Pe de altă parte, realizarea în discuţie se înscrie în una dintre tematicile predilecte ale muzicologiei ieşene, privind istoria componisticii din vechea capitală a Moldovei, arie de cercetare dezvoltată prin studii doctorale şi postdoctorale, unele în curs de finalizare, altele aşteptând lumina tiparului, prin proiecte colective ce sunt deja împliniri sonore (Achim Stoia 2010, coordonat de muzicologul Paula Bălan; seria de partituri Restitutio, iniţiată de compozitorul Viorel Munteanu, şi am putea continua cu exemplele).

Mai divers şi mai complex, volumul Studii de muzicologie – Vasile Spătărelu – de&despre funcţionează ca o oglindă cu două feţe, una în care se reflectă creatorul, cea de-a doua oferind imaginea unei secţiuni credibile a muzicologiei ieşene – autori din toate generaţiile, de la cei abia ieșiți de pe băncile școlii doctorale (Mihaela Balan) la cei confirmați prin cărți și articole, prin metode de investigație personale, cum sunt Gheorghe Duțică și Carmen Chelaru. În cele ce urmează vom puncta contribuţia la cunoaştere şi particularităţile fiecărui studiu, reconstruind astfel imaginea stilului Vasile Spătărelu, aşa cum reiese din structura volumului.

• Studii asupra a unei singure lucrări

Mihaela-Georgiana Balan în articolul Tradiţie şi inovaţie în Sonata pentru pian, de Vasile Spătărelu descoperă particularităţi stilistice definitorii ale muzicii sale, afirmate deja în această compoziţie de primă tinereţe (1962). Alături de rigoarea coerenței și proporţionalităţii, autoarea descoperă două stileme ce alternează în tehnica lucrării: sonoritatea abstractă obţinută prin decupaje intonațional-modale din totalul cromatic și sonoritate modală de origine folclorică, cu armonii calde, colorate, centrate tonal. Termenii de comparaţie aduşi în studiu prin lucrări de gen aparținând unor compozitori de talia lui Tiberiu Olah și Liviu Glodeanu demonstrează integrarea lui Spătărelu în ambianța creatoare româneasă din anii 50-60 ai secolului trecut.

Prin studiul Vasile Spătărelu, Trei lieduri pe versuri de Nichita Stănescu, 1978, Anca Simona Ciobanu pune în evidenţă o altă trăsătură distictivă a compozitorului: intuiția, trăirea, recompunerea poeticului și a poeziei. Evidențiind mijloacele recompunerii muzicale – inspirația melodică infinită, bogăția și varietatea armoniei cromatice – autoarea precizează concluziv: „Vasile Spătărelu pătrunde în adâncimea textului, îi amplică semnificația poetică, îi precizează atmosfera, îi dă noi valențe expresive”. Analiza dezvăluie totodată predilecția autorului pentru zonele depresive ale expresiei, definite de neliniște, spaimă, nostalgie, durere.

“Prețioasele ridicole” – sărbătoare a spiritului comic de Consuela Radu-Țaga este un studiu consistent ce valorifică experienţa de interpret-dirijor dar și capacitatea de analiză muzicologică ale autoarei. Textul are şi meritul de a reflecta o altă direcție artistică a compozitorului, consubstanțial neoclasică, dar de contextualizare postmodernă – expresia ironică, parodică, satirică – identificând vocabularul muzical-artistic al efectului de comic-comedie.

Anca Mihaela Sîrbu în “Epitaf 1989” (“Meditații la Enescu” III) sau variaţiuni poematice pe o temă de Enescu se apleacă asupra ultimei lucrări simfonice semnate de Vasile Spătărelu (2002) ce a constituit şi tema tezei de doctorat a compozitorului. Comentariul autoarei dezvăluie asimilarea observaţiilor analitice din teză şi detaşarea de acestea prin propria sa experienţă de ascultător profesionist, compozitor şi dirijor. Textul decantează modul de articulare a celor două puncte de plecare ale compoziţiei – evenimentele din decembrie 1989, inspiratoare ale unei muzici quasi-programatice, ”un scenariu muzical de stări, declarat și comentat într-un pseudo-program” – și nota personală subliniată de valorificarea sursei enesciene – direcţiile unificîndu-se prin citarea melodiei psaltice “Lumină lină”.

Studiul asupra Liturghiei psaltice în glasul al III-lea de Preot Florin Bucescu şi Vasile Spătărelu, semnat de Irina Zamfira Dănilă aduce în discuţie ultima creaţie a compozitorului (2005) ce poartă semnificaţia unei recuperări spirituale, creştine dar şi împlinirea unei mari prietenii într-o colaborare artististică.

• Studii de sinteză

Carmen Chelaru semnează un studiu de amploare – Cvartetul de coarde în creația lui Vasile Spătărelu – cercetare inedită în bibliografia subiectului. Întrepătrunderea analizei istorice, vizând informaţia şi contextualizarea culturală revelatoare, cu abordarea criticului muzical, competent în a exprima opinii personale şi cu analiza arhitecturală sobră și clară defineşte stilul muzicologic al acestei cercetări. Analiza celor trei cvartete de coarde compuse de Vasile Spătărelu la distanţe mari de timp, de circa un deceniu (1961, 1974, 1982), i-a prilejuit autoarei descoperirea zonelor expresive dominante – depresiv, tensionat de tip expresionist, ironic, sarcastic (evident în integrarea în scriitura cvartetistică a marsului Porniți inainte tovarăsi – Cvartetul II). Conştientizarea valorii creaţiilor generează concluzii ferme, Vasile Spătărelu detaşându-se prin “stăpânirea meșteșugului, cunoașterea tradiției și a maeștrilor genului, har creator”.

Studiul semnat de Gheorghe Duțică – Ars choralis sau despre poeticile lui Vasile Spătărelu – se detaşează de tonul general al volumului prin stilul muzicologic inedit, de mare subtilitate în pătrundere şi expresie. Vocaţia lui Vasile Spătărelu pentru arta corală – cumulând aptitudini pentru poezie, vocalitate şi infinite subtilităţi sonor-armonice – dintotdeauna recunoscută şi admirată, devine sursă de inspiraţie pentru o muzicologie poetică, în stare a exprima inefabilul acestui sincretism artistic. Relaţia dintre armonie, polifonie şi simetria formei constituie poetica spaţiu-timp, strategia densităţilor intonaţionale este exprimată de poetica plinului cromatic, formula cromatică întoarsă crează poetica echivocului şi evaziunii, filiera renascentistă a scriiturii corale a lui Vasile Spătărelu este definită prin nostalgia nostalgiei sau poetica anamnezei. Calitatea de compozitor, dar şi cea de poet ale lui Gheorghe Duţică işi cer drepturile, pătrunzând în muzicologia sa, afirmată printr-o riguroasă metodă de analiză structurală, un vocabular înnoitor de filiaţie ştiinţifică – producând o sublimare a tehnicii în poezie. Şi în definirea stilului Vasile Spătărelu în afara “ismelor” secolului XX, prin “atitudinea eului creator”, recunoaştem gândirea unui alt autor de muzică ce priveşte creaţia ca act autonom.

Armonie şi polifonie în colindele pentru cor mixt de Vasile Spătărelu este un studiu modern, de mare rigoare şi acurateţe terminologică, elaborat de Luminiţa Duţică. Se detaşează atât aplicarea creatoare a unor importante deschideri în teoria muzicii, semnate de Gheorghe Duţică şi Dan Voiculescu cât şi integrarea analizei într-o preocupare mai largă a autoarei, dezvăluită prin scrieri succesive asupra tehnicii plurivocale din colindele corale ale unor compozitori transilvăneni: Sabin Drăgoi, Sigismund Toduţă, Adrian Pop ş.a.

Capitolul Vasile Spătărelu şi Festivalul Muzicii Româneşti este o prelungire a cercetării monografice întreprinse de Florin Luchian, publicată sub titlul Festivalul Muzicii Româneşti. Istorie, receptare critică şi management (Editura Artes, 2014). Este dezvăluit un caz simtomatic pentru viaţa muzicală românească, începând din 1973, Festivalul… devenind un decisiv impuls al creaţiei compozitorilor ieşeni, care, la rândul lor, prin frecvenţa titlurilor proprii de pe afisele de concert, au susţinut devenirea evenimentului, configurând profilul festivalului ieşean.

Viziunea coordonatorului acestui volum, Carmen Chelaru, se reflectă perfect în titlu – Vasile Spătărelu – de & despre. Astfel, începutul se află sub semnul creaţiei ştiinţifice a compozitorului şi a rezonanţei sale în lumea muzicii – prin includerea tezei de doctorat (Meditaţii la Enescu. Un proiect de creaţie vizând configurarea gândirii muzicale ca sinteză între tradiţie şi contemporaneitate), susţinută la Academia de muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca în 2002 – şi a referatelor comisiei de doctorat, semnate de profesorii universitari Valentin Timaru (coordonator ştiinţific), Octavian Lazăr Cosma, Hans Peter Türk, Mihail Cozmei, Bujor Dânşorean. La capătul celălalt al cărţii, după cele 9 studii originale de cercetare muzicologică, imaginea creatorului este colorată şi însufleţită de câteva texte eseistice, de fineţe evocatoare (prezente şi în volumul Al nostru Vasile Spătărelu, 2013 şi/sau în alte publicaţii), create de Anca Sârbu, Florin Bucescu, Gheorghe Duţică şi Viorel Munteanu.

Proiectul Spătărelu, susţinut de Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii muzicale teoretice din cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” respiră putere afirmativă şi unitate, contrazicând fenomenul contemporan al dispersiei vieţii şi creaţiei, al fărâmiţării individului în activități minore, redundante, nesemnificative în ultimă instanţă. Muzicologul Carmen Chelaru a reuşit să cristalizeze o grupare de forțe creatoare pentru care dragostea, respectul și admirația față de compozitorul Vasile Spătărelu au constituit impulsul inspirator, au întărit profesionalismul, nivelul ştiinţei muzicale. În mod sigur, s-a urcat o treaptă decisivă în înţelegerea nuanţată şi contextuală a muzicii maestrului ieşean.