Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, eveniment marcant al vieții muzicale culte din capitala Moldovei, Iași, a prilejuit punerea în scenă a operei O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu în seara zilei de 19 octombrie 2022, în sala „Teatru la CUB”. Spectacolul realizat de profesorii și studenții Universității Naționale de Arte ,,George Enescu” din Iași reprezintă o inițiativă lăudabilă de readucere în atenția publicului lucrări scenice autohtone și de reintroducere a acestora în repertoriul operistic actual.

Conducerea muzicală a fost asigurată de lect. univ. dr. Consuela Radu-Țaga (dirijor al Corului Academic „Gavriil Musicescu”și profesor de clasă de operă în cadrul UNAGE) care a conferit lucrării o viziune personală inedită prin interpretarea partiturii într-o manieră originală, raportată la specificul sonor al muzicii interbelice, prin coordonarea fermă a întregului eșafodaj muzical și prin ghidarea atentă oferită tinerilor interpreți.

.

Regia artistică a fost semnată de Cristi Avram, al cărui talent și idei inovatoare nu încetează să ne surprindă. Construcția momentelor și jocul scenic savuros dintre personaje s-au aflat sub semnul comicului de situație, de caracter și limbaj, stârnind râsete copioase printre spectatori. Rămâne de menționat faptul că în procesul de redare explicită a acțiunii, unele gesturi și acțiuni interpretate de către personaje, într-o anumită măsură necuviincioase, s-au abătut de la stilul specific pieselor lui I.L. Caragiale.

.

Soliștii acestei seri, a căror muncă depusă nu a fost deloc una ușoară, s-au ridicat atât la nivelul cerințelor muzicale și vocale ale partiturii, cât și al viziunii dramatice, asumându-și convingător fiecare personaj. Căpitanul Jupân Dumitrache a fost interpretat de baritonul Robert-Daniel Damian care s-a remarcat prin prezența scenică plăcută, însoțită de un timbru pătrunzător. Eduard Benedic și Gabriel Nastasă l-au jucat pe ipistatul Nae Ipingescu, transmițând siguranță și fermitate în cânt pe tot parcursul aparițiilor în scenă. Chiriac, personajul care se remarcă prin dificultatea scriiturii vocale i-a revenit tenorului Ovidiu Manolache. Prin intermediul glasului său plin de armonice, sprijinit de o tehnică vocală solidă, interpretul a rezolvat inteligent pasajele capricioase oferind totodată originalitate rolului. Veta, consoarta lui Jupân Dumitrache, a prins viață prin interpretarea Dianei Penișoară, care s-a remarcat prin vocea catifelată, bine condusă tehnic pe parcursul unor ipostaze scenice curajoase, acestea constituind o provocare pentru numeroase interprete, datorită trecerii gradate de la stări de indignare până la scene senzuale între ea și Chiriac. Aceste trăsături s-au îmbinat armonios, conferind rolului său un farmec aparte. Soprana Claudia Nastor în rolul Ziței, s-a remarcat printr-un cânt îngrijit, frumusețea glasului său împletindu-se cu prezența scenică atrăgătoare. Personajul special, a cărui dificultate interpretativă este prezentă atât în scriitura vocală, cât mai ales prin postura de rol travesti, băiatul ,,pe procopseală” Spiridon a prins viață prin intermediul mezzo-sopranei Rebeca Pricopi, care s-a situat la nivelul cerințelor scenice și muzicale ale rolului. Ultimul, dar nu și cel din urmă, Rică Venturiano, a fost întruchipat de tenorul Beniamin-Manase Moraru, ale cărui atitudine și gestică au fost încărcate de comic, corelate cu o interpretare vocală originală aur, conturând o prezență scenică distinctă și hazlie.

.

Acompaniamentul pianistic a fost realizat de Adina Alupei, maestru corepetitor al Operei Naționale Române din Iași, pianistă valoroasă pentru spațiul artistic ieșean prin capacitatea de a face față celor mai provocatoare și diverse programe de recital, concert și operă. În cadrul spectacolului O noapte furtunoasă, Adina Alupei a susținut un veritabil maraton pianistic pe tot parcursul operei, urmărind îndeaproape desfășurarea acțiunii și fiind la unison cu jocul teatral, conflictele și trăirile personajelor. Cu toate acestea, muzica deosebită, plină de colorități aparte a lui Paul Constantinescu rămâne a fi interpretată la întreg nivelul genialității sale de către o orchestră simfonică, întregind astfel viziunea creatoare a compozitorului.

 Spectacolul O noapte furtunoasă a avut un succes răsunător, confirmat de sala arhiplină și ovațiile continue ale publicului. Nu putem decât să felicităm, la rândul nostru, profesorii și studenții implicați în acest proiect și să așteptăm cu interes, bucurie și entuziasm viitoare noi producții ale altor lucrări scenice românești!

.

George-Ștefan Coman, Master anul II, Muzicologie

Coordonator Practică muzicologică: lect. univ. dr. Mihaela Balan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *