1
2
.
.
.
.
.
.
.

Vadim Viktorovich Repin (n. 1971) este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați violoniști la nivel internațional. Are o carieră bogată, impresionantă, ca solist al marilor orchestre ale lumii și ca interpret solo.

Născut în Novosibirsk, Rusia, la 31 august 1971, Repin a început studiul viorii la vârsta de 5 ani cu Dmitry Vaks și s-a pregătit în continure cu o personalitate a pedagogiei violonistice – Zakhar Bron. Când avea 11 ani, a câștigat medalia de aur la toate categoriile Competiției Internaționale „Wieniawski” pentru tinerii violoniști, desfășurată la Lublin (Polonia), a susținut primele recitaluri la Moscova și Sankt-Petersburg. În 1985, la 14 ani a cântat prima dată la Tokyo, München, Berlin și Helsinki, iar un an mai târziu la Carnegie Hall din New York. După puțin timp, în 1987, Repin a devenit cel mai tânăr câștigător al secțiunii de vioară a prestigiosului Concurs de Muzică Regina Elisabeta de la Bruxelles, prin care și-a dobândit faima și recunoașterea internațională. De atunci, Repin a cântat împreună cu cele mai mari orchestre ale lumii, dintre care le menționez pe cele ale Filarmonicilor din Berlin și Viena, Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam și London Symphony Orchestra, sub bagheta celor mai mari dirijori, precum Simon Rattle, Valery Gherghiev, Mariss Jansons și Yehudi Menuhin. Deasemenea, violonistul a cântat alături de mari artiști ai timpului: Pierre Boulez, Riccardo Chailly, Charles Dutoit, Michael Tilson Thomas, James Levine, Kurt Masur, Edo de Waart, Esa-Pekka Salonen, Mstislav Rostropovich, Myung-whun Chung, Riccardo Muti și mulți alții. Repin colaborează frecvent cu Nikolai Lugansky şi Itamar Golan în recitaluri, alți parteneri ai săi în concertele cu muzică de cameră fiind Martha Argerich, Evgeny Kissin şi Mischa Maisky.Vadim Repin abordează în interpretările sale un repertoriu variat, fiind mai cu seamă specializat în muzica rusă și cea franceză (concertele rusești pentru vioară și orchestră), în interpretarea lucrărilor din secolul al XX-lea și a celor de muzică contemporană.

3 Discografia sa este bogată, incluzând înregistrări ale concertelor pentru vioară și orchestră de Beethoven, Brahms, Mozart, Sibelius, Ceaikovski, Prokofiev, Șostakovici, Nikolai Myaskovsky, două CD-uri cu lucrări pentru vioară și pian alături de Boris Berezovsky, muzică de cameră cu pianiștii Martha Argerich și Mihail Pletnev, violistul Yuri Bashmet, violoncelistul Mischa Maisky. Până în anul 2005, majoritatea înregistrărilor au fost realizate la casa de discuri Erato, dar Repin a înregistrat și la Deutsche Grammophon (DG) împreună cu Mikhail Pletnev, Ilya Gringolts, Nobuko Imai și Lynn Harrell un disc de muzică de cameră compusă de Serghei Taneyev. În aprilie 2006, Repin a semnat un contract de înregistrare exclusivă cu această casă de discuri. În 2010, el a imprimat un album de sonate pentru vioară cu pianistul Nikolai Lugansky, dar și un concert pentru vioară de James MacMillan, care i-a fost dedicat.

În luna februarie a aceluiași an a fost laureat cu Victoire d’Honneur, cel mai prestigios premiu muzical francez pentru întreaga carieră muzicală, iar în decembrie a devenit Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. În urma cursurilor de măiestrie, a concertelor susținute la Beijing și Shanghai în 2014, violonistul a fost recompensat cu titlul de profesor onorific al instituțiilor muzicale din cele două orașe.

5 În ultimii ani, Repin a concertat la Vilnius, Praga, Viena, Paris, Ankara și la Festivalul din Tokyo care îi poartă numele. Au urmat spectacole în Statele Unite, la Londra și Cardiff cu Vladimir Ashkenazy, premiera la Berlin a concertului pentru vioară și orchestră de Yussupov și sărbătorirea centenarului Ceaikovski la Tokyo. În stagiunea curentă a apărut în fața publicului din Erevan, Barcelona, Madrid, a făcut turul capitalelor europene cu Tokyo Metropolitan Orchestra, se pregătește pentru turneul Transsiberia goes to Tel Aviv, va susține cursuri de măiestrie la Salzburg. Interpretul are deja pregătită agenda de evenimente pentru anul viitor cu concerte la Rimini, Moscova, Skopje, Sankt-Petersburg, München, Lille, Namur și Hamburg.

Am ales ca subiect de comentariu prima parte a Simfoniei spaniole de Édouard Lalo, înregistrată cu Orchestra Filarmonică Radio France, dirijată de Myung-whun Chung. Încă de la primele note am remarcat pasiunea, forța și expresivitatea cu care Repin interpretează, redând patosul ardent specific muzicii romantice. Se observă frazarea deosebită în pasajele lirice, cantabile, contrastele dinamice, claritatea melodică și ritmică.

Virtuozitatea este o limbă pentru mine.” spunea Repin într-un interviu. „Există întotdeauna un vis în mintea interpretului, iar virtuozitatea ajută la realizarea acelui vis. Nici o problemă fizică nu ar trebui să stea în calea lui.” (Sursa: https://www.independent.co.uk/arts-entertainment/music/features/fiddlers-four-the-worlds-greatest-violinists-63886.html, accesat în data de 21 noiembrie 2018)

Cred că versiunea interpretativă a lui Vadim Repin este una dintre cele mai reușite din punct de vedere tehnic și artistic, în care frumusețea lirică, suavă a liniilor melodice și expresivitatea deosebită a stilului muzical spaniol sunt redate în mod autentic.

A doua înregistrare care mi-a atras atenția este cea a Concertului pentru vioară și orchestră în la minor de Dmitri Șostakovici, în care Vadim Repin îl are ca dirijor pe Paavo Järvi. Despre lucrare, însuși Repin spunea că „este una dintre cele trei gigantice absolute, alături de concertele lui Beethoven și Brahms. Este una dintre lucrările rare care te face să uiți totul de îndată ce o cânți. Șostakovici pentru mine este unic, în sensul că a scris istorie la fel de mult cum a compus muzică.” Iar interpretarea lui Repin este într-adevăr intensă, sensibilă, creează emoție. Motivele melodico-ritmice, executate liber și energic, contrastează cu expresia adâncă, emoționantă din finalul concertului, permițând o exprimare bogată din partea solistului, mai ales în ultima parte prin finalul Burlesque și cadența de încheiere, prin care Repin induce ascultătorul în atmosfera comică, neliniștită, dar extrem de dinamică a muzicii ruse.

Ultima înregistrare aleasă este Concertul în re major pentru vioară și orchestră de Ludwig van Beethoven, interpretat cu orchestra Wiener Philharmoniker, condusă de Riccardo Muti. Ascultând-o, am remarcat intonația pură, sunetul rotund, cald al viorii și colaborarea excelentă cu ansamblul. Yehudi Menuhin spunea despre Repin că „este pur și simplu cel mai bun, cel mai perfect violonist pe care l-am auzit vreodată.” Dacă e să dăm crezare cuvintelor lui Menuhin, putem fi siguri că aceasta este o mare laudă. Iar Repin o dovedește prin interpretarea profundă, poetică în pasajele solistice, dar și extrem de calmă, blândă, expresivă, marcată de sunetul dulce și suav, mai ales în nuanța pianissimo. El reușește să se impună, dar și să dialogheze deplin cu orchestra.

4 Fără a exagera, Repin supune instrumentul cu iscusință, eleganță, prin forța muzicalității sale, având o ureche superbă în redarea culorilor și a caracterului muzical, dar și acea virtute pe care o posedă numai virtuozii, de reinventare a muzicii, fără, însă, a denatura stilul compozitorului și epoca acestuia. La baza performanțelor sale au stat, bineînțeles, viorile Stradivarius sau Guarneri del Gesù la care artistul a cântat de-a lungul timpului. În prezent, el cântă pe o vioară Stradivarius „Rode” din anul 1733.

Ștefan Dubatufca, anul III, Muzicologie
Îndrumător – prof.asociat dr. Alex Vasiliu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *