În seara de 29 aprilie 2026, la Catedrala romano-catolică Adormirea Maicii Domnului, corul Lux Vocalis a oferit publicului un parcurs în universul muzicii sacre, aflat sub semnul luminii pascale.

Ansamblul reunește studenți, masteranzi și tineri pasionați de arta cântului care sub conducerea dirijoarei Debora Arnăutu descoperă partituri corale provocatoare. Împreună se susțin reciproc și promovează creațiile tinerilor compozitori, fiind un exemplu de colegialitate și prietenie. Repertoriul abordat este alcătuit din creații sacre din diferite perioade stilistice, ce se încadrează din Clasicism până în contemporaneitate, caracterizate prin ritmuri vibrante, energice sau sobrietate și profunzime.

.

Debora Arnăutu, masterandă în anul I la specializarea de Dirijat Cor Academic, clasa conf. univ. dr. George Dumitriu, s-a remarcat prin tenacitatea, precizia și seriozitatea sa, imprimând ansamblurilor pe care le-a condus o abordare profesionistă și pasiunea pentru arta corală. În decembrie 2025 a fondat ansamblul Lux Vocalis alături de care intenționează să aducă muzica corală mai aproape de publicul larg. Concertul a fost prezentat cu profesionalism de către Denisa Luța, masterandă în anul I la Specializarea Muzicologie, care a creat un ambient cald și o introducere atent informată pentru fiecare moment muzical.

În prima parte a recitalului, ansamblul a fost acompaniat la orgă de Daniel Ciobanu, absolvent al secției de interpretare instrumentală (orgă) la Universitatea Națională de Muzică din București, în prezent fiind masterand în anul I la specializarea Compoziție Clasică a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Interpretarea creației Cortège et Litanie Op. 19 nr. 2 de Marcel Dupré demonstrează maturitatea lui interpretativă, imprimând încă din debutul concertului sobrietatea și profunzimea muzicii sacre de proveniență franceză.

Concertul ansamblului vocal Lux Vocalis a redat o paletă amplă expresivă prin contrastele lucrărilor muzicale interpretate.

.

Încă de la începutul concertului, publicul a fost cucerit de ritmurile vibrante, caracteristice lui Karl Jenkins, prin interpretarea lucrării Cantate Domino. În aceeași atmosferă energică specifică stilului de gospel, creația Soon Ah will be done de Wiliam L. Dawson a transmis aspirația ardentă a spiritului de a fi, alături de Creatorul său.

Prin lucrarea Insanae et vanae curae a fost evocată sobrietatea stilului clasic specific muzicii religioase din creația lui Joseph Haydn, care excelează prin echilibru și măiestrie componistică. De asemenea, God So Loved the World compus de Sir John Steiner se caracterizează prin gravitate și adâncime din punct de vedere expresiv, fiind o meditație asupra relației dintre Dumnezeu și om.

Un aspect neașteptat regăsit în alcătuirea repertoriului sunt două creații aflate în primă audiție absolută, realizate de masteranzi ai secției de compoziție clasică. Prima lucrare aparține lui Cristian Vrăjitoru, masterand în anul I, clasa conf. univ. dr. Bogdan Chiroșcă, care a realizat o versiune inedită a Coralului Fericirilor, într-o abordare modernă. Textul biblic este evidențiat prin intonațiile pline de optimism și speranță, ce oferă o amprentă personală.

Robert-Dumitru Burcă, masterand în anul II la clasa prof. univ. dr. Ciprian Ion, a propus un moment de reflecție asupra versurilor Anei Blandiana în madrigalul Duas Cruces op. 21. Creația a fost dedicată scriitoarei și lui Romulus Rusan: „Cu neclintită reverență și prețuire, spre neștearsă aducere-aminte, dedic acest madrigal celor două icoane ale literaturii românești: Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan) și Romulus Rusan”. Substratul meditativ al textului poetic, ales de compozitor datorită melodicității, sensibilității și firului liric expresiv, este redat în plan muzical prin densitatea scriiturii polifonice, încărcătura cromatică și expresia introspectivă, reținută, iar în construcția discursului sonor sunt accentuate cuvintele cu rol simbolic – crucea, îmbrățișarea, răstignirea –. Lucrarea corală este un rezultat al tuturor căutărilor interioare ce îi dezvăluie propria sensibilitate artistică.

.

Eli, Eli de Deak Bárdos readuce în atenția ascultătorilor prin sonorități dramatice și tensionate suferința de pe cruce a Mântuitorului, acest strigăt de durere fiind între ultimele Sale cuvinte, în momentul răstignirii. Rugăciunea Let My Love Be Heard de Jake Runestad, învăluită în sonorități calde, readuce echilibrul și pacea, iar The Majesty and Glory of Your Name de Tom Fettke sugerează în plan sonor măreția divină. Finalul concertului este marcat de energia și vivacitatea ritmică prezente în lucrarea The Light of Glory de Joseph M. Martin, culminând cu imnul pascal Hristos a înviat. Ca bis, corul a interpretat Angels Rolled The Stone Away, un spiritual specific perioadei pascale.

Publicul a apreciat prin aplauze îndelungi interpretarea plină de entuziasm și profesionalism a interpreților, ambianța caldă a concertului și varietatea stilistică a repertoriului, abordat cu maturitate și precizie de dirijoarea Debora Arnăutu.

.

Cronică semnată de Mihaela Rusu, muzicolog, asist. univ. dr. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Iași

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *