stadiul de formare componistica prin intermediul unor elemente definitorii ce au fost punctate interpretativ exemplar: tematica solemna cu insertii motivice de natura dramatica, menite a destabiliza tonalul, contraste pregnante stabilite sub forma unui melodism de o cantabilitate intens lirica, un scherzo ce optimizeaza atmosfera prin vibratia pozitiva, succedata de ultima parte ca o alternanta de stari imprimate sonor.
Cunoscut printre contemporanii sai ca un indraznet al limbajului muzical, Alexander Scriabin se situeaza componistic ca un traditionalist inovator. Manifesta un interes aparte spre genul de sonata, prin implicarea unei noi conceptii la nivel structural si armonic, modelate pe tipare melodice la limita tonalului, atonalului si a modalului. Interpretarea Sonatei nr. 4 in fa diez major, op. 30 a fost o expunere justa si reala a ceea ce a devenit – un pianist cu disponibilitate pentru fenomenul muzical modern, cu un touché frumos, cu o capacitate de concentrare expresiva, cu o tinuta interioara in actul interpretativ, in care nobletea sunetului se reflecta de la prima atingere a claviaturii.
Pianistul s-a integrat fin și cu o responsabilitate asumata a profesionistului, asa cum ii este si personalitatea, in angrenajul de sensibilitate si conceptie a celor doua lucrari. Solicitarea unui supliment la caldele aplauze ale publicului a fost asumata prin interpretarea unui opus de Schumann (Romance, Op. 28) ce a conchis o seara reusita, plina de culoare sonora si muzica vizuala.
Articol scris de drd. Dalia Rusu-Persic, disponibil si pe http://www.altiasi.ro/muzica/pianul-culori-sinestezice