Acesta este rolul nostru, să aducem puțină lumină în sufletele oamenilor.

Elena Mosuc 1

Un subiect de actualitate din lista de preocupări a românilor, indiferent de vârstă, poate fi modul cum este percepută țara lor de către străini. Iată o preocupare concretizată deseori prin concluzii diverse. Printre veritabilii ambasadori se află soprana româncă Elena Moșuc, născută la Iași, stabilită în Elveția.
A cântat în corul Catedralei Mitropolitane din Iași, la slujbele din Biserica Mănăstirii Frumoasa.
A urmat studii muzicale în orașul natal, mai întâi la Școala Populară de Artă, apoi la Conservatorul “George Enescu”.

În 1990, înainte de a fi admisă la Conservatorul din Iași, Elena Moșuc a câștigat Premiul I la unul dintre cele mai importante concursuri muzicale internaționale: ARD Wettbewerb organizat la München. Distincția a însemnat prima deschidere spre cariera internațională.

    Dintre cei 115 concurenți, eram singura fără studii superioare de specialitate. Participasem doar ca să am experiența unui astfel de concurs, fără nicio speranță de a lua vreun premiu. […] Am cântat foarte relaxată deoarece ştiam că acolo nu mă cunoaşte nimeni şi, oricum, nu am venit pentru a câştiga, ci pentru a acumula experienţa unui concurs internaţional. După ultima etapă, juriul ne-a chemat pe toţi finaliştii într-o sală. Premiile au fost acordate începând de la ultimul. Ruxandra Donose a luat premiul al II-lea. Când mi s-a anunţat numele pentru premiul I, am crezut că nu aud bine. Surpriza a fost să aflu mai târziu că, după încheierea concursului, membri ai juriului declarau în interviuri apărute în presă: „A fost evident cine va lua premiul întâi încă din prima etapă”. Un concurs foarte greu, a cărui finală a avut loc la Herkulessaal der Residenz din München și care mi-a deschis foarte multe porți.

Anul următor a triumfat în competiția din Monte Carlo.
Înaintea terminării studiilor muzicale superioare, a apărut pe scenele Operei și Filarmonicii din Iași. Primul recital din România a fost organizat de TVR Iași, împreună cu regretata profesoară și pianistă Gabriela Lipceanu. În aceeași perioadă, a colaborat cu dirijorul Corneliu Calistru la un concert cu arii din opere. A fost un mare succes.

Talentul și munca Elenei Moșuc au fost recunoscute atât la nivel mondial cât și local, în România. În 2005, Președintele țării i-a acordat titlul de Ofițer al Artelor, înaltă recunoaștere a meritelor excepționale. În urma pregătirii cu profesoara Adriana Severin, fostă solistă a Operei Naționale Române din Iași, Elena Moșuc a obținut titlul de Doctor în muzică Summa cum laude (2009), subiectul tezei fiind Tema nebuniei în opera italiană din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

    „Eram foarte bună prietenă cu regretata Mihaela Agachi și cu domnul profesor Dan Voiculescu, iar ideea de a face acest doctorat a fost a lor. (…) S-a dovedit o experiență interesantă, au fost multe lucruri care m-au ajutat și pe scenă mai târziu. De fapt, ce am vrut să demonstrez eu cu această teză este că nu numai drama – ci muzica singură poate reda nebunia eroinelor mele.”

Elena Moșuc a mai explicat:

    „Ceea ce am vrut să demonstrez pe parcursul acestei teze de doctorat este felul cum bolile psihice de care suferă personajele respective pot fi ilustrate cu ajutorul muzicii și mijloacelor acesteia. Am avut norocul ca în producțiile pe care le-am realizat să am ocazia să discut cu diverși regizori având percepții diferite asupra situațiilor din libret și, astfel, am învățat foarte multe lucruri care se regăsesc în teza mea de doctorat, dar și în felul cum am ajuns să interpretez personajele respective. De exemplu, Lucia mea preferată a fost cea de la Bruxelles. În viziunea regizorului Guy Joosten, eroina nu este, de fapt, nebună, ci doar se preface. Am vorbit și despre acest concept regizoral în teză.”

Lucia di Lammermoor este unul dintre rolurile preferate ale Elenei Moșuc. L-a înregistrat pe primul disc personal Au jardin de mon coeur (Aria Regnava nel silenzio).

Elena Mosuc 2

    Lucia di Lammermoor – Dallas Opera – 2011 © Karen Almond

A lucrat cu cei mai mari dirijori din lume, cum ar fi Sir Colin Davis, Nikolaus Harnoncourt, Christoph von Dohnanyi, Fabio Luisi, Nello Santi, Lorin Maazel, Gustavo Dudamel, Philipp Jordan, Valéry Gergiev. A cunoscut pe plan muzical corepetitori de valoare. Aceste experiențe artistice-eveniment s-au petrecut pe scenele teatrelor de operă din München, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Luxemburg, Paris, Amsterdam, în Japonia și în China. Publicul din România a avut prilejul să o admire pe Elena Moșuc în spectacole susținute la Operele Naționale Române din București și Iași.

Elena Mosuc 3

    Concert London Philharmonic Orchestra – with Valéry Gergiev – 2009

Pe lângă reprezentații de operă sau concerte, Elena Moșuc a susținut recitaluri de cântece populare portugheze (fado) împreună cu Gonçalo Salgueiro, a avut roluri în spectacole precum Jesus Christ Superstar sau Fantoma de la operă. De asemenea, a realizat cd-ul L’amore è poesia (septembrie 2016) – vocalize pentru soprană și orchestră compuse de Flavio Motalla în spiritul muzicii de film.

Una dintre marile calități ale vocii sopranei Elena Moșuc este stăpânirea perfectă și expresivă a registrului acut.

    „Cel mai bine mă simt în belcanto, deși este repertoriul cel mai dificil. Cu Puccini mă odihnesc (râde). Belcanto și Verdi, în asta constă repertoriul meu la această oră.”

Artista vorbește despre importanța unei tehnici vocale solide, pe care o consideră cheia succesului, a longevității carierei sale de aproape 30 de ani. În completarea tehnicii însușită în România, la Zürich, Elena Moșuc a dat emisiei vocale un impact mai puternic – „un sunet laser”. „Întotdeauna am căutat să cânt foarte tehnic. Acesta este secretul.”

Elena Moșuc își cunoaște foarte bine vocea și posibilitățile artistic-interpretative. De aceea, poate, are și calitatea de a refuza anumite roluri care nu i se potrivesc. În interviul menționat, soprana mărturisește că încă mai studiază cu o maestră de canto din Milano, Mildela D’Amico, cu tenorul și profesorul Ion Buzea la Zürich.
Menționez mai întâi din discografia sopranei Elena Moșuc ediția cu trei cd-uri – A Portrait, un cd Donizetti Heroines, înregistrarea în premieră mondială a lucrării Stabat Mater de Gualberto Brunetti. La acestea se adaugă With Compliments (arii de G. Fr. Händel, în acompaniamentul Orchestrei de Cameră din Zürich) și înregistrarea integrală a operetei Schön ist die Welt (Lumea este frumoasă) de Franz Léhar. Trebuie menționate și Simfonia a II-a de Mahler sub conducerea lui Valéry Gergiev, opera integrală La Rondine și ciclul de lieduri cu orchestră Tragédie d’amour, aparținând compozitorului elvețian Emile Jacques-Dalcroze. Se cuvin urmărite dvd-urile cu producții de operă: Rigoletto, Flautul Fermecat, Ariadne auf Naxos, La Bohème și Lucia di Lammermoor.

Elena Mosuc 4

    Die Zauberflöte – Netherlands Opera, Amsterdam – 2003

Cel mai recent album este intitulat Verdi Heroines, înregistrat împreună cu Orchestra Filarmonicii din Zagreb, Corul Academic Ivan Goran Kovacic, sub bagheta dirijorului Ivo Lipanovic. Cu o durată de 77′, cd-ul contine 24 de momente muzicale – menționez arii din operele Don Carlos, I Due Foscari, Aroldo, Attila, Vespri Siciliani, o arie care nu se cântă frecvent (Macbeth), o cabalettă de coloratură, ambele arii din La Traviata, Messa da Requiem, Libera me. Înainte de apariția acestui disc, Elena Moșuc menționa:

    „Sunt arii la care nimeni nu se așteaptă, ale eroinelor verdiene pe care poate le voi interpreta în viitor” .

Elena Mosuc 5

Dedicat personajelor feminine complexe și diverse ale lui Verdi, acest cd confirmă afinitatea cântăreței pentru lucrările compozitorului italian. Ca un argument în plus, pot fi menționate personajele: Gilda (Rigoletto), Violetta Valéry (La Traviatta) interpretate des în ultimii ani. Nefericita Violetta a marcat cariera sopranei Elena Moșuc pentru că a fost și debutul ei La Scala din Milano (2017). Celor două personaje menționale li se alătură Luisa Miller, Medora (Il corsaro), Desdemona (Otello), cel mai actual fiind Lenora (Il trovatore).

Elena Mosuc 6

Albumul cuprinde, în cea mai mare parte, compoziții din perioadele de început și medie ale creației lui Verdi. Acestora li se adaugă opusuri din perioada de maturitate, cum este piesa de început a discului, Non pianger, mia compagna (opera Don Carlo) și ultimele trei înregistrări, alese din Requiem Libera me, Domine, Requem aeternam, Libera me, Domine, de morte aetern. Elena Moșuc justifică opțiunea pentru aceste lucrări prin locul pe care spiritualitatea și credința îl au în viața sa.

    Traviata rehearsal – With Leo Nucci Teatro alla Scala 2007

Audiția cd-ului a reprezentat o experiență muzicală deosebită pentru mine datorită pasiunii și forței specifice interpretărilor sopranei Elena Moșuc. Am remarcat atenția acordată redării cadrului epic, dar mai ales emoțional al creațiilor alese, în care dramatismul este evident. Calitățile versiunilor Elenei Moșuc sunt maturitatea timbrului vocal, stăpânirea unei tehnici excelente. Astfel, sunt redate doar prin muzică intențiile compozitorului.

Am reținut cuvintele adresate celor aflați la început de drum în viața muzicală.

    „Sfatul meu pentru tinerele generații este să-și găsească un maestru de canto bun, ceea ce este foarte greu în ziua de astăzi, și să asculte foarte multe înregistrări, să-și formeze urechea ca să reușească să discearnă care dintre acestea merită într-adevăr atenția lor. Un alt lucru important este înțelegerea faptului că repertoriul trebuie construit încet, în limitele posibilităților fiecărei etape din carieră, fără a forța vocea.”
    „Un solist de operă care într-adevăr dorește să facă meseria asta ca la carte, și e de modă veche ca mine, trebuie să o privească cu foarte multă seriozitate, pentru că a te prezenta în fața publicului este o mare responsabilitate. Să fii tehnic, vocal foarte bine pus la punct, să cunoști partitura foarte bine, să știi cum să te joci cu frazele, cu sunetele. Plus, profesionalism pe scenă, în viața de toate zilele un regim alimentar echilibrat. Să emoționezi – acesta este rolul nostru, să aducem puțină lumină în sufletele oamenilor.”

Elena Mosuc 7

Imagini selectate de pe site-ul sopranei Elena Moșuc.

43050766_1900037516700747_4426249233464557568_n Larisa Neculai
Anul IV, muzicologie
Îndrumător: prof. univ. dr. asociat Alex Vasiliu

Leave a Reply

Your email address will not be published.